1,927 matches
-
gazetarul, Editura Minerva, București, 1983. Paleologu, Alexandru, Simțul practic, Editura Cartea Românească, București, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, Editura Minerva, București, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică, Editura Minerva, București, 1972. Spiridon, Monica, Eminescu. O anatomie a elocvenței, Editura Minerva, București, 1994. Spiridon, Monica, Eminescu. Proza jurnalistică, Editura Curtea Veche, București, 2003. Tomuș Mircea, "Prefață" la Ce-ai cu mine vântule?, Editura Minerva, București, 1970. Țugui, Pavel
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
gazetarul,București, Editura Minerva, 1983. Paleologu, Alexandru, Simțul practic, București, Editura Cartea Românească, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, București, Editura Minerva, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică, București, Editura Minerva, 1972. Spiridon, Monica, Eminescu. O anatomie a elocvenței, București, Editura Minerva, 1994. Eminescu. Proza jurnalistică, București, Editura Curtea veche, 2003. Tomuș Mircea, Prefață la Ce-ai cu mine vântule?, București, Editura Minerva, 1970. Țugui, Pavel, Arghezi necunoscut
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
avea conjugare neregulată. Derivatul lat. comedere s-a păstrat numai în spaniolă și portugheză, în forma comer. În celelalte teritorii ale latinității, a apărut un cuvânt mai expresiv, manducare „a clefăi“, care se întâlnește la început în scrierile comice și satirice, dar ulterior ajunge și în limba bunei societăți (îl găsim și la împăratul August), cu sensul „a mânca (în general)“. În limbile romanice actuale, este continuat de rom. (a) mânca, fr. manger, occ. manjà, cat. menjar, sd. mandicare (it. mangiare
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
minerale, se caută remedii din medicina naturistă în boli intestinale, plăgi, parodontoză, reumatism etc. Priceperea și eforturile sunt mari, dar bolile sunt multe și bolnavii nenumărați. Mijloacele sunt în raport invers cu cerințele. șarlatanii, impostorii apar în toate răspântiile. Spiritul satiric al timpului îi prinde în obiectiv iar cel mai mare dramaturg comic al lumii, Moliére, îi biciuie în „Doctorul fără voie“. într-o Anglie considerată „Spital“ și pe continentul cuprins de boli fizice își fac loc și maladiile psihice între
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Dizertații anatomice asupra circulației sângelui, cunoscute sub titlul de Scrisori către Riolan, îi răspunde anatomistului Jean Riolan — fiul (1577 - 1657), care, ca și Gui Patin, decanul Facultății de Medicină din Paris, sau Marcelo Malpighi și atâția alții, îl atacă, uneori satiric, pe Harvey. Ryolan publicase în 1607 Anatomia și era cunoscut și ca botanist. Harvey nu este speculativ, ci metodic, deductiv. El explică funcțional, atât traseele cât și circulația sanguină mică și mare (periferică). Pentru o mai bună înțelegere folosește metafora
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
hotărâtă de el cu doi ani mai târziu. Sunt obiecțiile lui Godeau, sau cele ale autorului anonim al Discursului către Cliton (1637). Pentru a apăra tragicomedia, Ogier atrage atenția că Anticii au fost obligați să aducă pe scena teatrului drama satirică, cu scopul de a-i destinde, printr-un intermediu comic, pe spectatorii întristați de spectacolul tragediei. Ca și Lope, el găsește mai normal să amestece într-o singură piesă elementele grave și elementele plăcute, decât să le reprezinte, după moda
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ochii. Cele trei genuri existente până atunci aveau drept scop să răspundă la una din aceste trei așteptări, melodrama, care folosea multe elemente de spectacol, era destinată mulțimii, tragedia, acordând atenție zugrăvirii pasiunii, se adresa mai ales femeilor, comedia, hotărât satirică, gânditorilor. "Trei categorii de spectatori compun ceea ce se obișnuiește să fie numit publicul: mai întâi, femeile; în al doilea rând, gânditorii; în al treilea rând, mulțimea propriu-zisă. Ceea ce cere mulțimea de la opera dramatică în mod aproape exclusiv, este acțiunea; ceea ce
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a secolului al XVIII-lea, cu autori precum Diderot, Beaumarchais și Sébastien Mercier. Dramă romantică. Gen dramatic creat în secolul al XIX-lea de poeți romantici ca Hugo, Vigny, Musset, caracterizată prin refuzul regulilor clasice și prin amestecul tonurilor. Dramă satirică. Piesă tragi-comică cu un cor de satiri, reprezentată pentru încheierea trilogiilor cu ocazia concursurilor, în Grecia antică. Dramă. Din punct de vedere etimologic, termenul semnifică acțiune, fără a decide dinainte asupra caracterului emoțional al acestei acțiuni, care poate fi comică
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Scurt istoric al contribuțiilor teoretice / 29 2.2. Genul proxim și diferența specifică / 33 2.3. Invariant și variante (Tipologia comicului) / 37 2.4. Simțul comicului ca instinct fundamental / 41 Capitolul III. COMICUL CARAGIALIAN ȘI POSTCARAGIALIAN / 51 3.1. Modul satiric / 52 3.2. "A fi sau a nu fi" satiric / 53 3.3. La vremuri noi, măști comice noi / 61 3.4. Modul parodic / 68 3.5. Parodia la Caragiale / 71 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" / 75 3
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și diferența specifică / 33 2.3. Invariant și variante (Tipologia comicului) / 37 2.4. Simțul comicului ca instinct fundamental / 41 Capitolul III. COMICUL CARAGIALIAN ȘI POSTCARAGIALIAN / 51 3.1. Modul satiric / 52 3.2. "A fi sau a nu fi" satiric / 53 3.3. La vremuri noi, măști comice noi / 61 3.4. Modul parodic / 68 3.5. Parodia la Caragiale / 71 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" / 75 3.5.2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ca dintr-o pânză freatică, din nivelul subteran al gândirii lor paralogice produce un efect comic irezistibil". După ce stabilește dimensiunile interioare ale conceptelor operaționale și aproximează configurarea creativă a scriitorului, Loredana Ilie dezvoltă premisele formulate. Subordonează simțului comic "modurile" adiacente: satiric, parodic, ironic, grotesc, umoristic toate dispersate în proză, dramaturgie, poezie și publicistică. Fiecare mod operatoriu este studiat monografic, pe câteva paliere succesive. În paradigma teoretică a primei trepte, comentează străduința teoreticienilor de a preciza definiția, delimitează vecinătățile semantice, conturează interferențele
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de defulare populară favorizând un comic esențialmente parodic. Clasicismul și Contra-Reforma încearcă din nou să discrediteze și să țină comedia sub control, iar tensiunile și conflictele din veacurile al XVI-lea și al XVII-lea aduc în prim plan comicul satiric. Umorul și ironia vor fi revalorificate și chiar ridicate la rang de filosofie de către romantici, iar umorul negru, grotescul și comicul absurd își fac loc în literatura decadenților de la sfârșitul secolului al XIX-lea, pentru a se instaura semnificativ în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o formă de nonsens); 11. jocurile de cuvinte și spiritele; 12. obiectele care apar ca manifestări ale unei dispoziții vesele; 13. triumful unui om într-o luptă. 31 "Categoria rizibilului"32 de care aparține comicul, dar și caricaturalul, ironicul, diformul, satiricul, umoristicul, spiritualul, este analizată și de către esteticianul și filosoful Evanghelos Moutsopoulos. Conform definiției sale, comicul "este o valorizare sistematică a formelor rizibilului, prin utilizarea și combinarea principiului repetiției și al persiflării, de care ține fiecare element, provenit, la rândul său
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
identificate ironia și umorul la Kuno Fischer (Uber den Witz. Zweite durchgesehene Auflage, 1889) și la Fr. G. Jünger (Über das Komische, 1936), în timp ce la Iuri Borev (Sistemul categoriilor estetice, 1963), într-un alt context politic, clasamentul este schimbat în favoarea satiricului și a umoristicului 38. Prin aplicarea unor criterii de grupare socială, comicul a fost cristalizat de Marmontel (Élémentes de littérature, 1787, art. Comique), în categoriile nobil, burghez și de rând, distincțiile vizând țintele rizibile și anume: moravurile celor de sus
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comicului "exprimat de limbaj". În sfârșit, sensul comicului, adică raporturile cu contextul cultural, cu lumea, caracterul său general, câmpul său de activitate de care depinde în mod direct funcționarea lui, este criteriul în funcție de care putem desluși categorii aparte precum umoristicul, satiricul, ironicul, parodicul, grotescul, absurdul etc. Dacă suprapunem informația referitoare la fiecare mod al comicului așa cum a fost organizată în Comicologia lui Marian Popa peste acest din urmă criteriu al "sensului", putem obține o diagramă mai mult sau mai puțin edificatoare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din urmă criteriu al "sensului", putem obține o diagramă mai mult sau mai puțin edificatoare în privința locului pe care îl ocupă fiecare aspect major, a subdiviziunilor derivate din acestea sau a vecinătăților cu care poate interfera. De exemplu, în cadrul modului satiric se precizează poziția și disocierea față de comicul sarcastic, modul parodic presupune delimitarea parodiei de pastișă și antrenează convergențe cu burlescul și cu eroi-comicul, modul ironic implică zeflemeaua și autoironia ca subspecii, grotescul se bazează pe comicul caricaturii și marchează incidențe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
simțului comic asociat cu cel critic, de respingere, de neaderență și dispreț. Dacă râsul mecanic este superficial și distractiv, cel critic se vrea a fi un corectiv, aplicat diferențiat, în funcție de gravitatea malformației detectate, cu bonomie, înțelegere sau, dimpotrivă, în răbufniri satirice, violent sarcastice, cu malițiozitate și cruzime. În conturarea portretului robot al comediografului tipic, abilitatea de a surprinde ridicolul ar fi informația de bază de la care ar deriva ramificații noționale multiple între care importante ar fi inteligența, insensibilitatea, răceala afectivă, spirit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
postcaragialian Pentru delimitarea unei imagini de ansamblu a literaturii române de factură comică vom folosi atât criteriul "sensului" care departajează modurile comice îndeobște acreditate, cât și pe cel al genurilor și speciilor literare. Se vor putea urmări astfel reprezentările modului satiric, al celui parodic, ironic, grotesc și umoristic nu doar în dramaturgie, ca gen esențial compatibil cu sensul conceptului de comic, substrat de bază al oricărei comedii, ci și în proza scurtă și în cea de mai largă respirație, chiar în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a vechilor și noilor "dușmani ai poporului" "burghezo-moșierimea", chiaburii și "imperialiștii" prin utilizarea imperativă a invectivei, apostrofei, polemicii incisive. Ca urmare, au fost recomandate forme și specii literare precum pamfletul în versuri sau proză, foiletonul, fabula, caricatura, fotomontajul, schița, comedia satirică. Și parodiei i s-au marcat granițe: istoria națională, politica prezentului sau valorile de patrimoniu precum poezia lui Eminescu erau domenii în care parodistul nu putea pătrunde fără grave consecințe, orice atingere fiind "un sacrilegiu sau pur și simplu un
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
precum Urzica, apărută în 1949. Acestea sunt motivele pentru care în subcapitolele următoare vom insista asupra celor două moduri ale comicului cultivate cu precădere atât în prima cât și în cea de-a doua jumătate a veacului trecut, așadar asupra satiricului și asupra umoristicului, fără să le ignorăm pe celelalte, de asemenea reprezentative pentru paradigma comicului caragialian, și anume ironia, parodia și grotescul. În cazul fiecăruia se va pleca de la sumare considerații teoretice, probate mai întâi prin textele caragialiene și ilustrate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
asemenea reprezentative pentru paradigma comicului caragialian, și anume ironia, parodia și grotescul. În cazul fiecăruia se va pleca de la sumare considerații teoretice, probate mai întâi prin textele caragialiene și ilustrate apoi prin opere semnificative din perioadele următoare. 3.1. Modul satiric Dubla etimologie posibilă a termenului de satiră este utilă înțelegerii semnificației acesteia mai întâi ca formă artistică eterogenă ( lat. Satula = salată, amestecătură) și apoi ca manifestare polemică, de reprobare, prin asocierea cu spiritul inconformist, libertin, contestatar, impulsiv și bufon al
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lat. Satula = salată, amestecătură) și apoi ca manifestare polemică, de reprobare, prin asocierea cu spiritul inconformist, libertin, contestatar, impulsiv și bufon al lui Dyonisos, de care se leagă indestructibil sensul cuvântului grecesc satyres. Aceste componente de bază ale artei poetice satirice pot fi descoperite într-un dialog al lui Lucian din Samosa, Îndoita învinuire sau tribunale, în acuzațiile aduse Retorului Sirian de către personajul simbolic Dialogul tradițional: "Înainte vreme eram serios, interesându-mă de zei, de tainele naturii și de mișcarea universului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
scontat de satiră, el este prezent în atitudinea creatorului care se bizuie pe procedeele comicului nu pentru a amuza, ci pentru a exprima o saeva indignatio (indignare crudă), pentru a critica vindicativ, batjocoritor sau aluziv o realitate față de care spiritul satiric se concretizează atât prin implicare, cât și prin distanțarea evidențiată în claritatea idealului pe care i-o opune. Ca trăsături minimale distinctive față de ironia pe care se poate baza și față de umorul din care se desprinde, satira deține elementul de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poate baza și față de umorul din care se desprinde, satira deține elementul de militantism, combativitatea expresă, ceea ce presupune un plus al implicării în sfera socialului 4 și o poziție filosofică și etică izvorâtă din convingeri ferme și principii morale axiomatice: "satiricii judecă și condamnă având siguranța caracterului absolut al adevărurilor așa cum nu procedează nici ironiștii și nici umoriștii, convinși de relativitatea lucrurilor și a limbajului"5. Sarcasmul, varianta extremă, usturătoare a satirei (lat. sarcasmus, gr. Sarkazein [fig.] "a sfâșia prin batjocură
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
chiar dacă nasul propriu este croit după prototipul adamic, se poate întâmpla ca urechile să nu fie tocmai regulate, că deci într-un fel sau altul, fiecare mai avem ceva de îndreptat"6. 3.2. "A fi sau a nu fi" satiric În literatura românească 7, exemplar în privința satirei, în ambele accepțiuni ale termenului, trecute în revistă în această parte introductivă, este, indiscutabil I. L. Caragiale, despre care mai toate comentariile, în notă elogiatoare sau denigratoare, lasă să se înțeleagă că "râde și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]