6,893 matches
-
de bărbați și femei care se Înghesuiau așteptând cine știe ce. Poetul Își făcu loc Înghiontind Înspre trepte, Încercând să Își salveze veșmintele și să blestemând rânduielile justiției care Îi interziceau să alunge și să risipească toată gloata aceea. Trecu printr-un salt de prima treaptă, Înțesată de cârpele mizerabile pe care vânzătorii Își expuneau mărfurile. După ce Își recăpătă echilibrul, Începu să urce anevoie, atent să nu se ciocnească de cei care coborau. Fu nevoit să dea Înapoi nu o dată, ca să nu fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din mânăstirea San Paolo pe care Îl găsise În chilia mortului. — Omul lucrase și pentru Bonifaciu, la Roma. — Și ce-i cu asta? Poetului i se păru că distinge un timbru de neliniște În ultima Întrebare. Hotărî să Încerce un salt Înainte. Dacă, așa cum totul lasă să se presupună, moartea meșterului e legată de opera lui, multă lume e de părere că În acea lucrare el voia să transmită un adevăr de care aflase la Roma. Oraș din care Își luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de fond acoperea Întreaga suprafață a pânzei, Întrerupt de petele alburii ale unor nori Împrăștiați la nimereală, În timp ce o serie de cercuri concentrice plasate În partea de sus călăuzeau privirea către un punct indefinit către care tindeau În mod evident salturile și fâlfâirile Îngerilor, Înflăcărați În a trage de partea lor păpușa, care, cu aerul ei tâmpit, părea să nu priceapă ce era mai bine pentru ea. Dante Își ascuți privirea ca să Înțeleagă ce anume intenționaseră să deseneze actorașii În centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
răului. Pe care, de fapt, continua să nu Îl știe. Credea că știe numele vinovatului. Era ascuns printre numele din Cerul al Treilea. Poate că În casa lui erau rațiunile crimei. Trebuia să Îl descopere cu orice preț. Cu un salt brusc, se ridică din adăpost și o luă la goană către pod. Încotro pleci, priorule? Îl Întrebă din urmă glasul alarmat al lui Bargello. Acolo sunt Negrii! Ai Înnebunit? Dante o luase pe scurtătură spre Ponte Vecchio. În jur auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dintre ei se ivea În piațeta de la mijlocul podului, țintind cu lancea În direcția lui. Îi aruncă În spinare o scândură de pe acoperișul prăvăliei și sări pe cea alăturată. Lemnul acoperișului trosni amenințător, dar rezistă. De acolo, printr-un alt salt, ajunse pe prăvălia următoare. Dedesubt, Negrii, dezorientați, avuseseră un moment de nesiguranță, suficient ca să Îi permită să ajungă pe ultima prăvălie. Se aruncă la pământ În spatele grupului, care abia În clipa aceea Îi pricepu stratagema, pornind către dânsul cu lăncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gata să se repeadă asupra prăzii. Părea mai Înalt, acum când Își lepădase masca surghiunitului umil, iar sângele străbunilor corsari Îi vuia din nou În vine. Pentru o clipă, Dante avu impresia că se pregătea pentru priza cruciatului. Făcu un salt Înapoi, concentrându-și greutatea pe piciorul drept, plasat ușor În față, și se pregăti să administreze lovitura de picior ghibelină. Celălalt, intuindu-i mișcarea, Își schimbă tactica pe neașteptate: ridică brațele până În dreptul pieptului arătându-i palmele și se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și al curenților, detaliul coastelor cu locurile prielnice debarcării și stâncile primejdioase, numărul de zile necesare pentru Îndelungata călătorie și apoi cabotajul de-a lungul coastelor. Copleșit de curiozitate, uitase cu totul de adversarul său. Se dădu Înapoi dintr-un salt, adoptând o postură defensivă. Dar Veniero renunțase la orice atitudine ostilă. Părea nerăbdător, În așteptarea unui răspuns. — Am totul În mână. Pe dumneata, secretul dumitale, pe complicea dumitale. De ce aș accepta Învoiala pe care mi-o propui? zise priorul după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
eu dădusem tonul În această discuție alunecoasă și pe muchie de cuțit, ea nu făcea altceva decât să marșeze la jocul propus de mine - ce nu-mi convenea acum, În fond și la urma urmei?! Știu ce nu-mi convenea: saltul neașteptat de la pălăvrăgeala frivolă și dezordonată din avion la firescul ironiei savante cu care neutraliza tentativele mele ridicole de a domina dialogul. Ridicole, pentru că postura În care mă aflam nu justifica deloc, dar absolut deloc, ipostaza cocoșească În care Încercam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o chestiune fascinantă, dar și cam riscantă aceasta privitoare la cunoașterea viitorului. Foarte riscantă, uneori, nu Însă lipsită de utilitate. O butadă ușor mizantropică susține că există o singură explicație pentru Împrejurarea că maimuțele din ramura care n-a făcut saltul spre umanoide au rămas la condiția lor: fiindcă au avut premoniția că Într-o zi vor deveni oameni. Vorbind serios, Ceilalți voiau să știe cum vor evolua, ce pericole Îi pândesc, ce rele pot surveni În devenirea, În dezvoltarea acelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de sudoare, calul părea un zeu modern fugărind o nevăzută nimfă prin pletele mângâioase ale grâului. Deodată, superbul centaur cu cap de cal și corp de taur își arcui în aer cele peste 400 de kilograme ale sale, făcu un salt și se ghemui la pământ, dispărând din vedere. Când se ridică ținea între fălci un urechiat. — L-a prins! - exclamă Stănciuiescu Vasile. Bravo, Nestor! Calul veni modest și depuse la picioarele stăpânului iepurele mai mult mort decât viu. Ciudat cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Că sunt doi. Cel de Sus și Cel de jos. — Cel de Sus prin Cel de Jos - răspunse liniștit Metodiu, obișnuit cu astfel de capcane laice. — Bine zis - murmură în barbă vistiernicul Ximachi. Ruxăndrița se ridică și dintr-un nou salt, fu din nou pe genunchiul tremurător al lui Sima-Vodă. Se aplecă și-i șopti ceva. Papagalul plecă și el urechea. — Sunt de aur, sunt de aur! - chițăi veselă pasărea. Am întrebat și eu! — Taci, Alfred - făcu moale Sima-Vodă. Da, Ruxăndrița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vecina de alături. — Și cam ce dorești, femeie? - zise prevenitor vajnicul Metodiu. — Mi-am uitat piaptănul în odaie. Până ieri am stat eu aici - zise femeia. Călugării se uitară unul la altul. — Deschide tu! șopti Metodiu către Iovănuț. Dintr-un salt tânărul călugăr fu lângă ușă și răsuci cheia. Dintr-un alt salt Iovănuț fu înapoi lângă Metodiu. — Se poate? - zise Laura și introduse capul pe ușă. Valvârtej, pe lângă ea, pe ușa întredeschisă, năvăli mirosul și se împrăștie ghemuindu-se pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Mi-am uitat piaptănul în odaie. Până ieri am stat eu aici - zise femeia. Călugării se uitară unul la altul. — Deschide tu! șopti Metodiu către Iovănuț. Dintr-un salt tânărul călugăr fu lângă ușă și răsuci cheia. Dintr-un alt salt Iovănuț fu înapoi lângă Metodiu. — Se poate? - zise Laura și introduse capul pe ușă. Valvârtej, pe lângă ea, pe ușa întredeschisă, năvăli mirosul și se împrăștie ghemuindu-se pe lucruri. — Intrați - răspunse Metodiu. Femeia intră. Nu era frumoasă, dar avea ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să manevreze aparate sofisticate. Neamul lui rămăsese în urmă, și timpul se scurgea din ce în ce mai repede. Prăpastia ce separa Poporul Vălului de celelalte popoare ale planetei se adâncea pe măsură ce trecea vremea, și el era convins că a încerca să facă un salt spre cealaltă margine a prăpăstiei ar fi însemnat să se arunce cu capul în hău. Poporul tuareg nu avea altă soluție decât să rămână pentru totdeauna pe vechea margine a prăpastiei, până când, stingându-se, avea să dispară și modul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tiranică În incandescența ei orgolioasă și aceste mișcări tandre, docile, care-ți Împresoară fruntea, rapacitatea lor de atunci, Încărcată de o senzualitate violentă și toate femeile și toți bărbații, colegii, prietenii estompați sub lumina difuză a reflectoarelor. Voi Încerca totuși saltul cu toată frica mea de mistificare, pentru că aceste fantoșe care mă bîntuie nu se vor astîmpăra pînă nu le voi aduce Înapoi În locul și timpul unde s-au zămislit. Pipăi drumul, caut - totul e incertitudine, totul e aproximație. Pe strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cum pot. Am găsit ieri un carnețel de-al lui cu niște Însemnări ciudate. Nu Înțeleg nimic, dar simt că există acolo un sens care ar putea explica unele lucruri. Ți le reproduc aici: „În R., cînd vrei să faci saltul, plasa socială te prinde În ea și te anihilează. În G. te Înfășoară complet pînă te strangulează.“ „Singura revoluție perfectă este atunci cînd obținînd puterea rămîi cinstit.“ „Acum am Înțeles că lumea trebuie să rămînă În nenorocirea ei pentru ca R.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fost trase la perete și sub lumina albastră a tuburilor de neon a apărut În mijlocul parchetului un Tiberiu transfigurat crescînd În sus ca o coloană arteziană, ca o flacără cu zeci de brațe, Într-o metamorfoză continuă; priveam fascinate acele salturi suple, aterizările ușoare, catifelate, piruetele În care trupul devine fusiform, ca să se desfacă din nou În brațe, leneș și grațios ca deschiderea unei corole uriașe, filmată cu Încetinitorul. Și toate acele denumiri tehnice, toate acele arabescuri și glissade-uri și attitude-uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Dar pentru asta trebuie să ai vocație de erou, și nu de erou oarecare, de erou faustic, trebuie să semnezi din capul locului pactul cu diavolul. Îmi vin În minte Însemnările lui Rudolf B. „În R. cînd vrei să faci saltul, plasa socială te prinde În ea și te anihilează; În G. plasa socială te Înfășoară complet pînă te sugrumă“ sau „Singura revoluție perfectă este atunci cînd obținînd puterea reușești să rămîi cinstit.“ Ei bine, care este bucuria unui poet care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
A urcat încet pe scară. Ajunsese aproape sus când s-a oprit, cu mâinile pe balustradă. Eu mă țineam în mâini și picioare, și fețele noastre erau la același nivel. Mi-am încordat toți mușchii, așteptându-mă să facă un salt brusc spre mine. Ochii noștri s-au întâlnit. Respirația ni s-a sincronizat; se auzea de parcă ar fi fost o singură persoană în cameră. Ne holbam unul la altul peste ultima treaptă a scării, în tăcere, la doar un metru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
zis sfătos: - Timpul este o dreaptă, Luca, o dreaptă, o axă de numere reale cu originea aleasă pe criterii religioase, sau pur și simplu a patra dimensiune. Sau, dacă vrei, un fascicul de drepte paralele cu origini diferite, existând posibilitatea saltului perpendicular între ele. O funcție cu niște parametri enormi și chiar recursivi, ce vrei mai clar de-atâta să-ți spun? Înțelegi? Am tăcut, interzis și amețit la propriu, având o senzație cumplită de Rău. Simțeam răul prezent în tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cenușă. Iar rezolvarea problemei și aplicarea formulei deocamdată mă eludează. Albastrul covor magic zboară exact atât de bine pe cât mă așteptam când l-am furat din pivnița acelui neguțător, merge ca uns și este foarte năzdrăvan, face când curbe și salturi spectaculoase, când opturi nebune, ca apoi să se răsucească complet de câteva ori. Mă tem însă că nu-l pot stăpâni îndeajuns de bine. Acum zburăm cu capul în jos și este frustrant să îți dai seama, după ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o viteză colosală, urmând să treacă în scurtă vreme la numai câțiva metri de el. Și cu siguranță și peste el, dacă măcar acum Mircea s-ar fi hotărât să aibă curaj. Ce era, în definitiv, atât de greu? Un salt în față, un metru de avânt și rușinea ar fi fost spălată. Nimeni, în afară de Măceș, n-ar înțelege de ce s-a sinucis, și la cât de bine-crescut era puștiul, cu siguranță n-ar fi spus-o niciodată nimănui. Așadar, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mare. Acum știu că atunci În el a murit cineva ca o ființă dragă, un vis Îndepărtat, o iluzie Îndepărtată (dacă fusese Într-adevăr o iluzie), pe care o purtase cu sine patruzeci de ani Încheiați. Dar am făcut un salt prea mare În timp, patruzeci de ani din viața lui, iar cronologic vorbind sîntem abia În anii treizeci și șapte - treizeci și opt, G.M. are acum două fete (fiul Îl va avea mai tîrziu) zămislite prin vreun tîrgușor de provincie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pămînt, ca un strop sîngeriu, care se va mistui de Îndată. Fetița n-are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua-i În cumpănă și că Încet se lasă noaptea. Ea e prinsă cu altceva: urmărește cu privirea salturile amețitoare ale veveriței, a cărei coadă lunecă dibaci de-a lungul trunchiului, Încît ai impresia că o iau la fugă două vietăți, la fel de sprintene, și totuși atît de diferite: o veveriță cu blană scurtă și roșcată, și o alta care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ca-ntr-un monument hidos. După mai bine de șase luni de la acel vis coșmaresc, și cum povestirea fusese deja tipărită, o revistă va publica cu subtitlul „Arhive“ următorul articol: „În Munții Stîncoși, aflați la est de capitala statului Utah, Salt Lake City, se află una dintre cele mai bizare arhive din Statele Unite ale Americii. Spre ea conduc patru tunele forate În stîncă, fiind instalată În cîteva săli subterane legate prin culoare labirintice. Accesul la sutele de mii de microfilme, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]