2,161 matches
-
aplicate asupra literaturii române și străine sau a unor scriitori. Primul număr, de pildă, este dedicat problematicii romanului. Colaborează Liviu Petrescu (Începuturile romanului românesc), Marian Papahagi (care se ocupă de creația romanescă a lui Mircea Eliade), Al. Călinescu (Despre portretul romanesc), Mircea Zaciu (romanul interbelic), Ion Vartic (despre romanul lui Kafka), Mihai Ungheanu. La masa rotundă intitulată Starea personajului în romanul de azi participă Ovid S. Crohmălniceanu, Georgeta Horodincă, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Laurențiu Ulici. Alte numere se ocupă de probleme
CAIETE CRITICE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286004_a_287333]
-
agreat în epocă, la mitizarea îndepărtatelor origini, bizantine, ale neamului. Textul (datat în manuscris 1787 și editat, grație lui N. Iorga, în 1902) dezvăluie, în plus, stilul evoluat al cărturarului, ce povestește dezinvolt, și tenta de spectacol narativ, învederând destinul romanesc - dramatic, alteori shakespearean - al unor „personaje” ca străbunul aventurier Andronic sau influentul său urmaș, postelnicul Constantin Cantacuzino, cel suprimat, compensator, între zidirile de la Snagov (un veritabil „turn al Londrei”, în uzanța locului). Portrete construite în tipare clasice (al stolnicului erudit
CANTACUZINO-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286069_a_287398]
-
a constata și îndrepta neregulile provocate de „Mamona”. Alteori, A. apelează doar la scene parodice, precum în romanul Arhanghelii, alternându-le cu cele grave, care în context par a avea o funcție moralizatoare, estompată, totuși, de durități, care plasează istoria romanescă într-un plan situat deasupra oricăror tendințe. Scriitorul deține un vast repertoriu de situații dramatice, generate îndeosebi de stingerea și reproducerea pasiunilor, izbucnirilor vitale, transpuse în finaluri concise. Astfel, în Arhanghelii finalurile de capitol, instaurând aparențe echilibrate, senine, cuprind adesea
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
personaje, probabil în intenția de a face din el un simbol etic. Cu vremea, procedeul, fertil în Arhanghelii, devine un pretext pentru expunerea opiniilor autorului despre situația socială, politică, economică, financiară, religioasă, etnică ș.a.m.d. din România interbelică. Conflictul romanesc ajunge repede pretext pentru un tablou social, precum în Vâltoarea sau Vremuri și oameni. Însă alte romane privesc personajele, în bună tradiție realistă, într-un larg context social, le înconjoară cu evenimente și personaje adiacente, infinit mai bogate decât la
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
chiar nisipul care mai rămâne de curs și să am panică că totul se poate termina imediat. Și alteori am impresia că chestiunea aceasta mi-e absolut indiferentă și, dacă n-aș produce turburare și n-aș fi învinovățit de romanesc, m-aș arunca imediat în mare. Aș băga de seamă să fac gestul cel mai simplu, ca să nu par lipsit de simplicitate în gesturile mari. Cu toate că alte instincte din mine pretind să-mi fie indiferent ce-ar cugeta lumea, să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
date la NPR ( n. trad. acronim de la National Public Radio, rețeaua națională de radio ), spre rușinea ei, Jina a crezut că prietena ei minte, că aceasta e manifestarea unui scriitor care-a pierdut contactul cu realitatea, abandonându-se unei lumi romanești mai plăcută, dar nerealistă. Aici era vorba de o scară ierarhică implicită între femei, între prietene, un lucru despre care niciodată nu se discuta deschis. Jina nu-și închipuise niciodată că Alice avea să cunoască succesul. Asta până când a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
despre Istoria Americii, care se găsește la Biblioteca Academiei Romane, se referă la "Legea brazilienilor și obiceiurile lor", fiind, probabil, printre primele documente despre Brazilia existente în țara noastră. După această dată, referirile la Brazilia se înmulțesc în scrierile și publicațiile romanești. Revista Albină Românească, editată la Iași, publică în 1830 un elogios portret al Împăratului Pedro I, care avea să moară, foarte tânăr, 3 ani mai târziu. În 1840, revista Curierul Românesc, care apărea la București, publica un cuprinzător material privind
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
mîna, iar Jorge i-o strînse. Avea o atingere călduță, fără nici un chef. Chipul său avea dăltuirea pură și palidă conferită de faptul că crescuse În acea lume de marionete. Purta haine și Încălțări care lui Julián i se păreau romanești. Privirea lui trăda un aer de suficiență și de aroganță, de dispreț și de politețe Însiropată. Julián Îi zîmbi deschis, citind nesiguranță, teamă și vid sub acea carapace de pompă și formalitate. — E adevărat că n-ai citit nici una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
granițele acestei enclave a râsului, iar “personajele râsului grotesc create de el au triumfat într-atât asupra acelei severe cenzuri interioare care a fost dintotdeauna frica omenească în fața sacrului, a interdicției autoritare, a trecutului, a puterii, încât, în ciclul său romanesc, insulară și izolată pare, dimpotrivă, seriozitatea sacrosanctă a oficialității.” Barocul Preocuparea de bază a barocului este aceea a “arătării”, motiv pentru care a fost pus în legătură cu arta spectacolului, cu teatrul, întrucât promovează “valori ale ostentației”, ale aparenței. Dacă pentru spiritul
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
ani, după ce o țărancă bătrână despre care el credea că Îi este mamă murise. Și, cât timp Zare Îl ferchezuiește pe Grințu În holul infirmeriei unității, Îmi voi permite, fără a pretinde că prin asta schimb cine știe ce reguli ale narațiunii romanești, să mai dau câteva detalii despre existența anterioară și ulterioară a fiecăruia dintre ei. Ne aflăm, deci, În 1973, toamna, adică la mai bine de un an după ce Zare a terminat liceul și a Încercat fără succes să treacă examentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
dislocate, prin propria importanță, de restul. În lumea multiplanară și multifațetată a cărții, decesul capului Coroanei e la fel de important ca întârzierile, din epoca socialistă, ale „pramatiei“ de Niki, rătăcirea portofelului care o aduce pe Vica la disperare, în dimineața sâmbetei romanești, ori milităria pe care a aplicat-o, cât a trăit, Sofia Ioaniu într-un menaj destul de complicat. Interesați și amuzați de „mahalagismul suculent“ al personajului, destui comentatori ai cărții au omis componenta dramatică a rolului jucat de Vica Delcă. Sfârșitul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ajunul angajării României în primul război mondial. După tabloul unei țări sărăcite și devastate de regimul politic autoritar, ne regăsim într-un context de agitații politice și de reflecții asupra defectelor naționale. Caracterul polifonic al romanului pune în valoare urzeala romanescă. Cititorul trece cu entuziasm de la un punct de vedere la altul, de la o epocă la alta și poate recompune o vastă lume caleidoscopică. În același mod cu Céline, Gabriela Adameșteanu exploatează cu succes oralitatea limbii, și suntem cuceriți de cuvintele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
care îl însoțeam, m-a ajutat în acest sens. Mi-a adus puțin mai târziu servieta pe care o abandonasem urmăritorilor! Suntem în 1980! Și puterea intelectuală numește Binele și Răul. Ceea ce poate fi spus și ceea ce nu. Totuși, opera romanescă și biografică a lui Arthur Koestler este foarte cunoscută. De curând (1979) Manès Sperber, de asemenea, a publicat Au-delà de l'oubli. Dar, proces cunoscut al denegației, Morala este într-o parte, în partea bună, restul nu poate, nu trebuie
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
al cărei fir roșu este constituit din pasiune, emoție și alte afecte pe care nu le putem numi. Astfel de sărbători dionisiace postmoderne nu sunt apanajul unei anumite clase decadente. Desigur, putem repera manifestările lor paroxistice în producția cinematografică sau romanescă. De asemenea, este instructiv să revelăm exagerările coregrafice ale Istoriei lacrimilor, arta vizionară a lui Jan Fabre. Dar aceste forme dezlănțuite nu mai sunt excepții anomice. Ele tind să devină chiar regularitatea canonică a manifestărilor artistice. Și asta pentru că sunt
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
înduioșător, încât eu, cel puțin, le-am iubit de la prima ascultare. Puțini mai știu că autorul Zarazei, al Ramonei și al neuitatului, deși uitat, Aprinde o țigară a fost Gardel al nostru, atât prin muzica lui, cât și prin viața romanescă pe care a dus-o. La Vulpea roșie toată lumea venea pentru Cris tian Vasile, așa cum Zavaidoc, altă glorie a momentului, făcea să prospere Înge rașul, faimosul local al Vio ricăi Athanasiu. Cei doi mari nu se iubeau. Za vaidoc era
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
dus și capacitatea lui H.M. de a forma noi amintiri... Weber își auzi propriul stil înflorat și i se făcu rău. Dar spusese povestea asta de atâtea ori de-a lungul anilor, la prelegeri, dar și în propriile lui cărți romanești de neurologie, încât n-o putea spune altfel. Derulă slide-urile, relatând deznodământul pe care-l știa pe dinafară: cum H.M. se întorsese pe jumătate în lumea celor vii, cu personalitatea intactă, dar incapabil să înregistreze experiențele noi. Ați citit relatarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să-l imiți pe Saint-Germain decât pe Voltaire“. „Da“, zisese Belbo, În fond și femeile Îl găsesc mai interesant pe Saint-Germain decât pe Voltaire“. Abia pe urmă am dat peste un fișier În care Belbo rezumase concluziile noastre În termeni romanești. Zic În termeni romanești pentru că-mi dau seama că se amuzase să reconstituie Întâmplarea fără să pună de la el decât câteva fraze de legătură. Nu pot repera toate citatele, plagierile și Împrumuturile, dar am recunoscut multe pasaje din colajul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Saint-Germain decât pe Voltaire“. „Da“, zisese Belbo, În fond și femeile Îl găsesc mai interesant pe Saint-Germain decât pe Voltaire“. Abia pe urmă am dat peste un fișier În care Belbo rezumase concluziile noastre În termeni romanești. Zic În termeni romanești pentru că-mi dau seama că se amuzase să reconstituie Întâmplarea fără să pună de la el decât câteva fraze de legătură. Nu pot repera toate citatele, plagierile și Împrumuturile, dar am recunoscut multe pasaje din colajul ăsta furibund. Încă o dată, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
fi reieșit că el o primise de la cineva căutat pentru omucidere, pe care de cel puțin doi ani el Îl folosea drept consilier. Grozav alibi. Dar pentru a putea concepe toată povestea asta - care era deja, prin ea Însăși, destul de romanescă - și pentru a determina poliția s-o ia drept bună, trebuia să presupună o alta, care trecea dincolo de ficțiune. Și anume că Planul, cel inventat de noi, corespundea punct cu punct, inclusiv chinuitoarea căutare a hărții din final, unui plan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cu romanul a fost câștigat cu brio. După succesul mondial cu această carte (pentru care i-a fost intentat și un proces de plagiat de către un grec - aceasta fiind una dintre festele semiologiei!), iată-l aventurându-se Într-o Întreprindere romanescă și mai ambițioasă, care a Întrecut cu mult proba inițială. Pendulul lui Foucault e un megaroman, elaborat cu ingeniozitate inginerească, prin adjoncțiunea programatică a diverselor nivele/etaje semantice și stilistice; e un fel de Babel romanesc În burta căruia intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-se Într-o Întreprindere romanescă și mai ambițioasă, care a Întrecut cu mult proba inițială. Pendulul lui Foucault e un megaroman, elaborat cu ingeniozitate inginerească, prin adjoncțiunea programatică a diverselor nivele/etaje semantice și stilistice; e un fel de Babel romanesc În burta căruia intră, ca Într-o arcă a lui Noe, toate „obiectele“ realului și imaginarului, omologate până În prezent prin canonizarea În semnul scriptural. Îmi Închipui că Umberto Eco posedă o bibliotecă imensă, precum aceea misterioasă aparținând abației din Melk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se preocupe În vreun fel de originalitatea scriiturii. Prin definiție, scriitorul semiolog nu suferă de complexul acesta. Mare scormonitor de texte (mai mult sau mai puțin apocrife), romancierul face al său orice material textual ce se poate Îngloba În construcția romanescă. Aproape toate motto-urile ce aglutinează cele o sută douăzeci de subcapitole ale romanului aparțin tot atâtor lucrări esoterice: de la Corpus Hermeticum la Cabală și de aici la toate textele inițiatice, cunoscute sau secrete. Acestea indică predilecția pentru o anumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Eco? La colocviul despre narativa italiană, ținut la Facultatea de Litere a Universității din București În octombrie 1990, am avut o mică polemică cu colegul meu de la Universitatea din Firenze, profesorul Marino Biondi. Chestiunea era dacă un asemenea tip de romanesc (cel impus de Umberto Eco și Maria Corti, printre alții) poate să conteze ca literatură adevărată. (E cunoscut că un critic de talia lui Pietro Citati a răspuns negativ În legătură cu ambele romane publicate de Umberto Eco.) Desigur, problema există ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
iar cealaltă a romanului așa-zis tradițional, adică a „romanului roman“. La Întrebarea care dintre cele două direcții s-a impus, aș Îndrăzni să avansez răspunsul că amândouă au existat concomitent, ceea ce n-a fost deloc rău. La nivelul căutărilor romanești metatextuale, Calvino a devenit un model european; Îmi amintesc că, la un colocviu de la Firenze despre opera calviniană, cineva a observat că literaturii italiene de azi Îi lipsesc romancierii. Și totuși, Italo Calvino e un mare romancier. Cred că În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de la Eugène Sue, despre care, de altfel, a scris un studiu foarte aplicat. Cum se explică faptul că romancierul semiolog Eco seduce așteptarea cititorului doar prin recursul la informații esoterico-misterice? Preocuparea sa fundamentală e aceea de a găsi o schemă romanescă (foarte apropiată de schemele romanelor polițiste!) prin intermediul căreia să pompeze În receptor un șuvoi de cunoștințe, apte de a fi receptate imediat, fără un efort intelectual evident. Plezirul textului vine, În acest caz, dintr-o strategie a semiologului și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]