37,224 matches
-
sens. A rămâne la suprafața uscată a literaturii, cu alte cuvinte a te plasa în afara intrigii și departe de a intriga, asta e confortabil, dar nu are nici un rost și, cu atât mai puțin, vreun merit literar. Cea mai bună proză a volumului e X, tocmai pentru că omogenitatea de care vorbeam mai sus e naturală și nu cere neapărat o sforțare în sensul unui dezechilibru senzațional. Între subiect și discurs se creează, așadar, o mai bună rezonanță, ritmul narativ fiind cel
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
este protagonistul unei povești de dragoste chinuite sfârșite confuz. Un love story care se pretează foarte bine jocului de perspective și temei degradării individuale de care vorbeam. La polul opus, Șapte zile, ultimele șale Dosarelor Xț este o glumiță de proză SF cu un aparat care recuperează memoria genetică, o proză nici măcar amuzantă, neînchegată, cu de toate și, de aceea, cu nimic notabil: "A deschis televizorul. Reporterul de teren relatează precipitat de la fața locului un fapt extraordinar. Un obiect zburător neidentificat
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
love story care se pretează foarte bine jocului de perspective și temei degradării individuale de care vorbeam. La polul opus, Șapte zile, ultimele șale Dosarelor Xț este o glumiță de proză SF cu un aparat care recuperează memoria genetică, o proză nici măcar amuzantă, neînchegată, cu de toate și, de aceea, cu nimic notabil: "A deschis televizorul. Reporterul de teren relatează precipitat de la fața locului un fapt extraordinar. Un obiect zburător neidentificat a aterizat pe clădirea Parlamentului. Din el a coborât diavolul
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
Buz merită citit măcar pentru că reprezintă un alt mod de a face literatură, diferit de al colegilor săi de generație, printr-o ambiție de a evita facilul demnă de apreciat în sine, dar care se află încă în căutarea unei proze cu ceva mai mult impact. Adrian Buz, Zidul moale, proze, Prefață de Daniel Cristea-Enache, Editura Polirom, Iași, 2005, 200 p.
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
a face literatură, diferit de al colegilor săi de generație, printr-o ambiție de a evita facilul demnă de apreciat în sine, dar care se află încă în căutarea unei proze cu ceva mai mult impact. Adrian Buz, Zidul moale, proze, Prefață de Daniel Cristea-Enache, Editura Polirom, Iași, 2005, 200 p.
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
plasare a numelor în fruntea listei la generațiile vârstnică, mijlocie sau tânără. La poezie, sunt Tudor Arghezi (urmat imediat de Lucian Blaga), Mihai Beniuc și Dimitrie Stelaru (pentru generația tânără puteau fi la fel de bine Geo Dumitrescu sau Ion Caraion). La proză, în fruntea generației vârstnice e Mihail Sadoveanu (lipsește din panoramă Liviu Rebreanu, cu sfârșitul activității sale, de menționat măcar pentru romanul Amândoi, apărut în 1940, dacă nu și pentru volumul de confesiuni Amalgam, din 1943), în fruntea generației mijlocii - Geo
Critica de dicționar by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11630_a_12955]
-
În majoritatea cronicilor pe care le-am citit, de oriunde s-ar pleca, se ajunge inevitabil la cumințenia prozatorului, vecină cu inocența. Dacă alți "optzeciști" dovedesc mari subtilități textuale și rafinamente narative, Cristian Teodorescu nu face decât să scrie o proză, cum să zicem mai bine?, cuminte... Numai într-o discuție asupra mijloacelor, procedeelor artistice este acceptabil un asemenea epitet. Și chiar și atunci, ar fi o mare eroare să condiționăm valoarea estetică a unei opere de noutatea tehnicii de asamblare
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
impulsul de a-și destructura postmodernist textele, dezvăluindu-le artificialitatea inerentă, Cristian Teodorescu se plasează cu consecvență într-o postură reportericească, mergând cu camera ascunsă pe urmele celor mai prăpădiți "eroi" și făcând din istoriile lor axa de rezistență a prozei. Cele optsprezece povestiri din volumul Îngerul de la benzinărie sunt tot atâtea incursiuni într-o realitate specifică personajului, în medii familiale și profesionale investigate minuțios, iar nu panoramate dintr-o perspectivă de înălțime auctorială și centralitate narativă. Prozatorul se apropie - la
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
fără salutare intervenții de la Centru. Cadrul general fiind realist, miza volumului e pusă pe întâlnirea, aproape insesizabilă, a două planuri: existența cotidiană, cu rutina ei, și influxurile unor întâmplări stranii, episoade neobișnuite prin care trec oameni, altfel, atât de obișnuiți. Prozele respiră un aer al timpului și sunt pline de ceea ce formează structura și compoziția realității noastre postrevoluționare. La o privire mai atentă se observă însă că lumea nouă nu o exclude pe cea veche, din timpul socialismului de stat. Cele
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
în comă. La cealaltă extremă valorică se situează Un dar neașteptat, cu o treaptă mai jos decât alte câteva povestiri nici ele prea reușite: o parabolă căznită (Îngerul de la benzinărie), o istorie extravagant-încâlcită cu un personaj mediumnic (Sponsorul) sau o proză realistă cu un frapant deficit de realism (Regele). Un dar neașteptat pare mai degrabă o cutie a Pandorei, din care ies tot felul de agresiuni prozastice la adresa cititorului: un profesor de Conservator pe care îl cheamă Zorel, câinele său, Bartolo
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
dă "culoare de epocă" unor impasuri mai mult sau mai puțin mărunte, dar semnificative, totuși, pentru porția de ratare, depășită (de tot, oare?) cu greu, care li s-a servit unor generații. Nuvela" propriu-zisă face pereche, în volum, cu cinci proze (foarte) scurte, un fel de fotografii la minut, incomparabil mai neclare decît cele "artistice", dar așa de bune cînd te grăbești... Toate amintesc ("vina" o poartă, probabil, aerul timpului) de falsele "declarații" ale lui Costache Olăreanu, de scurtul dialog despre
Arta fugii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11647_a_12972]
-
poveste care să nu se mai fi spus. Un "călău" (mărunt, totuși...) care face pe "victima". De-am cita (și citi..) doar Fețele tăcerii, originalitatea situației se risipește într-un soi de "consolare": se poate și mai perfid. Doar că prozele lui Alexandru Vlad nu au vreo pretenție de "exemplaritate" a întîmplărilor de care se ocupă. Poate doar o pretenție de terapie, personală și de grup. Așadar, nu-și fac un principiu din a denunța lucruri ce îmbină dureros frumusețea care
Arta fugii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11647_a_12972]
-
spune Alexandru Vlad în interviul care completează cartea, e unul din motivele pentru care trebuie să scrie: pentru a le oferi posibilitatea să existe răspunsurilor nedate la timp. O etapă frumoasă de viață, trăită "bine", este, ea însăși, ca o proză. Nu trebuie s-o dublezi. Însă viața față de care n-ai reacționat prompt, căreia simți că-i mai poți da oarece relief, ca s-o salvezi într-un fel, e bine să o scrii. E, așadar, vorba de împlinirea unei
Arta fugii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11647_a_12972]
-
de azi, doar că, de la distanță, apare ușor comică, golită de funcțiile ei normale și parazitată de stereotipuri. Are, altfel spus, tot atîta libertate și frumusețe cît tura completă a unei rotițe dintr-un mecanism. Cam neuns, pe deasupra. Seria de proze, care-și găsește "concluzia" într-un rîs nu chiar la locul lui ("mie, nu știu de ce, îmi venea să rîd iar.") e, de fapt, povestea unei "piese" care sare din "angrenaj". Eroul ei "dezertează" în liniște, fără izbucniri revoluționare, pentru că
Arta fugii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11647_a_12972]
-
prin aspecte insolite și curiozități semnificative (biografice, politice, morale, estetice). Să reformulez primul sens de investigație: dacă arghezianismul mai este productiv ca stil, mai este viu ca reper, mai este adoptat ca model catalizator al creației contemporane (în poezie, în proză, în publicistică). Dacă arghezianismul ar fi continuat în spirit ar fi o dovadă de vitalitate. Blaga și Bacovia au continuatori în poezie, fie și în forme difuze, Arghezi și Ion Barbu - nu, par experiențe artistice definitiv încheiate. Ultimii mari poeți
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
E o întrebare dacă imposibilitatea de racordare a arghezianismului la postmodernism e un handicap. Bacovia răspunde acestei cerințe conjuncturale. Dar oare pentru continuarea lui Arghezi Mircea Cărtărescu, dintr-o porțiune limititată a creației sale poetice, nu e de ajuns? În proza de ficțiune, adică în roman în mod special, nu știu ceva pe linia Arghezi, deși narațiunea sa corintică e o ofertă tentantă. Romanul Lina e o autoficțiune ratată, dar o autoficțiune într-un gen foarte la modă. Din zona publicisticii
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
Am atras atenția în lecturile mele asupra "insului însutit" din poezia argheziană, idee care trimite spre o altă viziune asupra eului decât cea romantică sau baudelairiană. E vorba (cum spuneam) de eul multiplu (de derivație bergsoniană și impresionistă, teoretizat pentru proza sa de Virginia Woolf), care deschide cu totul alte perspective de interpretare - tot în sfera modernității, dar o modernitate diferită de aceea care i-a fost atribuită sau recunoscută lui Arghezi până acum. A doua idee critică, menită să schimbe
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
facem reclamă... Ca să ne mai clătim puțin mintea, traduc pentru cititorii mei o superbă declarație de amor, Chef de section, - Comandant de pluton, de Apollinaire, ... Guillaume. Cu atât mai lesne de tălmăcit, cu cât este o poezie fără rimă, - o proză flamboaiantă: Gura mea va arde ca Gheena Gura mea, infern de dulci ispite îngerii gurii mele vor trona în inima ta Soldații gurii mele te vor asalta Preoții gurii mele te vor sufoca în fum de tămâie Sufletul tău se
Chiorâș la cultură... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11676_a_13001]
-
centru simbolic cu o încărcătura de revoltă mocnită a marginalilor. Cei doi colegi de generație șaizecistă, din două extreme ale spațiului românesc, au în comun admirația pentru Liviu Rebreanu, simțul moral acut, fibra de opozanți și subversivi, spiritul analitic al prozei, conștiința dramatică a confruntării cu sistemul comunist (cenzura i-a obstrucționat semnificativ), prezentă atât în atitudinea lor ca scriitori, cât și în comportamentul personajelor. Un realism psihologic incisiv, cu valențe sociale și politice ofensive, se orientează tematic spre obsesia adevărului
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
remarcat și în cazul altor scriitori basarabeni (George Meniuc, Aureliu Busuioc) refugiul în literatura pentru copii, deși nu era vocația lor. Lăsând în urmă un trecut literar neglijabil, Vladimir Beșleagă îi va avea alături, drept colegi de generație în ofensiva prozei după 1965 pe Vlad Ioviță (1935-1984) și pe Serafim Saka (n. 1935), chiar dacă foarte diferiți ca stiluri și teme. Prozele scurte din volumul La fântâna Leahului (1963) sunt preambulul modest al unei cariere. În Istoria... sa, Mihai Cimpoi îl situează
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
lor. Lăsând în urmă un trecut literar neglijabil, Vladimir Beșleagă îi va avea alături, drept colegi de generație în ofensiva prozei după 1965 pe Vlad Ioviță (1935-1984) și pe Serafim Saka (n. 1935), chiar dacă foarte diferiți ca stiluri și teme. Prozele scurte din volumul La fântâna Leahului (1963) sunt preambulul modest al unei cariere. În Istoria... sa, Mihai Cimpoi îl situează pe Vladimir Beșleagă în capitolul " Copiii anilor treizeci", cuprinzându-i pe Grigore Vieru, Liviu Damian, Anatol Codru, Ion Vatamanu, Victor
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
să cedeze (autorul și-a recunoscut și repudiat concesiile ideologice) mai mult decât a făcut-o la noi Augustin Buzura, cu care l-am comparat. Realismul psihologic din Zbor frânt e, în 1966, o mare realizare estetică, după dominația unei proze expozitive, ideologizante, fals obiective, cu personaje de carton și realități măsluite, întru totul superficială și inautentică. Vladimir Beșleagă propune un caz de conștiință, analizat introspectiv, cu eficiență narativă, fior dramatic și ingeniozitate a construcției, valabile și astăzi. Tragedia războiului se
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
din sinuozitățile narațiunii, conexiunile și rupturile de memorie, suprapunerile temporale, fluctuațiile conștiinței, densitatea impresiilor subiective, dramatismul stărilor-limită, perspectiva inocentului confruntat cu spaima morții. Sensibilitatea morală ultragiată ca problemă esențială a omului îl apropie pe Vladimir Beșleagă, în stilul psihologic al prozei sale, de Augustin Buzura. Vladimir Beșleagă are, în Zbor frânt, o rară capacitate artistică de a sugera stările de conștiință prin imagini recurente (lăstunii în zbor amenințător, apa învolburată a Nistrului, orizontul aprins, sângeriu). Nimeni în literatura basarabeană nu are
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
zilelor noastre, la Hollywood, apoi în armată, prin Balcani, prin Kabul, Lisa e un "bun sălbatic" chitit să-i reziste societății. "Fata moșului" din poveste își caută, în toiul bombardamentelor, căsuța de marțipan. O găsește într-o altă bucată de proză (aici o cheamă "Neidentificata"), Pe partea însorită a lucrurilor. O minunată lume nouă în care fericirea se învață și unde, ca pe vremea pelerinilor la Canterbury, se vînd, pentru mîntuire, indulgențe. Cu alte cuvinte, drumul spre Paradis e lăsat în
Fericirile by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11694_a_13019]
-
Târziu stă în sprințăreala fabulelor ei, care nu susțin niciodată, pînă la sfîrșit, un același punct de vedere. Și n-ai decît să te întrebi, cam năucit de-atîtea rocamboluri, ca Oamenii Puterii din Imperiul impostor (una din cele mai "transparente" proze ale ei), " Cum dracu' rezistă valoarea, în ce se camuflează?" Firește, e și-un zaț de Orwell aici, dar din O gură de aer, nu din 1984... Și totuși, ce face dintr-o înșiruire de grozăvii, de la indiferența de copil
Fericirile by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11694_a_13019]