6,798 matches
-
moșierii rămași. Pământul primit a trebuit să fie plătit, și mulți țărani nu au avut cu ce plăti, alții, după un timp, și-au vândut pământul. Gospodăria țărănească avea mari datorii la bănci, la stat (impozite, „funcierea”), ajungând în pragul ruinei, fiind necesară intervenția statului pentru anularea datoriilor. Potrivit Decretului - lege din 1918, aveau dreptul la împroprietărire și instituțiile statului: școlile, bisericile, serviciile tehnice etc. Școala mixtă din Lunca avea dreptul la împroprietărire din rezervele comunei, conform art.5 din Regulamentul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
însă, trebuie să trecem și nepăsarea și nu trebuie, că-i bine și așa. Pentru practicarea sporturilor de echipă nu erau terenuri amenajate; tot tinerii le-au făcut prin muncă voluntară. Pe terenul de lângă școala veche (Căminul Cultural, azi o ruină!) și de lângă pârâu, era amenajat un teren de volei, iar fotbal se juca pe izlaz, lângă grajdurile CAP-ului și oriunde era un loc potrivit. Fotbalul a luat amploare după ce mulți tineri au urmat școli profesionale și medii la Bacău
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și-mi zîmbi. — Vorbesc de cincizeci și cinci de ani În urmă, ce mare lucru. Însă, dacă e să fiu sincer, nu trece o zi fără să-mi aduc aminte de ea, de plimbările pe care le făceam pînă la ruinele Expoziției Universale din 1888 și cum rîdea de mine cînd Îi citeam poeziile pe care le scriam În dosul prăvăliei de cîrnați și de coloniale a unchiului meu Leopoldo. Îmi amintesc pînă și de fața unei țigănci care ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
naturii. Pe vremea aceea, Antoni Fortuny Încă mai credea că o parte din deficiențele mentale ale băiatului se datorau dietei sale, prea mult influențată de obișnuințele bucătăriei franțuzești a maică-sii. Se știa prea bine că excesul de unt provoca ruina morală și buimăceau Înțelegerea. Îi interzise lui Sophie să mai gătească vreodată cu unt. Rezultatele nu au fost tocmai cele sperate. La doisprezece ani, Julián a Început să-și piardă interesul febril față de pictură și de Velázquez, Însă speranțele inițiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai ales a democrațiilor; vor apărea atunci - așa cum s-a întâmplat deja - baroni ai drogurilor puși în slujba unor cauze politice sau care se vor servi de imigranți pentru trecerea clandestină a frontierelor. Vom vedea - și deja există - națiuni în ruină devenite cuiburi de mafioți, forțe teroriste, nomade prin natura lor, care-și vor stabili bârlogul pe teritoriile unor non-state, precum și organizații mafiote ce susțin ambiții politice, laice sau religioase, așa cum au procedat Mafia, Cosa Nostra sau gangsterii francezi deveniți colaboraționiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
a-și modera discursul și a deveni forțe ale păcii, rațiunii și toleranței. Forțe noi, deja prezente în societate, vor prelua puterea pentru a edifica o lume dreaptă, pașnică, reunită și frățească. Atunci, ca și după căderea Imperiului Roman, pe ruinele unui trecut promițător, dar compromis de o prea lungă serie de erori, vor renaște o formidabilă poftă de viață, încrucișări de rase interesante, precum și transgresiuni jubilatorii. Din toate acestea se vor naște noi civilizații, constituite din reziduurile națiunilor epuizate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
de rude și prieteni ale decedaților, cei care aveau rude și prieteni, duse în ritmul cortegiului funerar până la gropi, și apoi, sub îndrumarea specializată a groparilor profesioniști, coborâte încet pe frânghii până ce au atins fundul gropii cu un sunet sec. Ruinele stației păreau să emane încă un miros de carne arsă. Nu vor fi puțini cei cărora li se va părea de neînțeles faptul că o ceremonie atât de tulburătoare, cu un doliu colectiv atât de dureros, a fost lipsită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
amintească, scriitorii să scrie, televiziunea să arate imaginile orașului luate după ce ne-am recăpătat vederea, să fie convinși oamenii să vorbească despre relele de tot felul pe care au trebuit să le suporte, să vorbească despre morți, despre dispăruți, despre ruine, despre incendii, despre gunoi, despre putreziciune, și apoi, când vom smulge zdrențele falsei normalități cu care am vrut să acoperim plaga până acum, vom spune că orbirea din acele zile s-a întors sub o nouă formă, vom atrage atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
frații vitregi afară din cuib, iar în final distruge chiar cuibul în care a fost adăpostit. Dar ce ciudat era ca instinctul creator să-l cuprindă deodată pe acest om de afaceri atât de șters - poate chiar spre propria lui ruină și spre nenorocirea celor care depindeau de el. Și totuși poate că nu era un lucru mai ciudat decât felul în care duhul lui Dumnezeu i-a cuprins pe atâția oameni puternici și bogați urmărindu-i cu o vigilență încăpățânată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a sosi aici. Și am impresia că aceasta este viziunea pe care a păstrat-o întotdeauna, orbindu-l, așa încât nu mai putea să vadă realitatea. În pofida brutalității adevărului, continua să vadă cu ochii spiritului o Italie a briganzilor romantici, a ruinelor pitorești. El picta un ideal - un ideal sărac, banal și deteriorat, dar era oricum un ideal. Și asta conferea un șarm de netăgăduit caracterului său. Pentru că simțeam acest lucru, spre deosebire de alții, mie Dirk Stroeve nu mi se părea pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
uscătoare ale vopsitorilor și de marile mori de apă ale dărăcitorilor, ancorate pe mal. Parcurse o ultimă porțiune Învârtindu-se printre bancurile În aer liber ale căldărarilor, până când ajunse Într-un punct În care strada Îngustă se lărgea nițel, ocolind ruinele unui arc roman. Îndată după aceea, trecerea era oprită printr-o zidărie ridicată din resturile vechii construcții, unde printr-o poartă, se putea intra Într-o curte interioară mică, spre care dădea casa lui Alberto lombardul. În piațeta din fața prăvăliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
am fost data trecută, cu mulți ani În urmă, răspunse bătrânul, plimbându-și privirea peste clădirile din jur. Ți-ar displăcea să mă Însoțești o bucată de drum? Fără o vorbă, priorul Îl luă de subsuoară, Îndreptându-se Încet către ruinele vechilor terme, pe strada ce ducea spre han. Străbătură În tăcere vreo sută de pași. Marcello continua să privească În jur, ca și când ar fi căutat În memorie o corespondență Între amintirile sale și ceea ce vedea acum. Apoi, brusc, se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
drum. - Încotro te duci? Îl Întrebă Dante, din ce În ce mai curios. Și de ce acest drum al dumitale este ultimul? Acest cuvânt Îi răsuna În urechi ca un ecou macabru. Oare se simțea și el, precum Bernardo, aproape de sfârșit? Monerre se oprise În dreptul ruinelor porții romane. În depărtare se zărea colțul de la Închisoarea Stinche, cu Întunecatul său zid orb. Își trecu o mână peste frunte, ca pentru a alunga o durere bruscă. - Destinația mea e undeva În Africa, pe pământurile dușmănoase ale maurilor. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Porțiunile de zid se Întrerupeau ici și colo fără o logică aparentă, ca și cum ar fi fost alcătuite În joacă de un uriaș capricios. Părea că arhitecții Își puseseră În minte să se ia la Întrecere cu vechii romani, semănând noi ruine pe Întinsul câmpiei. Ajunși dincolo de viitoarea poartă, din care se ridicase doar puțin mai mult decât fundamentul, urmară o scurtă porțiune pe strada bătută, pentru a o coti mai apoi spre nord de-a lungul unei poteci de țară ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fusese nevoit să le semneze. Însă, acum, glasul dizgrațios al cămătarului contura parcă o masă de aur care devenea impunătoare cât o piatră de moară. I se păru că lumea se leagănă În jurul lui, gata să-l târască În aceeași ruină care amenința și zidurile Florenței. Îi reveni În minte Cecco și invitația lui, pe care o refuzase cu un aer de superioritate. Căuta să nu asculte vocea neobrăzată a acelui ipochimen, care continua să trăncănească despre scadențe și despre riscuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pătrundă? O apucă pe strada ce ducea către Porta del Prato, de-a lungul vechiului drum, de la răsărit la apus, al primei așezări romane. Construcțiile plasate de o parte și de alta a pavajului alcătuit din lespezi, răsărite pe anticele ruine precum mucegaiul pe trupul unui animal În descompunere, erau, cele mai multe, niște clădiri grosolane cu un singur nivel, lipsite de orice decorațiune, cu ferestre mici și Înguste, la nivelul străzii, abia acoperite cu câte o perdeluță simplă În loc de geam. Din ce În ce mai des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tavernei se va despica, sub o neașteptată ploaie de flăcări. Altminteri, avea să aibă el grijă, și Încă repejor, să le poruncească străjerilor un teribil repulisti. Nu o să mai lase piatră peste piatră din spelunca aceea, iar Ceccherino, mistuit sub ruinele fumegânde ale văgăunii sale, va rămâne ca o cumplită Învățătură de minte pentru toți invertiții... Pe neașteptate, vocile se domoliseră, ca și când cerul i-ar fi ascultat Într-adevăr blestemele, iar Îngerul răzbunării care distrusese Sodoma ar fi urmat să sosească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante avu o pornire de mânie. Încă o dată, cineva Îl purta până În pragul unei revelații, iar apoi Îi trântea ușa În nas. Spre sfârșitul dimineții Dante traversă esplanada de pământ bătătorit ce se Întindea pe lângă San Piero, Încă flancat de ruinele caselor ghibeline distruse cu furie, după Înfrângerea acestora din 1266. Acolo, Încorporând largi porțiuni din vechile ziduri În noua construcție, se clădea viitorul Palat al Prioratului, cu turnul său nesfârșit. Dar, deocamdată, oficiile Comunei erau Împrăștiate prin căsuțele din jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și toate mădularele Îl dureau din pricina căderii. În câteva ceasuri, mandatul său avea să se Încheie: trebuia să se Întoarcă la San Piero și să pregătească transmiterea consemnelor către noii priori. Însă, mai Întâi, voia să repună ordinea În acele ruine Îmbibate de sânge. Începând cu trupul lui Arrigo, pentru ca acesta să nu Împărtășească soarta sinucigașilor. Avea să răspândească zvonul unei boli incurabile a filosofului, aflat pe drumul unei salvări imposibile În pelerinajul spre Roma. Oricum, idiotul acela de medic șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unei salvări imposibile În pelerinajul spre Roma. Oricum, idiotul acela de medic șef n-ar fi știut să facă deosebirea Între o Înecare și o moarte prin foc. Tensiunea ultimelor evenimente se mai relaxa, lăsându-l epuizat. Acea priveliște de ruine era bilanțul tuturor eforturilor sale, se gândi cu disperare. Forța rațiunii sale nu fusese În stare să facă nimic pentru dezlegarea enigmei. Ca un prost rămas cu gura căscată la scamatoriile unui pehlivan, asistase la desfășurarea fatală a Întregului șir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să semene, la miros și nu numai, doar că vaca era, fără îndoială, mai înțeleaptă decât el și mai puțin arțăgoasă. Fantin îl ura pe tata. Iar acesta îi întorcea sentimentul. Doi nebuni într-un sat-fantomă, care se înjurau printre ruine, aruncând câteodată unul în altul cu pietre, ca niște puștani cu fruntea ridată și cu picioare strâmbe. În fiecare dimineață, înainte de răsărit, Fantin Marcoire venea, își dădea jos pantalonii și-și făcea nevoile la ușa tatălui meu. Și, seară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
camera mea, își stabilise o tabără de apărare, un mic fort din lucruri uzate și un vraf de ziare puse unele lângă altele, care urca până la tavan. Din fereastră nu rămăsese decât o fantă micuță de unde putea zări clădirea în ruine în care locuia Fantin Marcoire. În apropierea fantei zăceau, pe jos, două praștii din lemn de alun cu elastic de cauciuc, cum își fac puștii neastâmpărați pentru a ochi păsările și fesele agentului comunal. Lângă acestea, o provizie de cuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
funcție Înaltă În care ești ales, ca moștenirea puterii - pentru anumiți oameni, În anumite momente, este un lux esențial, care Înseamnă nu o garanție, ci o responsabilitate, nu securitate, ci un risc infinit. Forța inerțială a sacrificiului putea duce la ruină; trecerea valului emotiv care-l făcuse posibil Îl putea lăsa pe cel care se sacrificase surghiunit pe vecie pe insula disperării. ...Amory Își dădea seama că după aceea Alec Îl va urî pe ascuns, fiindcă făcuse atât de multe pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Scoțianul James Boswell (1740 - 1795) a fost biograful și Însoțitorul fidel al marelui lexicograf și critic englez Samuel („Doctor“) Johnson (1709 - 1784). Prin extensie, orice biograf devotat este numit „un Boswell“. Publicație destinată tinerilor cercetași. „O, gata cu ploile și ruinele iernii/ Și cu toate anotimpurile cu zăpezi și păcate;/ Cu zilele ce-l despart pe iubit de iubită,/ Cu lumina care pierde, noaptea care Învinge;/ Iar vremea amintită Înseamnă durere uitată/ Și gerurile-s ucise, florile născute,/ Iar În lăstăriș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cine știe ce, pentru că omul se descurcă și cu puțin dacă n‑are încotro. Ca atare, locuința nu oferă prea multe. Și aici bate vântul, dar e un vânt de oraș, care aduce mizerie și praf de pe șantierele menite să îndepărteze ultimele ruine și să facă Viena mai frumoasă. O lumină blândă își face apariția și dă de veste că va fi o primăvară blândă și timpurie. Lumina asta, caracteristică acestui vechi cartier vienez, nu lasă nimic necercetat, fără a da la iveală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]