1,270 matches
-
toate încheieturile, dar înaintam împreună cu ceilalți, noi mai în urmă ce e drept, cu excepția lui Tîrnăcop, care o luase la picior în primele rînduri alături de hoarda de țigani. Înainte să se dea startul întrecerii, nimic neobișnuit, aceeași atmosferă anostă, oameni resemnați, lîncezea totul, începusem să tremur stînd acolo în așteptare, mișcați-vă odată dobitoacelor, popor de doi bani îmi venea să strig, dacă pierdeți și șansa asta atunci vă puteți lua adio pentru totdeauna de la orice schimbare, cînd simt că mulțimea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
poarte pică lui Cain. Îi rămâneau câteva alte reviste de citit. Se ridică de pe bancă, făcu câțiva pași, se opri, Încearcă două, trei exerciții din “complexul g.m.a.” dar, pentru că În ceea ce izbuti se dovedi mai degrabă mediocru, Își reluă resemnat locul sub tei. Numai noi trebuie să rămânem la ai noștri, scăpă el printre dinți Într-un târziu, când bătăile inimii i se mai domoliră și când mica sa revoltă Împotriva ordinii nedrepte a lumii nu-i mai primejduia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
minute va fi invitat la microfon de către președintele cenaclului, iar el, cu capul plecat pe umărul stâng, se va apropia umil de locul ce Îi era destinat și va anunța sec: Scurt poem epic dintr-un roman poetic. Va aștepta resemnat ca ovațiile să se risipească, apoi, ca nimeni altul, va duce lucrul la bun sfârșit. Scris la ordinator, În disprețul bătrânilor poeți ai orașului, partizani neînduplecați ai penei de gâscă, poemul avea să fie publicat În numărul de sâmbătă al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vorbesc de comunism. Mă Întreb și eu, zise Flavius-Tiberius zâmbind. Cu aceeași slănină, și tranziția poate dura o veșnicie, Își zise el Îngrețoșat că lucrurile s-ar petrece aievea. Puteți să-mi spuneți măcar Încotro a luat-o? Întrebă omulețul resemnat. Într-acolo, zise Flavius-Tiberius, arătând spre Steaua Polară. Așa sus? Omulețul părea plăcut surprins. Am știut eu că e un animal special. L-a chemat Dumnezeu la El. Un grătar bun, la iarbă verde... În Rai, cu toți Îngerii În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
2 îi numără cinci fise de uraniu, cât îi ceru meseriașul, apoi Felix îi sugeră din priviri ieșirea în hăul cosmic. Din ușă, Jan, se întoarse și spuse: — Da’ niște sticli goale... N-avem! răcni Felix S 23. Meseriașul ieși resemnat, trăgând după el ușa. La vreun minut după aceea, prin hublou, văzură cum micul vehicul pe care scria Cooperativa „Prestarea” se depărtează încet, spre noi și noi orizonturi ale cunoașterii. Episodul 41 La o ciupercărie După plecarea simpaticului comerciant, încercară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
pe sine așa cum o făcuse Bilha, deși era cu cel puțin cinci ani mai mare ca ea, de o vârstă cu Lea care deja născuse cinci fii supraviețuitori. Zilpa știa că avea să se întâmple într-o zi și era resemnată. Dar spre deosebire de Bilha, Zilpa n-ar fi cerut-o niciodată. Lea trebuia să comande asta. Și până la urmă a făcut-o. - Într-o noapte, când mă plimbam în lumina lunii pline, a apărut în fața mea, povestea Zilpa. La început am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
soldatul, porniră spre tabără. Oamenii rome, cărora li se luase câmpia frumoasă mărginită din două părți de pădurea de salcâmi și palmieri, iar din celelalte două de marea albastră și de râul cu desișuri de papirus și lotuși, o ocoleau resemnați. Cât mai erau aici atlanții, câmpia era atlantă. Treceau departe de tabăra străină, tăcuți, privind cu ură corturile albe. Își vedeau de îndeletnicirile lor nenumărate din luna semănăturilor a anotimpului pert, iar Puarem stătea în acest ceas pe țărm și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prin acele stele care vibrau și-și schimbau culorile, iar ea aluneca dintr-una într-alta, fără să pătrundă sau să înțeleagă vreuna cu adevărat. Și lumea trăia, suspendată, în spate. Sună telefonul și răspunse. Oftă. Era obosită, sau poate resemnată și ar fi vrut atât de multe, o lume mai bună, sau una exclusiv pentru ea. Era ora 9, văzuse ceasul de la mână. Cu sau fără o zi, două, trei firea ei calmă și liniștită nu ar fi lăsat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ar putea să facă un milion de lucruri pe care nu trebuie să le facă, dar pe care le-ar face numai ca să-ți arate cine e mai tare. Nu merită. Luca s-a așezat la loc cu un aer resemnat. —Bine. Dar spune-mi tot ce s-a întâmplat. Alison i-a povestit tot, având grijă să nu uite nici un detaliu. Unele dintre replicile ei n-o puneau într-o lumină tocmai favorabilă, dar femeia era hotărâtă să facă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
atunci de ce nu mi-a spus nimic? Fiona a zâmbit înțelegătoare. —Nouă, femeilor, ne place să spunem că suntem niște ființe foarte simple, dar, în realitate, suntem extrem de complexe. — Cu siguranță, a întrerupt-o Nick, care părea însă mai curând resemnat decât iritat. —Și unul din elementele complexității noastre, a continuat Fiona, îl reprezintă faptul că ne ia al naibii de mult timp până să ne dăm seama c-am vrea să ne schimbăm viața, din anumite puncte de vedere, după care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
călduri. La auzul remarcii aceleia necioplite, Alison a tresărit. —M-ai făcut cățea? — N-am vrut să sune așa, i-a replicat Luca obosit. Și tu știi asta. Alison a oftat și s-a aruncat pe pat cu o expresie resemnată, apoi a bătut cu palma spațiul de lângă ea. Vino și așază-te un minut! Cam împotriva voinței, bărbatul s-a dus și s-a așezat lângă ea, dar la o distanță apreciabilă. Alison s-a tras mai aproape și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
obosit se simțea clar că voia să audă un „Nu“. — Nu fi atât de-al dracului de leneș! zise Iocasta. Fă-o. Apoi i se adresă luiVultur-în-Zbor, scuzându-se: — E leneș doar până-ncepe. Vultur-în-Zbor dădu la o parte mâinile resemnate și fără chef ale lui Gilles Priape și îi vorbi lui Virgil Jones, încercând să ignore restul scenei neașteptate. — Virgil, zise el și vocea-i tremură ușor, trădându-i lipsa de încredere în reușită, îmi pare foarte rău pentru ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
așteptă ca polițistul să se apropie ca să i-o aprindă. Flacăra pîlpîi pe sub capacul uzat al brichetei de alamă, iar Frank privi o vreme la aburul Încins Înainte să tragă din țigară. În strălucirea fugară, chipul lui părea calm și resemnat. — Frank, uită-te la mine. (Am fluturat din mînă să alung fumul, spectru Învolburat eliberat din plămînii lui.) Vreau să te aud spunînd asta - tu, tu Însuți, ai incendiat cu mîna ta casa Hollinger? Asta am spus. — Folosind o bombă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
acum încolo.. . Încearcă să privești lucrurile, puțin, și din perspectiva mea. ― Mi-e teamă s-o fac, Galilei, deoarece nu pentru asta am venit. Și n-aș vrea să te las să te amăgești. ― Când îmi voi reaminti totul perfect resemnat, atunci, poate, voi renunța să mă mai apăr. Deocamdată, însă, n-am atins această limită. Încă mai sunt convins că inima mea are dreptate. Și, oricum, dacă voi fi "victimă", se pare că destinul meu e să fiu o victimă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Sophie trase o dușcă zdravănă din cana ei cu cafea. —Scuze, dar iau niște antihistaminice pentru guturai și dacă nu beau cafea tot timpul, mă lasă lată de tot. — Măcar nu-mi strănuți în nas, zise Violet pe un ton resemnat. —Mamă, Vi, ce talie mică ai, spuse Sophie cu invidie. N-o s-o mai aibă mult timp dacă-i tot dă înainte cu biscuiți, remarcă Hugo. Îl mănânc pe ultimul, Vi, ca să-ți salvez talia. —Ești nașpa. Voiam să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din cauza sugestiei că s-ar fi culcat cu Philip Cantley, ci în egală măsură de ideea că ar vrea să se culce cu vreun bărbat. — De ce ar afirma ea așa ceva? întrebai eu. — A, Helen spune multe, replică Hazel, părând mai resemnată. Dar, de obicei, sunt adevăruri. Ăsta e unul dintre motivele pentru care sunt de-a dreptul surprinsă. Când mi-a zis de Matthew și de Tabitha, nu prea știam ce să cred, dar apoi mi-am dat seama că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pentru ele. Asta-i tot spun și eu lui Daph, dar spune că vrea să mă implic și eu. Adică, mă însor cu ea, nu? Se poate mai implicat de atât? Aici lăsă să-i scape un oftat lung și resemnat, plin de amărăciune și descurajare. Știam un doberman care ofta așa. Era cel mai trist sunet din lume. Uite, i-am zis eu cu șiretenie, ai nevoie de ceva care să te distragă. De ce să nu te scufunzi în muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
proclame deviza dinastiei nasride!“ Din toate colțurile sălii Ambasadorilor, își amintea tata, țâșni aceeași frază, „Doar Dumnezeu poate dărui victoria“, rostită cu hotărâre, dar fără nici o bucurie, căci ceea ce fusese odinioară un strigăt războinic devenise, în anul acela, o formulă resemnată; poate chiar, în gura unora, un reproș adus Ziditorului, fie ca El să ne ferească de îndoială și de necredință! Când a fost sigur de sprijinul mulțimii celor de față, Boabdil s-a decis să vorbească din nou în locul vizirului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Dumnezeu le-o rezervă celor ce profită de pe urma nefericirilor musulmanilor; aparent fără rezultat, deoarece tarifele pentru traversarea mării continuau să crească din oră în oră. Momeala câștigului adoarme conștiințele, iar momentele când oamenii își pierd cumpătul sunt puțin propice mărinimiei. Resemnați, oamenii își dezlegau baierile pungii, făcând semn familiei să se grăbească. Odată ajunși la bord, se străduiau să-și ferească nevestele și fiicele de promiscuități prea mari, lucru din cale afară de anevoios când se îngrămădeau câte trei sute de persoane pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Dar brațele îi atârnau grele, iar ochii ei râdeau fals. — Iată-l pe fiul meu Bayazid, pe care-l ascund ca și cum ar fi un copil al rușinii! Veni spre mine și-l așeză, ca pe o ofrandă, pe palmele mele resemnate. ANUL NESUPUȘILOR 921 de la hegira (15 februarie 1515 4 februarie 1516) Acest fiu nu era din sângele meu, dar se ivise pentru a binecuvânta sau a pedepsi opera cărnii mele. Era așadar al meu și mi-ar fi trebuit curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
greu. Dar trebuie să te gândești. A mai fost vreun loc de care tatăl tău să fi știut? Unul pe care să-l fi avut poate în comun cu Shimon Guttman? Nu-mi vine nici unul în minte. Maggie observă expresia resemnată a lui Uri. Nu merge. Se ridică. —Bine, spuse Maggie. Să încercăm așa. Putem să-ți spunem mesajul pe care l-a lăsat Shimon Guttman? Să vedem ce înseamnă pentru tine? Mustafa încuviință. Maggie repetă mesajul cuvânt cu cuvânt, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
PARASCHIV, îl lovește în ceafă.) Göteburg... (Râs grosolan, întuneric, haos, rafale de lumină, gesturile întrerupte ale lui MACABEUS.) (PARASCHIV trece de la urlet în plâns; izbiturile sale devin tot mai lente apoi cedează; PARASCHIV devine un morman de carne care plânge resemnat, încet, până la icnete; râsul și urletul de gorilă ale lui MACABEUS se vor mai auzi un timp; apoi un urlet sângeros aducând a PARASCHIV înjunghiat; apoi o nesperată blândețe a lui MACABEUS, un grohăit și o poticneală; urletul apocalipsei va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
D U X orizontal, de pildă. L M E De 7, 8, 9, 10 și următoarele te iert: nu-mi ești, totuși, cel mai mare dușman... Pe măsură ce vorbea, iritarea din glasul Evelinei se estompase, lăsând loc unei deprimări calme și resemnate. Nu-mi mai arunca nervoasă, dinainte, foile mâzgălite În fel și chip; le așeza rar, metodic, una câte una, cu mișcări liniștite, melancolice aproape, și cu pauze menite parcă să-mi ofere răgazul necesar pentru a le studia și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Paris, la sfârșitul anului 1916, În vârstă de patruzeci și cinci de ani, ne-am amintit cu strângere de inimă de acele incidente petrecute după-amiezile În salon - valetul nepregătit intrând cu cafeaua turcească, tata aruncându-i o privire (Întrebătoare și resemnată) mamei, apoi (dezaprobator) cumnatului lui Întins pe jos În calea valetului‚ apoi (cu curiozitate) spre ciudata vibrație a serviciului de cafea pe tava ținută de mâinile acoperite cu mănuși albe ale servitorului aparent stăpân pe el. Față de alte frământări mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
-mă, Biblioteca mi-a lăsat totuși aura învingătorului. Sunt învinsul care se împărtășește din trufia învingătorului. Sunt biruitul căruia biruitorul îi transformă umilința în triumf. Vin, zi de zi, după un ritual aproape desăvârșit, spre locul înfrângerii mele, intrând supus, resemnat, pe poarta victoriei. Biblioteca m-a învățat, mai mult decât toate întâmplările vieții mele, să fiu supus, ascultător, robit vieții, să nu mă semețesc cu nici o izbândă. Mi-a dat acea umilință a așteptării, m-a întărit în răbdarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]