2,857 matches
-
și a inconstanței aparițiilor, Contimporanul a fost nu numai un seismograf al efervescenței înnoitoare din anii ’20, ci și un diseminator al acestui spirit în arta românească a vremii. Arhitectura nouă. Articolele lui Marcel Iancu despre arhitectură, reproducerile unor texte programatice aparținînd liderilor arhitecturii noi și foarte numeroasele prezentări de publicații constructiviste din Germania, Olanda, Belgia, Elveția, Franța, Cehoslovacia „dau tonul” liniei avangardiste la Contimporanul. Artistul plastic semna, în paralel, și la revista Punct articole teoretice semnificative: „Arhitectura“, în nr. 9
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Gropius, Theo van Doesburg și Bruno Taut sînt repere invocate cu admirație de către Marcel Iancu, „reprezentant al României” la primul congres al constructiviștilor de la Düsseldorf (1922). Cîțiva „maeștri” ai arhitecturii moderne sînt prezenți în cadrul grupajului prin intermediul unor texte cu caracter programatic: Principii de Hans Richter, Vers une architecture de Le Corbusier-Saugnier, Funcțiune și formă de dr. Ad. Behne (Berlin), reproduse în original sau în traducere. Iată o definiție pregnantă propusă de Le Corbusier: Architecture - éstethique de l’ingenieur. Demne de interes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nordnijk (J.P. Oud și Theo van Doesburg), Bibliotecă, Dormitor (Miclescu), Cabinet de medic (C. Rietveld). Singurul text autohton care le însoțește este editorialul (succint, „pe puncte”) al lui Marcel Iancu („Interiorul“), din care pot fi extrase, la rigoare, cîteva elemente programatice: „economia și utilitarismul au creat necesitatea micilor înălțimi, care prin contrast creează un efect spațial mai bogat și dau interiorului o intimitate specifică”, „estetica nouă, simplă”, în acord cu „cerințele higienice”, „interiorul, loc de odihnă, cere claritate”, „maximum de simplificare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a fost un scriitor (boem și risipitor, Ion Vinea era, totuși, departe de a-și asuma cu adevărat un asemenea rol, implicînd rigoare și coerență organizatorică), ci artistul plastic și arhitectul Marcel Iancu, ale cărui inițiative și texte cu caracter programatic fac din el cel mai avizat și mai articulat purtător de cuvînt al constructivismului românesc interbelic. De fapt, dincolo de coté-ul constructivist, Contimporanul rămîne o publicație reprezentativă pentru Art Déco-ul anilor ’20. Realizările sale în materie de mobilier, decorațiuni interioare, arhitectură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la „rigorile” avangardiste ale Contimporanului. Cel care declara, în 1915, „Literatura mă persecută. Îmi e iremediabil antipatică” („Chronique villageoise“, în Cronica, nr. 28, 1915) „deliteraturizează” în proză pînă prin 1925, anul apariției primului volum. Doar cîteva texte adoptă ostentativ și programatic maniera prozei avangardiste. Unul dintre ele e „Aliluia“, publicat în nr. 62 al Contimporanului și neinclus (totuși) în volumul Descîntecul. Flori de lampă. Textul - ostentativ abracadabrant - este alcătuit, ca și urmuzianul Pîlnia și Stamate, din patru părți inegale (a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu fularul de mătase. Într-o notă la volumul Opere II, Elena Zaharia-Filipaș consideră că textul i-ar aparține scriitorului englez Logan Pearshall Smith, fiind „probabil tradus de Vinea”; de fapt, avem de-a face cu o farsă, o subversiune programatică la adresa vechilor idoli: Logica, Anecdota, Capodopera. Vinea nu va trece niciodată dincolo de această limită. Ca și prozopoemele antebelice ale lui Adrian Maniu („Prințesa Limonata“) sau Emil Isac („Protopopii familiei mele“), textele de față arată - dacă mai era nevoie - faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în acord cu cerințele futuriștilor privind „instantaneizarea” literaturii (recte, adaptarea ei la dinamica, ritmul și viteza evului modern, informațional și mecanicist). De aici, încorporarea unor elemente din recuzita presei scrise cotidiene (reportajul) sau din tehnica cinematografică. Așteptările cititorului tradițional sînt programatic frustrate, efectul de surpriză este căutat cu obstinație, iar caracterul masiv, finit, închis al „(capod)operei” - refuzat în favoarea formei deschise, a imperfecțiunii, fragmentarului, virtualului, a „proiectului” și „rezumatului”, a ciornei și schemei. Volume anunțate triumfal rămîn simple anunțuri. Convenția este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deconstruite elementele „autenticiste”, inserturile epistolare, de jurnal intim sau reportaj. Caracterul „magic” al metamorfozelor nelimitate se asociază, prin urmare, cu caracterul „mecanic” (așa-numitele personaje și universuri mecanomorfe, artefacturile comic-absurde sau grotești, manechinele, marionetele schimonosite etc.), oferind o imagine caleidoscopică, programatic dezorganizată. În textele cele mai radicale abundă discontinuitățile, arbitrariul, amestecul, trecerile libere, capricioase de pe un nivel pe altul, productivitatea semantică a cuvintelor și expresiilor, dereglarea sistematică a tuturor sensurilor, combinatorica programat aiuristică. Avem de-a face cu ceea ce Sedlmayr numea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o problemă de receptare: „arta nouă” nu se cere a fi interpretată (în sensul explicării sau al descifrării): ea își este suficientă sieși, avînd caracterul unei construcții intelectuale subiective, ideale și autonome, marcată de adîncirea în interioritate și de refuzul programatic al oricărei referențialități „exterioare”: „Dificultatea stă în deprinderea publicului de a considera lucrările pictorilor noi ca pe un rebus de descifrat, în loc de a le lua drept ceea ce sînt: creațiuni strict subiective, construcțiuni intelectuale în care nu intră mai nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ales, trădează predilecția și dibăcia artistului anonim în speculațiile de armonizare a culorilor și a formelor pure. Avem deci pentru înțelegerea artei noi un punct de reper și de plecare specific național”. Ideea va fi reluată și dezvoltată în articolul programatic „Modernism și tradiție“, unde acuzele naționaliștilor cu privire la dispariția din arta nouă a subiectului și a peisajului, purtătoare de mesaj identitar, „specific românesc” și valorificabil propagandistic, sînt ironizate corespunzător: „...peisajul în care stejarii sînt verzi ca românul și viceversa”; „florile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Ion Vinea, Marcel Iancu, Milița Petrașcu sau Mattis Teutsch. Speranțe sînt legate și de traducerea în limbi de circulație universală a unor nume autohtone, precum „precursorul” Urmuz sau Jacques G. Costin. Să ne oprim însă asupra unui alt articol programatic, „Promisiuni“ (în Contimporanul, an III, nr. 50-51). Dintru început este afirmat - în spirit avangardist - caracterul „internaționalist” al spiritului novator: „Există astăzi, la noi, un public impozant, pătruns de adevărul elementar al artei fără anecdotă, cucerire esențială a secolului care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
emigrat după 1930 la Paris și fondator al grupului/revistei Discontinuité alături de Arthur Adamov, erijat deocamdată în promotor al noului curent „integralist” - îi indică dramaturgului italian o cale vizînd „cît mai strînsa colaborare între arte”, definindu-și astfel sintetic opțiunea programatică: „INTEGRALISMUL. Considerîndu-l ca o sinteză științifică și obiectivă a tuturor sforțărilor estetice pînă în prezent încercate (futurism, expresionism, cubism, suprarealism etc.), totul pe fundamente constructiviste, și tinzînd să resfrîngă viața intensă și grandioasă a secolului nostru răscolit de vitezele mecanicismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Krisztinei Passuth despre avangardele central-europene, o bună prezentare a raporturilor existente între cele „două modernisme” maghiare, cel al revistei moderate Nyugatt a lui Ady și Babits Mihaly (cu dominantă postsimbolistă) și cel activist al revistelor À Tett și Mà (avangardiste, programatice), găsim în capitolul „Les deux modernismes hongrois des années 1910. Bàbits ou Kassák?“ de Janos Szavai (vol. Modernisme en Europe Centrale. Les Avant-gardes, Sous la direction de Marie Delaperriere, Colection „Aujourd’hui l’Europe”, L’Hartmann, Paris/Montreal, 1999, pp.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acordat o atenție similară celor românești (oricum, mult mai puține). Capitolul X. În căutarea unei noi estetici teatrale Încercările avangardei românești din anii ’20 de a revoluționa teatrul au rămas, în general, la stadiul de bune intenții. Dincolo de nivelul textelor programatice cu caracter de manifest, al comentariilor vitriolante împotriva teatrului „anchilozat” sau al comentariilor privind esteticile novatoare europene, unele inițiative practice au existat. Oricît de efemere și de eclectice, grupări precum „Poesis” sau „Insula” au avut meritul de a reuni numeroși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artă nouă din 28 și 29 mai 1925, de la Teatrul Popular, a inclus și reprezentarea piesei Moartea veselă, commedia del l’arte de N. Evreinoff. Pe lîngă cronici polemice și articole de opinie cu caracter mai mult sau mai puțin programatic, revistele Punct și Contimporanul au publicat fragmente ale cîtorva piese de teatru cu relevanță mai mult documentară. Cea mai semnificativă este Zail Sturm de Scarlat Callimachi. Microsecvențe dramatice precum „Originile dramei și comediei. Legendă” de A.I. Zissu (în Integral, nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cultivarea capricioasă a vagului, a nuanței și a detaliului „minor”, în detrimentul ideilor „majore” clare și distincte, al construcțiilor sistematice, teoretizante și conceptualizante. Deloc lipsit de spirit critic, Perpessicius aparține în mod vădit categoriei criticilor „feminini”, „artiști” și „poeți”; articolul său programatic „În tinda unei registraturi” evidențiază o opțiune pentru critica înțeleasă ca „registratură”, iar nu ca „magistratură”. Utopia criticii „perpessiciene” este un ecumenism estetic epurat de intruziunea sociologicului, a eticului și a etnicului, precum și de prejudecățile dogmatice, raționalist-pozitiviste. Caracterizîndu-l în Istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
idolului, reprodus în clișeu, fără ca desenatorul să-și fi văzut modelul Contimporanul, dar mai ales Punct, începuseră deja de cîțiva ani recuperarea/publicarea scrierilor urmuziene, cu excepția „Fuchsiadei” și a bucății „Puțină metafizică și astronomie”. Mitizarea avangardistă, anunțată deja în Contimporanul, programatică în revista Urmuz a lui Geo Bogza (1928) și amplificată în revista unu condusă de Sașa Pană, însoțește prima editare în volum a textelor sale (în 1930, sub titlul Algazy & Grummer, la Editura Unu a aceluiași). Rezultat previzibil: Urmuz intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Vinea și sugerată de avangardiștii de la unu, în Istoria... sa, Călinescu făcuse o apropiere hazardată între Urmuz și suprarealism: „Suprarealismul român este, prin Urmuz, anterior celui francez și independent”. Însă în pasajul despre Urmuz din „Curs de poezie”, luciditatea programatică a autorului „Fuchsiadei”, generatoare de comic și deci nonsau antilirică, era deosebită ferm de programul suprarealist... Un „precursor al suprarealismului” va fi considerat Urmuz și de către Eugéne Ionesco, în articolul din Les léttres nouvelles (intitulat „Précurseurs roumains du surréalisme. Urmuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
comunist, antiburghez prin excelență... Recuperarea estetică a avangardismului interbelic nu a fost lipsită de un coté conservator, cel puțin în prima ei fază. Refuzul „capodoperelor” în favoarea „efemerului”, cultivarea „operei deschise” în detrimentul „operei finite”, a negării demolatoare în detrimentul „construcției”, a manifestelor programatice și a scandalului anticanonic în detrimentul creației durabile, a epatării extravertite în detrimentul lirismului nu au fost pe placul mainstream-ului critic modernist, tributar unei estetici clasicizante. Realismul social, masivitatea construcției epice, ideile „majore”, marile teme istorico-politice sau metafizic-identitare au prezidat întotdeauna omologarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noului ritm al planetei unificate”), Contimporanul se deosebește de celelalte reviste și grupări avangardiste printr-o obsesie românească vizînd, deopotrivă, universalizarea artei nonfigurative autohtone (prin intermediul relațiilor internaționale) și legitimarea ei locală (prin tradiția artei populare și bizantine); într-un text programatic, membrii grupării își asumă misiunea de a „îndruma societățile înapoiate din Balcani” și de a „atrage atenția militanților celebri ai artei și literaturei contemporane din Occident asupra Bucureștiului” („Pentru contimporani”). Avem de-a face, prin urmare, cu un complex de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
toate avatarurile sale. Sinteză particulară de constructivism și futurism, considerat de unii exegeți postbelici ai fenomenului drept singura contribuție originală, pe teren românesc, la „ism”-ele avangardei europene, „integralismul” nu e, de fapt, decît o radicalizare - în direcția unei coerențe programatice mai accentuate - a eclectismului de la Contimporanul, epurat de scoriile „modernist-moderate” și de incidențele nonavangardiste. Putem vedea în el un „al doilea val” al avangardei autohtone, cu o identitate distinctă, dar îl putem la fel de bine considera o dezvoltare al celui dintîi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
va Încerca să inoculeze populației evreiești ideea că renașterea antisemitismului vine de la partidele istorice și o va manipula În acest sens. Se poate spune că populației evreiești nu i s-a prezentat o alternativă credibilă din partea partidelor „istorice”. În pasajul programatic de mai sus al liderului național-țărănist există o anume aserțiune ce poate fi receptată ca având un iz șovin, mai ales În contextul postbelic. Naționalismul, cu fațetele sale xenofobe, era atât de popular În mentalul politic românesc, Încât și un
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
și economici, de regulă, formați în Occident, ce promovează discursul explicativ-justificativ al programului tranziției. Primind un suport intelectual, uneori și financiar, din partea actorilor occidentali, mass-media au cunoscut o explozie în perioada tranziției, devenind un teren crucial în promovarea schimbărilor. Intelectualitatea programatic anticomunistă și moral radicală: un grup de intelectuali relativ restrâns, dar intens mediatizat, cei mai mulți de orientare filozofic-eseistă, au optat pentru promovarea unei ideologii radicale, fundată pe o combinație de anticomunism violent, elitism cultural și moral, promovare a schimbărilor cultural-morale în
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
a fost folosită de către toate țările europene postcomuniste. Exista însă și aici un impediment important. Cum pot actorii noii clase politice să treacă în doar patru luni de la solidaritatea anticomunistă la afilierea la o multitudine de partide, a căror diferențiere programatică nu era deloc clară în contextul începutului tranziției? În mod special tehnocrația, sursa cea mai importantă a noii clase politice, se caracteriza printr-un grad ridicat de solidaritate, fiind dificil pentru ea să se distribuie rapid în partide politice diferite
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
în managementul politic al unei societăți moderne complexe și gradul scăzut de popularitate. Radicalismul a reprezentat singurul instrument pe care partidele istorice îl aveau în competiția cu tehnocrația, ce nu era înclinată spre schimbări cu orice preț, chiar distructive. Anticomunismul programatic, la care ulterior s-a adăugat lupta împotriva foștilor (actualilor?) „securiști”, nu reprezenta o reacție la estimarea corectă a pericolului real al revenirii comunismului, ci, în primul rând, arma principală a partidelor istorice, utilizată în lupta politică împotriva tehnocrației, care
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]