1,457 matches
-
negru că bate în albastru, și pieptul acesta atât de... - Lasă, lasă, făcu ea modest, dar se vedea că-i crește inima cât un harbuz. Am ocolit-o și i-am depus pe pieptul care arăta ca o bucată de prispă, o ciocolată mare cu lapte și alune. - Vai, dar voi, moldovenii, chiar că sunteți culmea! Că n-am mai mâncat o bucățică de ciocolată de nu mai știu eu când... - Iaca, acum aveți ocazia, dragă domniță. - Ia să vedem, făcu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
o parte. În cuhnie el și Ștefan n-au fost admiși decât atât cât să se încălzească, apoi au rămas femeile cu beiul Constantin. Prințul a plecat la grajduri să pregătească rădvanul și călăreți cu torțe. Selin se așezase pe prispa de cărămidă să aștepte. După o vreme îl auzi din cuhnie pe vodă gemând și chiar țipând. Rădvanul trase în dreptul lor tocmai când Constantin Brâncoveanu, adus de spate, obosit, ieșea din cuhnie. În întunericul rădvanului, când trăpașii repezi intrau pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ăluia capul... A fugit cu alde cutare, (adică s-a măritat fără voia părinților)... a gonit-o de-acasă, s-a întors la mă-sa... a fătat... a murit întîmpinat. Evenimente fără importanță covârșitoare. Dar când tatăl meu stătea pe prispă și trecea unul pe drum și îi spunea: "Bună ziua mă, nea Tudore", și tata cu toată sinceritatea: "Bună să-ți fie inima, mă, Cîrstache", tare, apoi pentru el însuși încet: "te'n c... pe mă-ta de zăltat", asta da
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
te duc unde vrei, în zbor, știu că și tu ai grijă de mine, să pasc, să beau apă și să mă potcovești când încep să-mi cadă caielele din copită... îmi plăceau nopțile când înainte de a adormi afară pe prispă mă uitam cu tata să vedem pe cerul înstelat Carul mare și Găina; auzeam sforăitul cailor. Nu înțelegeam de ce dorm ei în picioare, deși câteodată găseam dimineața unul din ei culcat. Acel sforăit liniș- titor parcă într-adevăr era ca și când
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
găseam dimineața unul din ei culcat. Acel sforăit liniș- titor parcă într-adevăr era ca și când mi-ar fi vorbit: "E noapte, e liniște, dormim toți, am păscut, am băut apă, am sfărâmat cu dinții și fleștecăit sare din drobul de pe prispă, acum ne e bine, dormim și noi, caii, visăm cum am fost odată armăsari (căci dorințele rămîn) cândva, când nechezam după iepe și ele ne răspundeau din zarea câmpiei cine știe de pe ce miriște îndepărtată". Ne duceam la ei și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nu-mi apăruse această poartă în față? Nu fusesem adânc turburat când acest falnic copac căzuse? Tatăl meu nu era deloc vesel în dimineața aceea. Ce i se întîmplase?... Îmi aminteam că după aceea într-o zi scara noastră de la prispă, care avea doi stâlpi jos, lângă ultima treaptă, fusese ruptă de un cal. Trecuseră zile și săptămâni și ea rămăsese așa ruptă. Nici tata, nici frații mei mai mari n-o dreseseră. Curând pierise cu totul. Ce se întîmpla în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mari n-o dreseseră. Curând pierise cu totul. Ce se întîmpla în familia noastră când nici o ulucă nu era, până atunci, uitată? Stâlpii aceia nu foloseau la nimic, ne puteam lipsi și de scară, puteam sări direct din bătătură pe prispă, sau de pe prispă jos. Se putea trăi și fără ei. Dar îmi dădeam seama că apăruse în sufletul celui care, tânăr fiind, simțise nevoia să-i ridice acolo: nepăsarea! Ceva fusese stricat și el nu mai vroia să dreagă acel
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
dreseseră. Curând pierise cu totul. Ce se întîmpla în familia noastră când nici o ulucă nu era, până atunci, uitată? Stâlpii aceia nu foloseau la nimic, ne puteam lipsi și de scară, puteam sări direct din bătătură pe prispă, sau de pe prispă jos. Se putea trăi și fără ei. Dar îmi dădeam seama că apăruse în sufletul celui care, tânăr fiind, simțise nevoia să-i ridice acolo: nepăsarea! Ceva fusese stricat și el nu mai vroia să dreagă acel lucru. Nu-i
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
se îmbolnăvesc și mor, iar cei care o apără de ei nu mai pat nimic. În alte versiuni, holera este însoțită de proprii-i câini nevăzuți, care necontenit latră, sau măcar de un câine roșu; femeile pun de aceea pe prispă sau pe la răspântii mâncare și apă atât pentru babă, cât și pentru acel câine. Ca și ciuma, holera merge noaptea bocindu-se prin sat, bate din ușă în ușă și vine să se vaite în timp ce omul își dă sufletul. Singurul
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
din mișcare, toată realitatea era oprită în timp, de timp. Am tras zăvorul. Făcusem pasul când am urcat în autobuz, pasul între cele două lumi, acum intram în adevărata mea lume... Am tras zăvorul. Țâncul pământului Mămaia stătea singură pe prispă. Se gândea la ale ei. Avea momente în care nu puteai să o trezești din visare. Vorbea cu tătaia. Murise de trei ani, dar parcă îl aștepta, vroia să-l vadă la prânz, în fiecare zi. Cine știe, poate ea
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
mămaia o mulțime de lucruri despre viață, și parcă știa o viață despre moarte. Pe când trăia tătaia, la prânz, fie vară sau iarnă, mămaia obișnuia să asculte țâncul pământului. Cred că el îi spunea secretele lumii. Vara se așeza pe prispa de lut, întindea o mână sub cap și se lungea pe prispa caldă, în bătaia dulce a soarelui. Pentru toți lumea se oprea. Nimeni nu scotea o vorbă. Vitele se opreau și ele, toate păsările tăceau. Nu auzeam nimic, nu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
despre moarte. Pe când trăia tătaia, la prânz, fie vară sau iarnă, mămaia obișnuia să asculte țâncul pământului. Cred că el îi spunea secretele lumii. Vara se așeza pe prispa de lut, întindea o mână sub cap și se lungea pe prispa caldă, în bătaia dulce a soarelui. Pentru toți lumea se oprea. Nimeni nu scotea o vorbă. Vitele se opreau și ele, toate păsările tăceau. Nu auzeam nimic, nu știam nimic de ele, dacă au ce le trebuie, dacă există. Nimic
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Pentru toți lumea se oprea. Nimeni nu scotea o vorbă. Vitele se opreau și ele, toate păsările tăceau. Nu auzeam nimic, nu știam nimic de ele, dacă au ce le trebuie, dacă există. Nimic. Odată cu capul pus de mămaia pe prispa casei, totul înceta să mai existe. Uneori adia ușor vântul, ca o cântare. Fața senină a mamei, îmbrățișată de razele dulci ale soarelui, se vedea zâmbind. Liniștită. Odată cu ea, toți ascultam țâncul pământului, dar numai ea cu adevărat știa
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
într-o clipită, gata de muncă. Cu viața noastră în viața ei. Avea mâna la cap, și fața întoarsă spre lume. Vorbea cu el, cu țâncul pământului. O ajuta, o sfătuia, îi dădea puterea zilei și înțelepciunea lumii. Pe lutul prispei rămas fierbinte de cu vară, mămaia asculta ca o regină a lumii țâncul pământului. Mămaia stătea singură pe prispă. Frumoasă. Se gândea la ale lumii. Soarele îi mângâia lin fața. Nu clipea, nu schița nici un gest. Mânile ei se mângâiau
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
spre lume. Vorbea cu el, cu țâncul pământului. O ajuta, o sfătuia, îi dădea puterea zilei și înțelepciunea lumii. Pe lutul prispei rămas fierbinte de cu vară, mămaia asculta ca o regină a lumii țâncul pământului. Mămaia stătea singură pe prispă. Frumoasă. Se gândea la ale lumii. Soarele îi mângâia lin fața. Nu clipea, nu schița nici un gest. Mânile ei se mângâiau una pe alta, iar lumea... lumea se oprise în loc. Doar pentru ea... Constantin - Trebuie să plângă în brațele
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
zăpada înghețată. Fetele chicoteau pe la stogurile de fân atinse de zăpadă. Galbenul stins al fânului era învăluit de zăpada albă care pălea în bujorii fetelor rușinoase. Cele mai îndrăznețe se prindeau în joc. Moșnegii și babele își dezamorțeau oasele pe prispă sau în casa mare. Nici nu știau că timpul zboară. - Frunză verde și-un dudău, roata mare la părău!!! Acesta a fost semnalul unui băiețandru de vreo de ani căruia abia îi mijise musteața. Cu mic cu mare s-au
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
n-avem ce mânca. Apoi de...”. Se gândea la via de pe răzășie, la popușoii de pe vale, la fânul din Folești. Ce s-or face fără apă? Continua să frământe, gândindu- se la ale ei. Îi dădea zor, avea de lipit prispa, pe ici pe colo și casa; se găsea de lucru. O să o văruiască, avea pe beci un albastru frumos rămas de anul trecut. Îi ajungea și de un brâu. Numai bine. Setea însă o copleși. Își simțea gâtul uscat, abia
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
nu mai conteneau. Varvara a văzut-o o singură dată plângând, dar a lăsat-o în pace și nu au vorbit niciodată de ziua aceea. Plânsul nu era pentru ele. Se aveau una pe alta și era deajuns. Rarița lipea prispa și se gândea ce o fi ținut-o pe Varvara atâta timp la fântână. Se îndoi o clipă de fata ei, pentru prima dată, și gândul acesta o durea. Putea oare să o mintă? Nu putea sta așa, dar nici
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
poate trăi fără ea și că băiatul trebuie să vină la ea acasă. Ar fi murit dacă era altfel, nu putea trăi fără fata ei și Varvara știa asta. Nu ar face așa ceva. Gândul o liniști și continua să lipsească prispa. -Varvară, trebuie să-i spui mamă-tii tot. O să înțeleagă. Ai să vezi. - Nu vorbi cu păcat și prostii. Ce ai? Nu o știi pe mama? M-ar închide în casă. Înainte să mă deie ar veni cu mine și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
poate fi pretutindeni. Adică - nicăieri. Omul contemporan tinde să devina o anexa a butoanelor. Ne apropiem de etapa în care vom fi doctori în știința și analfabeți în cultură. Marele „câștig” al modernizării este alienarea. Vreau să fiu european pe prispa mea și să mă delectez cu ce scriu alții despre tinda lor. Situațiile limită încep să devină tot mai frecvente borne ale epocii noastre. Globalizarea îl va scuti pe om de decizii. Chiar și de opinii. Globalizarea sentimentelor poate fi
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
numără bobocii. Multe: "ține fine! na cumătre! " miea - miele - miel - miei burlac - fătălău / cotiugă - potâng gânsac răsteu / rudă * - oiște - proțap lambă *, leucă 2307 pe șleau - mai pe de rost de-a șederea cât de-a-ndeletea [CUVINTE RĂZLEȚE] [SUBSTANTIVE] 2255 surghiun 2257 prispă vechitur[i]* șiruri sămîncer 112 {EminescuOpXV 113} 2258 merinde, drojdii prostiri hoștină 2259 bărbăcari [sg. ] pantofar tabietul 2260 rădăcini 2270 sămînceri 2275B Moșie - oraș 2276A puroi protoplasmă 2280 Pardon ușa 2284 pămătuf 2287 glasul 2289 telegari 2291 Propunere Stele Gărgăriță
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
auzeam în fiecăre dimineață cocoșii. Cântau pe mai multe voci, din mai multe curți, parcă era concurs. De multe ori ne trezeam și plecam la pescuit. Eram mai mulți nepoți, dormeam claie peste grămadă, care în pat, care afară pe prispă, care în pătulul din podul grajdului. Dimineața cu aburul ei fin de ceață, cu iarba încă udă de rouă, în care nu găseam lăcuste, și pe care alergam, fără frica albinelor, trîntore șa ele la ora aia, albine care ne
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
-mă-n pat de necaz, ce s-or fi distrat indivizii ăia cu înflăcărată mea epistolă de amor. Satul era ars de soare și dezolant, cu case pierdute prin livezi și grădini de legume. Casa inginerului era bătrânească, 8 cu prispă și acoperiș de șindrilă, și era înconjurată de o curte în care creșteau cei mai gigantici maci pe care i-am văzut vreodată, până la piept, cu flori vinete, bătute și cu măciulii cât merele. Sânt convins că, la o adică
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
-și copilul mai mult în brațe, și acolo îl scăldase în mare. Fusese un copil nici mai cuminte, nici mai poznaș decât alții, însă n-avea cum să uite că de multe ori îl surprindea căzut pe gânduri, așezat pe prispă cu coatele pe genunchi, și capul între palme. Îl întreba, sigură fiind că va avea timp în tot restul vieții să-și rezolve singur situațiile în care soarta-l va arunca: - La ce te gândești Ionică? - La nimic, mamă. De
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
și necazurilor, au ascultat suspine de dor și au dus spre apa Bârladului plâns și jale. Am ajuns la poarta casei părintești. Aceștia ne-au ieșit în cale, le-am sărutat mâna și i-am îmbrățișat cu drag. Urcând pe prispa de lut, amintirile au început să mă copleșească. Am intrat în tindă, apoi în odaia mare. Pe perete se afla icoana Macii Domnului cu Fiul Ei, iar mai la dreapta o candelă aprinsă, semn al credinței ortodoxe și respectului față de
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]