KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...119 >

2,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

mai întâlnim, unul din noi doi o să moară. își întoarse calul și, țâșnind în galop, se îndepărtă iute peste câmpie. Balamber mai rămase câteva clipe să-i privească silueta micșorându-se pe fundalul înverzit al munților Jura. Când cei patru războinici ajunseră lângă el, îi opri cu un gest al brațului. — E în regulă, zise. Să mergem înapoi. Fără grabă, se întoarse la locul care fusese un câmp de bătălie. își vedea oamenii plimbându-se pe-acolo, dezbrăcându-i pe dușmanii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să-și schimbe poziția, se mulțumi să zâmbească vag și le aruncă o privire piezișă, o încuviințare plină de satisfacție și totodată o invitație a nu-l împunge mai mult decât i-ar fi îngăduit să tolereze onoarea sa de războinic. Schimbând vorba, Metronius îl întrebă dacă era bucuros că se apropia de Aureilana, unde, cu siguranță, avea să întâlnească pe mulți din neamul său. — Sigur, răspunse Maliban. Am mulți prieteni în garnizoană și o să fiu bucuros să-i întâlnesc, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
adu-ți aminte că... Cu privirea fixată asupra lui Maliban, Sebastianus întinse mâna, întrerupându-și prietenul. — Termină, Metronius! îi porunci. Cunoștea suficient de bine cât erau de orgolioși și de impulsivi alanii, încât să fie serios îngrijorat de iritarea acelui războinic viteaz. Galoromanul vru să protesteze: — Dar el... Ajunge! Tonul lui Sebastianus devenise acum cât se poate de dur. Misiunea noastră e prea importantă ca să ne permitem să ne certăm între noi, și cu atât mai puțin pentru niște prostii. Aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de un braț și căută să-l rețină: — Ce-ți pasă de țărănoii ăia? Crezi cumva că ei te iubesc? Trebuie să închidem imediat poarta și să o baricadăm. Dacă hunii... Cu un strigăt plin de furie, de-a dreptul războinic, Hippolita se răsuci fulgerător spre el și îi arse o palmă. — Tu să taci, imbecilule! îi porunci furioasă. Perplex, Cilonus amuți, își duse mâna la obraz și se retrase, ieșind în afara conului de lumină al lămpilor. Hippolita nu se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
obiect de schimb și de certuri aprinse între barbari, îl putu recunoaște pe Emerentianus. Patricianul, cu tunica sfâșiată și fața plină de funingine, căuta să se interpună între un barbar uriaș și două femei ce se îmbrățișau strâns. îi vorbea războinicului întinzând mâinile, în încercarea evidentă de a-l îmblânzi și de a-i abate atenția de la victimele sale, dar, la un moment dat, acela îl respinse brutal înapoi și, punând mâna pe secure, i-o repezi cu violență în cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
respinse brutal înapoi și, punând mâna pe secure, i-o repezi cu violență în cap. Cu un junghi în inimă, Hippolita îl văzu pe Emerentianus scurgându-se pe jos și dispărând în mijlocul mulțimii ce îl înconjura. O clipă mai târziu, războinicul se năpusti asupra celor două femei, iar Hippolita putu să le audă strigătele de groază. Apoi le pierdu din vedere. îndurerată și furioasă, își aținti din nou privirea asupra căpeteniei barbare, care continua să vorbească oamenilor săi de încredere cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o să știe să ne spună ce să facem. Puțin după aceea, Mabertus veni pe terasă. îl târâse cu el pe tânărul barbar, căruia îi porunci să se așeze rezemat de balustradă. — Iată-mă, domina! îi spuse. Hippolita făcu semn către războinicul din curte. — Privește, spuse, vin încoace. într-adevăr, cel ce părea căpetenia barbarilor se apropia de redută, însoțit de doi dintre ai săi, dintre care unul cu o torță în mână, deși nu era nevoie, dat fiind că incendiul rezolva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
apropie cu felinarul, după care, ținând daga ascuțită la gâtul băiatului, îi spuse Hippolitei: — Cred că băiețașul asta e fiul lui. Să dea cerul să fie așa, altfel e de rău. La vederea băiatului, barbarii schimbară între ei priviri descumpănite. Războinicul cel vârstnic își aduse calul în față câțiva pași, fixându-l cu atenție și cu evidentă neliniște, apoi i se adresă direct, vorbindu-i în limba sa pe un ton interogativ. Tânărul răspunse fără întârziere, căci Mabertus îi sucea un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Mabertus, ascultător, îi transmise mai departe mesajul. Din nou, între barbari se porni o discuție aprinsă. Reinwalt își aduse calul mai aproape de redută, suficient cât să-i permită Hippolitei să-i distingă trăsăturile, în reflexele torței pe care o ținea războinicul ce îi stătea alături, și să citească în ele semnele îngrijorării sale. Când luă din nou cuvântul, el i se adresă lui Mabertus: Dacă vă atingeți de fiul meu, demolăm turnul ăsta piatră cu piatră și vă ucidem pe toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-i să se oprească. Nu! Așteaptă! spuse. Noi n-o să încercăm să intrăm; dar tu, în schimb nu-l omorî. Mabertus reluă: — Nu ajunge: trebuie să plecați de aici! Ți-l dau înapoi numai dacă-ți duci de aici toți războinicii. — Și prizonierii? interveni Hippolita. Trebuie să-i elibereze! Mabertus încuviință. — Ai auzit, Reinwalt? Domina îi vrea pe toți liberi. Din mulțimea burgunzilor se ridică un cor de proteste. Un războinic, care de puțină vreme venise alături de Taciturn pe un magnific

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-l dau înapoi numai dacă-ți duci de aici toți războinicii. — Și prizonierii? interveni Hippolita. Trebuie să-i elibereze! Mabertus încuviință. — Ai auzit, Reinwalt? Domina îi vrea pe toți liberi. Din mulțimea burgunzilor se ridică un cor de proteste. Un războinic, care de puțină vreme venise alături de Taciturn pe un magnific armăsar alb, părea să discute cu el cu o deosebită încăpățânare. înalt, impunător ca înfățișare, cu fața împodobită cu mustăți lungi și blonde, era cu bustul gol și gesticula înflăcărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
gesticula înflăcărat, făcând semne cu mâna, în care ținea o secure, în direcția redutei. — Ai idee cine ar putea fi exaltatul acela? întrebă Hippolita. — Să-l întrebăm pe el, zise Mabertus; apoi îl întrebă pe prizonier, care, privindu-l pe războinic, răspunse cu dinții strânși: — Geremar! Se agită tare acest Geremar, observă domina. — După câte știu, e un om respingător. Un alt trădător în slujba lui Atila. Dacă am înțeles bine, îi sugerează lui Reinwalt să nu cedeze și să atace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
unui dezertor pe nume Almirus, nu doar în virtutea trecutului său militar - obscur, de altfel - și nu atât pentru acest trecut al său, cât mai ales fiindcă omul acela dovedise că știa întotdeauna să deosebească dreapta de stânga. în urma acestui însemn, războinicii lui Ambarrus, cu armele lor rudimentare și cu hainele mizerabile și pestrițe, ar fi trebuit să se adune și să se încoloneze, să mărșăluiască și să se desfășoare pe câmp ca un adevărat detașament militar. în realitate, întrucât căpetenia lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îi susținu privirea. — Trebuie să-i înțelegi. Dacă ar putea să accepte disciplina militară, nu ar fi ceea ce sunt. Câtă vreme dușmanul e încă departe n-o să înțeleagă importanța... — Dar când o să fie aproape o să fie prea târziu! Hunii sunt războinici cumpliți, ce-ți închipui? Unul singur de-al lor valorează cât zece din ăștia. Ochii verzi ai lui Ambarrus scăpărară. — Aici greșești. Ah, așa spui tu? Vezi atunci dacă reușești să-i convingi să asculte de ordine. Ridicând din umeri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
gărzii ordonă alor săi să coboare din nou liftul, însă operația după destul de mult, căci cușca putea să ducă doar o singură persoană odată. Pe când Vitalius urca, Sebastianus îi cercetă pe milițieni: fețe oneste de artizani, lucrători manuali și negustori, războinici nepotriviți cu rolul lor, improvizați, cei mai mulți înarmați cu țepușe, ciomege și cuțite de bucătărie; pe fețele tuturor recunoscu semnele foamei și ale fricii. Rutilius nu putu să se abțină mai mult de câteva secunde și îi puse inevitabila întrebare: Unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ar fi fost imposibil de găsit semne ale unei înclinații către îndeletnicirile războiului - o demonstra, vorbind despre probleme militare. Din tot ce auzise până acum, îndoielile episcopului cu privire la alani erau lucrul cel mai alarmant. — Soldații lui Sangiban, observă el, sunt războinici încercați; mai demult s-au aliat cu Roma tocmai ca să scape de hunii care încă le oprimă poporul. Greu o să se predea. Oricum ar fi, dacă o să mă conduci la Sangiban, o să vorbesc cu el și o să-l încurajez să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
aglomerat cu oameni înarmați, căci, după ce încetase atacul dușmanului, apărătorii se odihneau. Printre ei, datorită inconfundabilelor armuri cu solzi, alcătuite prin îmbinarea între ele a unor păci de corn sau a unor unghii de animale, Sebastianus recunoscu mulți alani. între războinicii aceia, descoperi, însă, și câteva femei și numeroși tineri, care le aduceau hrană și apă și îi însoțeau pe răniți până în piață, unde puteau primi ajutor. era un moment de odihnă, dar de pe taluzuri se auzeau strigăte prin care soldații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
O bună parte din bastion era ocupată de o balistă mare, cu proiectilele ei de piatră, iar Sebastianus și tovarășii săi reușiră să o ocolească, făcându-și loc printre soldații din gardă. Urmându-l pe Rutilius, se apropiară de câțiva războinici îmbrăcați în armuri mai deosebite, sclipitoare, ce discutau cu privirea ațintită spre câmpie, de unde urca până pe taluzuri ecoul unui zgomot continuu, nedeslușit, un soi de huruit sumbru, înăbușit. Rutilius se munci o vreme ca să le atragă atenția și primi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
văzu în îngrozi. Până unde putea distinge cu ochiul, așadar, până la linia îndepărtată a pădurilor ce înconjurau cetatea, câmpia mișuna de oameni înarmați. Nu mai văzuse niciodată o tabără de asemenea dimensiuni! Corturile, printre care zări un adevărat furnicar de războinici, se întindeau haotic pe o mare suprafață din câmpie, iar adăposturile extrem de variete arătau clar cât era de eterogenă acea armată: pe lângă numeroasele corturi ale demnitarilor huni, mari și de formă asemănătoare celor persane, Sebastianus văzu, cu surprindere, yurtae de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
coviltire sub care fuseseră amenajate ateliere pentru fierari și ale armurieri. Pretutindeni se înălțau fumurile bivuacurilor, în jurul cărora se înghesuia o mulțime despre care Sebastianus, deprins cu viața militară și bun cunoscător al obiceiurilor barbarilor, știa că e formată din războinici în repaos, femei din toate rasele cunoscute și chiar copii. Dincolo de marginea spațiului corturilor, se puteau vedea hoarde de armate pe jos sau călare, care, încolonate uneori de-a lungul drumeagurilor, dar de cele mai multe ori mărșăluind dezordonat peste câmp, arborau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
spațiului corturilor, se puteau vedea hoarde de armate pe jos sau călare, care, încolonate uneori de-a lungul drumeagurilor, dar de cele mai multe ori mărșăluind dezordonat peste câmp, arborau adevărate desișuri de lănci. Chiar și de la distanța aceea, hainele felurite ale războinicilor dădeau, în ansamblu, impresia unui caleidoscop de culori, și mai viu în lumina strălucitoare a acelei zile aproape văratice; părea o mare ce unduia în străfulgerări de culori, la fiecare mișcare a scuturilor și a armurilor sclipitoare. O parte a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
a acelei zile aproape văratice; părea o mare ce unduia în străfulgerări de culori, la fiecare mișcare a scuturilor și a armurilor sclipitoare. O parte a armatei staționa în vecinătatea zidurilor, ținându-se însă în afara tirului catapultelor, și mulți dintre războinicii aceia păreau acum să se odihnească după ultimul atac, stând așezați sau întinși pe iarbă ori grupați în jurul unui berbec imens, alcătuit din trunchiuri enorme legate strâns și protejat de o vinea din piele, găurită și înnegrită de săgețile aprinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ecoul acela ca un foșnet răsunător, în felurite forme, continuu, pe care Sebastianus și tovarășii săi îl auziseră pe când se apropiau de bastion: strigătele și chemările a mii de bărbați și femei, galopul cailor, pasul cadențat al încălțărilor grele ale războinicilor în marș, dar și simpla sporovăială a mulțimii adunate în jurul bivuacurilor, mugetele ce răsunau dinspre turmele de animale, clinchetul sutelor de gamele sau bătaia ritmică a ciocanelor izbind în nicovale, a securilor mușcând din trunchiurile de lemn - mii de zgomote

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
care pline ochi cu grâu. Firește, în acest moment, nu se bălăcesc în opulență, dar în mod sigur stau mult mai bine decât noi, de asta pot să te asigur. De altfel, trebuie să te gândești că, pentru fiecare zece războinici pe care-i vezi acolo, cel puțin doi războinici cutreieră câmpurile și satele, chiar la multe mile distanță, în căutare de resurse, iar alții pasc animalele. Printre altele, o bună parte din ce vezi în îngrăditurile acelea aparținea țăranilor care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nu se bălăcesc în opulență, dar în mod sigur stau mult mai bine decât noi, de asta pot să te asigur. De altfel, trebuie să te gândești că, pentru fiecare zece războinici pe care-i vezi acolo, cel puțin doi războinici cutreieră câmpurile și satele, chiar la multe mile distanță, în căutare de resurse, iar alții pasc animalele. Printre altele, o bună parte din ce vezi în îngrăditurile acelea aparținea țăranilor care s-au refugiat chiar aici, în mare grabă, lăsând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]