14,792 matches
-
gelatinos ardea ca o candelă oarbă; un smoc de păr fumega a tutun de proastă calitate; două botine din cauciuc pâlpâiau albastru, verzui; flacăra imita un cer curs în iarbă, o iarbă crescută deasupra pădurilor; mirosul înecăcios de hidrocarburi irita respirația. Pe ăsta poți să-l acoperi cu o cărămidă. Nimic nu a mai rămas întreg. Iată craniul, parcă este o coajă de pepene, i s-a topit până și maxilarul. Ehei, ce e omul, domnule doctor! Rășină, textile, petrol, alimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mal abrupt, de sens unic, de tunel fără capete i-a încorsetat inima. Petru a privit conturul. Un amestec eterogen, spectral, abstract, parcă duh, parcă nălucă, i-a atins umărul, apoi s-a depărtat brusc, speriat. În bezna celulei, două respirații aproape stinse trădau prezența. Petru a încercat o poziție de drepți în fața arătării difuze, un salut milităresc, un aer solemn. Petru a inspirat moartea ca pe o aromă de primăvară timpurie, apoi (în virtutea amintirilor) a scuipat-o ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
viața pentru unii! Sub lună, niciodată intenția nu bate pasul pe loc, nu se împiedică de acele ceasornicului, nu se cufundă în incertitudinea clipei. Sub microscop, viața se decimează micronic, minutele se deseacă în 60 de particule, particulele țin evidența respirațiilor, bătăile inimii dau pulsul pădurilor. (Fuga în timp nu justifică nici măcar pauza dintre două silabe.) Iubesc unii atât de mult dimensionarea nimicului, încât se confundă până și cu intervalele dinte absențe: viața consemnată în file de calendar, pe o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de fel de șantiere, spre deosebire de ce-i relatam eu umflînd isprăvile, ca să mi dau importanță cu orașele prin care ajunsesem cu școlile mele fără de sfîrșit. Acum Însă, În anul acumulării lente a cărții de față, o fi simțit și Ionel respirația brumată a amurgului generației noastre și o fi legat picatul meu ca din cer de regăsirea la fel de neașteptată a gustului vieții, atunci, demult, la desprinderea chinuită din Îmbrățișarea galbenă a Măriei. Cărțile bătrînului Weisz Într-adevăr, pe Ioan Caița l-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de oameni și de așezări, că unii dintre evreii deportați se Întorseseră acasă. Jidovul rătăcitor Weisz a ajuns atunci la Rătești, intrînd În sat pe jos și amuțind pe toată lumea. Cu nările, Încerca să simtă dacă aerul e demn de respirația lui. Autoritățile române reinstaurate În comună printr un frontist al plugarilor ca primar, un moț cu glas tunător și pumnul greu, l-au repus degrabă În drepturi, i-au dat Înapoi casa și prăvălia. Nimeni nu i-a putut da
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a le vorbi unor tineri iscoditori despre lucruri pe care nu le cerceta În fiecare zi și care nici nu erau de interes direct pentru enoriașii lui. Ne servise cu un coniac fin, cu alune și cozonac. În răstimpul unei respirații Îngăduite de, statuia episcopului și stafia prințesei curiozi tatea noastră și de promptitudinea explicațiilor sale, mi-a spus că-l cunoștea pe tata din partea căruia s-a bucurat cîndva de un serviciu aparent minor, dăruit Însă tocmai atunci cînd era
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
în chilia sa, călugărul „își ridică mintea de la tot ce-i deșert și trecător”. Pe urmă, trebuie să-și sprijine bărbia în piept și să-și îndrepte ochiul sensibil și toată mintea către ombilic. De asemenea, trebuie să-și „comprime respirația” și să se concentreze asupra „locului inimii”. La început, călugărul va afla un întuneric și un strat „gros de nestrăbătut”, însă, prin stăruința exercițiului, va vedea „aerul din interiorul inimii și pe sinea sa întreagă plină de lumină și de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în noi dar acum viața nu venea, cum știam, din pământ și nici din cerul de deasupra. Nu. Venea chiar de lângă mine, înfiorându-mă, așa cum face vântul călduț primăvara, când vin binecuvântate ploi... Dar era altfel... Era, așa, ca o respirație și mirosea ca florile noastre sau ca pământul după ploaie, sau așa cum miroase apa depărtărilor și norii... Cei care respiră sunt oamenii. Dar oameni vedeam mai mereu și știam cum vorbesc, cum respiră, cum merg, știam foșnetul hainelor și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aproape de piatra asta pe care o vezi jos, la rădăcina mea, și care atunci mi se părea că e cine știe ce stâncă mare...), fiindcă oamenii pot să aducă moartea, și tremuram cu toate frunzele mele când se apropia vreunul. Dar o respirație care să aducă viața, nu mai întâlnisem până atunci. "Poate că n-o fi om", mi-am spus. Și mi-am îndreptat frunzele din creștet spre locul de unde venea respirația aceea. Pe dată, un val de viață mi-a scăldat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cu toate frunzele mele când se apropia vreunul. Dar o respirație care să aducă viața, nu mai întâlnisem până atunci. "Poate că n-o fi om", mi-am spus. Și mi-am îndreptat frunzele din creștet spre locul de unde venea respirația aceea. Pe dată, un val de viață mi-a scăldat inima și era în viața aceea bucuria cea mai înaltă și cea mai adâncă tristețe, tot amarul, toată sfâșierea, toate lacrimile oamenilor pe care-i văzusem de-atâtea ori trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
au făcut roșii și n-au mai căzut niciodată. Tatăl meu spunea despre El că era însăși Viața Lumii și că de aceea eu n-am să mor niciodată. Fiindcă în mine e sângele Lui și inima mea bate cu respirația Lui. Dar în mine e și toată durerea și frica și tristețea Lui și nu înțeleg liniștea și pacea și bucuria pe care o simt când mă gândesc la El. Asta înțeleg și știu doar oamenii. Și Tatăl meu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
uita - a răspuns Petrică, dispărând dincolo de ușă, așa cum a intrat: Întâi bastonul, apoi piciorul invalid și În cele din urmă... mustața... A fost nevoie să treacă o vreme până cei rămași să-și revină. Primul care și-a regăsit ritmul respirației a fost Despina. ― Trebuie să mă pregătesc să ascult o mie și una de povești adevărate. Abia aștept acele clipe! ― Și eu le aștept - a vorbit Gruia. ― Până atunci, avem de Înfruntat urgia iernii, cu fracturi, degerături și câte altele
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe doctor... Vântul, purtând parfumul furat de la floarea caisului din grădinița din fața cerdacului, l-a Întâmpinat pe Gruia În acea dimineață cu mare generozitate. Un cer limpede și deschis spre Înalturi, Întins deasupra dealurilor albastre ale Iașilor, i-a amplificat respirația... A răsuflat adânc, cu aducere aminte de diminețile primăverilor de acasă... A zâmbit unei amintiri de când Încă nu știa ce sunt aceia pantaloni... Aducerea aminte Îi juca aievea În fața ochilor... Era o dimineață de primăvară ca asta... Mama Maranda a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și, zâmbind, a răspuns: ― Nu-i nimic, dragoste. Emoția și fericirea pe care le-am simțit la vederea minunii ce doarme lângă tine, cu tot seninul din lume pe chip, este atât de puternică, Încât m-a lăsat aproape fără respirație și fără grai... ― Ce să mai spun despre starea mea psihică?... Am auzit că unele femei, după naștere, plâng fără nici un motiv... Eu simt că trăiesc prin și pentru copil... E o stare pe care n-o pot traduce În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
secrete despre perspicacitate și mod de a vedea relațiile interumane... Pot să spun că am primit o lecție deosebită În acest sens... Dar, să lăsăm astea pentru altădată. Acum, să-ți spun ce am discutat cu ea... Gruia asculta cu respirația oprită. Când profesorul și-a Încheiat povestirea, a remarcat: ― Bine gândit, domnule profesor! Nu ne-ar rămâne decât să avem răbdare... ... ― Ce dorești de la mine? - au fost primele cuvinte răstite ale doctorului Cuc adresate pirandei, care l-a așteptat cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ochii lui Gruia. El, Însă, cu greu reușea să-și refugieze privirea În vreo „admirație” mimată a vreunui obiect... Ochii Îi fugeau involuntar la deschizătura „discretă” a decolteului, unde ovalul celor doi sâni bine struniți În sutien palpitau În ritmul respirației accelerate a frumoasei... Una din colege s-a apropiat discret și i-a șoptit câteva cuvinte... Din acea clipă, fierul Încins peste măsură de dincolo de tejghea radia atâta căldură Încât Gruia Îi simțea dogoarea din locul unde se afla. Atunci
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
greu să nu pufnească În râs. ― Zăboviți numai oleacă și om deschide... Odată cu ultimul cuvânt, a zăngănit zăvorul greu În chingile lui de fier și, cu scârțâit bătrân, poarta a Început să se deschidă... Tata Toader nici nu clipea. Cu respirația oprită, și-a fixat privirea pe deschizătura porții... Din umbra ei a apărut Întâi un baston. Apoi, cu pas greu, s-a desprins făptură de haiduc: plete sure și mustață bogată. Pălărie cu bor larg și cămașă albă... Pantalon bine
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cealaltă, urmam tranșeul. Când am ajuns Într-un punct de unde, pe cerul senin, cu o lună cât o secere, am ghicit silueta santinelei de la magazii, ne-am oprit. „Ce zici, băiete? Îl putem Întreba de sănătate, fără să ne simtă?” Respirația celor de față se auzea vibrând, ca și cum acele Întâmplări atunci se petreceau. Petrică a mers mai departe: „Dacă ajungem la zidul lângă care șade rusul, toată treaba e o joacă. Numai să ne asigurăm că nu mai este și altul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
colonelul Zdup? ― ÎÎÎ... Nu am Înțeles Întrebarea. ― O repet, dar mai la obiect: Ești pe postul de informator al securistului Zdup?!... O directă de dreapta În bărbie poate nu l-ar fi zdruncinat atât de mult. A clipit des, cu respirația tăiată. Privirea i-a lunecat undeva În gol... Profesorul, care Învățase de la dirigintele lui din liceu - om al Matematicii - și apoi de la mentorul său În arta chirurgiei - profesorul Zenit - cum să descifreze enigmele psihicului uman, și-a dat seama că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să aibă loc marea Încercare. Gruia, Încă netrezit din visare, a pornit pe urmele lui. Abia când a trecut pragul sălii de consiliu și-a dat seama că a intrat „În gura leului”. A avut un moment de oprire a respirației și palpit de inimă. A răsuflat adânc de câteva ori și deodată i s-a părut că a pășit pe alt tărâm... „Uite cum poate să te subjuge o anumită stare emoțională! Te face să te rupi de realitate, plutind
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Vă invită domnul profesor la dumnealui. „Cerule, lasă-mi aerul să pot respira!” - a fost primul gând... ― Mulțumesc, doamnă. Cu o grabă de nedescris, a ieșit și a pornit spre cabinetul profesorului. Inima Îi zvâcnea În piept cu putere, iar respirația devenise precipitată... „Mă faci de rușine, vecine. Oprește-te, respiră de câteva ori adânc și spune-ți În gând: <Sunt calm. Sunt calm!ă. Abia pe urmă vei bate În ușa profesorului” - l-a dojenit gândul de veghe. S-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
respire. Toată durerea s-a concentrat în efortul vital de a respira. "Dreptul fiecărui individ de a decide... Vorbe goale... Atitudinea profesorului, vorbele lui mă fac să înțeleg clar că au intenția să îmi prelungească viața, să mă chinuie cu respirație, hrană artificială și tot felul de droguri chiar dacă sufletul meu va pleca în neant lăsând în urmă doar o carcasă nedorită de nimeni... Ori eu tocmai asta nu vreau, tocmai de asta am hotărât împreună cu Victor ceea ce am hotărât, decizie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
clemență. Iar protectorul tău pe calea grea a reîntoarcerii va fi Alindora. Nu, mai bine va fi... Va fi Minodora. Sau... amândouă..." Dora s-a trezit respirând greu, îi este prea cald ca dintr-o dată să-i fie prea frig, respirația îi arde gura suferindă, gândul încercă să scape necontrolat spre intervenția ce urmează să o sufere peste doar câteva ore. Numele "Minodora", până acum necunoscut, vibrează parcă din ce în ce mai puternic în urechea în spatele căreia urmează să se deschidă hidoasa inevitabilă trepanație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ordonându-și : Ține minte ! Nu uita visul ! În el se regăsește esența vieții tale până aici și de aici. Prin acest vis Cel Atotputernic îți acordă clemență. Ce rol vor fi având oare Omul cu Umbrela și această misterioasă Minodora ?" Respirația îi devine dintr-o dată mai ușoară și readoarme cu gândul la visul misterios. Se trezește în timpul unei plutiri ușoare pe culoarele întortocheate ale spitalului : stânga-dreapta-stânga, ascensor jos, dreapta-stânga-înainte... Zgomotul făcut de rotilele patului care o transportă pe Dora spre sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
deja aproape normal. Trebuie să o ținem sub supraveghere continuă încă 24 de ore și mai mult dacă va trebui. Dora adoarme. De data aceasta, un somn natural o copleșește deîndată ce-și simte gura răcorită. "Pff !... Uuuf ! Pff !... Uuuf !... Respirația neobosită și strânsura care îi sugrumă brațul între-taie somnul la intervale regulate. Diagramele și cifrele care o luaseră razna se disciplinează într-o uniformitate liniștitoare. După un timp nedefinit pentru Dora, care oscilează între somnul binefăcător și scurte momente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]