1,576 matches
-
15 ianuarie 2000, în cotidianul de largă audiență România liberă, adică exact la 150 de ani de la nașterea poetului, H.-R. Patapievici scria, la modul profetic, că "steaua lui Eminescu a apus" pentru totdeauna. De ce? Tocmai fiindcă așa prezice canonul postmodernist: "Ca poet național, el nu mai poate supraviețui, deoarece noi ieșim din zodia naționalului". Al doilea motiv profunzimea: Profund el nu poate fi considerat deoarece categoria profundului, nefiind postmodernă, nu mai are curs". Bineînțeles, coroborarea cu modelul german nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
iar azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxonă, care e contrariul germanității". Logică de maniheism strident între americanofilie și germanofobie? Recent, noul președinte al României, care, din acest punct de vedere, pare să împărtășească idiosincrasiile postmoderniste de tip political correctness, i-a arătat mare considerație lui H.-R. Patapievici prin demiterea lui Augustin Buzura de la cârma Institutului Cultural Român și propulsarea în loc a filosofului anglo-saxonofil. Iar primul lucru pe care l-a declarat noul director, în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
patapieviciene. Se pare că, în România, primul criteriu de promovare în funcții de importanță națională a unui individ este lepădarea de Eminescu. Exact după același criteriu i-a fost plasat președintelui Emil Constantinescu un consilier politic, Cristian Preda, tot mutant postmodernist, imediat după ce a declarat în faimosul număr din Dilema că Eminescu este nul din toate punctele de vedere. Sunt motive să credem că nimic nu se petrece la întâmplare, că humanoizii de acest soi ajung în astfel de posturi și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
chiar Nimeni, individul depersonalizat, despre care vorbea Denis de Rougemont și care se crede înstăpânit pe lumea tuturor valorilor, convins că în opacitatea lumii adevărul e chiar cel ce nu poate fi. Și pentru a pune punctul pe i, filosoful postmodernist conchide: "Din punct de vedere politic, Eminescu este irecuperabil". Cu asta suntem luminați asupra ravagiilor pe care le declanșează ideologizarea și politizarea postmodernismului, după canonul Noii Stângi Americane. De aici și până la a spune, precum Călin Vlasie, că Eminescu este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
e mai realist să înglobezi simbolismul, avangardele, expresionismul, modernismul, neomodernismul și postmodernismul sub zodia aceleiași paradigme modernismul. Alții, ca Eugen Simion, spirit echilibrat și transmodernist, au preferat o retragere discretă dintr-o perspectivă detașată, dar clar delimitatoare față de excesele culturii postmoderniste de tip coca-cola, neaderând nici o clipă la batjocorirea valorilor naționale. Convertirea lui Mircea Cărtărescu e mai recentă, poetul ținând să-și regizeze cu multă atenție momentul retragerii din postmodernism, declarând sfârșitul acestuia într-un mod oarecum solemn, într-un interviu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
regizeze cu multă atenție momentul retragerii din postmodernism, declarând sfârșitul acestuia într-un mod oarecum solemn, într-un interviu din Ziua culturală, în ianuarie 2001. Mai greu de decis și dacă Mircea Cărtărescu a încetat, de atunci, să mai fie postmodernist, dacă a pășit în post-postmodernism sau într-o altă paradigmă culturală. Și, probabil, bine a făcut. La scurt timp, l-a urmat H.-R. Patapievici, solidar, altminteri, cu "păltinișenii", considerați, de unii, postmoderniști, fapt ce nu prea se confirmă, dat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a încetat, de atunci, să mai fie postmodernist, dacă a pășit în post-postmodernism sau într-o altă paradigmă culturală. Și, probabil, bine a făcut. La scurt timp, l-a urmat H.-R. Patapievici, solidar, altminteri, cu "păltinișenii", considerați, de unii, postmoderniști, fapt ce nu prea se confirmă, dat fiind că Gabriel Liiceanu, de exemplu, nu a părăsit niciodată dimensiunea profundului, iar Andrei Pleșu a scris cărți precum cea Despre îngeri, temă transmodernistă, prin excelență. Cu Omul recent 205, H.-R. Patapievici
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
aceea, să asistăm, simultan, și la o revizuire a atitudinii față de Eminescu, cerându-și scuze opiniei publice pentru rătăcire. Însă așa ceva nu s-a produs și nu se va produce, căci Patapievici, după ce a falsificat cântarul adevărului împreună cu comilitonii săi postmoderniști, acum încearcă să ne înșele și la cântarul transmodernității, de astă dată împletind adevărul cu minciuna. Cealaltă aparență a ieșirii din postmodernism se realizează la nivelul political correctness, simulacru ceva mai vechi în scrierile lui Patapievici (încă din perioada Politicelor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
paradigme antropologice, a eliminat dimensiunea invizibilă a lumii, care ține de sacru, instalându-se comod numai în lumea vizibilă, în profan. Într-adevăr, cum am remarcat în paginile de până acum, nu altul este sensul morții lui Dumnezeu, în receptarea postmodernistă a lui Nietzsche. "Omul recent", care nu diferă esențial de descrierea din 1987 a tipului jeune / zombie al lui Alain Finkielkraut, este mutantul mentalității postmoderne. Câțiva dintre comentatorii favorabili ai cărții lui Patapievici au observat abordarea filosofico-teologică, subliniind că aici
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dumnezeu în lume, uită s-o anunțe și pe cea a diavolului. Or, numai un simulacru de filosofie teologică putea să facă o asemenea greșeală. Concluzia: convertirea lui H.-R Patapievici este aparentă, spre a da o nouă fațadă ateismului postmodernist. Încât alarma foarte zgomotoasă a postmoderniștilor radicali contra cărții lui Patapievici nu prea are obiect. Observatorul cultural, condus de Ion Bogdan Lefter, a declanșat o campanie de o rară violență contra unuia de al lor, în numerele 102, 103 din
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
anunțe și pe cea a diavolului. Or, numai un simulacru de filosofie teologică putea să facă o asemenea greșeală. Concluzia: convertirea lui H.-R Patapievici este aparentă, spre a da o nouă fațadă ateismului postmodernist. Încât alarma foarte zgomotoasă a postmoderniștilor radicali contra cărții lui Patapievici nu prea are obiect. Observatorul cultural, condus de Ion Bogdan Lefter, a declanșat o campanie de o rară violență contra unuia de al lor, în numerele 102, 103 din 2002. În ochii lui Ion Bogdan
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
compacte ale Observatorului cultural. O excepție pare a fi Valentin Protopopescu, cel care scrie encomiastic (spre a da impresia de obiectivitate din partea redacției) și care observă corect că, de fapt, Patapievici n-a părăsit postmodernismul, ci doar a devenit un "postmodernist conservator". În apărarea lui H.-R. Patapievici, s-au ridicat revistele România literară și 22, prin Alex. Ștefănescu, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Gabriela Adameșteanu, Alina Mungiu-Pippidi, Virgil Nemoianu ș. a. Alex. Ștefănescu, nu fără dreptate, îi acuză pe cei de la Observatorul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fine, o categorie aparte a lepădărilor de postmodernism o constituie cea a moldovenilor, înclinați, prin natura lor, spre deosebire de sudicii de cartier, spre profunzime și gravitate. De aceea, după opinia mea, Moldova (și chiar Ardealul) n-a produs un veritabil curent postmodernist decât cu excepții care țin de epigonism (un Liviu Antonesei, în "filosoficărie", un Mihail Gălățanu, în pornolirică, imitator teribilist al mai "bătrânului" Emil Brumaru, poet de o altă factură decât cea strict postmodernistă, un soi de echivalent liric al jocurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Ardealul) n-a produs un veritabil curent postmodernist decât cu excepții care țin de epigonism (un Liviu Antonesei, în "filosoficărie", un Mihail Gălățanu, în pornolirică, imitator teribilist al mai "bătrânului" Emil Brumaru, poet de o altă factură decât cea strict postmodernistă, un soi de echivalent liric al jocurilor de limbaj cărturăresco-filosofic ale lui Luca Pițu). Avându-l ca model pe Bacovia, moldovenii nici nu puteau ajunge la extremismele politice și culturale de tip Lefter. În consecință, ei s-au postat foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
consecință, ei s-au postat foarte aproape de transmodernism. Am mai dat și altădată exemplul lui Ion Tudor Iovian, care, în bacovianismul său profund, blestema modul de a fi "recent" al lumii: trebuie să circuli cu bicicleta "prin circumvoluțiunile / unui creier postmodernist / ca să vezi cum se moare de frică la gândul / că tot ce era de spus / s-a spus / și vine teleap-teleap sfârșitul lumii"208. Un caz de ultim ceas pare să fie cel al lui Liviu Ioan Stoiciu, care a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de spus / s-a spus / și vine teleap-teleap sfârșitul lumii"208. Un caz de ultim ceas pare să fie cel al lui Liviu Ioan Stoiciu, care a evoluat spre zona kynică a postmodernismului. Respingând discursul tot mai obscen al ultimilor postmoderniști, Stoiciu îi recuză, în deja citatul interviu din revista Feed back: "M-am despărțit de <<fracturiștii>> bucureșteni, de <<golăneala>> lor afișată". Despărțirea lui Liviu Ioan Stoiciu e și de gălăgioasa modă a "demitizărilor" valorilor naționale. Iată cum evocă o expoziție
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
că postmodernismul a ajuns într-o înfundătură irecuperabilă (neprevăzută de optzeciști, înainte de 1989) și care atestă că, din păcate, a ajuns la vârsta clasicizării cu epigoni care nu-i mai fac nici un pic de cinste. 2. Clasicizarea. Toate aceste conturbații postmoderniste se brodează pe fondul unei biruințe oficiale a curentului, iar cel mai bun semn că ne găsim în fața unui fenomen epuizat îl constituie clasicizarea lui, chiar dacă forțată printr-o campanie persistentă în instituțiile de învățământ, în numele unei presupuse condiționări a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a intrării noastre în Uniunea Europeană. E, desigur, o performanță aproape unică în istoria literaturii române, cu un singur precedent: introducerea la fel de rapidă în manuale a scriitorilor proletcultiști, în anii '50. Odată cu apariția noilor programe și manuale alternative din învățământul preuniversitar, postmoderniștii și-au impus un capitol aparte, autoselectându-și liderii care să-i reprezinte în fața elevilor și profesorilor. Argumentul introducerii este, totuși, unul modernist: progresul pe care l-ar constitui postmodernismul în istoria formelor literare, deși ideologia postmodernistă neagă atât istoria, cât
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
alternative din învățământul preuniversitar, postmoderniștii și-au impus un capitol aparte, autoselectându-și liderii care să-i reprezinte în fața elevilor și profesorilor. Argumentul introducerii este, totuși, unul modernist: progresul pe care l-ar constitui postmodernismul în istoria formelor literare, deși ideologia postmodernistă neagă atât istoria, cât și ideea de progres. Ciudățenia reflectă iarăși propensiunea sofistică și afinitățile cu materialismul dialectic și istoric. În definitiv, postmodernismul se lasă explicat cel mai bine de critica marxistă prin corelația cu dezvoltarea stadială a capitalismului (vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
adesea contradictorii) despre postmodernism, cât și al practicienilor români ai poeziei, încearcă și o oarecare detașare de "canon". El crede că postmodernismul autohton nu trebuie redus la generația '80. Un capitol al Poeziei postmoderne se intitulează, vlahuțian, Cine ne sînt... postmoderniștii?Mircea A. Diaconu încearcă chiar să preia ironia ușor sceptică a lui Alexandru Mușina: "Cât de fragil e conceptul pe teren românesc, o spune scepticul și răzvrătitul Alexandru Mușina. El constată, și orice exagerare folosește demonstrației, că pentru Mircea Cărtărescu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Mircea A. Diaconu încearcă chiar să preia ironia ușor sceptică a lui Alexandru Mușina: "Cât de fragil e conceptul pe teren românesc, o spune scepticul și răzvrătitul Alexandru Mușina. El constată, și orice exagerare folosește demonstrației, că pentru Mircea Cărtărescu, postmodernist e doar Mircea Cărtărescu, pentru Florin Iaru, postmoderniști sînt poeții <<Cenaclului de luni>>, pentru Ion Bogdan Lefter toți poeții generației '80, iar pentru Nicolae Manolescu, nici mai mult, nici mai puțin toți poeții contemporani valoroși, de la Ion Gheorghe la Mircea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ușor sceptică a lui Alexandru Mușina: "Cât de fragil e conceptul pe teren românesc, o spune scepticul și răzvrătitul Alexandru Mușina. El constată, și orice exagerare folosește demonstrației, că pentru Mircea Cărtărescu, postmodernist e doar Mircea Cărtărescu, pentru Florin Iaru, postmoderniști sînt poeții <<Cenaclului de luni>>, pentru Ion Bogdan Lefter toți poeții generației '80, iar pentru Nicolae Manolescu, nici mai mult, nici mai puțin toți poeții contemporani valoroși, de la Ion Gheorghe la Mircea Cărtărescu"211. Acest mic talmeș-balmeș arată cât de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cât de precare sunt criteriile puse în joc pentru evaluarea fenomenului. Cu oarece umor metodologic, Mircea A. Diaconu conchide: Pentru că vorbim de postmodernism, concluzia nu poate fi una singură. Nici nu putem să spunem, cum au făcut-o deja, câți postmoderniști, tot atâtea viziuni asupra postmodernismului: afirmații de genul acesta au apărut în legătură cu modernismul, ba chiar cu tradiționalismul interbelic. În interiorul fenomenului fiind, nu ne rămâne decât să interogăm fapte, aproximând cu scepticism. Iată, poate, ironica soluție a <<postmodernismului>>!"212 . Chiar aproximând
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
modernismul, ba chiar cu tradiționalismul interbelic. În interiorul fenomenului fiind, nu ne rămâne decât să interogăm fapte, aproximând cu scepticism. Iată, poate, ironica soluție a <<postmodernismului>>!"212 . Chiar aproximând, aproximând, nu putem, totuși, include pe toți scriitorii contemporani de valoare printre postmoderniști, cum ar dori Nicolae Manolescu, dar nici să reducem fenomenul la Mircea Cărtărescu și la "Cenaclul de luni". Este limpede că Manolescu lucrează cu un criteriu modernist acela al valorii. Dacă îl acceptăm, ieșim din canon și riscăm să-i
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Manolescu, dar nici să reducem fenomenul la Mircea Cărtărescu și la "Cenaclul de luni". Este limpede că Manolescu lucrează cu un criteriu modernist acela al valorii. Dacă îl acceptăm, ieșim din canon și riscăm să-i nedreptățim tocmai pe veritabilii postmoderniști, care stau sub semnul epigonismului. De altfel, valoarea nu mai este un reper pentru cultura postmodernistă. Nici criteriul exclusiv al tehnicilor textualiste nu e suficient de relevant, fiindcă unii dintre scriitori le practică, fără însă a îndeplini alte condiții mai
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]