5,789 matches
-
la soare se sparg / Explodând o avalanșe de nuferi”. Modelul acestui exhibiționism imagistic, prompt identificat de critică (Eugen Ionescu, Pompiliu Constantinescu, G. Călinescu), e Jean Cocteau, iar Călinescu semnalează, plauzibil, și influența lui Pierre Reverdy. S-ar putea ca acest precursor al suprarealismului să îi fi sugerat poetului analogizarea unor existențe total disanalogice, uneori din domenii ce se exclud reciproc, precum poeticul și apoeticul, sacrul și profanul cel mai prozaic: inima cuiva, „vast Montgolfier,/ Se odihnea într-un copac de aer
STAMATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
polemica lui Chiril i-a vizat pe cei doi mari reprezentanți ai școlii din Antiohia, Diodor din Tars și Teodor de Mopsuestia (cf. vol. II, t. 1, pp. 154-156 și, respectiv, 156-161), pe care a încercat să-i prezinte ca precursori ai lui Nestorie. Lui Proclus, urmaș din 434 al lui Maximian la tronul episcopal al Constantinopolului, o delegație de armeni i-a cerut să condamne o culegere de extrase din operele lui Teodor, iar el a făcut acest lucru, fără
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
apără apoi fiecare anatematism făcînd referiri la pasaje din Sfînta Scriptură. Ne-au rămas foarte multe fragmente în greacă și siriacă dintr-o operă împărțită în trei cărți, intitulată Contra lui Diodor (din Tars) și Teodor (de Mopsuestia), prezentați ca precursori ai lui Nestorie din cauza cristologiei lor de tip antiohian. Din epistola 69 a lui Chiril înțelegem că în aceste scrieri erau analizate critic pasaje alese din operele celor doi autori. Se pare că în prima carte era atacat Diodor, iar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
două lucruri (pragmata), ceea ce nu înseamnă însă a confunda naturile (physeis), ci a arăta că sînt unite (13); Teodot nu crede că se poate vorbi despre două ousiai diferite în Cristos (10) și de aceea a fost considerat uneori drept precursor al lui Eutihie, însă el, așa cum am văzut, nu identifică ousia cu physis. La sfîrșitul acestei opere, Teodot menționează un tratat al său în trei cărți despre Sfîntul Duh, scris anterior, din care n-a rămas nici o urmă și care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de postmodernism în „fragilitatea” lui pe teren românesc, dată de oscilațiile, ezitările și rezervele care s-au manifestat în conturarea lui, autorul stăruie asupra dezbaterilor pe care acesta le-a suscitat, amintindu-i pe principalii participanți la discuție și pe precursorii postmodernismului, mai apropiați sau mai îndepărtați în timp. Sunt sintetizate o serie de note care particularizează literatura postmodernă (resurecția realului, ironia și parodia, biografismul, intertextul, textualismul, impuritatea genurilor, autenticismul, atenția acordată detaliului, preferința pentru banal, anodin, derizoriu, abolirea purității lirismului
DIACONU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286753_a_288082]
-
proză, câteva traduceri din Franz Kafka, precum și un eșantion din corespondența purtată cu Alfred Margul Sperber și cu semnatarul cărții. S. a mai lăsat în manuscris pagini de jurnal și memorialistică. SCRIERI: Pe unde trece Canalul..., București, 1950; Fielding, un precursor al romanului realist, București, 1954; Lumina zilei, București, 1954; Drum spre oameni, București, 1956; Mark Twain sau Aventurile umorului, București, 1958; John Milton, București, 1962; Relief, București, 1965; Între foc și cenușă, București, 1968; Umbra necesară, București, 1971; Exerciții de
SOLOMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289787_a_291116]
-
o face încă mai explicit în următoarea carte, Întoarcerea autorului. El reia aici, din perspectiva istorico-teoretică, problema relației creator-operă. Problema e urmărită începând cu opusculul proustian Contre Sainte-Beuve, căruia i se asociază poziții (și inconsecvențe) - Paul Valéry, Stéphane Mallarmé, ca precursori ai „criticii profunzimilor” sau ai grupării „Tel Quel”. Relația autor-operă e urmărită apoi la Roland Barthes, Hans Robert Jauss, Gérard Genette, ca și prin „recuperarea” autorului în „laboratoarele psihanalizei” (Freud, Marie Bonaparte, Charles Baudouin, Marthe Robert ș.a.) până la Jacques Lacan
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
recunoaște pe mesia în acest personaj violent. Astfel, s‑a produs ruptura definitivă între cele două comunități surori. Simeon bar Kokhba reprezintă deci o figură‑cheie în constituirea viitorului mit creștin al Anticristului. „Demonii” din scrierile lui Iustin, modele și precursori ai Anticristului 1. După cum am văzut, Bar Kokhba a fost susținut, în aventura sa sinucigașă, doar de un număr restrâns de rabini, rabbi Aqiba reprezentând mai degrabă o excepție. În general, preoții evrei, aculturați și deschiși către o colaborare interesată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ridicat din nou la ceruri, așa cum se întâmplă mai târziu cu Isus. În realitate, prorocia lui Moise nu are nici o legătură cu mitul lui Dionysos, ea referindu‑se în mod strict la înălțarea lui Isus la cer, după înviere. Demonii - precursori, prin viclenia lor, ai viitorului Anticrist - se află la originea acestei mistificări (1 Apol. 54). Creând un antimit, ei au reușit, mai întâi să devieze atenția oamenilor către un fals zeu și apoi să treacă în umbră adevărata Înălțare la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu valoare complementară, „fiară‑pseudoprofet” (Apoc. 13). Într‑adevăr, prima pereche de termeni reflectă caracterul violent și tiranic al personajului; a doua, mai degrabă forța de atracție malefică. Simon Magul În cartea I din Adu. haer., Irineu descrisese deja doi precursori ai Anticristului: este vorba de Simon Magul (I, 23, 1 sq.) și de Marcu, ereziarhul (I, 13‑21). Simon este prezentat ca părintele fondator al tuturor ereziilor, care a avut îndrăzneala de a cere apostolilor să îi vândă darurile Duhului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și la tot felul de practici magice. Ei au o reprezentare a lui Simon, având trăsăturile lui Zeus, și una a Elenei, sub chipul Atenei, la care se închină” (I, 23, 4). Singura piedică în a‑l considera pe Simon precursorul Anticristului este perioada, mult prea îndepărtată de parusie, în care acesta a trăit și și‑a răspândit învățătura. Marcu, precursor al Anticristului Acest inconvenient dispare însă în cazul unui alt eretic, Marcu, contemporan cu Irineu. El „este un adevărat precursor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a Elenei, sub chipul Atenei, la care se închină” (I, 23, 4). Singura piedică în a‑l considera pe Simon precursorul Anticristului este perioada, mult prea îndepărtată de parusie, în care acesta a trăit și și‑a răspândit învățătura. Marcu, precursor al Anticristului Acest inconvenient dispare însă în cazul unui alt eretic, Marcu, contemporan cu Irineu. El „este un adevărat precursor al Anticristului (praecursor uere Antichristi), căci, amestecând jocurile (ludicra) lui Anaxilaus cu înșelăciunile (nequitia) celor numiți magicieni, el se pretinde
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
precursorul Anticristului este perioada, mult prea îndepărtată de parusie, în care acesta a trăit și și‑a răspândit învățătura. Marcu, precursor al Anticristului Acest inconvenient dispare însă în cazul unui alt eretic, Marcu, contemporan cu Irineu. El „este un adevărat precursor al Anticristului (praecursor uere Antichristi), căci, amestecând jocurile (ludicra) lui Anaxilaus cu înșelăciunile (nequitia) celor numiți magicieni, el se pretinde făcător de minuni în fața celor care nu au avut niciodată judecată sau care au pierdut‑o” (I, 13, 1). Trăsătura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Iustin nu este prezent și la Irineu. Acesta din urmă construiește o teologie a istoriei pe principiul evoluției sau maturizării progresive, o teologie a istoriei tolerantă față de păgânism în general și față de stăpânirea romană, în special. El ramifică silogismul precursorului său, plasând sub stăpânirea diavolului numai ereticii, lăsând deoparte păgânii. Anticristul își găsește astfel un predecesor colectiv în grupările falșilor taumaturgi. Falșii taumaturgi Un alt aspect, legat de cel anterior, este săvârșirea minunilor. Evangheliile prezintă numeroase istorisiri despre minunile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al doilea aspect - și aici Irineu insistă, dar nu în secțiunea anticristologică propriu‑zisă - îl constituie prezentarea Anticristului deopotrivă ca magician și pseudotaumaturg. Ereziologul tratează această problemă în raport cu „sectele” lui Marcu (I, 13‑21) și Carpocrat, ambii fiind considerați veritabili „precursori ai Anticristului”. Discipolii lui Marcu își revendică o cunoaștere nemijlocită a Duhului Sfânt și puterea de a conferi, în mod concret, darul profețirii. La rândul lor, discipolii lui Carpocrat pretind că săvârșesc învieri de natură spirituală. Denunțarea sistematică a acestor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la începutul activității Anticristului, al cărei element determinant îl constituie. Există, așadar, în Instructiones un singur Anticrist, așa cum indică și titlul, și acest Anticrist nu este Nero rediuiuus”. În consecință, versurile 7‑11 constituie o paranteză consacrată lui Nero, în calitate de precursor al „Latinului”, în timp ce restul poemului vorbește de Anticristul principal. În realitate, cele două moduri de înțelegere ale acrostihului 41 nu sunt opuse, ci complementare. Teza susținută de Brewer și Poinsotte are totuși meritul de a arăta că există, la Commodian
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
învățătura lor mincinoasă. Astăzi, dimpotrivă, este foarte greu să îi distingem. Biserica s‑a umplut de „criptoeretici” care fac jocul adversarului eshatologic. Acești agenți infiltrați în comunitățile creștine au misiunea de a pregăti instaurarea stăpânirii Răului pe pământ. Ei sunt precursori ai falsului mesia. Fragmentul se încheie cu un îndemn la vigilență. De vreme ce nimeni nu poate ști cu exactitate data venirii Anticristului, creștinii trebuie să trăiască într‑o stare de continuă alertă. Anticrist: diavolul fără mască Anunțat ca cel din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
află în prima carte a lucrării mele, am anunțat că pot fi găsite în paginile pe care le‑am scris ideile mele, precum și date preluate din scrierile altor autori; că, prin urmare, comentariul meu va fi în egală măsură opera precursorilor mei exegeți și opera mea”. A trece în revistă părerile predecesorilor face parte deci din regula „jocului” exegetic, iar adevăratul interpret nu ar putea să treacă peste ele cu nici un preț. Aceste două mari principii, coroborate cu cel al „modestiei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Papă, el va fi consemnat în satul Nazaret. Anticristul este o figură carismatică, Julian Felsenburgh, care devine „stăpânul lumii”. În 1945, Charles Williams publică All Hallow’s Eve, în care reia legenda lui Simon Magul, încarnat de Părintele Simon, un precursor al Anticristului. Acesta locuiește la Londra și are două „sosii”, una în Rusia, alta în China. Pentru a cuceri lumea trebuie să intre în legătură cu spiritele din lumea cealaltă, sacrificând o tânără, Betty, și conservându‑i cadavrul. Dar planul său eșuează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Epistola lui Barnaba PAGEREF Toc125451234 \h 71 HYPERLINK \l " Toc125451235" Urcarea la cer a lui Isaia PAGEREF Toc125451235 \h 72 HYPERLINK \l " Toc125451236" Apocalipsa lui Petru PAGEREF Toc125451236 \h 77 HYPERLINK \l " Toc125451237" „Demonii” din scrierile lui Iustin, modele și precursori ai Anticristului PAGEREF Toc125451237 \h 82 HYPERLINK \l " Toc125451238" Sinteza și concluzia capitolului PAGEREF Toc125451238 \h 88 HYPERLINK \l " Toc125451239" Capitolul II. HYPERLINK \l " Toc125451240" Irineu al Lyonului: Incipit uita Antichristi PAGEREF Toc125451240 \h 95 HYPERLINK \l " Toc125451241" Introducere PAGEREF
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
PAGEREF Toc125451247 \h 109 HYPERLINK \l " Toc125451248" Mărturia Apocalipsei lui Ioan PAGEREF Toc125451248 \h 110 HYPERLINK \l " Toc125451249" B. Anticristul magician și pseudotaumaturg PAGEREF Toc125451249 \ h 112 HYPERLINK \l " Toc125451250" Simon Magul PAGEREF Toc125451250 \h 112 HYPERLINK \l " Toc125451251" Marcu, precursor al Anticristului PAGEREF Toc125451251 \h 113 HYPERLINK \l " Toc125451252" Falșii taumaturgi PAGEREF Toc125451252 \h 115 HYPERLINK \l " Toc125451253" C. Alte elemente pentru recunoașterea Anticristului PAGEREF Toc125451253 \h 117 HYPERLINK \l " Toc125451254" Funcția teologică a mitului la Irineu PAGEREF Toc125451254 \h
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dans l’Antiquité, Paris, 1997. Cf. capitolul despre Origen al prezentei lucrări. . Cf. G. Jossa, Regno di Dio e Chiesa. . Irineu evită să îi identifice pe eretici cu anticriștii; el se mulțumește să vorbească de Marcu numai, ca de un precursor al Anticristului și nu ca de Anticristul însuși. . Cf. V, 25, 3; 2Tes. 2,9‑11. . „Mesia va începe să se reveleze, iar Behemoth se va revela în locul său, iar Leviatanul se va ridica din mare, amândoi monștrii uriași pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ca organe de afirmare proprii „Revista celorlalți”, „Insula”, „Versuri și proză” și alte câteva mici publicații, de scurtă durată, din primele două decenii ale secolului al XX-lea. În mod paradoxal, se poate spune că noua orientare nu își are precursorul real în Al. Macedonski, ci mai degrabă în Mihai Eminescu. Chiar dacă se diferențiază de eminescianism și de toată poezia românească anterioară, cu toate că iese din orizontul rural și cântă orașul, parcul, marea, plecările, tărâmurile exotice, cultivă stările evanescente, crepusculare, visarea, privilegiază
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
o badinerie cu recuzită macabră, pe motivul amorului sadic criptat în statuile feminine dintr-un parc, văzute ca „o sută de poeme trăite-n altă lume”. Notabilă e și inserarea, alături de textul minulescian, a poemului Tanit de Iuliu Cezar Săvescu, precursorul simbolist defunct; invocarea lunii, cu reminiscențe eminesciene, turnată în stanțe după model macedonskian, e o mostră de confluență a modurilor de poematizare în pragul noului secol. Poeziile de debut ale lui Ion Vinea și ale lui Tristan Tzara arată și
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
de cel bogat să te rușinezi și să-i fățărești...” -, unii voievozi au extins comportarea dură și asupra „femeilor în negru”: temniță, torturi, bătăi, chinuri, rapt - într-un cuvânt - violență. Textele vechi ne oferă, în acest sens, o adevărată antologie („precursori” și „urmași” ai lui Gheorghe Duca, un campion al abuzurilor și al extorcării - „Cari n-aveau să dea, îi lega la puști și îi ungea cu miere ca să-i mănânce muștele; și nu numai boierilor făcea această strâmbătate, ci jupâneselor
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]