1,469 matches
-
ales când luau ceva la bord. Adică aproape tot timpul. Într-o după-amiază, când Paganel a avut proasta inspirație să le treacă pragul, în curtea familiei Ghindoc situația se prezenta în felul următor. Ghindoc ăl bătrân atârnase niște pastramă pe prispă. În niște cârlige. Și câinele mâncase toată pastrama. Drept urmare, bătrânul alerga câinele să facă din el pastramă. Din câine. Ghindoc ăl mic (ăl mic e un fel de-a spune, având în vedere că era a XII-a) alerga și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Pentru o clipă, senzația că țevile puștii se Îndreaptă spre el, dar nu era decât mișcarea lină, fără zgomot a ușii șifonierului pe care era montată o oglindă. Camera dispăru rabatându-se În virtualitatea oglinzii și i se Înfățișă curtea. Pe prispa ușii de la intrarea din spatele casei, În două ligheane emailate, zăceau În neofalină, tulburând-i transparența cu dâre cafenii, piesele unui motor de motocicletă, pus la curățat. Alături de ligheane, rezemat de zidul roșu de cărămidă, din cărămidă roasă, se sprijinea cadrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Arap Moi, va efectua o vizită oficială de prietenie În țara noastră. Este 2 septembrie și Împlinești patruzeci de ani. E miercuri. Deci, cum nu se poate mai bine. Bătrânul tăietor de lut, obosit, după ce a frământat pământul, zace pe prispă În lumina jilavă de octombrie. Ca să adune căldură pentru iarnă În oasele betege. Te observă trecând de mai multe ori prin preajma lui și spune: Eh... Călătorim, călătorim... Apoi „te prinde În gheare” și-ți povestește o Întâmplare din tinerețe, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
o parte. În cuhnie el și Ștefan n-au fost admiși decât atât cât să se încălzească, apoi au rămas femeile cu beiul Constantin. Prințul a plecat la grajduri să pregătească rădvanul și călăreți cu torțe. Selin se așezase pe prispa de cărămidă să aștepte. După o vreme îl auzi din cuhnie pe vodă gemând și chiar țipând. Rădvanul trase în dreptul lor tocmai când Constantin Brâncoveanu, adus de spate, obosit, ieșea din cuhnie. În întunericul rădvanului, când trăpașii repezi intrau pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu l-a văzut nimeni? întreabă cu glas tare Marius în timp ce deschide portița prinsă cu un cerc metalic. Nu, nu, răspund câteva voci bărbătești. Urmărit de lătrăturilor îndârjite ale unui câine lățos, pătrunde în curtea mică și se oprește lângă prispa acoperită cu un țol vrâstat. Privește în jurul său. Este cineva? Domnule Ciornei! O pisică tărcată apare din spatele casei, acolo unde sunt acareturile. Miaună slab în timp ce, ridicată pe lăbuțele din spate, se agață cu ghearele de pantalonii lui. N-am nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
unde sunt acareturile. Miaună slab în timp ce, ridicată pe lăbuțele din spate, se agață cu ghearele de pantalonii lui. N-am nimic să-ți dau, pisu mic, spune Marius în timp ce scarpină ușor între urechi micul animal. Urcă cele două trepte ale prispei și intră în casă. În față se întinde un hol îngust, în semiîntuneric. Rămâne nemișcat câteva clipe, ascultând. Nimic. Liniște. Sau nu. Distinct, un scârțâit ajunge la urechile lui. Face câțiva pași, către sursa zgomotului, pipăind peretele cu degetele mâinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
calm în fața plutonului de execuție. Chipul palid, cu trăsături osoase, păstrase în colțul gurii un zâmbet imperceptibil. A fost întrebat dacă dorește ceva și ceruse dreptul la ultima țigară. O fumase încet, fără grabă, ca și cum s-ar fi aflat pe prispa casei, la ceasurile înserării. În timp ce soldații din plutonul de execuție așteptau tăcuți cu arma la picior, el își lăsase ochii în jos, uitându-și privirea către iarba grasă și strălucitoare sub lumina puternică a soarelui. Două păsărele săreau una peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
băiatul trecea pe lângă catedrală în fiecare dimineață la ora șapte. Era mereu grăbit și pedala cu înfrigurare pe bicicleta lui roșie cu abțibilduri. Scotea ziarele dintr-o cutie de lemn legată de ghidon și le arunca pe veranda caselor cu prispă colonială. În al doilea rând, datorită unei funcții retroactive, ceilalți rezidenți artificiali ai cartierului apăreau în prag numai după ce băiețelul se îndepărta, și îl înjurau de fiecare dată pentru că a aruncat, prea departe de ușă - așa i se năzărise lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
transformându-le în cafturi grosolane. Apoi, toți cei care aveau pe undeva familii au părăsit mănăstirea. Au rămas cei care nu aveau unde să se ducă, și cât era ziulica de lungă nu făceau altceva decât să fumeze opiu pe prispă. În anii următori, oamenii n-au mai venit în pelerinaj, pentru că s-a răspândit ideea că la mănăstirea noastră nu se mai învață nimic. CRISTINA, VICTOR ȘI PAULICĂ AU PLECAT DUPĂ CRETĂ ȘI NU S-AU MAI ÎNTORS Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
din afară m-a deșteptat din semi-halucinația tulburătoare. Clinchetele zurgălăilor deveniseră mai tari, mai metalice, mai apropiate - mai categorice: intrasem în Humulești. Badea Vasile opri la prima crâșmă ca să-și odihnească, zicea el, caii. Crâșmarul, mic, pipernicit, creț, stătea pe prispă, în vestă, cu picioarele goale în papuci, silabisind Universul cu o voce mai tare decât era nevoie ca să-și ajute înțelegerea prin auz. Din casă veneau valuri de melodie. Cineva, probabil crâșmărița, cînta: "Suspine crude pieptu-mi zdrobește". Desigur că acela
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de tâmplărie. Eu și fratele meu, Ghiță, prindeam în menghina bancului câte un lemn gros, pe care îl tăiam bucăți să avem pentru plită, pentru că mâncarea se făcea la noi tot cu foc de lemne. Casa avea în exterior o prispă pe care eu, aveam vreo nouă ani atunci, stăteam la soare într-o cămeșoaie mare și lungă. În spatele casei era un teren cam de vreun hectar, pe care tata îl cultiva cu de toate: porumb, bostani albi comestibili, castraveți, pepeni
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
dorm în ramificația a două crăci foarte groase, sprijit comod de tulpina mare și scorțoasă a stejarului. De multe ori acolo îmi făceam și temele, pe o bucată lată de scândură pe care mi-o amenajasem drept masă. Stăteam pe prispă și auzeam glasul unui cerșetor care venea din poartă în poartă dinspre strada Mihail Sturza. Avea un glas răsunător, care se auzea mai dihai decât glasurile țăranilor vânzători de castraveți și harbuji, care umblau cu căruțele încărcate prin mahala. Știam
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
negru că bate în albastru, și pieptul acesta atât de... - Lasă, lasă, făcu ea modest, dar se vedea că-i crește inima cât un harbuz. Am ocolit-o și i-am depus pe pieptul care arăta ca o bucată de prispă, o ciocolată mare cu lapte și alune. - Vai, dar voi, moldovenii, chiar că sunteți culmea! Că n-am mai mâncat o bucățică de ciocolată de nu mai știu eu când... - Iaca, acum aveți ocazia, dragă domniță. - Ia să vedem, făcu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
fetei să puie strachina cu lapte în gura podului. Cum închipuia mama din cârpe o matracucă, odată aude ciocănind în pod. S-a suit pe scară ș-a ridicat oblonul. N-a văzut nimic. Mai stă ea ce stă pe prispă între cârpe și iar aude ciocănitul. Se suie pe scară, iar nimic. Măi, comedie ! S-a lăsat mama atunci pe scară, în vine, ș-a sprijinit cu capul capacul. Când a auzit al treilea ciocănit, odată a săltat mama capacul
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
cicatrici, doar cucuie. Sau: ― Știi cum se bărbieresc bărbații mavro? Cu un praf! Am văzut prin vitrina unei frizerii. Trecând pe străzile din Groapa Neagră, Desdemona era oripilată de modul În care trăiau oamenii. ― Nimeni nu mătură. Stă gunoiul pe prispă și nu-l mătură nimeni. Îngrozitor. Dar la templu lucrurile erau altfel. Bărbații munceau din greu și nu beau. Fetele erau curate și cinstite. ― Domnul Fard ăsta face o treabă ca lumea, spuse ea la masa de duminică. ― Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
implorându-l să nu plece. Fard Muhammad Își scoase pălăria și o ținu la piept. Se uită În jos cu blândețe și spuse: ― Fiți liniștiți. Sunt alături de voi. Își ridică pălăria cu un gest care cuprinse tot cartierul, ghetoul cu prispele lui dărăpănate, străzile nepavate, frânghiile dezolante de rufe. ― O să mă Întorc la voi În viitorul apropiat ca să vă scot din iadul ăsta. Apoi Fard Muhammad se urcă În Chrysler, porni motorul și, cu un ultim zâmbet Încurajator, se Îndepărtă. Fard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
i-o acorda lui Tessie ori de câte ori fata venea la masă cu Sourmelina. În copilărie Zoë fusese Întotdeauna cea mai bună prietenă și partenera de joacă a lui Tessie. Dar acum Milton era cel cu care Tessie stătea pe leagănul de pe prispă. Desdemona o Întrebase pe Zoë: De ce mai nu mai mergi afară cu Tessie? Iar Zoë, pe un ton ușor amar, Îi răspunsese: ― E ocupată. Acesta era lucrul care declanșase revenirea palpitațiilor bunicii mele. După tot ce făcuse ca să-și ispășească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
-mă-n pat de necaz, ce s-or fi distrat indivizii ăia cu înflăcărată mea epistolă de amor. Satul era ars de soare și dezolant, cu case pierdute prin livezi și grădini de legume. Casa inginerului era bătrânească, 8 cu prispă și acoperiș de șindrilă, și era înconjurată de o curte în care creșteau cei mai gigantici maci pe care i-am văzut vreodată, până la piept, cu flori vinete, bătute și cu măciulii cât merele. Sânt convins că, la o adică
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cer, drept în creștet, o stea a tras o dâră albă pe răbojul cerului luminând liniștit, și dispăru stinsă în întuneric. ”- A murit un om!” i-a șoptit mintea, rar, ca o făptură sleită. - Așa îmi spunea bunica Ileana, pe prispă seara la Zahorna, când eram copil! Gândi el uitându-se pe cer. Totul în jur dormea adânc, parcă muri; O cucuvea își strigă numele o dată de două ori... apoi, tăcu, totul se liniști, parcă totul muri din nou. - Își cheamă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
sub streșina lată, cu ferăstruicele ei mici de-o palmă și visatoare ca niște ochi osteniți de gânduri... În spatele ei se înălțau, ocrotitor, câțiva copaci bătrâni de-o seama cu ea. Căsuța albă, cu pereții muruiți proaspăt cu var, cu prispă îngustă de jur împrejur, acoperită cu stuf, stătea aplecată pe-o parte, de parcă s-ar fi mirat de trecătorii de pe drum. Salcâmul bătrân de la poartă, oalele de lut ars, puse cu gura în jos în gărduțul din fața casei, căsuța albă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cu gura în jos în gărduțul din fața casei, căsuța albă și bătrânii copaci din spatele ei... totul, sub zăpușeala zilei, parcă încremenise păstrându-și umbra neștirbită. Un motan cenușiu, vargat, cu crăpături la ochii galbeni, se chiora la soare. Stătea pe prispă nemișcat ca un sfinx, privind departe peste sat. Întreaga bătătură a casei bătrânei Zotoaia, zăcea într-o tăcere blajină, păstrând o mărturie, parcă, dintr-o poveste de la începutul lumii. Iorgu împinse ușor ușa de stejar, mâncată de vreme, și păși
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
l-am putea sorbi dintr-o sorbire), Milcovelul aproape că, în mod normal, nici nu există. Dar să nu anticipez. Eram la Mera, satul copilăriei lui Bris (prietenul meu care a fost la „Noră pentru mama“). Ploua. Stăteam împreună pe prispă, uitându-ne în ploaie. Și vine taică-su să ne cheme să privim Milcovul. N-am înțeles exact în ce constă spectacolul, dar ne-am dus. Mai mulți consăteni au alergat să-și adune animalele priponite la albie. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
de gătit, burlane, coturi de sobă. O jigodie de cățea cu țâțe ca ale lupoaicei din Dorobanți clefăia ceva de prin niște ziare mototolite. Vreo trei țigănci și un țigănuș de vreo cincisprezece ani, în uniformă școlărească, stăteau jos pe prispă și scuipau coji de semințe. Băiatul avea o freză tăioasă ca muchea toporului, dată cu ulei și, probabil, cu zahăr în loc de fixativ. Am aflat că Garoafa "e cu mă-sa cu căruțu la sticli goali" și că se întoarce abia
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
el de parcă înțelegea tot. Am să te strig TONI! El dădu din coadă, ciuli urechile, semn că înțelesese. Îl strigă Toni! Câinele dădu din coadă. Ce bucuros sunt că am un tovarăș! Seara, ostenit de atâta muncă, stăteau amândoi pe prispă, până târziu. Și Petre îi povestea... și-i povestea... Nu se știa care din ei adormea mai întâi. Mai erau încă multe de făcut în casă. Era nerăbdător să ajungă la București, să-i spună Cameliei ce reușise să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
jos. Nu le dădu atenție, Toni nu reacționă, așa că își văzu liniștit de gânduri. Peste ceva timp, iar scârțâit, iar pași, iar liniște. Deschise totuși ușa afară se întunecase, nu se vedea țipenie de om, dar pe masa mare din fața prispei văzu două papornițe și o damigeană. Se frecă la ochi și papornițele și damigeana tot acolo erau. Le luă, le aduse în casă și... ce să vadă? Papornițele erau pline ochi cu cârnați, șuncă, ouă, borcane de zacuscă de ciuperci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]