1,191 matches
-
după sine costuri reduse ale mentenabilității cu rezultate (în ansamblu) favorabile asupra costului disponibilității. Diminuarea costurilor ca urmare a îmbunătățirii calității. Componentele calității unui produs sunt calitatea tehnică (industrială) și calitatea comercială. Calitatea tehnică reprezintă conformitatea unui produs cu un referențial și / sau cu prevederile contractuale și se referă la parametrii fizici, chimici, biologici etc. care individualizează un produs. Calitatea comercială este determinată printre altele de o serie de factori cum ar fi: valoarea de întrebuințare (reflectată de mentenabilitate, fiabilitate, lipsa
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3151]
-
asigură o producție de serie. În consecință, calitatea nu va mai fi atributul unui produs, ci al unei serii de produse și se va aprecia în funcție de modul în care parametrii ce o definesc se vor centra pe parametrii stabiliți de referențialul de bază al produsului. Pentru a înțelege mai bine acest aspect, se va face referire la două noțiuni: calitatea produsului, respectiv modul în care acesta se suprapune peste produsul ideal realizat în strictă conformitate cu documentațiile de produs; calitatea lotului
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3151]
-
de control. * calitatea personalului direct productiv, precum și a celui angajat în controlul de calitate. * calitatea condițiilor de ambalare, manipulare, depozitare, întreținere în depozitare a produselor fabricate. Cele specificate mai sus asigură calitatea în producție, respectiv gradul de conformitate al produsului, referențialul, documentat care stă la baza acestuia (documentații de execuție, norme de întreprindere, standarde, reglementări etc.). Calitatea în producție poate fi foarte bună, în sensul că produsul corespunde la un nivel de exigență înalt față de referențialul care i-a stat la
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3151]
-
gradul de conformitate al produsului, referențialul, documentat care stă la baza acestuia (documentații de execuție, norme de întreprindere, standarde, reglementări etc.). Calitatea în producție poate fi foarte bună, în sensul că produsul corespunde la un nivel de exigență înalt față de referențialul care i-a stat la bază, respectiv realizează un grad înalt de conformitate. Aceasta condiție nu este suficientă, produsul trebuie să corespundă și așteptărilor consumatorilor, singura situație în care acesta va fi și eficient din punct de vedere economic. În
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3151]
-
din alte câmpuri disciplinare; - în educația adulților se poate afirma că multe teorii s-au dezvoltat ca generalizare a unor experiențe practice, pe baza unor studii empirice. Cu toate acestea, multe astfel de studii au fost realizate fără un cadru (referențial) teoretic, după cum multe teoretizări au fost făcute fără un suport empiric; or, realizarea de cercetări riguroase care să ducă la construcții teoretice presupune simbioza dintre aceste două planuri. În educația adulților, G. Foley (2004) distinge între teoriile formale și teoriile
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
conștiente. Sunt acele cunoștințe care vin din interior, ca o „iluminare”, așa-numitele experiențe de tipul „aha” și „am găsit”; - determinată de structuri: structurile de cunoaștere construite în procesul filogenezei și al ontogenezei sunt cadre de înțelegere a lumii, sunt referențiale și ne ajută să construim și să înțelegem realitatea. Desigur că, în procesul devenirii noastre, structurile pot fi reconstruite, adaptate, dar sunt puternic determinate cultural și social; - contingentă: învățarea ce se produce la un moment dat poate să fie ambiguă
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
gândurile”, care, uneori, nu sunt clare nici pentru noi; - autoreferențială: referințele pentru ceea ce este important, semnificativ și relevant pentru noi acționează ca un filtru de decodificare a informațiilor pe care le primim, fiecare atribuindu-le alte semnificații pe baza acestor referențiale. Dacă informația o putem comunica în mod liniar, semnificațiile nu pot fi transmise de la o persoană la alta; - percepție a diferențelor: chiar dacă noile conținuturi ale învățării sunt conectate la cunoștințele deja existente, adaptarea tuturor la ceea ce știm deja înseamnă rezistență
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
înșiși teorii (informale; vezi mai sus). Teoriile sunt interogații decriptate în mod științific (prin cercetare, prin raționamente inductive și deductive), din aceste interogații rezultând un corpus de aserțiuni (cunoștințe) care au putere explicativă și predictivă. Cunoștințele teoretice astfel elaborate sunt referențiale în baza cărora practica poate fi justificată și evaluată. Dar cunoștințele teoretice nu sunt nici situaționale, nici orientate spre acțiunea practică; ele sunt impersonale și universale, preocupate să explice lumea pe baza unor generalizări, și nu să acționeze asupra ei
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
mod real, practica fiind învățată „în practică”. Totuși, acțiunile de acest tip sunt descrise de concepte care sunt ele însele localizate în discursul social al normelor, regulilorși semnificațiilor. Fiind circumscrise în anumite cadre conceptuale (teoretice), acțiunile practice presupun implicit un referențial teoretic, deci nu putem vorbi despre o practică fără a vorbi despre o teorie în care aceasta să poată fi paradigmatic încadrată. Așadar, cel puțin în plan conceptual (nu contingent), teoria și practica sunt legate. În baza acestor cadre teoretice
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
și adecvarea situațiilor didactice create etc.Însă, dincolo de acești factori contextuali externi, determinante sunt caracteristicile personale ale cadrului didactic, maniera în care diferitele abordări didactice la care apelează se potrivesc personalității sale, pentru a fi autentic, persuasiv, un model, un referențial de încredere. Printre caracteristicile profesorului eficient, așa cum au fost ele evidențiate de cursanții chestionați, se numără: simțul umorului, entuziasmul, buna pregătire, încurajarea studenților pentru a pune întrebări și a formula opinii, a fi reflexivi, crearea unui climat de învățare suportiv
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
din alte câmpuri disciplinare; - în educația adulților se poate afirma că multe teorii s-au dezvoltat ca generalizare a unor experiențe practice, pe baza unor studii empirice. Cu toate acestea, multe astfel de studii au fost realizate fără un cadru (referențial) teoretic, după cum multe teoretizări au fost făcute fără un suport empiric; or, realizarea de cercetări riguroase care să ducă la construcții teoretice presupune simbioza dintre aceste două planuri. În educația adulților, G. Foley (2004) distinge între teoriile formale și teoriile
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
conștiente. Sunt acele cunoștințe care vin din interior, ca o „iluminare”, așa-numitele experiențe de tipul „aha” și „am găsit”; - determinată de structuri: structurile de cunoaștere construite în procesul filogenezei și al ontogenezei sunt cadre de înțelegere a lumii, sunt referențiale și ne ajută să construim și să înțelegem realitatea. Desigur că, în procesul devenirii noastre, structurile pot fi reconstruite, adaptate, dar sunt puternic determinate cultural și social; - contingentă: învățarea ce se produce la un moment dat poate să fie ambiguă
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
gândurile”, care, uneori, nu sunt clare nici pentru noi; - autoreferențială: referințele pentru ceea ce este important, semnificativ și relevant pentru noi acționează ca un filtru de decodificare a informațiilor pe care le primim, fiecare atribuindu-le alte semnificații pe baza acestor referențiale. Dacă informația o putem comunica în mod liniar, semnificațiile nu pot fi transmise de la o persoană la alta; - percepție a diferențelor: chiar dacă noile conținuturi ale învățării sunt conectate la cunoștințele deja existente, adaptarea tuturor la ceea ce știm deja înseamnă rezistență
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
înșiși teorii (informale; vezi mai sus). Teoriile sunt interogații decriptate în mod științific (prin cercetare, prin raționamente inductive și deductive), din aceste interogații rezultând un corpus de aserțiuni (cunoștințe) care au putere explicativă și predictivă. Cunoștințele teoretice astfel elaborate sunt referențiale în baza cărora practica poate fi justificată și evaluată. Dar cunoștințele teoretice nu sunt nici situaționale, nici orientate spre acțiunea practică; ele sunt impersonale și universale, preocupate să explice lumea pe baza unor generalizări, și nu să acționeze asupra ei
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
mod real, practica fiind învățată „în practică”. Totuși, acțiunile de acest tip sunt descrise de concepte care sunt ele însele localizate în discursul social al normelor, regulilorși semnificațiilor. Fiind circumscrise în anumite cadre conceptuale (teoretice), acțiunile practice presupun implicit un referențial teoretic, deci nu putem vorbi despre o practică fără a vorbi despre o teorie în care aceasta să poată fi paradigmatic încadrată. Așadar, cel puțin în plan conceptual (nu contingent), teoria și practica sunt legate. În baza acestor cadre teoretice
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
și adecvarea situațiilor didactice create etc.Însă, dincolo de acești factori contextuali externi, determinante sunt caracteristicile personale ale cadrului didactic, maniera în care diferitele abordări didactice la care apelează se potrivesc personalității sale, pentru a fi autentic, persuasiv, un model, un referențial de încredere. Printre caracteristicile profesorului eficient, așa cum au fost ele evidențiate de cursanții chestionați, se numără: simțul umorului, entuziasmul, buna pregătire, încurajarea studenților pentru a pune întrebări și a formula opinii, a fi reflexivi, crearea unui climat de învățare suportiv
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
că toate tipurile de identități colective (identitate etnică, identitate culturală, identitate de gen, identitate de clasă ș.a. așadar indiferent de sistemul lor de referință) sunt identități socioculturale. Cu alte cuvinte, anulăm din start ideea identităților multiple și afirmăm în schimb referențialul unic, dar multidimensional. Concluzionăm în acest capitol, pe baza analizelor anterioare, că problema recunoașterii realității, unicității, stabilității și eficacității identității se pune în registrul actualizării sau producerii și reproducerii sale (adică al identificării) prin trăire (emoții, atitudini ș.a.), cogniție, reprezentare
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
memorii, imagini, procese ș.a ale actorilor sociali. Altfel spus, considerăm că nu construcțiile reificate în sine, ci procesul de identificare cu acestea este cel ce dă realitate și perenitate unei identități colective. Sferele identității sunt multiple și își au referențialul, în funcție de teoriile la care vrem să ne raportăm, în imagini comune, memorii colective, valori sau ideologii ș.a. În utimul capitol ne propunem să analizăm empiric trei dintre acestea (din rațiuni ce țin de disponibilitatea datelor, evident): dimensiunea orientărilor valorice, dimensiunea
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
1996), vom spune că toate tipurile de identități colective, indiferent de sistemul lor de referință rasa, națiunea, etnia, clasa, genul ș.a. sunt identități socioculturale. Cu alte cuvinte, renunțăm din start la concepția identităților multiple 15 și afirmăm în schimb ideea referențialului unic, dar multidimensional. Deși unii ar putea spune că noțiunea suferă de vaguitate, apreciem că există o serie de consecințe analitice pozitive care ne determină să o utilizăm. O primă deschidere oferită de utilizarea noțiunii "sociocultural" este faptul că am
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
și cel creștin), care a primit diverse interpretări și adaosuri în mitologii, religii și credințe particulare. "Matrice ale ideii"14, "categorii ale gândirii", "metafore axiomatice" (Durand 52-53), la acest nivel, non-narativ, așadar în care nu este necesar să plasăm categorii referențiale (timp, spațiu), arhetipurile 15 și formele determinate de acestea sunt caracterizate doar de "sememe" ale rolurilor definitorii: întemeietorul, civilizatorul, principiul generator matern etc. Venind dinspre mitologie sau religie (dogmatică) înspre imaginea umanului, schemele tipologiilor paradigmatice asigură joncțiunea între unitățile determinante
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
415) explică faptul că si nominativ nu poate apărea în propoziții nonfinite în italiană prin absența trăsăturilor de acord. Dobrovie-Sorin (1998: 423) adoptă criteriul tematic relativizat, formulat de Brody (1993), conform căruia argumentele trebuie să primească un rol tematic plin referențial, cvasiargumentele trebuie să primească un cvasirol, iar nonargumentele nu primesc niciun rol. Dobrovie-Sorin (1998: 432) arată că româna nu are impersonal de tipul celui din franceză (il). Ca și alte limbi pro-drop, româna acceptă subiectul postverbal, care se acordă cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
argumentul extern al verbelor inergative și tranzitive ocupă aceeași poziție, de aceea sunt în distribuție complementară. There poate apărea numai cu verbele inacuzative care au un argument extern. Bowers (2002: 196) reia explicația lui Chomsky (1981) − expletivele nu sunt expresii referențiale, sunt cvasiargumente; nu pot fuziona direct într-o poziție nontematică − și arată că there și it au proprietăți lexicale specifice: it are trăsături φ, iar there nu; ambele sunt împiedicate să fuzioneze în Pr. There apare dacă verbul are un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu patru termeni: (a) propoziții predicative (Pierre est intelligent 'Pierre este inteligent', Horatio est le meilleur ami d'Hamlet 'Horațiu este cel mai bun prieten al lui Hamlet'), care au următoarele caracteristici: subiectul este rareori nedefinit; numele predicativ nu este referențial, nu poate ocupa poziția de subiect (*Un inteligent este Pierre), proprietatea pe care o redă este susceptibilă de gradare (cel mai/foarte inteligent, cel mai bun/foarte bun prieten); poate apărea într-o structură imperativă (Fii inteligent!); (b) propoziții de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
străin. Este, evident, spațiul tematic al unui cercetător interesat de diferitele fațete ale capitalului social comunitar. Toate aceste teme sunt urmărite În oglinzile lui „acum” și „Înainte”. Este vorba despre un „Înainte vreme” pe care fiecare interlocutor Îl precizează după referențialul relevant lui (În tinerețe, Înainte de cooperativizate, pe „vremea comuniștilor”, Înainte de revoluție etc.). Imaginile rezultate sunt, unele dintre ele, concordante cu ceea ce se știe deja din literatura asupra cursului modernizării: oamenii nu se mai ajută „ca Înainte”, nici la fân, nici
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
În atenție o serie de practici cotidiene care au marcat perioada comunistă. Adrian Neculau revine cu investigarea contextului, plecând de la ipoteza că gândirea stereotipă și practicile ritualice pot controla reprezentările și acțiunile individului (studiul cozii, ca reverberație a penuriei, fiind referențialul investigativ principal). Tatiana Slama-Cazacu tematizează instituția colocatarilor, invenție comunistă - a deposedării și desființării intimității - pe care aproape că o uitasem. Septemiu Chelcea, cu spiritul exact și probant ce-l caracterizează, aduce la lumină un studiu de caz, dosarul de cadre
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]