2,564 matches
-
niște lumini pe carenele vaselor. Tușe portocalii scăpărau deasupra nivelului apei pe nava Statelor Unite Litchfield și pe vaporul francez Pierre Loti. Apoi apa se lumină, de parcă un banc de pești fosforescenți ar fi intrat În port. Lefty stătea cu capul rezemat de umărul ei. Încercă să vadă dacă dormea. ― Lefty. Lefty? Cum acesta nu răspunse, Îl sărută pe creștetul capului. Apoi se porniră sirenele. Vede nu unul, ci mai multe focuri. Pe dealul de deasupra sunt douăzeci de puncte portocalii. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Și-au făcut apariția obscurii parteneri de afaceri ai lui Zizmo, unii oameni de la bodegile pe care pe aproviziona și câțiva dintre prietenii Linei. După ce Își prezentau condoleanțele În fața văduvei, traversau sufrageria pentru a se opri În fața sicriului deschis. Înăuntru, rezemată de o pernă, era o fotografie Înrămată a lui Jimmy Zizmo. Poza Îl Înfățișa pe Zizmo din profil, privind la strălucirea celestă a luminilor din studio. Sourmelina tăiase panglica care lega cununile lor de nuntă, iar pe cea a soțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
șase: a vorbit Dumnezeu, bunica mea și-a renegat neamul, creația a fost explicată - și asta numai pentru Început.) Era o Încăpere micuță, cu tavanul jos și cu o masă de tăiat materialele Într-un capăt. Suluri de mătase stăteau rezemate de pereți. Senzația de pluș se Întindea de la podea până-n tavan, ca-n interiorul unei cutii pentru bijuterii. Materialele erau din ce În ce mai greu de procurat, dar sora Wanda făcuse provizii serioase. Uneori mătasea părea să danseze. Mișcată de curenți de aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Împlinește 7 ani“ a fost ultima peliculă a lui Milton. Scena e sufrageria noastră, Împodobită cu baloane. Pe capul meu stă obișnuitul coif. Capitolul Unsprezece, care are doisprezece ani, nu stă cu fetele și cu băieții la masă, ci stă rezemat de perete și bea punch. Diferența de vârsta dintre noi a Însemnat că eu și fratele meu n-am fost niciodată apropiați În copilărie. Când eu eram bebeluș, Capitolul Unsprezece era copil, când eram eu copil, el era adolescent, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
sau pretenție, camera care se voia atemporală sau În afara istoriei, și acolo, În mijlocul ei, bunica mea atât de istorică, uzată de timp... Totul din Middlesex vorbea despre uitare și totul la Desdemona dezvăluia neputința de a scăpa de amintiri. Stătea rezemată de mormanul de perne, transpirând vapori de jale, dar cu blândețe. Aceasta era semnătura bunicii mele și a doamnelor grecoaice din generația ei: bunătatea disperării lor. Cum mai gemeau În timp ce-ți ofereau dulciuri! Cum se plângeau de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cu Obiectul, fiecare Încastrată Într-un suvenir sub formă de glob de cristal. Stați să le mai scutur o dată. Priviți cum se lasă fulgii: Stăm Împreună Întinse În pat Într-o sâmbătă dimineața. Obiectul e Întinsă pe spate. Eu sunt rezemată pe un cot și mă aplec să-i studiez chipul ― Știi ce e somnul? o Întreb. ― Ce? ― Muci. ― Nu-i adevărat. ― Ba da. E mucus. E urdoarea care-ți iese pe ochi. ― E așa de scârbos! ― Ai puțin somn În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Începu să hohotească de parcă era o fetiță. Se făcuse roșie la față și dădea frenetic cu pumnii, ca, până la urmă, să alerge În casă. În acel moment activitatea fioroasă a lui Jerome Încetă. Își potrivi haina. Își netezi părul și, rezemându-se de balustrada verandei, privi liniștit la apă. ― Fii liniștită, Îmi zise. N-o să spun la nimeni. ― Ce n-o să spui? ― Ai noroc că sunt un tip așa de liberal și de deschis la minte, continuă el. Cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Se întoarse, făcu o reverență și își continuă drumul. Nici nu am realizat că ușa apăruse din senin în momentul în care m-am apropiat de peretele gri. Aceasta se deschise de la sine și pășii afară, unde aștepta călăuza noastră rezemată de un perete. Ce ceață oarbă? Ce să caut eu în acoperișul lumii? Or fi același gen de baliverne pe care le-a îndrugat la sfârșitul întâlnirii noastre! Omul trăia într-o lume ciudată și imposibil de înțeles. Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
bine luminată, cu pereții frumos vopsiți și cu podeaua betonată. Eram înăuntru! Am așteptat câteva secunde să ne orientăm și să vedem dacă nimeni nu a detectat prezența noastră. Încăperea în care am dat era magazia. Cutii peste cutii erau rezemate de fiecare perete și dădeau impresia că pot cădea în orice moment. În stânga, era o mașinărie mare care comunica cu magazia printr-o uriașă fantă. Aici erau primite alimentele, pachetele noastre cu mâncare care trebuiau să ajungă la bucătărie. George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
așa că n-ar fi trebuit să fie probleme cu securitatea clădirii. Gardienii n-ar fi putut intra pe aici. "Corvium!" Ce-i? "Dumnezeul tău te anunță cu umilință că ai dat de dracu'! Și tu, și eu!" Cum așa? Stătea rezemat de un corp de bibliotecă, ținând o mână pe colierul primit de la Biostir, jucându-se absent cu el. Era total relaxat! "Sateliții indică o scădere drastică a temperaturii. A început de la Polul Nord și pare să se îndrepte vertiginos spre Sud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
doarmă cum trebuie în seara asta! Cei din încăpere încuviințară și apoi numiră o gardă, iar ceilalți se culcară pe unde au apucat. Deși afară gerul încremenea totul, în liceu era cald oriunde, așa că puteai dormi pe jos, pe bănci, rezemat de perete... oriunde. Nimeni nu-ți zicea nimic. În scurt timp, până și pe holuri erau elevi care dormeau întinși câte vreo șapte, opt în lungul unui calorifer. Parcă eram o tabără de refugiați! Constantin, de ce nu mi-ai zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Că mai are trei-patru luni bune până să deșerte sacul. Lângă ea, tânăra tresare spasmodic. Mătăsurile scumpe și grele nu pot să-i ascundă frisoanele. Mânia Vipsaniei se topește pe loc. Sărmana ei surioară! De când se știu, și-au fost reazăm una alteia. Nu te mai frământa fără rost, îi șoptește. Își dă seama că e un sfat banal și prostesc. Dar ceva mai in teligent nu-i vine în cap. Nu mă iubește! se jeluie tot pe șoptite Agrippina. Vipsania
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cel posac, că lui îi e silă să vadă lume multă în jur, căci îi e teamă să nu fie comparat cu Augustus, care asistă la jocuri cu voioșie. Capul i-a alunecat în jos. Și-l ridică și-și reazemă ceafa mai bine. Cum să-i bage în căpățâna aia seacă lui Drusus că un om politic trebuie într-adevăr să ia parte la petrecerile poporului, să se arate apropiat de el în timpul peripețiilor cursei de care, pe parcursul luptelor sau
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
firea arogantă și nestăpânită a Liviei. Chiar și mama lui, prietena ei cea mai bună, murmură uneori nemulțumită de câte este nevoită să suporte de la scorpia bătrână. Dar de răzvrătit nu îndrăznește... Rămâne brusc cu ochii țintă la un tânăr rezemat de o coloană. Stă tăcut, departe de tumultul din jur. Zăbovește perplex asupra benzii de purpură, nici lată, nici subțire, țesută vertical în pânza togii. Senator, sau cavaler? Bărbatul îi susține privirea fără să-și plece pleoapele. Schițează apoi un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Se uită după asistentul său, care stă în spate și poartă securea de sacrificiu. Întinde o mână numai piele și os și încearcă să se sprijine de el. Neputința bătrâneții face să-i alunece din cealaltă toiagul în care se reazemă. Ajutorul își șterge repede degetele pătate de sânge pe tunică și se apleacă să-l ri dice, ocazie cu care-i scăpă și lui din mână securea. Un sunet gutural scos de împărat îl oprește să atingă toiagul sfânt. — Tu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
amenințând să mă facă perfect incompetentă, mă târăsc până în biroul redactorului-șef, mă strecor într-un scaun, scot la iveală aceste câteva articole scrise și cer o șansă. De fapt, azi e programată o altă întâlnire. ― Jemima, spune redactorul-șef, rezemându-se în scaun. Își pune picioarele pe masă și pufăie dintr-un trabuc. ― De ce-ai vrea tu să fii reporter? ― Păi nu vreau, spun eu, abținându-mă să nu-mi dau ochii peste cap, pentru că de fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
făclii prea luminate, Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese; Feți-frumoși cu păr de aur, smei cu solzii de oțele, Cititorii cei de zodii și șăgalnicul Pepele. Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată, El pe capu-i poartă mitră și-i cu barba pieptănată; Țapăn, drept, cu schiptru-n mână, șede-n perine de puf Și cu crengi îl apăr pagii de muscuțe și zăduf... Acum iată că din
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Asta face bine la ficat, zise Wilson. Ciudate chestii se mai Întâmplă și cu oamenii. Fața lui Macomber strălucea. — Să știi, s-a Întâmplat ceva cu mine. Mă simt cu totul alt om. Soția sa tăcea, privindu-l ciudat. Se rezemase de banchetă, În timp ce Macomber stătea pe margine și vorbea cu Wilson, care se Întorsese Într-o parte, răspunzându-i peste spătarul banchetei din față. — Parcă mi-aș mai Încerca o dată mâna pe un leu. Până la urmă ce poa’ să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
spăla vasele, Enrique pe nume, Îl urmări cu o privire critică și batjocoritoare. — Cum e taurul? Foarte curajos, răspunse Paco. Uite. Îndreptându-și trupul zvelt, mai făcu patru mișcări perfecte, dezinvolte, elegante și pline de grație. — Și taurul? Întrebă Enrique rezemându-se de chiuvetă, cu paharul În mână și Încins cu șorțul său. — Se ține Încă destul de bine. — Mă scârbești. — Cum așa? Ia și-nvață. Enrique Își scoase șorțul și, Întărâtând taurul imaginar, desenă cu trupul În aer patru verónica gitane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ați mai rămas doar tu și gazda. Mă plictisesc să mor, cum mă plictisesc de toate.“ — I-o plictiseală, zise cu voce tare. — Ce, dragul meu? Tot ce faci prea mult timp. O privi, așezată Între el și foc. Se rezemase de spătarul scaunului și lumina focului Îi juca pe fața cu trăsături plăcute; se vedea că-i e somn. Auzi hiena, nu departe de foc. Am scris, zise el. Da’ am obosit. Crezi c-o să poți dormi? — Da, sunt sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ridicară patul și, ocolind corturile verzi, coborând printre stânci, pe câmp, și trecând de focurile care ardeau puternic acum, iarba făcându-se scrum și vântul Înteținnd focul, Îl duseră la micul avion. Îl băgară cu greutate, dar, odată Înăuntru, se rezemă pe scaunul de piele, proptindu-și piciorul de marginea scaunului pe care stătea Compton. Compton porni motorul și se urcă-n avion. El le făcu cu mâna lui Helen și băieților, și, În timp ce zgomotul sacadat al motorului se transforma-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
spuse Nick, aducându-și aminte. Bill se-ntinse după o carte așezată cu fața-n jos pe măsuța de sub fereastră, așa cum o lăsase când Îi ieșise-n Întâmpinare lui Nick. Își ținea paharul Într-o mână și cartea-n alta, rezemându-se de fotoliul lui Nick. — Ce citești? — Richard Feverel. — N-am putut s-o citesc. — Merge, spuse Bill. Nu-i o carte rea, Nick. — Ce mai ai pe-aici din ce n-am citit? — Ai citit Forest Lovers? — Mda. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să nu ne pese de școală sau mai știu eu ce. — Da, și să trecem așa prin Schwarzwald. Doamne, toate locurile mișto. — Acolo ai fost toamna trecută la pescuit, nu? — Da. Mâncară ștrudelul și băură restul de vin. George se rezemă de perete și-și Închise ochii. Mereu mă simt așa de la vin. — Ți-e rău? — Nu, mă simt bine, da’ cumva ciudat. Da, știu ce zici, spuse Nick. — Te cred. — Mai luăm o sticlă? — Eu nu mai vreau, spuse George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
luă unul din bețele sprijinite de perete. Îl Înfipse-n podea. — Promisiunile n-au nici un sens. Deschiseră ușa și ieșiră. Era foarte frig. Zăpada avea o crustă tare. Drumul urca pe deal printre pini. Își luară schiurile pe care le rezemaseră de peretele hanului. Nick Își puse mănușile. George pornise deja, cu schiurile pe umeri. Acum se Întorceau acasă, Împreună. Capitolul 12 Cum mergeam pe stradă, am auzit Întâi tobele, pe urmă fluierele și cimpoiul, și apoi au apărut ei de după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mă uitam la el cum sare coarda-n soarele fierbinte. Era haios și termina totul cu un șir de sărituri ritmate, de-i curgea sudoarea pe față ca apa, și pe urmă agăța coarda Într-un copac de care se rezema apoi, când se așeza lângă mine, cu prosopul și una dintre bluze Înfășurate-n jurul gâtului. — Da’ știu că-i un chin să nu te Îngrași, Joe, zicea și se lăsa pe spate, Închizându-și ochii și respirând adânc, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]