5,766 matches
-
ușile tuturor camerelor și pe tavan. CÎnd Sophie l-a găsit semănînd cu cruci dormitorul În care o surghiunise, s-a speriat și, cu lacrimi În ochi, l-a Întrebat dacă nu cumva Înnebunise. El, orb de mînie, s-a răsucit și i-a ars o scatoalcă. „O tîrfă, la fel ca toate celelalte“, scuipă el azvîrlind-o În șuturi pe palierul scării după ce o jupuise În lovituri de curea. A doua zi, cînd Antoni Fortuny a deschis ușa casei pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Robert Louis Stevenson, după toate aparențele un străin. Pălărierul Îl anunță că foarte cu greu avea să ajungă cioplitor În piatră. Avu atunci certitudinea că fiul său era, pur și simplu, nerod. Adesea, neizbutind să adoarmă, Antoni Fortuny se tot răsucea În pat de mînie și de frustrare. În adîncul inimii, Îl iubea pe băiatul acela, Își spunea el. Și, cu toate că nu merita, o iubea și pe femeiușca aia care Îl trădase Încă din prima zi. Îi iubea din tot sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
adresei, Nuria Monfort locuia Într-o clădire din capătul pieței. Data de construcție putea fi Încă citită pe arcul de piatră Înnegrită ce Încorona portalul: 1801. Antreul abia lăsa să se Întrezărească o Încăpere de umbre, de unde urca o scară răsucită Într-un soi de spirală. Am consultat mulțimea de cutii poștale din metal. Numele chiriașilor se puteau citi pe niște cartonașe de carton gălbui, inserate Într-o renură, după obicei. Miquel Moliner / Nuria Monfort 3.o -2.a Am urcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
până la a patra generație, dacă voi călca acest jurământ. Astfel călăfătuit sigiliul, s-a stabilit data peste două zile. Ora plecării, simultană, adică, aceeași pentru toți, avea să fie trei dimineața, când doar cei care suferă de insomnie gravă se răsucesc în pat și fac promisiuni zeului hipnos, fiul nopții și frate geamăn al lui thanatos, ca să-i ajute în suferința lor, turnând peste pleoapele lor încercănate balsamul suav al somnișorilor. În orele care mai rămâneau, spionii, întorși în masă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
necontaminată a țării. Prim-ministrul simți o strângere de inimă dându-și seama că fusese prins pe picior greșit, E vorba de o posibilitate care trebuie avută în vedere, murmură el, Tocmai de aceea vă telefonez, spuse ministrul apărării, mai răsucind puțin șurubul. Tăcerea care a urmat acestor cuvinte a demonstrat încă o dată că timpul nu are nici o legătură cu ceea ce ne spun despre el ceasornicele, aceste mașinuțe făcute din roți care nu gândesc și din arcuri care nu simt, lipsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
O recunoștea fără nici o greutate și nu le purta nici un fel de pică, dimpotrivă, i se simțea în mod clar ușurarea. Cu aceeași voință energică cu care reușise să-și stăpânească un început de insomnie care-l obligase să se răsucească nu de puține ori în pat, prelua personal comanda totală a operațiunilor, cedând generos cezarului ceea ce nu i se putea refuza cezarului, dar lăsând să se înțeleagă clar că, la urma urmelor, către dumnezeu și către autoritate, celălalt nume al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nu ați orbit atunci când toți eram orbi, un lucru care nu poate fi înțeles poate fi disprețuit, dar nu va fi niciodată dacă există măcar o modalitate de a-l folosi ca pretext. Era ora trei dimineața și comisarul se răsucea în pat, fără a putea să facă pace cu somnul. Făcea, mental, planuri pentru ziua următoare, le repeta obsesiv și o lua de la capăt, să-i spună inspectorului și agentului că, așa cum era prevăzut, se va duce acasă la medic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
trăiască Charles Strickland în splendoarea lui vinovată, cu fermecătoarea necunoscută datorită farmecelor căreia își abandonase el onoarea și datoria. Mă simțeam de-a dreptul supărat, căci simțeam că am fost tras pe sfoară, și era cât pe-aci să mă răsucesc pe călcâie fără să mai întreb nimic. Am intrat numai pentru ca ulterior să-i pot spune dnei Strickland că am făcut tot ce am putut ca să-mi îndeplinesc misiunea. Intrarea hotelului era într-o latură unui magazin. Ușa era deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de a fi din nou în preajma ei ca și cum ar fi fost despărțiți o luna. Deodată parcă nu-i veni să creadă că e moartă. Ceea ce se întâmplase nu putea fi decât un coșmar, un coșmar înfiorător. Iar când avea să răsucească în broască cheia și să deschidă ușa o s-o vadă cu siguranță aplecată deasupra mesei în atitudinea grațioasă a femeii din tabloul lui Chardin, Le Benedicité, care întotdeauna i se-păruse o capodoperă de mare finețe. Scoase repede cheia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
deprins să nu lase clienții să facă prostii, așa că Bill începu să șovăie. Patronul nu era un bărbat cu care ar fi avut chef să se încaiere, căci poliția ar fi fost de partea acestuia, așa că scoțând o înjurătură se răsuci pe călcâie. Dar tocmai atunci dădu cu ochii de Strickland. Se clătină până spre el. Nu vorbi. Își adună în gură saliva și-l scuipă pe Strickland drept în obraz. Strickland își ridică halba și i-o aruncă în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
s-a întâmplat ceva. Un lucru pe care nu era în stare să-l descrie. A fost ca o lovitură de trăsnet, spunea el, și, nemulțumit de această etichetă, a zis că a fost ca o revelație. Ceva i-a răsucit inima și deodată a simțit un fel de bucurie nestăpânită, un sentiment de libertate minunată. S-a simțit la el acasă și s-a hotărât atunci, pe loc, să-și petreacă restul vieții la Alexandria. Nu i-a venit foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nucă de cocos. Ata strigă și un băiat veni fuga într-acolo. Se cățără într-un copac și imediat aruncă o nucă de cocos coaptă. Ata îi dădu o gaură și doctorul trase o sorbitură lungă și înviorătoare. Apoi își răsuci o țigară și se simți mai bine dispus. — Ei, unde e roșcatul? întrebă el. — E în casă, pictează. Nu i-am spus că ați venit. Duceți-vă să-l vedeți. — Dar ce-l supără? Dacă e destul de sănătos ca să picteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
meu nu-i mai puțin prețios decât al lui. Ata nu vorbi, dar împreună cu băiatul îl urmară până în casă. Fetița care-l adusese se așezase între timp pe verandă, unde o bătrână zăcea întinsă cu spinarea la perete și-și răsucea țigări de-ale băștinașilor. Ata făcu un semn către ușă. Doctorul, întrebându-se furios de ce se poartă, toți atât de ciudat, intră și-l găsi acolo pe Strickland curățându-și paleta. Pe șevalet era un tablou. Strickland, îmbrăcat doar într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
el orice străin era un dușman. Dr. Coutras avu senzația că băiețelul îl iscodește pe furiș dindărătul unui copac. Ușa era larg deschisă. Strigă, dar nu-i răspunse nimeni. Păși înăuntru. Bătu la o ușă, dar din nou nici un răspuns. Răsuci clanța și intră. Mirosul care-l întâmpină agresiv îi întoarse stomacul pe dos. Își duse batista la nas, își luă inima-n dinți și intră. Lumina era slabă și după ce umblase atâta vreme prin soare un timp nu izbuti să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
văzuse acel obiect straniu. Încerca să Își amintească, dar fu Împins spre barieră de un ghiont primit În spate. Lângă el Își croise drum un tânăr Îmbrăcat În straiele studenților, care se așeză alături, cerându-și scuze grăbit. Dante se răsuci Îndărăt, căutându-l pe messer Duccio, dar omul se făcuse nevăzut În marea de capete. Auzi un murmur iscându-se În mulțime. Din spatele altarului apăruse un personaj Înalt, Înveșmântat din cap până În picioare cu tunica de stofă grosolană a pelerinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ca și cum ar fi ascultat cu luare aminte spusele bătrânului, care acum se Îndepărta prin aglomerație. Ar fi vrut să Îl mai Întrebe ceva, dar se abținu să Îl mai urmeze atunci când se auzi strigat pe nume, În gura mare. Se răsuci, Încercând să vadă dincolo de Îmbulzeală, și tresări. Omul care Îl strigase, și care Îl fixa cu ochii săi Întunecați, se detașa cu mai bine de o palmă pe deasupra capetelor din mulțime. Dante o porni Într-acolo și, În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Întrebă, aplecându-se În așa fel Încât să Își Încrucișeze privirea cu aceea a nenorocitului. Dat fiind că celălalt rămăsese cu ochii pironiți În pământ, Îl Înșfăcă de puținul păr de pe creștet, silindu-l să Își ridice capul. Omul Își răsuci gâtul cât putu, pentru a-l privi la rândul său, strigând de durere. Pe fața sa tumefiată, un ochi vânăt era Închis din pricina unei lovituri, Însă celălalt scânteia de viclenie. - Oh, messere, pe cinstea mea, sunt expus la această ocară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dar În mod limpede distincte, de parcă... Poetul se Întrerupse. - De parcă ar fi fost doi asasini? Îl zori Cecco. Dante clătină din cap. Îi venise o idee neașteptată. Mai aruncă o privire spre trupul despuiat Întins dinaintea sa, după care se răsuci căutând ceva. - Unde Îi sunt hainele? Cecco se uită și el În jur. Într-un colț al Încăperii, Într-un coș de răchită, erau niște haine Îngrămădite la Întâmplare, murdare de sânge. Dante se apropie repede, apucându-se să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Un fulger străbătu mintea lui Dante. Examină din nou hainele mortului, și ele de croială orientală. „Oameni de peste mare” scria În jurnalul de bord al galerei. Oare omul care zăcea acum dinaintea lui putea fi cel care lipsea? Dante se răsuci spre prietenul său, care se apropiase ca să vadă mai bine, cu o față inexpresivă. - Cecco, ce ai venit să faci la Florența? Vreau să spun... adevăratul motiv. Celălalt Îl privi fix În ochi. - Să Îmi reîmprospătez cunoștințele despre iubire, exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dar, În dorul lor de a crește, anii s-au apucat să se devoreze pe sine, ca niște vulpi Închise Într-un sac, Înnebunite de frică. Înaintau agale. - Ce te-a purtat pe drumul Romei? Întrebă poetul. Celălalt stătu locului, răsucindu-se către el. - Spre capătul vieții, sosește ceasul să-ți Închei socotelile cu Dumnezeu și să-ți achiți partidele nelichidate. Pentru mine e de acum aproape acel reddem rationem, când Petru Îmi va cântări În balanță debitul și creditul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
strigă el cu voce tunătoare, Înșfăcându-l de umăr pe unul din combatanții care i se rostogolise printre picioare și Îndepărtându-l din cale cu un șut În dos. Simți o mână ținându-l de cot. Se smuci din strânsoare, răsucindu-se ca o furie. Omul din spatele lui ridică mâinile În semn de pace, schițând un zâmbet. - Iartă-mă, messer Durante. Încercam doar să te ajut, exclamă el, aplecându-se să ridice de jos bereta poetului, care se rostogolise nu departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
singură crimă. Asasinul a umplut o corabie Întreagă de cadavre. Arrigo deschise gura să mai pună o Întrebare, dar apoi Își strânse buzele ca și când s-ar fi răzgândit. - Ce este „Împărăția Luminii”? Îl Întrebă poetul pe nepusă masă. Celălalt se răsuci spre el cu un aer uluit. - Un loc al triumfului spiritului, Îmi imaginez. Sau, printr-o metaforă, ceea ce voi numiți paradis. - Noi? - Vreau să spun voi, teologii, care Îi desenați aparența, esența și hotarele. Sau, de asemenea, voi poeții, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
le vede pe toate și nu bate cu parul. Poetul se aplecă din nou peste trup, fixând trăsăturile ascuțite ale chipului, care parcă Își păstraseră o expresie teribilă de uluire, În Întunecimea cavităților golite prin arderea globilor oculari. Apoi Îl răsuci cu fața În jos, continuând să Îl examineze. - Așa s-au petrecut lucrurile, cum ți-am zis eu, priorule, exclamă șeful gărzilor În gura mare, așa Încât oamenii săi să-l audă. Dante Își Îndreptă degetul arătător spre șira spinării lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cuvântul „Toulouse” În spusele unuia dintre ei. Își Încordă auzul, dar nu mai izbuti să deslușească decât câteva vorbe, Înainte ca sunetele să le fie Înăbușite de vociferarea Înfierbântată a gloatei. Îl văzuse oare cineva pe Brandan la Toulouse? Se răsuci pentru a căuta din ochi chipurile cunoscute. Mai Întâi dădu peste Arrigo. Era În picioare lângă balustradă, cu obișnuitul său aer sceptic, ca și când ar fi venit acolo doar ca să vadă mai bine. Între timp, Brandan, În loc să plece pe prima poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
voia lor. Aproape că ajunseseră la scara din partea opusă, când un glas batjocoritor Îi răsună În urechi. - Oh, priorule, acum vii să Îmi aduci femei, În loc să le cauți aici? Ori micuța Pietra nu Îți mai este de ajuns? Dante se răsuci brusc, roșu la față. De sub portic ieșise o femeie cu privirea obraznică, Îmbrăcată În culori țipătoare. - Lagia, mă aflu aici din alte motive. E o mută printre femeile tale, dacă Îmi aduc bine aminte. O fată care știe limbajul semnelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]