1,662 matches
-
Semnează aici și domnie ușoară - zise turcul. Barzovie de aplecă și semnă. Firmanul rămâne la noi - spuse Ramza-Pașa și dădu să iasă, dar în ușă se opri: Auzi, n-ai cumva să-mi dai doi galbeni până la anu’? Barzovie se scotoci în sân, scoase o pungă și i-o întinse. — Luați-o pe toată și s-o folosiți sănătos. — Ești cu adevărat un domn. O să țin minte - spuse Ramza-Pașa și ieși. Așa începu a doua domnie a lui Barzovie-Vodă. Episodul 200
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
uita în jur după haină. — Poate că ar trebui să nu îți mai placă așa de mult. Poate ai să te simți mai puțin vinovat. Privirea plină de ură reveni. Dacă numai atât ești în stare să spui... Începu să scotocească prin pat, sperând probabil să-și găsească haina în dezordinea de plăpumi și pături. În schimb, mă dezveli din greșeală; se holbă pentru câteva secunde, fascinat fără voia lui, după care aruncă păturile la loc ca și cum ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
lipsă de fier. I-am întins geanta Belindei, care a înșfăcat-o brutal, cât pe ce să o rupă. —Bells, ce nepoliticos! exclamă Suki. Belinda ne-a întors spatele într-un mod ostentativ, grăbindu-se să deschidă săculețul și să scotocească prin el. — Poți să mă lași în pace treizeci de secunde, Suki? se plânse ea peste umăr. Am nevoie să fiu lăsată în pace. Suki, în mod surprinzător, o luă pe sora ei în serios. Desigur, draga mea, probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
din bagaje și pus să stea la locul lui; de strajă casei, de așteptare a noastră. Ba chiar pe unul Îl scoate după ce tata i-a strigat să nu cumva să-l uite. - Să-l uit, eeeu?, face mama, ofensată, scotocește În bagaje, găsește, pune alături: Tu stai aici! Stai și ne-aștepți s-a-nțeles? Și tu! din aceeași mișcare, mama i se adresează tatei: Ce faci cu cărăușii? Tu n-auzi tunul? A, da: tunul. Îl uitasem, tot auzindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
care se hrănea cu monologuri, rîdea În hohote simțindu-se gîdilată de un soț-fantomă, avea coșmaruri cu ochii larg deschiși. Era un consilier iresponsabil, care nici măcar nu se arăta la față... Nu, nu conta. Nu aveam de gînd să mai scotocesc prin adevărurile clientei mele, nici să-mi vîr nasul În ciorba ei. Atîta vreme cît Îmi Încasam onorariul, Îmi voi vedea de treburi chiar dacă trebuia să-i Înghit minciunile. Dar dacă nu se contura cît de cît povestea aceasta, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Chiar cînd e o minciună gogonată, dacă clientul spune că-i adevărul gol-goluț, păi atunci adevăr este. Nu mai era nevoie de fapte palpabile; dar mi se părea lipsit de rațiune să caut doar motive și să omit fapte. Dacă scotoceam doar după fapte nu mă alegeam cu altceva decît cu disperarea clientei. Mă tot Învîrt de la distanță În jurul unor fapte, fără sens, Încercînd să explic inexplicabilul. Deodată, studenta din stînga mea se lăsă mult peste pupitru, pînă dincolo de despărțitura dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sora LUI. Oare nu găseam nimic comun la cei trei? Vreun semn care să-mi sugereze cauza dispariției... vreun semn genetic de nebunie În familie... Mi-ar fi trebuit o lupă... Mi-a mai reținut atenția una În care el scotocea ceva pe la un copac din grădină. — Aici ați locuit Înainte de a vă muta În actuala locuință ? — Da. Asta era pe vremea cînd lucra ca agent la Întreprinderea Dainen. — Cum a ajuns el să lucreze acolo ? — După ce Întreprinderea a dat faliment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a datelor de stare civilă, poate și un număr de telefon să poată anunța părinții ori instituția al cărei angajat era omul... Ei au făcut asta abia a doua zi, aproape de prânz... Și telefonul? Unde s-a pierdut telefonul? Au scotocit mulți oameni zona... din șosea până în fundul prăpastiei... Să-l fi însușit vreunul din oamenii care au văzut mașina răsturnânduse? Să-l fi făcut „proprietate personală” vreun lucrător de poliție ori de la pompieri? Absurd! Oamenii aceștia au destul suflet, mai
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
în care operatorul conducea mașina, ajungea la locul filmării, fugea din mașină să prindă, de pildă, echipa națională care efectua clasica plimbare dinaintea unui meci, eu îl înlocuiam la volan, căutam rapid un loc de parcare cât mai aproape, mă scotoceam de bani pentru tichet, fugeam apoi cât puteam de repede pentru a prinde echipa înainte ca vreunul dintre jucători să vorbească pentru presă, fără ca microfonul meu să fie acolo. Deci da, nu exagerez când spun că șoferii sunt de multe
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
cu ochiul. Încep să mă pricep, mă gândesc. Având în vedere că am fost cu Tim atâția ani și nu mi-am exersat deloc puterea seducției. Ideea lui Tim de preludiu era să mă întrebe dacă „am chef“ înainte să scotocească prin dulapul lui după un prezervativ. Asta de obicei dura ceva, pentru că era foarte dezordine în camera lui. Începeam să citesc o revistă sau să schimb canalele televizorului cât așteptam. Uneori chiar sunam pe cineva pentru o discuție scurtă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
de piele, cu automatul agățat de gât. Prin fereastră se vedea o mașină mică, neagră, oprită în fața porții. Ceva mai la vale, în fața locuinței doctorului Banu, era o altă mașină. Doctorul Banu avusese însă noroc, murise de inimă. Cei care scotoceau prin odăi erau șase cu toții, cel puțin așa mi-a spus tata. Bunicul era însoțit la baie cu pistolul în ceafă. Percheziția a durat cam cinci-șase ore. Ore de coșmar. Spre dimineață, unul dintre securiști ne-a cerut să-i
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
să deslușească enigmele cu care a ieșit împovărată din încercarea prin care a trecut. Știe, presimte, că nu își va putea regăsi cu adevărat locul până nu va avea răspuns la întrebări pe care nu contenește să și le pună. Scotocește cu perseverență hârtii vechi printre care caută urme ale trecutului părinților și mai ales urme ale trecutului tatălui ei. "Să fi avut el cu adevărat încă o fiică ? Să fi existat vreodată acea Minodora, pretinsa soră din lumea spiritelor prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
n-or hi dormind buștean de-amu." În încăperea scundă e cald, miroase a fum și a cartofi copți. De altfel, cojile carbonizate, puse într-un castron pe masa scundă, divulgă conținutul cinei lui Petrică din seara de duminică. Dora scotocește în poșetă, scoate un pix, rupe o foaie dintr-un carnețel. Ar vrea să îi scrie câteva cuvinte lui Victor, să îl liniștească, să îl asigure că este în siguranță. Dar este oare chiar în siguranță în această căsuță de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
A adăugat, de la el, două plăci, nu mai mari ca o carte fiecare, de sticlă pentru geamuri. Știa omul de ce aveam nevoie chiar mai bine ca noi. După ce i-am spus că avem și doi copii de vârsta școlii a scotocit într-un raft mai înalt și mi-a întins două caiete înfoiate ca niște verze și două creioane, spunându-mi că oricum nimeni din sat nu le cumpără. Pe drum, căci ne-a condus chiar el cu atelajul lui o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de fapt era foarte mulțumită că el era de acord să scoată banii ăia de la CEC, în definitiv Elena fusese mereu feblețea ei, n-avea s-o lase să plece în casă nouă chiar fără nimic...Zile întregi după aceea scotoci cu febrilitate locuința. Cără pe ascuns orice obiect care, gândea ea că-i de trebuință Elenei. Lucră pe olandină până noaptea târziu, croșetă milieuri, brodă, tricotă câteva pulovere din lână bună fetei, cumpără din banii economisiți mici obiecte casnice. Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fața pământului, înțelegi? S-a dus! Și mă întreb cum a putut copchila asta a mea să se ducă în casa aia, printre mobilele plătite de alta, să se lăfăiască în lenjeria alteia, ca și cum totul i s-ar cuveni, să scotocească prin sertare, prin dulapuri, eu cred, Dumnezeule, că ea nu are suflet. Înțelegeam dacă ar mai fi fost căsătorită, dacă ar fi fost fată bătrână, da, în lipsă de altceva te duci, te arunci în necunoscut, dar ea, fata mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
puțin după căsătoria lui Ovidiu, avea încă părul vopsit în nuanțe movulii, se simțea ușoară ca o gâză...Închise de plăcere ochii și când îi redeschise observă că se afla în fața unei cabine de telefon. Găsi amănuntul edificator, se opri, scotoci în poșetă, alese o monedă, formă numărul și după câteva apeluri îi auzi vocea: Alo, da, da, hm... Cine este? A, sărut mâinile, doamnă dragă. Nu, nu v-am uitat, nu... cum aș putea? Acum? Hm... Firește, de ce nu? Sărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
doua zi, când prietenii se grăbiră să-i viziteze, Carmina trebui să-și ia rolul de gazdă în serios. Căuta ca o străină prin sertare și dulapuri, se distra când descoperea lingurițele, tirbușonul, ceștile, zahărul, cafeaua, ba chiar, insistând să scotocească, dădu și peste o pâlnie ce-i era pentru moment necesară să toarne vin în sticle. Ovidiu o ajuta în cercetările sale și anunța triumfător atunci când găsea obiectul căutat, se amuzau pe seama acelor descoperiri senzaționale, atâtea obiecte așezate într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în timp ce înainta pe alee văzu la apartamentul ei lumina aprinsă peste tot, erau singurele ferestre luminate, urcă repede, presat de sentimentul vinovăției, pe scări căută cheia în sacou, în pantaloni, peste tot, n-o găsi nicăieri. Se opri în fața ușii. Scotoci buzunarele fără nici un rezultat. Pe urmă sună, sună de câteva ori fără să se aștepte ca femeia să-i deschidă. Coborî scările, se urcă în mașină, hoinări pe străzi fără țintă, coborî din mașină la un telefon public de lângă piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
băut o bere. Nu îmi era deloc somn, așa că m-am gândit să citesc o carte, dar n-am găsit nimic ca lumea. Am vrut să mă întorc în camera lui Midori, dar îmi era teamă să nu o trezesc, scotocind după vreo carte. Am stat acolo, cu privirile în gol, sorbindu-mi berea și deodată mi-am dat seama că mă aflam într-o librărie. Am coborât, am aprins lumina și am început să caut prin rafturile cu cărți. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să văd dacă găsesc ceva și am dat peste bilețelul acela în care scria „Vreau ca toată îmbrăcămintea mea să-i rămână lui Reiko.“ Am trezit imediat pe toată lumea și am pornit, în direcții diferite, în căutarea lui Naoko. Am scotocit fiecare colțișor, începând cu interiorul sanatoriului și terminând cu pădurile ce îl împrejmuiau. Am găsit-o, în sfârșit, după cinci ore. Își adusese singură pân\ și funia. Reiko oftă adânc și mângâie capul pisicii. Vrei un ceai? am întrebat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
țigările de rezervă, pe care le ținea acolo. Se pare că nu le găsea, căci se ridică și se duse În cealaltă parte a camerei. Mai Întâi trase sertarul comodei cu un sunet Înfundat de cretă care zgârie tabla, apoi scotoci În spatele draperiilor și, În final - stați - În final, după scaunul pe care Îmi pusesem hainele. Mai aveam puțin și-i șopteam prin ușile șifonierului că țigările mele Moslem erau pe masa din camera de zi, dar mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
către cea mai apropiată stație de Stadtbahn, respirația noastră fumegând În aerul Înghețat. — La cine te referi? — La Felix, desigur. — La cine? Râzând, Dora Își eliberă brațul de al meu. — Nu ți-ai dat seama că e o ea? Am scotocit după țigările din buzunarul hainei, fiind conștient că erau undeva sub hârtia și chestionarul pe care le-am Îndesat În el. — Normal că mi-am dat seama. De cum a intrat. Comportamentul acela politicos. Masculinitatea aceea rafinată. I-am zis-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Undeva unde e clar că nu... Că nu-l observi. Exact. Sub nasul tău. Asta ziceam și eu. Așa că am răscolit Încă o dată toată casa. Și de data asta, răsplata a fost pe măsură. Trăgându-și geanta mai aproape, Anton scotoci prin ea. Îmi poți explica eventual asta? Ridică o bluză galbenă, pe care o purtasem vinerea trecută. — E... — Nu, stai așa. Am observat cu greu că folosise bluza pe post de ambalaj pentru un obiect. Golind conținutul, Îl puse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Înregistra numele secției pe care o voi vizita, Îmi Întinse stiloul cu un gest elocvent. Am semnat repede. Apoi, mulțumindu-i, am tulit-o sus pe scări. Intrând În sala de lectură, am observat un domn la biroul cel mare, scotocind printr-un maldăr de documente cu un aer de iritare crescândă, de parcă ar fi căutat declarații de care era sigur că sunt acolo, dar pe care un editor viclean avuse neobrăzarea să le tipărească cu cerneală invizibilă. Mi se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]