1,572 matches
-
de catifea strălucea fratele bun al lui Koh-i-noor. Nimic din ce este omenesc nu-mi trezește uimirea. Mi s-a făcut milă de bietul Goliadkin, care ieri Împărțise În trecere patul cu o Fiodorovna, iar azi, Într-un cupeu care scârțâia din toate Încheieturile, Își spunea păsul unui domn argentinian care nu avea să-i refuze bunele sale oficii pentru a-l ajuta să ajungă la prințesă. Vrând să-l pun pe picioare, am afirmat că era mai puțin grav să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Cine nu zgârie pă hârtie tot ce-i fermentează la mansardă ie iunucu dă la Capela Sixtină. Nu-i bărbat. — Cre că scriitoru tre să se arate pă d-a-ntregu, a zis și Requena. Contradicțiile nu ie Împortante; totu ie să scârțâi pă hârtie toată neștirea dân omenesc. Mariana s-a băgat și ea În vorbă: — Io, când Îi scriu lu mama și stau să gândesc, nu mi se Întâmplă nimica, da În schimb, dacă mă las la voia Întâmplării, ie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
gîtul i se înroșise, cum i se înroșise obrazul întreg, încît pistruii se pierduseră cu totul. "Prințul, ei, prințul, cu viața lui...", a început K.F. și în clipa următoare s-a auzit scara interioară ce ducea la camerele de sus scîrțîind abia perceptibil. Dacă ar fi sorbit cum îi plăcea îndeobște să facă, dacă s-ar fi simțit în largul său, Radul Popianu n-ar fi auzit pașii domnișoarei Sofie, care umbla atît de încet și de ușor, încît putea crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Popianu n-ar fi auzit pașii domnișoarei Sofie, care umbla atît de încet și de ușor, încît putea crede că de fapt plutește, abia atingînd podeaua. Dar, oricît de ușoară ar fi fost, nu reușea să împiedice scara interioară să scîrțîie. Era atît de veche și de uscată, încît era toată numai crăpături în lungul fibrei și se petrecea o adevărată minune că nu se prăbușise încă. S-a ridicat brusc, lăsînd ceașca pe jumătate plină, îi părea rău, ceaiul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceva decît un actor de la Cărăbuș, pentru că uneori (de fapt, destul de des!) cumpăra cîte o sală întreagă pentru spectacolul de seară, ca să se poată uita în liniște la film. Nu-i plăcea să audă în jur foșnete, icnete, pupături, țiplă scîrțîind, "filmul este o operă perfectă și nu-ți cere decît să i te încredințezi", spunea cînd vreun curios îl întreba de ce dă atîția bani să stea singur într-o sală goală, pe întuneric. "Și nu poți face asta cu martori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nemulțumit, în Vladia nu se mișca un pai fără să știe, prăvăliașii moțăiau pe scăunel în fața ușii, podgorenii îngropau, copileau, dezgropau butucii de vie, la Cramă se afumau cu pucioasă butoaiele uriașe, vinul curgea făcînd spume, spre primăvară se auzeau scîrțîind carele ducîndu-l către Comana, iar cel care rămînea în Vladia se trezea murmurînd, oftînd, atunci toată suflarea așezării ținea urechea ciulită, după cum scîncea vinul se putea ști ce fel de an, bogat sau sărac, fericit sau nefericit urma să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
încît nu pricepuse niciodată de ce Pangratty ăla ținea atît de mult la prăpădita de domnișoară, odihnească-se în pace; și n-avea nici o urmă de atenție pentru femeia asta. A urcat greoi pe trepte, nici ele nu se schimbaseră, poate scîrțîiau mai tare, dar asta se putea datora și faptului că în cinci ani greutatea adjutantului Radul Popianu nu rămăsese neschimbată, ciulea urechea să prindă foșnetul catifelei pe lemn, ajuns sus respiră ușurat, totul era la locul său, așa cum știa, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
către grație: ascetismul, înfrânarea, anularea fiorului vital. Și totuși, poemul omonim vorbește tocmai de încercarea unui nonagenar, Feofan, pictor de biserici și meșter de lăcate, de a-și deschide lacătul propriei centuri de castitate pe care o vede în vis, „scârțâind în bătaia/ tuturor gândurilor“. Asceza e doar un mijloc către un scop care-l transcende. Iar scopul este eliberarea. Am mai vorbit și cu altă ocazie despre o mișcare ce mi se pare emblematică în opera lui Danilov de la Mirele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
brațe îi trecu fugar prin minte, alungată de îndată de amintirea faptului că îi furase articolul și că era acum pe punctul de-a încerca s-o aducă la faliment, pe față, cu ziarul lui gratuit. Își clăti părul până când scârțâi, apoi îi mai turnă deasupra, cu cruzime, un jet de apă rece și îl înfășură într-un turban. Își zări chipul, lipsit de artificii, redus la puritatea naturală, în oglinda băii. Așa, fără machiaj, asemănarea cu tatăl ei era izbitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale și murea în întinderea câmpiilor. Călărețul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta țarinei era deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nici un gând, nici o dorință. Cât băui apa, mă privi. O privire lungă de copil neștiutor. Hai, du-te și-ți caută de treabă! zise apoi Dragoș. Femeia se duse cu tablaua; omul mă petrecu o bucată de drum; moara rămase scârțâind și vânturându-și spetezele pe singurătatea dealului. Eu mergeam obosit în pasul calului și nu mă gândeam la nimic. Așa trecură câteva zile - și-n duminica următoare, înainte de a pleca la Iași, vătaful se abătu pe la mine. —Cucoane Petrache, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Măi Orofei, măi!... Tăcu și glasul. Și într-un târziu o secure începu a bocăni undeva, în adâncuri, în bolțile mai răsunătoare după ploaie. Femeia pădurarului ieși cu cofa și se îndepărtă spre fântână. Cumpăna se coborî, apoi se înălță scârțâind. Pe când venea repede spre casă, puțin încovoiată spre stânga, cu cofa în mâna dreaptă, Măriuca își strecură spre mine privirea tristă. Mă ridicai în picioare, îmi luai pușca și pornii, pe lângă stupii de lângă pârău, prin marginea desișurilor, spre câșlărie. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lumina focului ochii lui Sandu sclipeau aprig. Cu ulcica în mână, se îndreptă din șele și începu a cânta răgușit: Hei, Iano și iar Iano... — Du-te, dragă, și-mi așterne La răscrucea uliții, La gârliciul pivniții — S-aud cepul scârțâind Și vin roșu zurăind... Îți aduci tu aminte, Iano? vorbi el c-o lumină ciudată pe față. Așa îți cântam eu - când te chemam să mergi cu mine în lume... Și tu mult m-ai chinuit, Iano. De dragoste și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
străzi, am ajuns în dreptul fostului meu liceu. M-am uitat în curtea care, cu nisipul ei auriu, seamănă cu o plajă. Mi s-a făcut dor de mare. Fără să mă gândesc prea mult, am pătruns în curtea liceului. Nisipul scârțâia sub tălpi ca amintirile. Doamne, cum au trecut anii. Nu m-am putut stăpâni și am pătruns. În clădire. Rea inspirație. Am regretat imediat. Pardoseala tocită, zidurile scorojite, în loc să-mi stimuleze melancoliile ca nisipul din curte, mi-au arătat cum
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din sufletul unor oameni care n-au rezistat. Unii suferă de boli ereditare, dar alții au ajuns aici pentru că n-au rezistat. O coardă a sufletului lor a pleznit. Ca la un violoncel. Și deodată melodia nu mai e normală. Scârțâie. Ce e infernul? O coardă ruptă. Ajunge o singură coardă ruptă și unitatea, minunea, se sfărâmă. Omul nu mai e om. Infernul pune stăpânire pe sufletul lui. E aspră și nobilă lupta dusă ca să tămăduiești asemenea oameni. Fiecare pacient vindecat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în casă și în patul ei, până ce s-a răspândit zvonul că o urmărea blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul bătând mătănii ca să fie iertată. Ceea ce, în parte, era chiar adevărat. În nopțile ploioase, când vântul făcea să scârțâie gutuiul sălbatec de la poartă și aducea dinspre pădurea de sălcii mugetele cerbilor, se înfricoșa. Dumnezeu răscolea prin amintirile pe care ea vroia să le uite, învinovățind-o că nu-și luase de mână bărbatul, ca să-l aducă acasă cu forța
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
s-au lăudat cu isprava lor, cei trei frați au fost obligați de pescari să părăsească pentru totdeauna cătunul, dar Marta se temea ca nu cumva să se întoarcă, să se răzbune; tresărea noaptea de fiecare dată când auzea poarta scârțâind. Îmi plăcea trupul ei cu miros de busuioc, dar după ce o iubeam, în timp ce stăteam întins în pat mă simțeam dintr-odată în întunericul răcoros din cameră ca pe cărbuni aprinși. Făceam eforturi ca să fiu afectuos, să nu mă scol. Ca
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu ajunsesem niciodată până atunci, am zărit pe o ușă masivă, mâncată de carii, un carton: "Intrarea interzisă". Diavolul mi-a șoptit să nu țin seama de interdicție. Când am încercat ușa, am constatat, mirat, că nu era încuiată. A scârțâit prelung și s-a deschis. M-am pomenit într-un alt coridor, cufundat în semiobscuritate. La un cot al acestui coridor, m-am izbit de o ușă metalică pe care cineva scrisese cu var: "Magazie". A trebuit s-o iau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
născocesc și o întreagă poveste despre traversarea deșertului, episod de care, în povestea mea, Bătrânul își amintea cu nostalgie. 22 "Vasul nostru eșuase în apropierea unui port african, după ce se luptase, purtat de valuri ca o coajă de nucă și scârțâind din toate încheieturile, cu o furtună oribilă de forța 9 pe scara Beaufort. Ne-am salvat părăsind totul și Înotând până la țărm. A trebuit mai întîi să-mi fac rost de haine, apoi m-am angajat pe o pubelă plutitoare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și o respirație. Dar nici un răspuns nu veni. "Marta, sânt eu, Daniel", am zis ca s-o liniștesc. După câteva clipe am auzit cheia răsucindu-se în broască, un zăvor care se dădea la o parte și ușa se deschise scârțâind din balamalele ruginite și neunse. "Tu ești?" întrebă Marta. Părea surprinsă, și nu foarte plăcut de apariția mea în plină noapte. "Da, Marta, eu, mi s-a făcut dor de tine". Mințeam. Marta stătea mai departe în ușă. Parcă nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
normal. Eram convins că mai devreme sau mai târziu bătrânii vor veni singuri să mă roage să-i iert pentru ingratitudinea lor; depindea de mine totuși cum va arăta mormântul lor; datorită mie, poarta eternității, neunsă de atâta vreme și scârțâind din toate încheieturile, începuse să se deschidă. Doreau să le-o trântesc în nas? Foarte bine! ― Nu cumva le-ar plăcea să mă sinucid și eu? i-am replicat lui Dinu când m-a sfătuit să fiu rezonabil. Te pomenești
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bârfească și de care să depindă, care să-i sperie și pe care să-l compătimească în sinea lor, în zilele cu soare, pentru singurătatea în care propria lui putere, aproape magică, îl înlănțuise. Fără asta mecanismul azilului ar fi scârțâit și, cu vremea, s-ar fi blocat, poate. Mirajele, prudențele, presupunerile, temerile, îndoielile, șoaptele n-ar mai fi fost justificate, totul ar fi intrat într-o logică prozaică, limpede, aspră care nu i-ar mai fi legat de nici o taină
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
conducerii liceului, ce să mai vorbim! Halal disciplină! ...”) ,, Sărut mâna, tovarășă Udrea!” ,, Bună ziua, tovarășe profesor!...” 9 ...E o iarnă frumoasă, bogată-n zăpadă și cu temperaturi deloc foarte scăzute. Pe derdelușul de la marginea satului s-au adunat copii puzderie. Neaua scârțâie sub ghetele lor atunci când urcă panta trăgându-și săniile de frânghie, dar cântă, parcă mângâiată de schiuri și patine, de tălpicile boburilor și ale săniilor. Cei patru pasageri ai bobului - Paul al lui Dumitru Alexandrescu, Ion al Vasilicăi Dimofte, Gheorghe
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
complet nevinovat. În lumina noilor reglementări privind apărarea legității în țara noastră și a politicii plină de umanism a partidului și statului nostru, s-a dispus eliberarea sa imediată și necondiționată... ...O zi de toamnă cenușie și tristă... Poarta a scârțâit ușor. Un lătrat furios se năpusti într-acolo. Câinele se zbârli la vederea necunoscutului și se pregăti să-l apuce de pantalon. Însă, cu cât înainta spre poartă, mânia animalului față de străinul care pătrunsese neinvitat în ogradă se topea. Mirosul
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
din dinți, i-au jucat mușchii obrazului un timp, nervos, dar a reușit să se abțină să mai spună ceva și se lăsase o tăcere în care se auzeau zgomotele motoarelor de la garajul din apropiere, iar eu auzeam cum îmi scârțâie penița pe registrul unde notam totul. Trec peste faptul - continua Munteanu, sprijinindu-se din nou pe speteaza scaunului din față, puțin aplecat înainte, cu capul mai mult lăsat în jos, făcând abia perceptibile pauze în care își căuta cuvântul potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]