18,720 matches
-
lui Vadim, zâmbetul circular al lui Ion Ilici pare aproape uman. Folosit pe post de machiaj, alifia Vadim a început să aibă, însă, efectul sulemenelii intens chimizate: a erodat pielea, iar acum atacă osul! "Pedeapsirea" fostului adulator al Elenei Ceaușescu seamănă cu debila corecție aplicată copilului năbădăios: în timp ce părinții și sora mai mare ies la înghețată, el rămâne acasă cu pisica. în marea lor dragoste față de odraslă, părinții consideră că, totuși, nu e cazul să-i dea mai multe pedepse. Și
Fii și alifii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15794_a_17119]
-
la aeroport și alături de care trăiește un timp de o altă consistență - toate acestea formează un scenariu înnoit al aceleiași povești. Un scenariu pe care de altfel îl găsim decodat în termeni reali în cele două Scrisori din Aotearoa. Finalul seamănă și el cu acela din basm, pentru că naratorul se întoarce acasă, în ciuda tuturor avertismentelor. Iar literatura pare să fie produsul acestui timp degradat, de restriște, de dinaintea împlinirii sorocului: "Și, până să deschid lada fatală, scriu acest text, scrijelesc această poveste
"Nu fac evocare, ci revelare" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15812_a_17137]
-
tulburător volum de corespondență care îi poartă semnătura) exprima, de fapt, după cîte îndurase, un semn de vitejie. Dintr-o carte frumoasă (e vorba de acel volum de corespondență amintit, n.m.), notează d-na Monica Lovinescu, am luat ce-mi semăna mie, intransigența de data asta vinovată, și am lăsat la o parte patetismul acestei existențe menite unei blîndeți patriarhale de folclor și ajunsă în sîmburele dur al unei vremi puse pe zdrobire. Acolo, în peisajul venețian, l-a întîlnit și
Memorii răscolitoare by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16115_a_17440]
-
zilnic, bătălia cu viața. Zbaterea ei e disperată - de la primul cadru, când nu vrea să părăsească fabrica de unde a fost concediată, până la ultimul, când se luptă cu neputința și lacrimile, ținând o butelie de aragaz în brațe - o face să semene cu o mică vietate încolțită -, ce aparține, mai degrabă, de regnul animal ci, care, aproape nu mai are nimic uman. Frații Dardenne - cu o solidă experiență de documentariști, în special în cartierele defavorizate - au creat-o pe Rosetta, au imaginat
Made in Europa by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16149_a_17474]
-
a marelui oraș melancolic și spaima de viciu, de păcat a locuitorilor săi, ale căror trăiri interioare sînt prizonierele unor constrîngeri religioase mai vechi și mai negre decît zidurile printre care se plimbă îndureratul, confuzul Viane. Jane Scott, femeia care seamănă halucinant cu moarta, e o creatură a acestui oraș aparent placid, liniștitor, însă de fapt tiranic pînă la demență. Asemănarea lasă loc, cu timpul, emergenței unor diferențe doborîtoare pentru Viane. Părul lui Jane este vopsit, melancolia ei leneșă, senzuală e
Superbe lucruri moarte by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/16116_a_17441]
-
dezmințind teoriile raseologice despre rasa ariană, pură și pretins superioară. Toate aceste deosebiri de înfățișare fizică nu au, în vremea noastră, de mare amestec între tipurile omenești, nici o legătură cu diferențele de limbă vorbită. Te întîlnești cu un slovac care seamănă perfect a român. Dai peste un român ardelean care ar putea foarte bine să fie, după fizionomie, austriac din Tirol sau francez. Antropologii germani au stabilit, în epoca anterioară hitlerismului, că faimosul tip de "rasă nordică, de care s-a
O carte, din 1945, despre antisemitism by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16130_a_17455]
-
cu privire la ce scrii... Scriem, desigur, într-un anumit loc, într-o anumită limbă, într-un moment anume, aparținem în mod obligatoriu unui proces, istoriei literare, iar lucrul cel mai interesant în scris este să încerci ceva nou, care să nu semene decât cu sine. Și, desigur, înainte de a fi scriitor ești cititor și ții, evident, seama într-o mare măsură de ceea ce citești. Se întâmplă ceva asemănător cu ceea ce biologii numesc sau numeau principiul după care embriogeneza ar reaminti, pe scurt
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
publicului român despre poziția, importanța, rolul pe care această Casă a Scriitorilor, revista, reuniunile pe care le organizați le au în viața literară, nu numai regională ci franceză în general și, desigur, pentru Dv. înșivă ca scriitor? E ceva care seamănă cu ceea ce dorim toți să facem, adică să ne întâlnim. Nu e vorba atât de mediul literar, cât de faptul că ne citim, ne întâlnim, și e această idee de rețea, care mie îmi place foarte mult... Literatura a fost
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
Iată portretul lui psihofizic surprins de Mite excelent recreat de Lovinescu: "Nu era înalt; din obișnuința de a se ține ușor înclinat, părea însă și mai scund; ochii căutau pe jos un lucru pierdut; cărnos mai mult decît gras. Nu semăna cu tînărul zărit, într-o fotografie mai veche, slab, osos, cu fața lungă, cu părul revărsat în plete, cu ochii îndreptați spre înălțimi, cap plin de avînt și inspirat, ci un om mai mult matur, voinic, nestrujit chiar, cu un
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
București, devine în publicistica politică, în mod surprinzător, un justițiar vehement. Dorința sa de a-i pedepsi - lingvistic - pe toți cei vinovați de situația dezastruoasă în care se află România se alimentează din ea însăși, ajunge la paroxism, începe să semene, de la un moment dat, cu un acces de furie divină. Rechizitoriile sunt uneori de o brutalitate care sperie, dar n-au nimic vulgar. Ele amintesc de violența fulgerului, care miroase a curat. Mircea Mihăieș este un Jupiter Tonans rătăcit în
PUBLICISTICĂ DE CINCI STELE by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16171_a_17496]
-
a-și menaja prietenii. Nu există, de exemplu, nici o șansă de unu la un milion ca Mircea Mihăieș să-l caracterizeze drept "o nulitate poetică" pe amicul său Ioan T. Morar, deși acesta chiar o nulitate poetică este.) Jupiter Tonans seamănă în unele privințe cu omologul său din concesiva religie ortodoxă, Sfântul Ilie. El lovește cu biciul de foc în mulți păcătoși, dar... nu chiar în toți. Această inconsecvență nu prejudiciază însă valoarea literară a cărții. Discutabile din punct de vedere
PUBLICISTICĂ DE CINCI STELE by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16171_a_17496]
-
Galați, unde s-a specializat în "mașini de ridicat și motoare pentru vase de pescuit", s-a îmbarcat pe un vas din marina comercială, apoi a lucrat ca inginer și, în continuare, ca profesor de fizică la Constanța. În tinerețe, semăna la înfățișare perfect cu Alain Delon (și seamănă și în prezent, cu Alain Delon cel de astăzi), astfel încât n-a dus niciodată lipsă de succes la femei. În 1968, s-a expatriat căsătorindu-se cu o elvețiancă (de limbă franceză
Pățaniile unui român în România și în Elveția, povestite de el însuși by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16204_a_17529]
-
ridicat și motoare pentru vase de pescuit", s-a îmbarcat pe un vas din marina comercială, apoi a lucrat ca inginer și, în continuare, ca profesor de fizică la Constanța. În tinerețe, semăna la înfățișare perfect cu Alain Delon (și seamănă și în prezent, cu Alain Delon cel de astăzi), astfel încât n-a dus niciodată lipsă de succes la femei. În 1968, s-a expatriat căsătorindu-se cu o elvețiancă (de limbă franceză), Christiane, și stabilindu-se la Geneva. În capitala
Pățaniile unui român în România și în Elveția, povestite de el însuși by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16204_a_17529]
-
O nouă cădere/ - a cîta pînă acum? - și visele tulburi/ în care sînt invitat la masă de rudele moarte./ Sînt purtat, în zori, de o furnică/ de la un mușuroi la altul, în spate, și de la un/ cimitir la altul: eu semănînd cu oul ei/ și ea, desigur, cu mama - îmbrăcată în negru" (O nouă cădere nervoasă). Penitența pe care și-o ia asupră-și autorul este tocmai această identificare cu ciclurile materiei. Nedepășind limitele vîrtejurilor materiale, el suferă în numele unei transcendențe
Un univers erotizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16205_a_17530]
-
făcut, oamenii nu mai erau decât piese pe care le muta. Nu era rău: pur și simplu nu băga oamenii în seamă, decât dacă-i atrăgeai atenția. Când o făcea, însă, era irezistibil." Mai trebuie spus că Radu Novac însuși seamănă în multe privințe cu Mihail Sadoveanu, după cum reiese dintr-un autoportret pe care și-l face în 1981, înainte de a-l evoca pe Gabriel Nicolau: "Ați învățat cu toții la școală textele mele de câteva generații. S-au mai schimbat ele
Un roman care modifică ierarhiile literare by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16224_a_17549]
-
revoluție. Îl tragem pe el spre noi, în loc să ne apropiem de opera lui cu studii serioase, cu cărți de analiză. Îndelungile exerciții de servitute dau roade neașteptate și nedorite. Străduința cu care ni se demonstrează trecutul fascist al lui Cioran seamănă jalnic cu euforia ce cuprinsese scriitorimea română cînd i s-a "dat voie" să critice stalinismul. Slugă la doi stăpîni nu e o piesă rea... Există o personalitate care simți că exercită asupra ta o atracție specială? Da, Papa. Pe
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]
-
această regulă empirică, dacă o pot numi așa, care sînt importante, fiindcă în loc să confirme regula, par s-o pericliteze. O excepție este chiar țara de adopțiune atît pentru Steiner, cît și pentru Judt: SUA. Multiculturalismul central-european de acum două secole seamănă, raportat la acela nord-american de astăzi, cu o picătură de apă dintr-un ocean. Și totuși n-am băgat de seamă ca nord-americanii să fie preocupați de identitatea lor sau să caute a se defini cu tot dinadinsul. O excepție
Obsesia identității by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16245_a_17570]
-
El compune poeme cu dezinvoltura blazată a cuiva care a realizat între timp ceva mai important. Această detașare conferă farmec versurilor. Ele se nasc fără să șiroiască de sânge. Se alcătuiesc în aer, ușor, iscate parcă de o baghetă magică. Seamănă foarte mult cu textele pe care marii autori le scriu la bătrânețe, din plăcere, când nu mai au ambiția de a cuceri cu ele lumea. Și aceasta în condițiile în care Matei Vișniec a ajuns abia la jumătate din vârsta
Penelopa lui Matei Vișniec by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16248_a_17573]
-
etc., etc. sunt tot atâtea episoade încărcate de emoție și nostalgie. Cartea conține și un set de fotografii inedite cu familia regală precum și piesa de teatru Alegerea, scrisă de Rege și de Regină, la Versoix în 1960. Conștientă că nu seamănă cu nici una din predecesoare, Regina Ana și-a asumat și a împărtășit cu devotament destinul vitreg al Regelui, adevăratul personaj al acestor memorii, al acestei cărți care "este, poate, un fel de a le arăta românilor că, deși departe de
Memoriile Reginei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/16274_a_17599]
-
vreo lege, un amendament măcar în favoarea culturii, protejării patrimoniului național uman, dacă pot spune așa, adică a valorilor umane din domeniile acestea atît de delicate ale culturii, artei, științei, precum și a susținerii tinerilor de mare viitor. Acum culegem ce am semănat. Statul și-a luat prea repede, cu ajutorul nostru, mîna de pe cultură, fără să se intereseze ce fac țările mult mai avansate decît noi. Filmele produse de Franța, de exemplu, cam 130 pe an, nu ar putea fi realizate fără ajutorul
Augustin Buzura "Iepurii de odinioară au îmbrăcat blănuri de tigri" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16170_a_17495]
-
Axente deprinsese la iuțeală limbajul convențional, atît de străin lumii lui) și iarăși, gata să iasă: mă simt onorat... La un tip ca Brummer, de stînga, și avînd în față, tot de stînga, un reprezentant curat al lumii muncitoare, asta semăna cu o trădare de clasă... - O femeie, domnul meu - interveni el doctoral - nu poate să te onoreze niciodată. O femeie, continuă pedant, poate cel mult să te iubească,... să te urască,... să te înșele,... să te mintă... Cei care mai
Vizuina cu hoți (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16284_a_17609]
-
unui semen. Eram, pentru o clipă, fericită că trăiesc și, în același timp, mă disprețuiam de a resimți așa ceva. Era soare afară și copacii păreau a cuprinde în frunzișul lor toată frumusețea lumii. Cel pe care-l aveam în față semăna cu un semn de exclamație întru atât afirma superioritatea brutală a ceea ce este - la orice nivel - asupra a ceea ce se pregătește să dispară. Și deasupra mea, una din acele ferestre era a lui. Pregătindu-se fie pentru trecerea ultimă, fie
Pagini de mare literatură by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16292_a_17617]
-
C. avea ceva experiență. Ca atunci, cînd fusese închisă și anchetată, iar la ancheta severă îl întrebase la un moment dat pe ofițerul care punea întrebări, făcuse așa: "Zău, tovarășe, dacă nu mă lasă memoria, uite-acuș, mă uit la dvs., semănați cu vedeta mea preferată de cinema. Bogart... nu, ălălalt, John Wayne; nu, nici ăsta, semănați ca două picături de apă, uite dacă aș avea zece ani mai puțin, la sigur că m-aș îndrăgosti de dvs., pe cuvînt!" Și fusese
Anchete by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16318_a_17643]
-
nu leșinat), un umor care intră în combinație și cu prozaismul vieții de fiecare zi, și cu fantasticul livresc. Dumitru Radu Popa are în scris o oralitate elaborată, ca Ion Creangă. El nu este, deci, pur și simplu, un caragialian. Seamănă, de altfel, și cu alți scriitori români (inclusiv cu ceremoniosul Al. Odobescu), dar cel mai mult seamănă cu sine însuși: un autor care își amintește, când scrie, întreaga literatura română și o continuă, inteligent, inventiv, plin de nerv. Remarcabil este
Un imperialist: Dumitru Radu Popa by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16329_a_17654]
-
fantasticul livresc. Dumitru Radu Popa are în scris o oralitate elaborată, ca Ion Creangă. El nu este, deci, pur și simplu, un caragialian. Seamănă, de altfel, și cu alți scriitori români (inclusiv cu ceremoniosul Al. Odobescu), dar cel mai mult seamănă cu sine însuși: un autor care își amintește, când scrie, întreaga literatura română și o continuă, inteligent, inventiv, plin de nerv. Remarcabil este și comicul de limbaj. Se exploatează - pentru prima oară în mod sistematic - pitorescul utilizării aproximative a limbii
Un imperialist: Dumitru Radu Popa by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16329_a_17654]