2,793 matches
-
Și-a retras mâna când am voit să i-o sărut: "E plină de praf". La protestările mele, a fugit în camera de-alături, am auzit-o spălîndu-se zgomotos și, întorcîndu-se în odaie: "Uite, dacă vrei numaidecât să faci toate politețile. Dar să știi că le faci acum și pentru sfârșitul vizitei". I-am sărutat așadar mâinile amândouă. În zâmbetul cu care îmi spunea aceste cuvinte mi s-a părut că disting, stingîndu-se treptat, murind, o intenție de ironie, și zâmbetul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Care, în fața lumii, nu trebuie să-și dezvăluie incertitudinile, autoexigențele, deoarece lumea va denutura, din invidie și neputință intelectuală. De aceea sunt recomandate, ca și la Baltasar Gracian în Oracolul manual și Criticonul, prudența, delicatețea, socotită cea mai aleasă calitate, politețea securizantă, camuflarea psihică. "Plăcere divină: să te arăți mic și umilit, cu sentimentul distanței dintre tine și ceilalți" (p. 40). Și o atitudine față de viață, ne previne gânditorul psiholog, poate fi simulată tocmai pentru a nu ne trăda slăbiciunile. Ibrăileanu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
facă orice numai ca nici ea, nici oaspetele să nu aibă Încurcături - nici aici, nici dincolo, În lumea lui. - Amprenta dumneavoastră ar putea Înlocui parafa, Îi sugeră Extraterestrul. Era pentru prima oară când musafirul, vorbind cu ea, folosea pronumele de politețe. - În fond ce vă costă? adăugă el. Și fără să mai aștepte consimțământul gazdei, Îi unse degetul mare de la mâna dreaptă cu cerneală și-l apăsă pe coala Învechită de hârtie. Apoi presără din vârful degetelor iarăși câteva fire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
jucătorilor să se așeze turcește În jurul ei... Zise: „Să Începem, timpul costă bani...!” Jucătorii se așezară În cerc În jurul păturii În timp ce Tony Pavone, stingher, rămase În expectativă. Nimeni nu mai avea ochi să-l vadă În afară de Gironda, care, cu multă politețe Îi oferi un mic scăunel. „Vă rog...Îndată, voi aduce Încă ceva de băut...” Cu o ceremonie deosebită, Gică picior de lemn dădu la iveală o pereche de zaruri - noi, nouțe - pe care le cercetă Îndelung. Făcu o probă și
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
de o culoare incertă nu-i spunea nimic, părea blondă dar nu era sigur, fața o avea acoperită cu o broboadă din care nu i se vedea decît vârful nasului și nici statura mijlocie nu o recomanda prea mult. Din politețe, Tony Pavone Îi oferi un scaun invitând-o să se așeze. O Întrebă. „Sunteți măritată...?” „Prea devreme...!” murmură fata roșind. Apoi preciză privindu-l direct În ochi. „E primul pas pe care-l fac În căutare de lucru, plină de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
vânturi ale cimitirului, câlcându-se În picioare, amestecându-se cu pământul!!” Șeful Șantierului râse flegmatic. „Cu prima ocazie să mi-l prezinți. Sunt sigur, merită osteneala...” Tony Pavone făcu un pas În direcția ușii, punând mâna Încercând s’o deschidă. Din politețe Întrebă. „ Sunt puțin Întârziat, Îmi permite-ți să plec...?” Diavolul Împielițat, Îl privi câteva momente prin ochelarii săi fumurii, articulând. „Așteaptă-mă câteva secunde, te Însoțesc până la stația tramvaiului...” Resemnat, Tony Pavone privi cum strânge cele câteva hârtii de pe biroul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
așa o tămâioasă nu mai băuse de multă vreme. Vinul de calitate și mai ales gratis dezlegă protocolul convențional și, după golirea mai multor sticle, evident bine dispus, acesta propuse noului său subaltern să-l tutuiască lăsând la o parte politețea exagerată, având grijă să soarbă paharele cu o teribilă sete. Pierdut În calcule, mai ales presupuneri În legătură cu noul său loc de muncă,Tony Pavone Își aduse aminte de promisiunea făută Atenei: o mică promenadă În oraș urmată de puțină muzică
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
companie... Domnul Paulică, Îndrăgostit de frumusețea fetei, Îi făcea complimente nu lipsite de adevăr sărutându-i mâinile pe ambele fețe, privind-o stăruitor În ochi. „Cum vă place România, domnișoară...? Dar felul nostru de-a fi...??” Atena răspunse cu sensibilă politețe. „Tinerețea mea, mai precis starea materială nu a fost la Înălțime de a putea explora alte meleaguri pentru a mă documenta. În momentul de față Însă, pot aprecia cu mâna la inimă, efectiv sunt Îndrăgostită...!” O fracțiune de secundă se
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
pentru a duce o viață decentă. Pe cîtă vreme În prezent...!” Comentariile fură Întrerupte de o laterală ușă ce se deschise făcând ușor zgomot iar un individ cu voce de bariton rosti.. „Tovarășul Tony Pavone e așteptat...” Cu o exagerată politețe fu condus printr-un labirint de coridoare când Însfârșit Însoțitorul se opri În dreptul unei uși pe care nu scria nimic, articulând. „Intrați, tovarășul colonel vă așteaptă...” Presupusul colonel de securitate Îl primi afișând o prietenoasă figură. Îl invită să i-
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
două ieșiri...! Doar câțiva pași, putându-se pierde În mulțimea pieții. În cele din urmă se liniști. În definitiv, el nu aeva tangență cu acel furt de tablă și poate Întradevăr lucrătorii miliției aveau nevoie de unele amănunte...! Cu o politețe exagerată, tânărul ofițer În conduse la primul etaj al clădirei rugându-l să aștepte cu promisiunea interogării rapide. Așteptare lungă,exasperantă. Spre surprindere lui, ceasul de mâna arăta ora două după amiaza și nimeni nu-i acorda nici un fel de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
binișor. Și bătrânul, Întinzându-și brațul lung sub el, netezind dedesubtul trenciului, Îndoindu-și picioarele subțiri, se așeză. Între vârfurile pantofilor negri, crăpați, ridați puse vârful umbrelei și se sprijini cu ambele palme de mânerul curbat, aplecat spre pat cu politețe oxfordian-poloneză. Vizitatorul de spital până la cel mai mic amănunt. Fină, elaborat ridată, partea stângă a feței lui era ca harta de nivel a unui teren dificil. Doctorul Gruner ședea drept În capul oaselor, fără să zâmbească. Expresia lui după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
experiențe interesante de arătat. Gata. Ar trebui să Încerci altceva. — Unchiule Sammler, ai maniere bune. Știu. Din anumite puncte de vedere, ești și tu detașat. Oarecum la distanță de viață. Dar suporți mișmașuri și shtick 1 de la oameni. E doar politețea ta poloneză de modă veche. În orice caz, e și o chestiune practică la mijloc. Nimic altceva decât practică. — Practică? — Tatăl meu are X mii de dolari În casă și nu vrea să-mi spună unde sunt. E supărat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
să Închid ochii - nu Înainte de a face ceva ca om, ceva important, frumos. Sammler nu se aventură să facă vreun comentariu. La urma urmei, nu era chiar atât de lipsit de sentimente. Mai mult, fusese educat după străvechile reguli de politețe. Aproape la fel cum femeile fuseseră cândva educate Întru castitate. Versat În a murmura politicos la gunoaiele pe care Shula le aduna de prin coșuri, scoase sunetele necesare și Își agită corespunzător mâinile, dar apoi spuse din nou că Elya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mai mult în atelierul ei de ceramică. Când venea totuși în cancelarie, de obicei stătea singură la una dintre ferestre, uitându-se printre draperii la terenul de joacă de afară. Era perfect politicoasă cu colegii - ceea ce înseamnă că schimba toate politețurile de rigoare despre vreme. Dar nu gravita automat în jurul vreunei alte profesoare-femei și nu începuse să facă schimb de autobiografii. Nici nu-și punea numele pe vreo listă pentru următorul marș al NUT1. Nici nu contribuia la discuțiile de grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
biroul lui, stătea cu genunchii sus pe scaunul lui special, ergonomic, fără spătar și emana un aer pedant de insatisfacție. — În sfârșit, a strigat când m-a văzut. Și a continuat prin a-mi ura o după-amiază bună cu o politețe mult prea exagerată pentru cineva care își pusese în cap să fie scârbos. — Te rog... Mi-a făcut semn spre un scaun, (unulneergonomic, obișnuit) aflat pe partea cealalată a biroului. M-am așezat. Centrul administrativ al școlii e găzduit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
doar o formalizare a amabilității și a respectului care există de fapt cu adevărat, dar în majoritatea timpului sunt doar simplă estetică care pretinde să fie principiu moral, nu? — Ah, Richard... Nu, vorbesc serios. Vreau să spun, e clar că politețea față de cei mai în vârstă nu e întotdeauna justificată pe baza înțelepciunii superioare a celor mai bătrâni. Doar că nu e frumos să vezi un tânăr răspunzându-i obraznic unuia mai în vârstă. Nu e așa? Tu ce crezi, Barbara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
că nu există oarecare asemănare; de fapt, oricine aduce, Într-un fel sau altul, cu semenul său. ZÎmbetul nici nu se potrivea cu chipul său Împietrit de dușmănie. Privirea Îi era pătrunzătoare, ochii păreau să nu se fi Închis niciodată. Politețea lui exagerată, cu care nu era cîtuși de puțin obișnuit, nu se potrivea deloc cu atmosfera pe care o crease. Dar toate acestea nu schimbau cu nimic faptul că se asociase cu clienta mea și nici prin cap nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cercuri ornamentate, deasupra căruia, spre mijloc, lucea o tăblie albă cu litere albastre, purtând denumirea orașului municipal. Am coborât - potop de lume - și-n învălmășeala produsă abia putui să-mi iau rămas bun - o schițare de gest, ca o ultimă politețe - de la femeia care în mersul ei zvelt mă depăși în mulțimea ce umpluse peronul. Deci coborâse în orașul meu! N-am putut să-mi dau seama dacă a răspuns celor două cuvinte de politețe pe care le-am rostit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
schițare de gest, ca o ultimă politețe - de la femeia care în mersul ei zvelt mă depăși în mulțimea ce umpluse peronul. Deci coborâse în orașul meu! N-am putut să-mi dau seama dacă a răspuns celor două cuvinte de politețe pe care le-am rostit, cu înclinarea de cap cuvenită și nici dacă a observat, în înghesuiala de lume, gestul despărțirii. Alături, doi bărbați, încâlciți în cuvinte și bagaje, ajunseseră la ceartă, blocându-și, fără să vrea, unul altuia, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dădui seama atunci, și rostii: „La ce bun?” Ochii ei se măriră, rotunzi: - „Ce vorbă e asta? La ce te gândești? E ca și cum ai spune «Niciodată». „Dacă «niciodată», atunci de ce-ai mai venit acum? A fost un act de politețe față de tata care s-a deplasat la oraș să te invite, sau un act de înfruntare față de mine?” Soțul îi vorbi ceva, ea se trezi ca din somn, și revenindu-și, râse cuprinsă de veselie încât el, înduioșat de privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
gândurile, se văzu din nou în anul 1928, tânăr, elegant, cu papion la gulerul cămășii scrobit, alb, impecabil, și adormi, în sfârșit, încântat. 9. Mă aflam în tribunal, la biroul meu, când unul dintre grefieri, tânăr, înalt, bătu la ușă (politețe ce se va uita cu timpul), o deschise și îmi spuse (avea ceva desuet-ceremonios în voce, ba chiar în alcătuirea frazelor, nu numai că respect față de cel cu care vorbea, dar mai ales în prețuirea, pe care o dorea publică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ea însăși cunoscându-și boala. M-am apropiat de pat. - Doamnă, va trebui să vă citesc testamentul, iar dumneavoastră să spuneți dacă ce e scris aici e voința dumneavoastră sau nu. Ea îmi răspunse cu o vioiciune pe sfârșite, o politețe ieșită cu greu din adâncuri: - Da, domnule judecător. Pe mine să mă iertați că deocamdată nu mă pot mișca din pat. Boala, domnule judecător... - Nu-i nimic, doamnă, nu-i nimic, o întrerupsei. Era perfect lucidă, stare de care eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
înșirate lângă pereți păreau a nu mă observa; se cunoșteau între ei, erau vecini, eu fiindu-le singurul necunoscut. Numai una dintre femei, tânără, în jur de treizeci și cinci de ani își ridică ochii către mine și-mi făcu semn, cu politețe, să stau pe scaunul de lângă ea, dar mulțumindu-i printr-o ușoara aplecare a capului și rămânând în picioare, ea își coborî din nou privirea în podea ca înainte După puțin am plecat, condus până la poartă de doamna care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sunt obișnuiți să fie întrebați. Totuși au spus; „Veniți cu noi să dați o declarație, atâta tot”. Erau încă politicoși, vorbeau la plural; peste o oră tonul și limbajul se vor schimba, dar nu vor mai fi ei, ci alții. Politețea de la început nu aparținea felului lor ci „fazei judiciare” în care operau, se aflau în casa dumneavoastră, totul trebuia să se desfășoare astfel încât să se evite orice panică sau publicitate, totul să pară normal, să treacă neobservat. „E adevărat, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fi spus, ceea ce m-a mirat. Până acolo însă, am străbătut niște culoare, totul curat. Poftit în birou, fui întâmpinat de șeful acelei instituții, așa mi se spuse, stătea în picioare, fie întâmplător, fie pentru a crea o ambiguitate de politețe, după care se așeză pe scaunul fotoliu, făcându-mi semn să iau loc pe cel capitonat din față, aflat în ceastălaltă parte a biroului. Domnule magistrat, începu el (deși nu mai eram magistrat), îmi pare rău că mi-e dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]