2,662 matches
-
arheologice au scos la iveală faptul că pe locul bisericii actuale a existat alt lăcaș de cult care datează cu siguranță din perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Urmele bisericii din secolul al XV-lea au fost identificate prin săpăturile arheologice efectuate în interiorul bisericii actuale. În biserică se află o piatră pentru păstrat jarul, care are scris cu litere slavone anul 1481. Pe baza acestei descoperiri, arheologii au presupus că reparațiile bisericii au fost efectuate după 1476, când orașul Suceava
Biserica Coconilor () [Corola-website/Science/316613_a_317942]
-
din vara anului 1469 l-au determinat pe Ștefan cel Mare să întreprindă măsuri în vederea consolidării capacității de apărare a țării de-a lungul Nistrului declanșând importante lucrări în vederea edificării unei citadele întărite la Orhei. Despre aceasta ne mărturisesc atât săpăturile arheologice, în cadrul cărora au fost descoperite temelia citadelei, cât și documentele timpului. Astfel, în hrisovul lui Ștefan din 1 aprilie 1470 este pomenit pentru prima dată un pârcălab, adică un comandant militar a cetății Orhei, care după cum se obișnuia pe
Cetatea Orhei () [Corola-website/Science/317018_a_318347]
-
Costă Rica. Insula este cunoscută printre altele prin comorile ascunse probabil aici de pirații Benito Bonito, Henry Morgan sau Căpitanul Thompson. Expediții nenumărate au căutat zadarnic aceste comori. Astfel, în perioada 1889 - 1908 aventurierul german August Gissler a efectuat aici săpături sistematice, dar fără niciun rezultat. Insula a inspirat pe scriitorul Robert Louis Stevenson, care a scris românul de aventuri "Comoara din insula". Insula este de natură vulcanică, ea se află la 494 km de Cabo Blanco, care este situat pe
Insula Cocos () [Corola-website/Science/321286_a_322615]
-
la Moțăței la Măgura Zarafului de pe Valea Coțobâțului care se află la numai 0,5 km de vatra satului Dobridor. Este posibil ca așezarea de la Dobridor să fie însă chiar mai veche decât sălășuirea romano-dacică. Aproximativ în același spațiu geografic săpături întâmplătoare au scos la iveală monezi care provin din secolul V î.Chr.: o decadrahmă siracuzană de 44 de grame care ar putea proveni de la o locuință geto-dacă aflată în partea nordică a Tabiei, alte monezi din aceeași veac escavate
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
un teren, cunoscut sub numele de La Meignane, din localitatea Avrillé. Locul de execuție a fost denumit "Câmpul Martirilor" și încă din 1795 a fost ridicată o cruce de lemn pe acest amplasament, înlocuită de capela "Chapelle Saint-Louis-du-Champ-des-Martyrs", construită în 1846-1852. Săpături efectuate între 1862 și 1867 au pus în evidență existența a douăsprezece gropi comune. În 1894, cu prilejul comemorării centenarului masacrului, capela a fost mărită și au fost instalate cinci vitralii executate de Jean Clamens după desene de Victor Livache
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
lui Cohen și au dus la crearea celebrului catalog în zece volume, "Roman Imperial Coinage", încheiat în anul 1994. A doua jumătate a secolului al XX-lea vede diversificându-se cercetările numismatice: multiplicarea șantierelor arheologice, folosirea detectoarelor de metaleîn timpul săpăturilor oficiale și, din nefericire, și clandestine, îmbogățesc masa descoperirilor. Studiul se lărgește cu domenii uneori neglijate, precum sunt numeroasele și diversele emisiuni monetare locale ori fabricarea monedelor din cupru.Informatica oferă puternice mijloace de inventariere, în timp ce tehnicile spectrografice permit o
Numismatică () [Corola-website/Science/301417_a_302746]
-
sunt în întregime săpate, al căror rost era acela de a susține prin timpanele lor, terasa de pământ pe care era construit mozaicul și serveau în același timp drept antrepozite pentru mărfurile ce intrau sau ieșeau din Tomis. În fața edificiului, săpăturile arheologice recente au dat la iveală resturi ale construcțiilor portuare, cheiuri, canale, magazii - antrepozite, ziduri de construcție de dată mai recentă, încăperi cu amfore sau cu depuneri de cereale. Pe faleza portului, în partea SE există ziduri masive identice celor
Orașul antic Tomis () [Corola-website/Science/332676_a_334005]
-
de fragmente. Nu se știe dacă a fost. Bolțile subterane sunt construite ca și zidurile: au partea superioară semirotundă, intrările cu ancadramente și arhitravă de calcar, frumos lucrate, deasupra evidențiindu-se. În cea mai mare parte bolțile sunt rotunde. În urma săpăturilor executate între 1958-1960, s-a constatat că zidul a fost refăcut în secolul VI exact pe traseul pe care l-a avut inițial la sf. sec. III. Diferența între zidul inițial și cel secundar care marchează faza de reconstruire se
Orașul antic Tomis () [Corola-website/Science/332676_a_334005]
-
și stânga porții. Zidul de incintă, ale cărui ruine le cunoaștem, astăzi, s-a construit probabil sub domniile împăratului Tacit sau Diocletian. După distrugerile suferite în veacurile următoare a fost refăcut în timpul împăratului Iustinian, așa cum a dovedit Vasile Pârvan în urma săpăturilor arheologice executate în 1914. A fost definitiv distrus către sf. sec. VI în urma migrației slavo-avare. Zidul este, în ordine cronologică, cel mai recent. Zidul de epocă greacă și poate un altul de epocă romană timpurie nu se cunoaște, dar existența
Orașul antic Tomis () [Corola-website/Science/332676_a_334005]
-
-a - zone protejate") și reprezintă o zonă de interes paleontologic - în speță un deal cu depozite de resturi fosilifere de pești, atribuiți perioadei Oligocenului. Deși existența la Agârcia a unor fosile de pești oligoceni este cunoscută de mai mult timp, săpături regulate aici au fost efectuate doar din 2002 cu sprijinul National Geographic Society. Compoziția sistematică a faunei piscicole marine locale diferă de cea ale celorlalte locuri fosilifere contemporane, din zonele Pietricica și Cozla. Astfel reprezentanții genului "Bregmaceros" sunt destul de abundenți
Locul fosilifer Agârcia () [Corola-website/Science/327411_a_328740]
-
ramâne un punct de referință în cadrul studiului civilizației etrusce. Lui i s-a decernat în 1982 Premiul Balzan pentru științe istorice, cu următoarea motivare a premierii: Pentru că a efectuat cercetări și descoperiri de importanță fundamentală în domeniul cunoașterii antichității, prin săpăturile de la Pyrgi, pentru contribuțiile la interpretatrea etruscilor, cercetările cu privire la Roma și la popoarele sale din Italia preromană". În 1997 memoria sa a fost onorată prin publicarea în amintirea sa a lucrării în două volume "Etrusca et Italica: Scritti in ricordo
Massimo Pallottino () [Corola-website/Science/302975_a_304304]
-
K. Horedt este de părere că șapte dintre ele au reprezentat baza pentru formarea numelui „Siebenbürgen”. Cum numele de „Siebenbürgen” era deja omniprezent la începutul secolului al XIII-lea, dovezile arheologice ale lui K. Horedt nu corespund cazului studiat deoarece săpăturile efectuate au identificat construcții ridicate cel mai devreme în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Într-un mod similar colonizării germane în Transilvania, ungurii și secuii erau, în momentul stabilirii lor în Panonia, organizați în regiuni tribale și
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
echipa formată din L. Vălenaș, P. Damm, Z. Kiss și I. Péntek a descoperit deasupra Marelui Râu, în zona Sălii Finale, un etaj fosil lung de 100 m, dezvoltarea rețelei trecând la 22142 m. În peșteră nu au fost făcute săpături arheologice sistematice, dar locul poate oferi surprize. Au fost identificate exemplare de Myotis myotis și Limonia nubeculoasa. Peștera este foarte greu de parcurs, necesită echipament speologic complet, o echipă bine antrenată și un ghid dintre exploratori.
Peștera Hodobana () [Corola-website/Science/318658_a_319987]
-
oscila în jurul unui metru și treizeci de centimetri, în secolul al XIX-lea, în Africa ecuatorială, a provocat o confuzie între pigmeii din mitologia greacă și această nou descoperită populație de oameni de talie mică. Dificultățile de efectuare a unor săpături în aceste locuri greu accesibile nu au permis, se pare, descoperirea deocamdată a unor oseminte ale veritabililor pigmei, deși a fost demonstrată existența, în paleolitic, a unor rase pitice în Europa, de cercetătorii elvețieni Jakob Nüesch și Julius Kollmann. Descoperirea
Pigmei (mitologie) () [Corola-website/Science/328524_a_329853]
-
omului aici încă din neolitic. Pe dealul „Cetatea Zânelor”, în partea de est a orașului, se găsesc ruinele dezvelite aproape integral ale unei mari fortificații a dacilor, cu ziduri din piatră dispuse în terase (secolele I î.C. - I d.C.). Săpăturile efectuate în mai multe rânduri în acest loc, au descoperit obiecte de ceramică, unelte, arme și un mormânt de inhumație. Pe baza stratigrafiei și a materialelor descoperite, s-a putut stabili că zona a fost locuită sporadic în epoca bronzului
Covasna () [Corola-website/Science/297051_a_298380]
-
Dacă în 1599 un călător apusean scria că în Baia erau 3.000 case (adică circa 15.000 locuitori), peste aproape un secol (în 1691) un alt călător străin scria că ""orașul Cotnari și orașul Baia sunt cu totul deșarte"". Săpăturile arheologice efectuate în ultimul deceniu al secolului al XX-lea atât în interiorul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului din Baia", cât și în întreaga incintă a monumentului, au dus la descoperirea temeliei (un parament de 0,40 m) unei alte biserici construită
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Baia () [Corola-website/Science/313076_a_314405]
-
șarpantei, învelitorii și streșinii, o reușită asemeni celei de la Arbore, datorită aceluiași sensibil arhitect care a fost Virgil Antonescu, a redat monumentului volumul său inițial, armonios și impozant, echilibrat în proporții și impunător în dimensiuni"". În vara anului 1998, în urma săpăturilor făcute de un grup de arheologi ieșeni, s-a descoperit o ciupercă numită "Cancerul zidurilor", care făcea ca zidurile interioare să fie afectate de o igrasie progresivă. Mai multe comisii de specialiști au sosit la Baia pentru a hotărî asupra
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Baia () [Corola-website/Science/313076_a_314405]
-
drumul național 57 B. Cele mai apropiate stații de linii ferată se află la o distanță apreciabilă față de Bănia. Astfel, față de gara Iablanița suntem la 45 km, față de Oravița la 57 km, iar față de Reșița la 77 km (peste Anina). Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul satului aduc dovezi materiale ale existenței unei loculiri încă din cele mai vechi timpuri, astfel în anul 1878, la 4 km. de sat în dealul "Cracu Otar", s-a descoperit o așezare
Bănia, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301069_a_302398]
-
terase fertile care au impus culturile de legume în sat (dar și în Bozânta Mică). Relieful este predominant de câmpie, iar clima este temperat-continentală, cu veri răcoroase și ierni blânde, fără viscol. Localitatea numără două situri arheologice, Ciurgău și Mociar. Săpăturile efectuate recent au adus la lumină rămășițe ale unor așezări civile din epoca bronzului (cultura Suciu de Sus), din prima vârstă a epocii fierului (Hallstatt - sec. VII î.Hr.) și din sec. II-III și sec. VII-VIII d.Hr. Datele istorice documentate
Lăpușel, Maramureș () [Corola-website/Science/301581_a_302910]
-
lăcașului de cult a fost realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, prin contribuția lui Ioan D. Aniței, "cântăreț bisericesc", după cum atestă o inscripție din incintă. În anii 1992 și 1993, arheologul ieșean Costică Asăvoaie a efectuat o serie de săpături arheologice sistematice prin care s-a demonstrat că actuala biserică a fost construită pe fundația unei biserici mai vechi, înălțate probabil la sfârșitul secolului al XV-lea. În iulie 2009, preotul Zamfir Haraga trăgea un semnal de alarmă cu privire la situația
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
numărul celor care dobândesc astfel o experiență politică directă-în demi, în consiliul celor 500 sau în alte funcții colective, este infinit mai mare decât înainte. Reforma clisteniana a dus la o concentrare mai importantă de participanți la ședințele ecclesiei, de vreme ce săpăturile de pe colină Pnyx dovedește o amenajare sistematică al acestui spațiu de întrunire, liber de tradiția vechii agora din preajma sfatului arhaic de pe colină lui Ares, Areiopagul, și capabil să reunească 6000 de persoane. Clistene este și autorul ostracismului, o procedura destul de
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
Înainte de 1700 ar fi avut loc o invazie tătară pe Valea Almașului și-n aceste circumstanțe localnicii au fost surprinși în biserică. Tătarii ar fi incendiat-o, pricinuind moartea lor. Stau mărturie fragmentele de oseminte umane și dinți descoperite la săpături sumare. Documentul Andreian arată că după anul 1800 se mai păstrau porțiuni de ziduri, iar domnii locului i-au obligat pe țărani să care pământ și să acopere osemintele. Locuitorii care au supraviețuit acestui eveniment s-au strămutat între păduri
Biserica de lemn din Sânmihaiu Almașului () [Corola-website/Science/309171_a_310500]
-
rămâne devotat toată viața. În 1971 devine cercetător principal (gradul III) și membru în consiliul stiințific al Institutului (între 1982-1990 a fost președinte al acestuia). Gh. Poenaru-Bordea a avut o intensă activitate de arheolog al Olteniei romane, participând susținut la săpăturile de la Sucidava și Romula, ca și la cercetarea celor mai multe castre din valea Oltului sau a celor de la Sâmbotin și Bumbești-Jiu. A prezentat contribuții la trei congrese internaționale de studii asupra frontierelor romane (1972, 1976 și 1979) și a devenit membru
Gheorghe Poenaru-Bordea () [Corola-website/Science/315110_a_316439]
-
al frontierei pentru autoturisme între România și Ungaria. Suprafața totală a Nădlacului este de 133,15 km², din care suprafața arabilă este de 121,17 km². Clima este continental-moderată, cu influențe sub-meditareneene, anual înregistrându-se o temperatură medie de 10-12. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme de locuire din neolitic și din perioada daco-romană. În secolul X așezarea s-a aflat sub stăpânirea voievodului Glad. Există referiri că la Nădlac exista o cetate la 1192, distrusă de tătari în 1241
Nădlac () [Corola-website/Science/297094_a_298423]
-
având fațada principală cu o lungime de 40 m. După Revoluția din 1821 au fost dărâmate încăperile și beciurile de pe latura estică, lungimea clădirii reducându-se la jumătate. Ruinele de fundații ale încăperilor dărâmate au fost scoase la iveală de săpăturile arheologice din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Tot atunci au fost modificate tavanele încăperilor și acoperișul. În această clădire a fost amenajată trapeza mănăstirii. Casa Domnească păstrează uși și ferestre în stilul Renașterii. Intrarea în casele domnești
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]