5,132 matches
-
aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămîii și adierea narciselor, blîndețea rugăciunii, tocmai ca să-i cadă și mai greu chinurile iadului, cît Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cîntări, cît Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămîii și al făcliei, cît mai presimțea aievea lumina cerului. 10. Chiar o fi vis? Un vis - lumina zilei Domnului, lumina care lumina năprasnic, căci denecuprinsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
comandă, bubuită tobele, lugubru și monoton ca ploaia. Un ofițer husar cu chip rubicond și cu mustăți zbîrlite, Încadrat de puștile lungi a doi ulani croați care-i stăteau În părți, Începu să citească sentința. Avea o voce spartă, care răsuna a gol În celulă. Sentința era crîncenă și neîndurătoare, moarte prin spînzurare. TÎnărul nobil participase cu arma În mînă la o revoltă, la unul din acele puciuri care din cînd În cînd mai zguduia imperiul, țîșnind pe neașteptate cu Înverșunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se aciuiau pe lîngă ofițerii care citeau cu o voce gravă prorocirile din Conspirație. În pauza dintre două cuvinte se auzea doar foșnetul fulgilor mari, iar uneori, ca de la mari depărtări, nechezatul cailor cazacilor. „Cum orice stat are doi dușmani - răsuna vocea cristalină a ofițerului - și cum statului Îi este permis ca, față de inamicul extern, să folosească orice formă de represiune, cum ar fi ambuscade de noapte sau agresiuni În masă, de ce astfel de măsuri sînt socotite nepermise și nefirești față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cazul de față cu butada: la maturitate iei din cărți doar ce te-apasă: mistificarea și necredința. Fiindcă nu poți căra o bibliotecă În spate. Biblioteca personală este doar ceea ce rămîne În cuget - chintesența, zațul. (Chiar numele lui Dalj Îi răsuna În minte precum titlul unei poezii.) Dar ce era chintesența, zațul? Pe Oneghin Îl știa pe dinafară, pe Ruslan și Ludmila - aproape pe de rost, pe Lermontov Îl recita doar după bărbierit, cînd apăsa cu lapis pe tăieturi. (Cu plumbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se iviră printre rînduri, precum alcătuirea unui edificiu pe care Îl contempli din unghiuri diferite. Am citit vreme de o oră, străbătînd cinci capitole, pînă cînd mi-am simțit gîtul uscat și o jumătate de duzină de ceasuri de perete răsunară prin tot apartamentul, aducîndu-mi aminte că, pentru mine, se făcea tîrziu. Închisei cartea și o privii pe Clara, care Îmi zîmbea senin. — Îmi amintește puțin de Casa roșie, zise ea. Dar asta pare o poveste mai puțin sumbră. — Nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pasul, Însă neliniștea mă rodea pe dinăuntru și umblam, urmărit de aversă, cu picioare de plumb. M-am vîrÎt sub copertina unui chioșc de ziare, Încercînd să-mi ordonez gîndurile și să mă hotărăsc cum să procedez. Un tunet a răsunat În apropiere, mugind ca un balaur ce trecea prin strîmtoarea portului, și am simțit cum pămîntul Îmi tremură sub picioare. Pulsul fragil al luminii electrice care contura fațade și ferestre se risipi cîteva secunde mai tîrziu. Pe trotuarele pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cum niște degete reci mi se strîng În jurul inimii. Două sute de viori izbucniră pe ecran, urmară Împușcături, strigăte și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi decît zvîcnirile care Îmi răsunau În tîmple. Încetul cu Încetul, o scenă nouă se ilumină pe ecran, destrămînd Întunericul din sală În aburi de penumbră albastră și purpurie. Omul fără chip dispăruse. M-am Întors și am putut vedea o siluetă Îndepărtîndu-se pe culoarul parterului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mă-mboldește năvalnic a... — Fermín, te rugăm, i-o reteză tata. Da, domnule Sempere, se supuse Fermín, bătînd În retragere. Merceditas tocmai se pregătea să-i răspundă, cînd se iscă o zarvă. Am rămas cu toții În tăcere, așteptînd. În stradă răsunau glasuri indignate și se dezlănțuia un vacarm de murmure. Merceditas ieși În ușă, prudentă. Am văzut trecînd mai mulți negustori agitați, Îngăimînd proteste. Nu trecu mult și Își făcu apariția don Anacleto Olmo, vecin din imobil și purtător de cuvînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
vreo concluzie folositoare pentru viitor dacă, deodată, mira fixă a televizorului n-ar fi dispărut de pe ecran ca să facă loc obișnuitei imagini a drapelului fluturând în vârful catargului, leneș, ca unul care abia s-a trezit, în timp ce imnul făcea să răsune tromboanele și tobele, cu un ușor tril de clarinet pe la mijloc și câteva râgâieli convingătoare de trombon. Crainicul care apăru avea nodul la cravată sucit și afișa o figură acră, ca și cum tocmai fusese victima unei ofense pe care nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
verde, dar trebuia să se mulțumească cu acesta, negru și aproape fără aromă de vechi ce trebuia să fie, era deja prea mult luxul pe care providențial, s.a., asigurări&reasigurări binevoia să-l ofere oaspeților în trecere. Vorbele ministrului îi răsunau sarcastice în urechi, Cele cinci zile pe care vi le-am dat pentru investigație încă nu s-au terminat, până atunci plimbați-vă, distrați-vă, duceți-vă la cinema, ministerul plătește, și se întreba ce avea să urmeze după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
o coroană, două cumplite fețe, opuse una alteia, scrutau Întreaga zare cu o dublă privire vicleană. Uriașul ședea Într-un tron masiv, sculptat, care se termina printr-un vârf din bronz, pe jumătate ascuns În noroiul albiei. Un bâzâit stăruitor răsuna În aer. Insectele, care Îi chinuiseră de-a lungul Întregului marș, păreau acum Încă și mai numeroase și mai agresive. Se roteau asemenea unui nor grețos În jurul capului acestei sculpturi de la prora. - Belzebut, Împăratul muștelor, șopti Dante, alungându-le Îngrețoșat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Într-adevăr... În plănuirea răului. Relicvariul acela... Știu eu cum l-a făcut... Bătrânul clătina din cap. Dante era perplex: poate că mintea acelui om se găsea la amurg, ori coborâse deja În beznă. Dar numele acela, Guido Bigarelli, Îi răsuna În minte ca un clopot de alamă. Arhitectul Împăratului, mâna dreaptă a lui Frederic În toate visele sale cele mai perverse. Se povestea că Îi decorase capela secretă de la Palermo, după ce suabul se Întorsese de peste mare. Și el Îl cunoscuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se arunca spre el cu pietre și cu murdării culese de pe jos. Se apropie, hotărât să treacă mai departe. Dar pesemne că cineva Îl recunoscuse, Întrucât un murmur de Îngrijorare străbătu mulțimea, urmat de o tăcere bruscă. În golul acela răsună dintr-o dată glasul osânditului, o bolboroseală confuză Înțesată cu termeni latinești. Dante, care ajunsese până la stâlp, se opri curios. - De ce te plângi, nemernicule? De ce ai fost condamnat? Îl Întrebă, aplecându-se În așa fel Încât să Își Încrucișeze privirea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fiindcă celălalt zâmbi. - Dacă te Întrebi ce fac În orașul dumitale, e vorba doar de o etapă a ultimului meu drum. - Încotro te duci? Îl Întrebă Dante, din ce În ce mai curios. Și de ce acest drum al dumitale este ultimul? Acest cuvânt Îi răsuna În urechi ca un ecou macabru. Oare se simțea și el, precum Bernardo, aproape de sfârșit? Monerre se oprise În dreptul ruinelor porții romane. În depărtare se zărea colțul de la Închisoarea Stinche, cu Întunecatul său zid orb. Își trecu o mână peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
recrut aflat În prima zi pe Câmpul lui Marte. - Aruncă spada sau ești pierdut! strigă. Celălalt rămânea nemișcat. Dintr-o dată, poetul auzi un glas. - Messere, te rog, cruță-l pe omul acela. Dante tresări. Din spatele lui, parcă de la mare depărtare, răsunase un glas melodios, pe care Îl mai auzise. Glasul Fecioarei din Antiohia. Se Întoarse brusc, cu inima cât un purice din pricina emoției. Dar nu era nimeni care să Îl implore. Fremătând de mânie, Își dădu seama că fusese indus În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
copitele animalelor, Într-un naufragiu fără sfârșit. De acum, doar umbra formelor de odinioară mai apărea ici și colo, printre porțiunile desfundate, unde buruienele creșteau În voia lor. Aproape că ajunseseră la scara din partea opusă, când un glas batjocoritor Îi răsună În urechi. - Oh, priorule, acum vii să Îmi aduci femei, În loc să le cauți aici? Ori micuța Pietra nu Îți mai este de ajuns? Dante se răsuci brusc, roșu la față. De sub portic ieșise o femeie cu privirea obraznică, Îmbrăcată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scrisă altundeva. Toți actorii veniseră din afară. Și probabil că urmau să mai sosească și alții. Iar dacă totul trebuia să se petreacă pe ascuns, nu era oare tocmai aceasta cortina care masca secretul? Cuvintele tânărului Colonna continuau să Îi răsune În minte. „Când vom fi toți”, spusese el. Și unde s-ar fi putut Întâlni mai bine cei ce erau așteptați decât Într-un loc unde nici măcar straja de cartier nu cuteza să pătrundă? O apucă pe strada ce ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
câteva ceasuri bune, Împrăștiate asupra unei multitudini parcă nesfârșite de deliberări nesemnificative. Însă, de câteva momente, ceva Începuse să Îl deranjeze, ceva ce se insinua În toate acele discuții ca un sunet distonant, strident. - Ar fi de semnat actul... auzi răsunându-i În urechi. Unul dintre priori se apropiase și Îi Întindea o călimară și o pană. - N-am timp de hârtiile voastre! exclamă. - Dar e darea de seamă a administrației pe ultimele două luni, bâigui Antonio, din breasla de pe Calimala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
galeriei era atât de jos, Încât Îi silea să Își plece fruntea și chiar să se târască. Înaintau prin bezna cea mai deplină, lăsându-se În seama instinctului. Cecco Îl urma așa cum orbul Își urmează călăuza, În timp ce deasupra capetelor lor răsunau, ca un tremur Îndepărtat, pașii grăbiți ai soldaților. Aerul era din ce În ce mai cald, impregnat cu o duhoare puternică de ars, semn că fumul de la incendiu pătruns și acolo. Dante Înaintă stăpânit de greață și de o senzație mereu mai acută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înghițitură. Dar nu descoperi nimic care să confirme această ipoteză. Închise ochii, Îndreptându-se din nou cu gândul către Împărat. Acum, trupul său zăcea Îmbălsămat la Palermo. Dar unde Îi era inima, odată smulsă din piept? Acolo, În odaie, nu răsuna oare un ecou al minții sale, cu mai multă putere decât În preajma corpului său descompus, a zdrențelor rămase din veșmintele sale regale Închise În sarcofag? Poate că acesta era sensul profund al profeției lui Michael Scotus: „Sub flore morieris”. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un client cu picioarele pline de bălegar!“ Iată ce mi-a zis Bourrache într-o zi când îl sâcâiam. II Prima zi de luni din decembrie. La noi în orășel. 1917. O vreme siberiană. Pământul trosnea sub tălpi și zgomotul răsuna până în creștetul capului. Îmi amintesc pătura imensă cu care fusese acoperit cadavrul fetiței, și care se udase imediat, și pe cei doi paznici, Berfuche, un ins scund cu urechi de porc sălbatic, acoperite de păr, și Grosspeil, un alsacian a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
După aceea, putea merge să ia masa la RĂbillon. „Încă unul bun de scurtat, domnule procuror!“ îi spunea Bourrache conducându-l la masa lui, trăgându-i scaunul cu maniere potrivite pentru un mare domn. Destinat desfăcea șervetul și făcea să răsune paharul lovindu-l cu lama cuțitului. Judecătorul Mierck îl saluta fără cuvinte, iar Destinat îi răspundea în același fel. Cei doi păstrau o distanță de cel puțin zece metri între ei. Fiecare la masa lui. Nu schimbau niciodată cu cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Numai femeile, mame, soții sau surori, mai priveau toate astea cu inimile îndoite de prevestirea unei nenorociri și de o luciditate care le făcea să vadă dincolo de aceste după-amieze cu răcnete pline de voioșie, cu tunuri și cântece patriotice care răsunau sub frunzișul verde al castanilor, făcându-ți urechile să țiuie. Orășelul nostru auzea războiul dar nu era cu adevărat prins în el. Toți bărbații lucrau la Uzină. Era nevoie de ei. Un ordin veni de sus. Unul bun, de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dau ție, îmi spusese întinzându-mi obiectul ambalat în hârtia unui ziar pe a cărui primă pagină era mototolit chipul reginei Suediei. Poți face cu ea ce vrei... Era amuzant ce mi-a spus atunci, iar cuvintele lui mi-au răsunat multă vreme în minte. Ce ai putea să faci cu o carabină? Să cultivi andive, să cânți, să mergi la bal, să-ți cârpești ciorapii cu ea? Carabina e făcută pentru a ucide, atâta tot, nu a fost inventată pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
alunecat pe unul dintre caiete, parcă cel cu numărul 1. — Deci cu asta irosiți hârtia! Am privit-o. E proastă, dar nu mai mult decât altele. N-a așteptat un răspuns. A continuat să deretice cântând arii stupide, care îi răsună în minte de când avea 20 de ani și visa să-și găsească un soț. Mi-ar fi plăcut să-i dau o explicație, dar ce să explic? Că înaintez cu fiecare rând ca pe un drum dintr-un ținut necunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]