1,875 matches
-
în mica agenție, și încet-încet liniștea sufletului coboară deasupra mea, o liniște somnambulă, surprinzătoare, care nu are nici o legătură cu ceea ce se întâmplase astăzi sau cu ceea ce se va întâmpla mâine, pare aceeași mulțumire fără margini, aceeași simplitate nudă și sclipitoare, acum că îmi amintesc de ea, o rechem la mine, încerc să o seduc, dar ce i-aș putea oferi și cum m-aș putea, oare, încrede în ea, de vreme ce nu apăruse nici măcar în clipa în care avusesem cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
crește, vor mai trece câțiva ani până când își va căpăta forma finală, dar și eu sunt la fel ca ea, mă gândesc plină de invidie la Șhira și la Meirav, slăbuțe și bronzate, cu părul lor frumos tuns și cerceii sclipitori, atârnând de lobii urechilor lor asemenea unor dulci secrete. Acum vreau și eu să merg acasă, abia aștept să ajung, nu mai pot aștepta, aici suntem expuse, numai acasă vom fi în siguranță, dar mallul se întunecă dintr-odată, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
când. S-a ridicat cu un zâmbet seducător. — Vă doresc ședere plăcută. Auf Wiedersehen. — Auf Wiedersehen, am răspuns. Au trecut optsprezece ani de atunci, dar îmi amintesc ziua aceea de pe pajiște cu lux de amănunte. Muntele părea de un verde sclipitor pentru că cele câteva zile de ploaie cur\Țaser\ praful verii; iarba înaltă se legăna în adierea brizei de octombrie; o fâșie subțire de nor se lipise parcă de bolta de un albastru rece. Privind fix la cerul înalt, aveam senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
atâta poftă. Am coborât din tren la stația Yotsuya și am luat-o pe digul de lângă gară. Era duminică după-amiază, pe la jumătatea lunii mai. Ploaia încetase până spre prânz și vântul dinspre sud alungase de tot norii denși. Frunzele verzi, sclipitoare ale cireșilor se unduiau în bătaia vântului și lăsau să se reflecte pe ele lumina soarelui. Era cald, ca la început de vară. Lumea își ținea puloverele și hainele pe umeri sau le ducea în mână. Păreau cu toții fericiți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cu ochii ațintiți pe Naoko. Mi se părea că e așa cum îmi scrisese în scrisoare. Arăta mult mai bine, era bronzată, părea mai robustă, poate datorită sportului și a muncii în aer liber. Ochii ei au rămas aceleași două luminițe sclipitoare, ca și altădată, iar buzele mici îi tremurau timid, dar aerul general era al unei femei mature - o femeie frumoasă. Asprimea de pe vremuri, care se ascundea undeva în spatele frumuseții - o asprime ca o lamă subțire de sabie, care-i îngheța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
căzut pe gânduri câteva clipe. — Am impresia că e mult mai bolnav la cap decât mine, spuse ea. — Și eu cred la fel, am spus, numai că el e capabil să-și adune toate metehnele într-un sistem logic. Este sclipitor. Dacă l-ai aduce aici, ar pleca după două zile. S-ar lămuri imediat în legătură cu tot ce se petrece aici. Este tipul de om pe care-l respectă lumea. — Eu am impresia că sunt proastă, spuse Naoko. Eu nu înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
a venit singură la mine. Arăta ca un înger - dulce, frumoasă, de o frumusețe transparentă. Nu mai văzusem niciodată, dar niciodată, o fată atât de frumoasă. Avea părul lung, negru și lucios. Era subțirică, avea mâini și picioare frumoase, ochi sclipitori și o gură superbă, de parcă i-ar fi desenat-o cineva. Când am văzut cât e de frumoasă, am amuțit. Datorită ei, așa cum stătea cuminte pe canapea, biata mea cameră de zi mi s-a părut o încăpere de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
seama cum m-am simțit când am auzit că mă adoră o fată frumoasă ca o păpușă, deși nu știu dacă pot să susțin categoric că mințea atunci. Împlinisem treizeci de ani, nu fusesem niciodată atât de frumoasă, deșteaptă și sclipitoare pe cât era ea, dar probabil că aveam ceva care o atrăgea, ceva care îi lipsea ei. Poate că tocmai acel ceva i-a stârnit interesul... cel puțin așa cred acum, când privesc în urmă, și nu-ți spun toate acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pe lângă mai mulți oameni în drum spre poartă și toți purtau aceleași pelerine galbene, cu glugă, ca Naoko și Reiko. Toate culorile aveau o nuanță și o strălucire aparte în lumina soarelui. Pământul era negru-negru, crengile pinilor de un verde sclipitor, iar oamenii îmbrăcați în galben arătau ca niște duhuri speciale cărora li se permitea să calce pe pământ doar în diminețile ploioase. Se deplasau în tăcere deplină, ducând cu ei unelte, coșuri și saci. Portarul și-a amintit numele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mai bem undeva și să stăm de vorbă? — Da, spuse ea. — Shibuya, i-am spus eu șoferului de taxi. Hatsumi și-a încrucișat brațele, a închis ochii și s-a ghemuit într-un colț. Cerceii ei de aur se unduiau, sclipitor, în ritmul mașinii. Albastrul rochiei părea să se potrivească perfect cu întunericul taxiului. Buzele ei frumoase, rujate discret, tremurau ușor, lăsându-ți impresia că sunt gata să vorbească singure. Privind-o, mi-am dat seama de ce pusese Nagasawa ochii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în New Mexico, să mă întâlnesc cu un pictor. Am intrat într-o pizzerie și în timp ce beam bere și mâncam pizza, priveam splendidul apus de soare. Totul părea înmuiat în roșu - mâinile, farfuria, masa, lumea din jurul meu. Era un roșu sclipitor, de parcă totul ar fi fost stropit cu un suc special de fructe. Acel copleșitor apus de soare mi-a adus brusc, în fața ochilor, imaginea lui Hatsumi și în clipa aceea am înțeles ce mă atrăsese atât de mult la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Cum a murit prietenul tău? a întrebat ea. — Într-un accident de circulație. A mai lovit cu tacul de câteva ori, țintind cu o precizie uimitoare. Privindu-i părul strâns frumos, ca să nu o împiedice la joc, cerceii de aur sclipitori, poziția fermă a picioarelor, pantofii de lac eleganți, degetele ei subțiri pe pâsla mesei de biliard, am avut senzația că toată încăperea aceea se transformase într-un salon de mare clasă. Nu-mi mai petrecusem niciodată timpul numai cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ursuleț, primăvara. Un ursuleț, primăvara? mă întrebă Midori, ridicând capul. Ce vrei să spui? Cum adică, un ursuleț, primăvara? Te plimbi pe câmp, singură, într-o zi de primăvară și vine spre tine un ursuleț cu blana catifelată și ochii sclipitori și-ți spune: „Bună, domnișoară! N-ai vrea să ne dăm de-a rostogolul împreună?“ Tu și ursulețul vă petreceți toată ziua unul în brațele celuilalt, rostogolindu-vă pe panta acoperită cu trifoi. Frumos, nu? — Da, foarte frumos. Superb! — Cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
firmă, iar tricourile sunt și ele din colecții la modă și probabil au costat exorbitant. Părul fetelor e la fel de dezordonat ca al băieților, singura diferență fiind că fetele îl au prins în coadă, decorat cu flori artificiale sau cu clame sclipitoare și țipătoare, cumpărate de la magazinele pentru copii. Par că nu prea vor să arate a adulți. Sunt aici adulți de aproape patruzeci de ani care arată ca niște adolescenți frustrați. Separeurile, trei la număr, sunt ocupate; trebuie să vii foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
care se Înșiruie pe linia dealurilor sau Își fac loc de-a lungul țărmului și În care sunt cinstiți zeii panteonului african. Amparo cunoștea un artist naiv care făcea niște picturi mari pe lemn, pline de viziuni biblice și apocaliptice, sclipitoare ca niște miniaturi medievale, cu elemente copte și bizantine. Era, firește, marxist, vorbea de revoluția iminentă, Își petrecea zilele visând prin sacristiile sanctuarului Nosso Senhor do Bomfim, adevărate triumfuri a ceea ce se cheamă horror vacui, coșcovite de exvoto-uri, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
a văzut atâtea capete rostogolindu-se și tot atâtea Întorcându-se la loc pe gâturi. Dar iată că sosește mae-de-santo, Ialorixá”. Întâlnirea cu stareța din terreiro a fost calmă, cordială, populară și totodată cultivată. Era o negresă voinică, cu surâsul sclipitor. La prima vedere ai fi zis că-i o gospodină, dar când Începurăm să vorbim am Înțeles de ce femeile ca ea puteau domina viața culturală din Salvador. „Dar acești orixás sunt persoane sau forțe?” am Întrebat-o. Mae-de-santo răspunse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
al fabricii. Nici o grabă. Însă la nouă descălecă în fața porții. Poarta scârțâie parola de întâmpinare. Aleea îngustă șerpuie printre daliile unse de soarele roșu. Cel de la capătul uliței. Lângă zid, sub fereastra scundă străjuie trandafirii. Cu securea în mâna e sclipitor. Fără ea rămâne maroniu-roșcat și neras. Fără pușca de lemn, crăpată și lucioasă de mângâieri, e un lăcătuș oarecare, gîrbov și deșirat. Cu ea însă făptura îi miroase a iscusință și strategie. Coiful briceagului de vânătoare și binoclul. Cadența nocturnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
eu primesc orice, chiar și complimente! zise doamna Predeleanu. Sora ei, Olga Postelnicu, avea douăzeci de ani și era zglobie și drăgălașă ca o porumbiță. Cu un veșnic surâs vesel pe buze, care-i ședea foarte bine, cu ochii negri, sclipitori de curiozitate și adumbriți de gene lungi, cu nasul mic și obraznic, cu obrajii bucălați și fragezi de copil, o răsfățau și părinții ei, și toți câți o cunoșteau. Puțin mai scundă ca Tecla, avea o suplețe felină, pe care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bâlbâi cu glas moale: ― Ia taci, măi Petrică, ia mai taci! Se făcu iar tăcere. Roțile de oțel bocăneau surd ca ecoul unui dangăt de clopot depărtat. În întunericul ferestrelor se răsuceau mereu fâșii de fum cu mii de scântei sclipitoare. În aerul asudat din vagon, printre luminile tavanului și umbrele mișcătoare, rămăsese ca un ecou speriat glasul bătrînului: ― Ia taci, măi Petrică, ia mai taci! Capitolul VI VESTITORII 1 Platamonu rămase înmărmurit când văzu pe Chirilă Păun, logofătul și omul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Nu cumva porniși tocmai acuma la pădure după uscături! Întrebarea păru atât de caraghioasă, că alt val de râsete cuprinse mulțimea. Toader Strîmbu, cu toporul agățat pe brațul stâng, cu sumanul pe umeri, răspunse tot râzând, dezvăluindu-și dinții lungi, sclipitori, ca niște colți de fiară flămîndă: ― Apoi cu uscăturile trebuie să începem, măi nea Iosife, că doar așa ne-am învățat! În ușa cârciumii ieșise Nicolae Dragoș, boțit la față, parcă toată noaptea n-ar fi închis ochii și totuși
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nevastă-mea și îmi plimbam privirile prin sală, când brusc mi-a atras atenția un grup de afaceriști care ocupaseră o masă încărcată ostentativ. În mijlocul lor și în centrul atenției se afla el, cu figura lui lungă și slabă, înțolit sclipitor, dar arătând tot a golan cu găvanele ochilor stinse. Zăcea blazat pe scaun, pe când ceilalți trăncăneau cu o anume veselie cam mitocănească. Am simțit totdeauna repulsie față de obrajii aceia lucioși și hainele de cioclu indecent prin care oamenii de felul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și ne-am suit în castan. Copacul făcuse fructe mari și țepoase. Am dezghiocat toată dimineța castanele lucioase. Sandu a găsit atunci, și îmi amintesc țipătul lui de surpriză, sub o coajă verde cu țepi, un cristal mare și greu, sclipitor. Era ca un ou de sticlă prin care lumina trecea lin. Când un castan face asemenea fructe, m-am gândit atunci, nu e bine. Pe la douăsprezece, cum la Scara Unu Mendebilul nu apărea și totul părea să lâncezească, ne-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prietenă din același detașament cu Livia. În timpul liber, tot acel grup se izola în pădure, mergând foarte departe pe potecile blocate de bușteni prăbușiți, pe sub bolțile copacilor, în tăcerea aurie, străbătută de triluri ascuțite și de bâzâitul miilor de musculițe, sclipitoare în câte o vână de lumină. Băieții se împodobeau cu coroane de cetină și se înarmau cu bâte viguroase, își făceau centuri din scoarță și alergau țipând ascuțit prin pădurea rară. Rupeau uneori coaja unui copac căzut, atât de buretos
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să fim dați jos de vânt. Ne turteam căciulile de blană una de alta, încercam să ne cuprindem peste cojoacele greoaie, ne priveam în ochi în frigul acela întunecat care ne prindea steluțe de gheață în gene. Gina era ninsă, sclipitoare în lumina vitrinelor de autoservire, decorate cu beteală, copii pe săniuțe de carton, becuri și globuri colorate. Părul și fața ei, sub spicul delicat al căciuliței de vulpe, se înroșeau brusc de la staniolul purpuriu al veșmântului vreunui Moș Crăciun tronând
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
specific ei, și și-a ațintit degetul arătător spre oglinda. Dar imaginea din cadrul oglinzii nu repetă acest gest. Mâna Ginei din oglindă era sprijinită de umărul meu, pe când a celei reale își purta degetul cu unghia dată cu lac transparent, sclipitor, atingând direct pe sticla rece fruntea mea, coborând de-a lungul nasului, stăruind pe buze, urmând apoi, cu încetineală, linia gâtului, până se opri în piept. O linie de abur ușor îmi secționa acum figura, stropii mărunți tremurând o culoare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]