29,239 matches
-
în deznodămînt. Pentru a-și menține popularitatea, poetul nu a ocolit, în fapt, nimic. În De profundis a și mărturisit: "Scriu versuri proaste, deci exist!/ Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fată./ Trăiesc, de vreme ce sunt trist/ Și rîd ca altădată". Topârceanu era umoristul en titre al Vieții Românești, căreia îi sporea tirajul prin parodiile sale. Dl. Liviu Grăsoiu consideră că nivelul superior estetic la care se situează Topârceanu în ipostaza de umorist l-ar reprezenta parodiile sale. Nu
O nouă exegeză despre Topîrceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17092_a_18417]
-
va găsi audiența deplină, că nu va fi înțeles doar prin tablourile sale. - Ai spus diletant? Van Gogh, diletant? - Da, dar unul genial. Și numai lui îi este îngăduit orice, chiar și...teama că nu va fi înțeles. Pahopol nu rîde, și, prin asta, prin abaterea de la obișnuitul joc, știu că vede în observația mea o enormitate aproape tristă". E pusă în ramă o opulență a materiei. Protocolul unei "lumi apuse" include delicii gastronomice, apetisantele bucate fiind și ele înregistrate vizual
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
neîncetată voioșie, o anumită zâmbitoare nepăsare, o anumită semeață nesimțire, o anumită copilăroasă încăpățânare. Doamne, iartă-mă! Iată că mă pornii a-mi face un fel de portret psihologic - tu vois ça d'"ici"! Iartă-mă și tu și nu râde prea tare!" Uneori însă, când este obosit, uită să mai țină sus steagul încrederii în steaua lui norocoasă și își mărturisește regretul sfâșietor că și-a ratat viața: A! ce frumoasă e lumea asta a lui Dumnezeu, Virgile! și ce
Expeditor: N. STEINHARDT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17104_a_18429]
-
e căsătorit cu o cancer " Filozofia" acestui monolog grav este obiectivitatea, față de care atitudinea receptivă cea mai convenabilă e aparenta impasibilitate: "Ca să glumești, nu-ți trebuie cine știe ce inteligență, ba aș zice că lipsa acesteia este o condiție. Omul inteligent nu rîde (dar nici nu se lamentează), fiindcă pentru el toată lumea e coerentă, fiecare mișcare justificată, scutită de ineditul grosolan. În același timp însă lucrurile se apropie de el evolutiv și sînt deci inedite, vii, încă neabstractizate de mănușa de gheață a
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
unde s-a rupt ața și coase la loc, eventual, în condiții mai bune. Numai noi, artiștii, suntem mai cu bâzdâc. Noi, care mai înainte am rupt gura târgului! Pe noi să ne frece... pe noi să ne facă de râsu' lumii... Un terchea berchea, un mațe-fripte!, să vie, să ne dea nouă lecții!... Dacă e un mare artist, vreun scriitor însemnat, acesta, având o conștiință estetică înaltă, în caz de nereușită, trecătoare, el tace, meditează, reexaminează construcția... Da, dar țuțerii
Franchețea naște ura by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15846_a_17171]
-
lor e, ca să zicem așa, naturalismul ludic, o contradicție în termeni pentru gravii și greoii naturaliști de odinioară, nu și pentru tinerii noștri cărora bogzianul "Jurnal de sex" le este un înaintaș depășit ca expresie și care fac să se rîdă din orice. "Hliziții" - i-am și numit, fără să precizez însă că "hlizirea" aceasta, extinsă dinspre proză la poezie și chiar la critică, e o formă de bășcălie textuală limitînd artisticul la sfera epidermică, la reacțiile în lanț ale bunei
Ultimul Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15855_a_17180]
-
care ajungeau la "mase". Drept dovadă stă faptul că, în vreme ce se publicau cărți "cu aluzii" ori chiar cu referiri critice explicite la adresa sistemului, în vreme ce pe scenele teatrelor se montau piese la care îți era cam frică să aplauzi sau să rîzi, în schimb presa era obligată să lucreze la comandă, într-un stil impus și cu restricții draconice (listă de cuvinte și expresii interzise). La rîndul lor, filmele străine erau selectate cu grijă, iar o producție cinematografică autohtonă "dubioasă", chiar dacă reușea
Apel patetic by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15882_a_17207]
-
a solitudinii: " Am visat/ că eram cu dimineața în cer/ Priveam crucificările pămîntești/ fără să simt durere/ Mîncam fără să-mi fie foame/ Beam fără să-mi fie sete/ Iubeam fără să doresc/ Ochiul meu plîngea fără lacrimă/ Rîsul meu rîdea fără inimă// Mă plimbam/ printre dulăii dezlănțuiți/ ai misterelor/ SINGURĂ/ ca un clopot" (Am visat). Pactul cu existența e rupt, printr-o extazie mîntuitoare, printr-o comunicare cosmică în cadrul căreia individul se livrează, fără de regret, universalului: "M-am așezat lîngă
Despărțirea de mitologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15885_a_17210]
-
Gina Sebastian Alcalay Cine pretinde că ipocrizia este un viciu, o trăsătură de caracter condamabilă și demnă de tot disprețul nu știe ce spune: nu, nu rîdeți, în realitate este vorba de o însușire pozitivă, o virtute ignorată pe care nu toată lumea o posedă, ținînd seama de gradul înalt de generozitate pe care îl implică, dar fără de care viața nu ar mai fi suportabilă. Am citit undeva
Elogiul ipocriziei by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15872_a_17197]
-
vreo mișcare, a depus un sărut ușor pe dosul palmei mele stângi, cu buzele ei vopsite într-un ton vișiniu, stins, o nuanță chinezească. Am fost surprins. Foarte surprins. Nu știam ce să fac. Toți se uitau la noi și râdeau. Explicația veni repede din partea unui confrate orientalist. Că era vorba de un obicei feudal chinez, potrivit căruia, dacă într-o adunare publică, alcătuită din persoane din aceeași castă, un bărbat rostește un lucru extrem de important pentru toți, una din femeile
Imperativul categoric by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15890_a_17215]
-
de sfîrșit. Mama purta o rochie ușoară, cu flori mici și pastelate. Era o femeie încă tînără, nu împlinise 43 de ani, spirituală, interesată de tot ce era în jur, care știa să se facă amuzantă. Mi-aduc aminte cum rîdeam toți patru în hohote (bunicul ceva mai rezervat) îndreptîndu-ne spre casă. Am uitat complet orele imediat următoare. Nu mai știu cum ne-am petrecut seara. Ne-am culcat, în orice caz, toți, în singura cameră care ne rămăsese (celelalte fuseseră
O amintire by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15896_a_17221]
-
unei legături mistice cu natura animală și vegetală. "Miorița" e numai un exemplu în această privință; cel mai frumos. Românul e frate cu codrul, se spovedește paserilor, mîngîie boul din tînjală, se lasă în seama căluțului. Porumbul plivit de buruiană rîde de bucurie, mărul necurățit se roagă de fata bărbată să-l curețe. În povești, în doine, în viața de toate zilele, românul pune umanitate în raporturile sale cu vitele și cu natura. Nu-și grijește vita ca neamțul, dar legătura
Despre liberalism si românism by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15903_a_17228]
-
Umberto Eco, Minunea Sfântului Baudolino, trad. Sorin Mărculescu, Humanitas, București, 2000, 177 pag. Fericirea? Cea mai mare corvoadă! Dacă Eco se salva prin umor de capcanele alienării contemporane (micuțe, ele, dar multe), lui Pascal Bruckner îi vine mai greu să râdă - francezul exersează în schimb, într-o bună tradiție, zâmbetul nimicitor. Miza este, oricum, mult mai înaltă: fericirea. Nu cumva e ea și cea mai înaltă? Ei bine, nu. Goana contemporană după fericire pare să aibă, la o privire atentă, tocmai
Ecografii pentru sănătatea zilnică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15918_a_17243]
-
-mă cu acele ceasornicului. Mergeam satisfăcut cu ceasul în brațe pe bulevardul Vaclav. Când, deodată, începu să sune. Așa se nimerise... Am așteptat, până la capăt. Pe urmă, îmi picase fisa. Era clar că patronul mă crezuse rus. Îmi venise să râd singur pe bulevard. Și chiar râdeam de-a binelea, probabil, fiindcă un domn în vârstă întoarse capul după mine, compătimitor. Așa or fi unii, săracii, țicniți, pe vremurile astea... Îmi promisesem să nu mai vorbesc cu lumea decât cel mult
Praga în 1969 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15923_a_17248]
-
cu ceasul în brațe pe bulevardul Vaclav. Când, deodată, începu să sune. Așa se nimerise... Am așteptat, până la capăt. Pe urmă, îmi picase fisa. Era clar că patronul mă crezuse rus. Îmi venise să râd singur pe bulevard. Și chiar râdeam de-a binelea, probabil, fiindcă un domn în vârstă întoarse capul după mine, compătimitor. Așa or fi unii, săracii, țicniți, pe vremurile astea... Îmi promisesem să nu mai vorbesc cu lumea decât cel mult franțuzește, ascunzându-mi identitatea. Chiar, cum
Praga în 1969 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15923_a_17248]
-
a celor care au simțit ca pe o piatră de moară lucrul cu manualul unic: obligați să "predea" texte care numai literare nu erau (vezi "Partidul e-n toate și-n cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la soare", vezi "Bărăgan" etc. etc.). Și trebuia să lucrezi pe ele pentru că la admitere ele li se cereau candidaților. Această categorie de profesori - încă o dată îmi exprim convingerea - cea mai numeroasă a văzut un lucru normal în introducerea manualelor
Cui folosește pasul înapoi? by Ștefan Ba () [Corola-journal/Journalistic/15931_a_17256]
-
Ichim (de acolo e fragmentul de mai sus), La vorbă cu Vlad Mugur, pentru că îl aud pînă la cea mai nuanțată intonație, pentru că știu multe dintre povești, pentru că îi redescopăr interpretările fine pentru multe scene (și, Doamne, cîte sînt!), pentru că rîd, pentru că îl simt atît de aproape. Și nimeni nu poate să mi-l ia! Vlad spunea să nu plîngem "atunci". Eu scriu, și în loc de lacrimi, îmi curg cuvinte. De trei zile, asta fac, scriu. Nu mi-e deloc ușor. Dar
In memoriam Vlad Mugur: Toate drumurile duc la München by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15988_a_17313]
-
pentru că e o bună zonă, un aer bun, curat, cum e și la Cîmpina. Și ne prindea bine. Ne așezam cu băncile, ne făcea mama un culcuș acolo și stăteam toți. Aveam o cameră cît un castel. Cît un closet. (Rîde.) Și mergeam cu trenul pînă acolo și înapoi. Numai că, dacă răscolești niște lucruri, am să ți le spun, dar dacă le ții numai pentru dumneata. Dacă ții doar pentru dumneata ce-ți spun acum e foarte bine. Pentru poezie
Gellu Naum - "Cred că poeții s-au născut pe lume așa cum specia își naște o a treia mînă" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15986_a_17311]
-
terminat liceul și s-a făcut imediat funcționară, ca să ajute cu leafa celorlalți copii. Alta ar fi vrut să fie balerină, avea talent, dar n-a mers, că erau un fel de pensiuni și-acolo erau numai fete bogate și rîdeau de ea că n-avea bani. Știați pe atunci că tatăl dvs. a scris versuri? Puteați fi influențat de asta? Nu. Nu știam. De fapt, știam că face versuri, dar nici nu știam ce-i aia. Dar eram oricum influențat
Gellu Naum - "Cred că poeții s-au născut pe lume așa cum specia își naște o a treia mînă" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15986_a_17311]
-
s-a repezit să scrie, fiindcă trebuia să muncească, să-și crească copiii. Scria, dar n-avea timp să se ducă la tipografie. El se ducea la biroul lui ș.a.m.d. Ce era tatăl dvs.? Poet. Poet și funcționar. (Rîde.) Și mama? Mama? Gospodină, nimic. A fost o poveste de amor între ei, cu fugit de acasă, cu blestem... și cu doi tineri care și-au văzut de treaba lor, în ciuda blestemelor. Frumos blestem, dacă, în urma lui, v-ați născut
Gellu Naum - "Cred că poeții s-au născut pe lume așa cum specia își naște o a treia mînă" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15986_a_17311]
-
scriam. Mai era unul cu veleități de poet, săracul, a murit, Iacobescu îl chema. Era de la țară, băiat de popă. Și îl țin minte din cauza comicăriei, îl țin minte cum, cu multă seriozitate, cînta cîntecul ăsta: (Cîntă.) "Frumoasa mea..." Uite, rîde de mine! (A intrat Lygia Naum.) Nu mai rîde de mine, mă, iubito! Așadar, a început ca un joc, pentru a le demonstra lor... Da, pe urmă au început să mă respecte, trimiteam la o revistă numai ca să le arăt
Gellu Naum - "Cred că poeții s-au născut pe lume așa cum specia își naște o a treia mînă" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15986_a_17311]
-
a murit, Iacobescu îl chema. Era de la țară, băiat de popă. Și îl țin minte din cauza comicăriei, îl țin minte cum, cu multă seriozitate, cînta cîntecul ăsta: (Cîntă.) "Frumoasa mea..." Uite, rîde de mine! (A intrat Lygia Naum.) Nu mai rîde de mine, mă, iubito! Așadar, a început ca un joc, pentru a le demonstra lor... Da, pe urmă au început să mă respecte, trimiteam la o revistă numai ca să le arăt lor. Și-am confirmat. Și-asta era tot ce
Gellu Naum - "Cred că poeții s-au născut pe lume așa cum specia își naște o a treia mînă" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15986_a_17311]
-
aventurile fără finalitate care au urmat - una din fete, Joyce Maynard, a scris o carte despre asta). In război a văzut căzând câte 200 de soldați într-o singură zi. Multe povestiri par preexerciții ale căutărilor Zen. Măștile 'Omului care râde' ('care este chipul tău inițial?'), jupuite precum straturile care, îndepărtate de pe perlă, o lasă pe aceasta cu atât mai strălucitoare, prietenia acestuia cu viețuitoarele pădurii, sau Teddy din a noua povestire ('Teddy') semnalează nevoia de meditație: 'Vreau să zic că
Politicienii: fericiți și virtuoși by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15616_a_16941]
-
oștile de mici bezmetici care îmi făceau viața amară la școală (dacă o să urle și o să sară iarăși peste bănci tocmai cînd vine inspectoarea, dacă o să mă prindă cu vreo greșeală, cu vreun lapsus linguae, cu vreo omisiune, dacă o să rîdă iar de mine și ebraica mea precară, asediind catedra ca pe o cetate lipsită de apărare?). Umbra nu a capitulat nici pînă azi. Rînjește cînd îmi cercetez chipul în oglindă. Se ține după mine la întîlnirile importante, stricîndu-mi buna dispoziție
Angoase by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15644_a_16969]
-
cu Pistruiatul era deja pierdut pentru regim, măcar pentru cîteva momente. Intrăm deja în teoria catharsysului. Din această cauză, astfel de analize atente ale unor texte extrem de datate, tocmai pentru că ies din sfera estetică, pot părea acte de masochism. Am rîs foarte mult citind cartea, pentru că stupiditatea textelor citate este fără margini. Observațiile celor patru sînt și ele extrem de amuzante (mai ales Ion Manolescu știe să se apropie natural-ironic de astfel de texte). Ceea ce dăunează este prea "aplicata" insistență asupra textelor
Tînăr avînt masochist by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15657_a_16982]