2,010 matches
-
viață dublă? Unii s-ar grăbi să afirme asta. Dar eu îi contrazic. Nu, o linie a vieții dublă nu înseamnă o viață dublă. Înseamnă doar că mă bucur de protecția unei persoane dragi din familie. Rămâne doar adăuga el rânjind să descopăr cine e acea persoană! Poate nu-i din familie! Deși, fiind de alt sânge, n-ar trebui să conteze." Despre interesul lui Ion Schipor pentru piese de teatru eu unul mai auzisem în ziua când întâmplarea făcuse să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ivea din nou trecând în sens invers, iute-iute pe după gardul de sârmă, înfruntând c-un zâmbet sfidător săgețile privirilor. Stai!... Ciurea îl oprea de la serviciu pe Iova c-un strigăt fals alarmat. Iova, dincolo de tușă, încremenea cu mingea deasupra capului, rânjind. Toți de pe teren se opreau din joc și rânjeau. Hai Dragoș! își continua Ciurea zeflemeaua. Dă fuga la gard! Fă ceva! Nu poți lăsa fata fără niciun răspuns! Departe de a se supăra, Viviana dispărea, amuzându-se, pe după zidul de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
gardul de sârmă, înfruntând c-un zâmbet sfidător săgețile privirilor. Stai!... Ciurea îl oprea de la serviciu pe Iova c-un strigăt fals alarmat. Iova, dincolo de tușă, încremenea cu mingea deasupra capului, rânjind. Toți de pe teren se opreau din joc și rânjeau. Hai Dragoș! își continua Ciurea zeflemeaua. Dă fuga la gard! Fă ceva! Nu poți lăsa fata fără niciun răspuns! Departe de a se supăra, Viviana dispărea, amuzându-se, pe după zidul de cărămidă al școlii dinspre strada Ilarie Chendi. Dragoș ar
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de la Notre-Dame, forța ta va crește. Dar numărul mare de creștini vor vedea șiretlicurile tale și nu vor mai veni să se roage de tine pentru a trece prin ușile bisericii. De asta ce mai ai de spus? Diavolul a rânjit din nou, scuturând lanțurile cu o brutalitate nemăsurată, iar ecoul s-a răspândit în infinit, cuprinzând biserica, piața din fața bisericii, întreaga așezare. Arunca bucăți din fierul încins, cu o furie cu adevărat diavolească. A dispărut brusc, zguduind atelierul. întreaga scenă
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
furtună, și un plânset gemut, ca de adâncă durere. Este plânsul lui Biscornet, care se amestecă cu zgomotul furtunii. Totul seamănă cu o rugă disperată pentru un suflet îndurerat. Iar dacă un fulger luminează palid fațada bisericii, se poate vedea, rânjind, diavolul din sculptură...
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
să provoace mila trecătorilor prefăcîndu-se umili. Acum se uitau provocator sau aruncau vorbe în doi peri. Până ce au devenit de-a dreptul agresivi. Scoteau cobrele din batistă sau din sân și le așezau pe trotuar în fața lor. Apoi se uitau rânjind în jur. Parcă spuneau: Cine se apropie? Cine are chef să fie mușcat? Nu dorește nimeni? Poftiți, moartea e gratuită, încercați, nu vă costă nimic. Poftiți". Cu un bobârnac făceau cobra, dacă era prea leneșă, să se trezească din somn
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nici o jenă, fără nici o pudoare. Câte unul ajungea până la forme revoltătoare, inimaginabile. Îi poruncea, de pildă, unei femei care trecea cu copilul de mână să vină să se culce cu el. Femeia protesta, se roșea, își ieșea din fire. Îmblânzitorul rânjea ironic și o lăsa să termine. În timpul acesta zgândărea cobra, care, enervată de faptul că era trezită brusc din somn, își lățea imediat capul și scotea limba amenințător. Fără un cuvânt, îmblînzitorul privea spre copilul cu care mergea femeia. Era
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
el, mai ales că și eu aveam aceeași culoare de om care suferă de bilă. Dacă o să încep să mă cred Robespierre? m-am întrebat. Pe cine aș trimite la eșafod? M-am gândit imediat la îmblînzitorii care-mi dădeau, rânjind batjocoritor, monedele înapoi și la mutra pe care ar fi făcut-o dacă le-aș fi replicat: "Dar nu vedeți că pe moneda asta e chipul meu?" După care aș fi zis trecătorilor: "Cetățeni, aduceți căruțe în care să încapă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cădea roșie peste oraș însîngerînd acoperișurile de tablă... Ieșeam la ușă, iar el mă întîmpina în tăcere ca și cum eu îl căutasem. Avea ochii tulburi și o gură oribilă. Când deschidea buzele, groase ca niște lipitori, i se vedeau dinții îngălbeniți. Rânjea fără să spună un cuvânt și-și ținea tot timpul la piept o mână ce-mi făcea rău. Avusese, probabil, o boală de piele care-i lăsase un fel de pete, ca o lepră albă, pe dosul palmelor. Nu se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Eram sigur că voi fi destul de tare, că voi reuși să nu strig. Dimineața ieșeam în stradă, dar cum vedeam un îmblînzitor mi se făcea teamă și începeam să tremur. Simțeam că dacă s-ar fi apropiat, dacă ar fi rânjit la mine și ar fi scos capul cobrei din sân, aș fi murmurat "trăiască inamicul" și atunci mi se făcea rușine și silă, fugeam acasă și ascultam din nou cântecul acela cu ritm de cizme tropăite. În asemenea împrejurări, înțelepții
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mi se părea uneori că-l cunoșteam de undeva pe îmblînzitorul care mă vizita seară de seară. Am început să mă uit mai atent la el. Era destul de bine legat, simplu, viguros și grosolan. Purta perucă sub pălărie. Când nu rânjea, se uita în gol, ca și cum n-aș fi existat în cadrul ușii. Avea o grimasă și colțurile gurii lăsate. Doar când zicea "Mă iertați", cu vocea lui aspră, grimasa dispărea. De fiecare dată, deschizând ușa, mă întrebam: acum ce va face
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
uita în gol, ca și cum n-aș fi existat în cadrul ușii. Avea o grimasă și colțurile gurii lăsate. Doar când zicea "Mă iertați", cu vocea lui aspră, grimasa dispărea. De fiecare dată, deschizând ușa, mă întrebam: acum ce va face, va rânji sau va privi prin mine ca prin sticlă? Mă rugam să rânjească. Era mai suportabil. Când privea în gol, ochii lui deveneau reci, ca două bucăți de gheață tulbure. Odată a venit fără pălărie și fără perucă. Părul rărit nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
grimasă și colțurile gurii lăsate. Doar când zicea "Mă iertați", cu vocea lui aspră, grimasa dispărea. De fiecare dată, deschizând ușa, mă întrebam: acum ce va face, va rânji sau va privi prin mine ca prin sticlă? Mă rugam să rânjească. Era mai suportabil. Când privea în gol, ochii lui deveneau reci, ca două bucăți de gheață tulbure. Odată a venit fără pălărie și fără perucă. Părul rărit nu mai văzuse foarfeca demult. Cădea în neorânduială. Individul nu se pieptăna, probabil
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
i-am întrebat ce căutau atât de dimineață acasă la mine. Se pare că unul dintre ei mă întrebase ceva, ce eu nu auzisem, căci așteptau și se uitau la mine cu o anumită nerăbdare agresivă. Nu înțelegeam de ce, în loc să rânjească, așa cum făcuse celălalt îmblînzitor, aceștia erau încruntați și posomoriți. În cele din urmă m-am lămurit că mă întrebaseră despre îmblînzitorul care venea zilnic să mă sune și vroiau să afle de la mine cum se întîmplase că fusese găsit înjunghiat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să spună nimic. Cui să spună? Încă n-avea probe destule și era primejdios să se afle ce știa. Într-o zi l-a întrebat pe unul care îl urmărea cu un câine lup: "Ce-aveți cu mine?" Individul a rânjit fără să zică nimic. Asta l-a înfuriat. "Ce-aveți cu mine? i-a strigat. Nici nu mă cunoști." "Eu nu te cunosc, a chicotit individul, dar te cunoaște dresorul șef. Eu execut ordinele dresorului șef." Și s-a îndepărtat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cine era. N-avea torță, dar strângea ca de obicei o mangustă la piept. Înghețasem și nu știam ce să fac, ce să spun. Iar el nu zicea nimic. Se uita la mine, mă măsura din cap până în picioare și rânjea. M-am uitat în jur, gîndindu-mă că putea fi însoțit, așa cum l-ai văzut în mlaștină. Poate prin bălării dormeau și slujitorii lui. Dar nu mai era nimeni. Apoi am vrut să spun ceva și mi-am dat seama că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Abia într-un târziu am izbutit să-mi recapăt graiul. Știi ce i-am zis? Ceva foarte stupid: "Bună seara". Ca și cum eram cunoștințe vechi, ne regăsisem acolo între bălării din întîmplare și mă bucuram pentru asta. El n-a răspuns. Rânjea mai departe, având același rictus batjocoritor. Pe urmă a uitat parcă de mine. Stătea în bălării, lângă arțarul tăiat, și asculta vântul. Parcă nu-l mai interesa prezența mea. Avea ochii absenți și la un moment dat am crezut că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
e?" "Lipsește", i-am răspuns. "Dar nu i-ai spus că-l aștept?" "Nu", m-am scuzat eu mai mult ca să spun ceva. După asta a rămas să asculte vântul ca de obicei. Când să plece, s-a întors și, rânjind, m-a întrebat: Nu m-a recunoscut în mlaștină? Mă mir". Și după o pauză mormăi: "Păcat..." Apoi s-a întors, îndepărtîndu-se prin întuneric spre stufăriș, care l-a înghițit ca o pală de vânt... De-atunci, n-a mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fusese rostit numai o singură dată, dar eu îl auzeam multiplicat de sute de ori în mine, răsfrîngîndu-se în ecouri prelungi, grave, nesfîrșite: ― Poate că am omorît-o, i-am răspuns foarte calm, dar și ea pe mine! ― Se și vede! rânji ea crispat ca o vedenie. ― Se va vedea! am țipat înfruntînd-o. Violența tonului o sperie. Se trase un pas înapoi, privindu-mă ca halucinată. În timp ce ieșeam pe ușă îmi aruncă o piatră: ― Ticălosule! Poate mi s-a părut, nu sânt
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
se materializeze. Situația devenise de un hilar absolut. Nu mai amintea prin nimic de o urmărire penală. Se transformase într-un bâlci. - Minți ! strigă procurorul. - Nici pomeneală, spuse inculpatul calm. - Mă, nu tu ai făcut-o, se sili ofițerul să rânjească. - Ba chiar eu. - Ai auzit-o de la vreunul, în pușcărie. - Eu sunt făptuitorul. - Te-am prins cu șopârla. - Spun adevărul. - Mai bine ai recunoaște cinstit... El însă se replie. Veni cu alte amănunte. Încă mai convingătoare. Iar ei se văzură
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93395]
-
care Lina avea slăbiciune! Doctorul Rim credea chiar că pe vremuri urâta de Lina o fi făcut ochi dulci verișorului care, desigur, nu-și bătuse capul cu ea, dar o găsea și acum bună de jumulit. - O serenată! O serenată! rânjea Rim batjocoritor, în lăcașuri adăpostite din el. O serenată, pe care însă și el, Rim, o persoană așa de importantă, consimțise să o cânte, fie cât de strident, luând pe Lina în căsătorie. Pe cucoana Lina! - îi spuneau glasuri mai
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
doriți s-o vedeți; dar cum e supărată cu tatăl vostru și cum voi sunteți măgari cu tatăl vostru, nu vă poate primi. S-ar face părtașă la mișelia voastră. Regretă și vă dorește multă minte." ,, ... A! ... O!" mi-au rânjit amândoi, ca să nu aibă aerul că vor să mă muște . Am adus-o bine? -■ Cum să nu fie bine! râse Elena. - Să mai vedeți: mai e ceva! "Domnișoara Sia nu e aici . I-ar fi făcut plăcere să vă vadă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
bolnavi nedeclarați. "Lasă asta ― i-am zis ―, vrei să te sinucizi?" S-a încruntat și m-a măsurat din cap până la picioare. Ce-mi păsa mie? Apoi, a izbucnit într-un râs răutăcios. "Ce știi despre deșerturi?" m-a apostrofat, rânjind. Nu-mi mai aduc aminte ce i-am răspuns, dar, probabil, m-am lăudat, căci s-a aplecat spre mine și mi-a șoptit: "Bravo, e o specialitate folositoare". 10. De fapt, doctorul Luca e de părere că sinuciderea reprezintă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
și să se răcorească Înotînd puțin În piscină. Nilda le spuse țipînd cît o ținea gura că și aici aveau piscină și protestă furioasă foc, fiindcă masa era pregătită, prea se Întîmpla des, nu era de loc frumos din partea lor! RÎnji la Susan dezvelindu-și dantura stricată. Sălbatica țipa Îngrozitor: pe ea nu o plăteau ca să muncească de pomană! O mulțime de oameni mor de foame În Perú și În casa asta mîncarea se aruncă la gunoi! Susan, Înspăimîntată, spuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
spuse Clane. Se simți palid și sleit de puteri, ca un om care descoperă brusc că nu poate merge pe propriile picioare. Lydia se ridică greoi din lectica ei, conștientă cât de bătrână și neatrăgătoare trebuia să pară bărbaților care rânjeau în curte. Nu se lăsă prea mult copleșită din această cauză. Era de mult bătrână, și imaginea din oglindă încetase s-o mai șocheze. Lucrul cel mai important era că cererea ei de a i se acorda o întrevedere fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]