1,462 matches
-
sculptură. — Dar Frank? El unde apare În toate astea? Paula Își șterse praful de pe mîini. — Ai adus cheile de mașină? Alea pe care le-am văzut pe biroul tău? — Uite-le aici, am spus, scoțîndu-le din buzunar. Le vrei? Încearcă portiera. — La BMW-ul tău? Am Încercat deja... acum cîteva săptămîni, cînd ne-am Întîlnit prima dată. Am Încercat toate mașinile din Estrella de Mar. Nu se potrivesc. — Charles... nu mașina mea. Încearcă Jaguarul. — Mașina lui Frank? Am trecut pe lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
am simțit un val de ușurare că nu se potrivise și că Frank era În continuare nevinovat. Dar cînd am Întors cheia am auzit clinchetul cu care mecanismul de Închidere centralizată descuia cele patru uși. Am ridicat mînerul, am deschis portiera și am aruncat o privire În interiorul mașinii, din care răzbătea un miros stătut, la hărțile rutiere și la mănușile pentru condus de pe locul din dreapta, la ghidul turistic al Calabriei de pe polița din spate. Mă năpădi o senzație de pierdere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pietri celele din caldarâm și uneori în roțile de mașini parcate ici și colo pe trotuare. în timp ce izbea cu furie roata unei Dacii 1100 grena, se împiedică, gata să cadă ca un handicapat caraghios ce era, și se sprijini de portiera mașinii, care se deschise cu nepă sare în fața lui, etalând pe bancheta din spate un pachet desfăcut de biscuiți. Bobo se uită de jur împrejur și, nevăzând pe nimeni, întinse mâna spre pachet și înșfăcă mai mulți biscuiți din el
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
lui, etalând pe bancheta din spate un pachet desfăcut de biscuiți. Bobo se uită de jur împrejur și, nevăzând pe nimeni, întinse mâna spre pachet și înșfăcă mai mulți biscuiți din el, cât să-i încapă în palmă. Apoi închise portiera cu grijă și plecă înseninat, ronțăind satisfăcut un biscuit, cu toate că nu-i era foame. Pe ceilalți îi fărâmiță când se așeză pe banca lui din parc, aruncându-i la porumbeii în căutare de cină pe alei. Se simțea mult mai
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
îl mohorî, dar nu-și mai făcu sânge rău, ca altădată. Căută un moment când nu era nimeni prin preajmă și scoase din buzunar briceagul de care nu se despărțea niciodată. Se opri în fața unui Moskvici răpciugos și meșteri la portiera din dreptul șoferului până reuși să o descuie. Se furișă în mașină și scotoci prin interior, înfrigurat. în cele din urmă, dădu peste ceva. Era un pix negru spart. Mâzgăli apăsat în palmă, mi jindu și ochii. Pixul avea o
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
jindu și ochii. Pixul avea o mină neagră. Deșurubă pixul, scoase mina neagră de doi lei, o luă între degete ca pe o țigară, aruncă pixul înapoi unde-l găsise, căzut pe jos între scaune, apoi ieși din mașină trântind portiera zgomotos și fluierând, cu mina de doi lei între degete și cu gândul întors abia atunci la conversația pe care o avusese la telefon cu fratele lui. Ecuația, în mintea lui, devenise foarte simplă: Clara era altceva. Edi nu era
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
opri pe aleea de la intrare. Chiar în apropiere se lăfăia o Dacie 1300 azurie. Se îndreptă încet spre ea, privind de jur împrejur. Nu vedea nici un trecător. Băgă mâna în buzunar și scoase o șurubelniță, începând să meșterească tăcut la portieră. Ochii lui cu pleoape pe jumătate căzute zăriră pe scaunul șoferului un pachet de ți gări străine deja desfăcut. Descuie cu grijă, sustrase cu dexteritate două țigări din pachet și închise la fel de grijuliu portiera, îndepărtându-se fără grabă de mașina
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
șurubelniță, începând să meșterească tăcut la portieră. Ochii lui cu pleoape pe jumătate căzute zăriră pe scaunul șoferului un pachet de ți gări străine deja desfăcut. Descuie cu grijă, sustrase cu dexteritate două țigări din pachet și închise la fel de grijuliu portiera, îndepărtându-se fără grabă de mașina pe care luceau câteva boabe de rouă, ca niște urme de transpirație incitată, și aruncând țigările un minut mai târziu în poala unei cerșetoare negri cioase așezată pe treptele de la intrarea unui bloc anost
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Unde ați luat-o la picior pe vremea asta de iarnă!? Nae Calaican, care mergea în somn, mărșăluind în formație, la fel ca infanteriștii români aflați în retragerea de pe frontul sovietic din Cotu-Donului, fu capturat din goana jeepului: Anibal deschise portiera, îl culese pe taică-său din zăpadă și înșfăcându-l de după cap, ca pe un cățeluș, îl aburcă pe bancheta din spate. Jeepul rulă încă vreo câteva zeci de metri, stopând în ninsoare și viră către miazănoapte, luând-o îndărăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
filantropul cu fundație În grijă. A ieșit ceva colosal: fumul de la grătarele pe care prăjeam pâinea Învăluia gara cu mireasma lui inocentă, vagabonzii Își făceau În șampanie prima lor baie după ani de zile, muzica de trei parale exploda prin portierele larg deschise ale dubei cu care călătoriserăm. Fraternizarea asta cu pleava societății ne-a dat o altă idee, Încolțită firav printre șine de tren, dar cultivată mai târziu de binefăcătorul Sorin, o idee pe care am emanat-o printre aburii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
deschide ușa în fața celor doi tineri. Hai Marius, spune veselă Smaranda întinzându-i cheile mașinii, cred că ți-ai dat seama că tu vei conduce expediția. O elegantă limuzină Mercedes Benz așteaptă răbdătoare, parcată chiar lângă intrare. Politicos, Marius deschide portiera în fața fetei. Așteaptă să urce, apoi ocolește prin față, către scaunul șoferului. Răsucește cheia în contact, turează un pic motorul, apoi pornește. Unde dorește mademoiselle să meargă? întreabă cu glas glumeț Marius. La Continental putem asculta un jazz de calitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
bine. Bănuiesc că sunteți în permisie? Deja am și terminat-o. Mâine dimineață trebuie să fiu în București, la unitate. Zgomotul unui motor îi face pe cei doi să întoarcă capul în direcția mașinii care oprește lângă ei. Smaranda deschide portiera și coboară cu un zâmbet plin de farmec. Ceremonios, doctorul își scoate pălăria și îi sărută mâna. Omagiile mele, domnișoară. Bună ziua, domnule Solomovici. Vă mulțumesc că ați venit așa repede. Cât de grav este accidentul? Destul, dar fiți fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
junghi în coastă îl face să respire cu greutate. Craterul exploziei se cască larg, într-o latură a șoselei. Pentru șoferul aproape decapitat de rama parbrizului nu mai poate face nimic. Printre vâlvătăile puternice, vede trupul căpitanului neamț aplecat peste portiera mașinii. Cu mare greutate îl trage afară, cât mai departe de mașina transformată într-un rug incandescent. Rănitul geme ușor printre buzele întredeschise. Pometele drept este zdrobit și pierde sânge prin nenumărate răni. Nu trebuie să fii expert ca să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și roua din iarba îngrijită a gazonului strălucește sub razele încă plăpânde ale soarelui în străfulgerări de cleștar. Automobilul oprește în fața scărilor de marmură albă și majordomul, impecabil ca ținută chiar și la o oră atât de matinală, deschide ceremonios portiera din dreptul Smarandei. Te rog, anunță pe Neculai că este nevoie de el. Imediat, mademoiselle, se grăbește butler-ul să răspundă, după care dispare în casă. Coboară și Marius. Se reazemă obosit de aripa mașinii. Dumnezeule, sunt praf! Nu intri? Iartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
al lui Marius surprinde căutătura lungă care urmărește fesele unei femei grase, care se ghicesc vulgar sub stofa subțire a rochiei. Timpul se scurge încet, cleios, fragmentat din când în când de zgomotele obișnuite ale unei străzi circulate. Claxoane, răcnete, portiere trântite, zăngănituri, frânări bruște. Înserarea nu aduce răcorea mult dorită. Rămâne la fel de cald ca peste zi, pâcla de praf, fum și miasme felurite părând instalată definitiv în atmosfera supraîncălzită. Sub haina ușoară a costumului de șantung, aerul static, fierbinte, lipește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
O siluetă se ghicește la volan. Un tip uscățiv, cu pălăria dată pe ceafă, stă rezemat de aripa dreaptă. Fumează calm, slobozind rotocoale mari de fum. La apariția lor, își părăsește rapid plictisul și se aruncă pe scaun. Imediat ce închide portiera cu un pocnet sec, mașina pornește vijelios către ei, fără cea mai mică intenție să încetinească. Mișcarea arată clar intenția ostilă. Marius răsucește cheia de contact, întoarce automobilul, manevrând aproape pe loc, apoi apasă accelerația până aproape să intre cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mai avuseseră parte de mult. În timp ce așteaptă nerăbdători sfârșitul schimbului, amândoi simt deja în nări aroma apetisantă a cărnii bine făcute care alunecă pe gâtlej când brusc, plăcutul moment este întrerupt de apariția unui imens Horsch cu runele SS pe portieră. Automobilul rulează cu viteză mică pe aleea flancată de molizi pitici, apoi stopează în scrâșnet ușor de frâne în fața peronului. Imediat, șoferul, o matahală cu grad de Scharführer133, iese afară și deschide iute portiera din spate. Încremenește într-o impecabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
imens Horsch cu runele SS pe portieră. Automobilul rulează cu viteză mică pe aleea flancată de molizi pitici, apoi stopează în scrâșnet ușor de frâne în fața peronului. Imediat, șoferul, o matahală cu grad de Scharführer133, iese afară și deschide iute portiera din spate. Încremenește într-o impecabilă poziție de drepți în fața pasagerului său. "Oh, Mein Gott134, un ștab cu grad înalt! Ce rahat mai vrea și ăsta să mănânce pe aici?" gândesc la unison cele două santinele atunci când văd însemnele argintii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
înghițind lacomă umbrele lungi, ciudat deformate, ale copacilor pe zăpadă. Spre apus, cerul este de un roșu violent, ca și cum tot sângele celor care muriseră se adunase acolo ca un trist memento al morții lor violente. Undeva se aude zgomotul unei portiere trântite, apoi câteva strigăte răgușite taie aerul glacial. După ceva timp, dintre copaci, își fac apariția doi soldați care aduc o masă în timp ce altul meșterește la ceva ascuns în spatele unei ridicături de teren. Din obișnuință sergentul armează automatul. Încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pătate cu ulei, repară și verifică pe sub capote. Din cabinele unor mașini se aud discuții, râsete și glume despre găselnița unui camarad care-și scăpase mașina personală să nu fie "împrumutată" de ruși pictând pur și simplu pe una din portiere steagul britanic. Bună găselnița, dar mult nu mai merge nici cu asta. De ce? Acum câteva zile, chiar pe strada mea, o patrulă rusească a tras după un membru al misiunii militare americane. Cică l-ar fi confundat cu un hoț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
alee a țâșnit un Aro, cu scrâșnet de frâne, ca-n filme. Din el au coborât patru milițieni, au strigat ceva, l-au apucat pe Paul de guler și de brațe și l-au aruncat în spate, prin ușa metalică. Portiera nu s-a închis bine și Aro-ul a demarat cu ea clămpănind, în urletele lui Paul. Mi-au scăpat garoafele din mână și, până să le culeg, Gloria plecase, cu tot cu tricoul ăla minunat. Se zice că păcatele se spală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că-i un restaurant, nu o galerie de artă. „Pupici, ne vedem după-masă! Ai grijă ce telefoane mai primești!“ Încă nu uitase; să fiu sincer, nici eu. Dar vocea nu-și găsea coloana de sunet din memorie. I-am deschis portiera și-am privit-o cum se îndepărtează, pe tocurile alea năucitoare. Aș fi dat un an din viață să aflu cum își păstrează echilibrul pe ele. Apoi am demarat, în scrâșnet de roți, cum îi place oricărui bărbat. Te făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îl călcai pe-unul în picioare, fără să te vadă nimeni. Am prins toate stopurile pe verde (nu mă întrebați cum, n-o să vă dau idei!) și m-am oprit doar la Piața Victoriei, pe Grigore Alexandrescu. Am deschis repede portiera, aproape m-am împiedicat de ea. Marele poet mirosea a cauciuc și-a catalizator ars. Mi-am privit încă o dată ceasul, reflex inconștient, de șofer: 10.05. Și-n clipa aia, am simțit, nu, am știut că s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
direcție, purtându-te de pe-o bandă pe alta ca șirurile de date din Matrix. Trebuia doar să te ferești de mașinile cu număr de Argeș și Prahova. Astea aveau ceva special, deosebit de restul lumii: poate brațul șoferului proptit de portieră, poate pălăria de paie expusă sub geamul din spate sau poate doar mișcarea fulgerătoare prin care îți tăiau calea. Până la urmă, am parcat lângă han, între doi stâlpișori. Apoi, înainte să fug spre biroul Mariei, l-am cedat pe Brutus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de specialitate. Te uitai la capotele nichelate, cu grile de crom, și nu curgea un fir de praf sau o picătură pe ele, puteai să scoți pieptănul și să-ți faci freza în vopseaua metalizată. Când se deschidea câte-o portieră, cu zgomot pufos și electronic, credeai că ies încă trei mașini dinăuntru. Lumea care cobora din mașini trecea de poarta principală a palatului și tot acolo dispărea, parcă aspirată printr-o trapă secretă. Nimeni nu bâjbâia; grupurile se mișcau repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]