1,175 matches
-
evident că ei s-au instalat în nordul Dunării, înainte de năvălirea avarilor (anul 567). Aceștia s-au instalat la apus de Dacia, în Panonia, între Tisa și Dunăre, fiind vecini cu slavii care ocupaseră anterior regiunea. Dar între cele două seminții izbucnește un conflict-războiul între slavi și avari, declanșat în 578, este edificator în sensul acesta (este înfățișat de Menandru). Astfel, împăratul bizantin Tiberius incită pe khaganul avar Baian împotriva slavilor. Avarii cer slavilor să li se supună și să plătească
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
un alt sălaș în Bugeac (sudul Basarabiei). Ca răspuns la atacul avar, urmează expediția peste Dunăre a lui Priscus, descrisă de Teofilact și Teofan, care a avut loc în 584 sau 585-toate "puterile romane" merg spre Dunăre, scopul fiind "împiedicarea semințiilor slave de a trece râul". Regiunea în care au loc luptele este Câmpia munteană, Ialomița cu afluenții ei, Prahova și Ilfovul, Neajlovul și Glavaciocul.16 Dar revanșa urmărită de romani este față de avari, singurul factor politic și militar, chaganul apare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cuceritori, romanicii fugeau de pe câmpii și din cetăți, creștinii se refugiau din calea slavilor pe vârfurile munților și în locuri întărite, înalte. În fața mareei slave, Imperiul s-a retras din preajma Dunării pentru mai multe secole. Dar prin colonizarea grupurilor de seminții slave, Imperiul nu se considera nici izgonit, nici umilit-el deținea Marea și Dunărea, ceea ce presupunea deținerea capetelor de pod de pe malul stâng (nordic) al fluviului, cu cetățile și teritoriile înconjurătoare. În plus, slavii îi aparțin în secolele VII-VIII, cum i-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Imperiul n-a mai putut controla zona Dunării, iar raporturile autohtonilor cu Bizanțul au fost slabe. În a doua jumătate a secolului al VII-lea, Imperiul a constituit la Dunăre o fâșie de foederati, pentru a da o armătură politică semințiilor slave (Uniunea celor șapte triburi), răzlețite anterior de-a lungul râurilor din sudul Dunării. Bulgarii, instalați aici și apoi recunoscuți prin tratat, nu erau decât succesorii ostrogoților lui Teodoric. Unitatea străveche a elementului latin (romanic) în sud-estul Europei s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mică. Însă bulgarii, deși asediați de bizantini, au reușit să treacă Dunărea pe la Noviodunum (Isaccea) și au înaintat prădând până în sudul Dobrogei, în apropiere de vechiul Odessos (Varna), unde se afla o așezare de slavi. Este vorba despre cele "șapte seminții slave", instalate în nord-estul de azi al Bulgariei, care aveau o înțelegere cu Bizanțul, conform lui Teofan. Coborârea în Sciția Mică i-a adus pe bulgari într-o regiune predominant romanică. Aici, în sudul Sciției (Dobrogei), ei s-au instalat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la sud la nord, așezarea fortificată de la Alba Iulia a devenit un centru politic-administrativ de seamă al voievodatului condus de Gyula, "dux magnus et potens". Numele ducelui, Gyula sau Gyla, derivă, probabil, de la termenul "gylas" (demnitate) sau de la provincia și seminția pecenegă "Gyla". Cert este că voievozii Transilvaniei cu acest nume au fost persoane reale, atestate documentar în mai multe izvoare. Acest voievodat nu se afla sub dominația Arpadienilor, în secolele X-XI. Astfel, Gyla sau Gyula I a primit titlul de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
voievodatului, s-a răsfrânt și asupra secuilor. Indiciile autonomiei lor teritoriale apar încă de la 1222, când Andrei II amintește de "terra siculorum". Unitățile teritoriale secuiești, "terrae", în secolul al XIII-lea, "sedes" (scaune), în secolele XIV-XV, erau cadrul teritorial al seminției secuiești, cu funcțiile lor militare, judecătorești, administrative. Comunitățile secuiești se orientau după cutume (norme) ancestrale, iar privilegiul care consfințea dreptul tradițional de autoguvernare a autonomiei lor era "libertas siculorum". În secolul al XIII-lea, diverse comunități autonome secuiești, universitates, tind
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ales în ținuturile extra-carpatice. Pecenegii făceau parte din ramura apuseană a neamurilor de limbă turcică, fiind înrudiți cu vechii bulgari. Cronicarul bizantin Kedrenos îi descrie ca pe un neam "mare și numeros" căruia nu i se poate opune nici o altă seminție "scitică". Pecenegii, primii dintre nomazii sosiți aici, apar în izvoare sub denumiri ca pacianak, badznak (arabe și persane), patsinakitai (bizantine), pecenegu (ruse), besseny, bessi, bysseni (latine). Ei au migrat spre stepele nord-pontice în urma înfrângerii suferite, la sfârșitul secolului al IX
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pecenegii sunt împărțiți în opt triburi, patru locuiau în stânga (est) Niprului, iar patru în dreapta sa (apus). Datele bizantine sunt confirmate de Masudi, care vorbește de opt triburi pecenege, iar Iorga, urmat de C. C. Giurescu, vorbește despre pecenegii împărțiți în treisprezece seminții (triburi). El mai spune că pecenegii încercau, precum hunii și avarii, să formeze un singur statvalul barbarilor pecenegi se întindea de la Nipru până în Panonia, schimbându-și mereu corturile. Apreciind puterea lor, Const. Porphyrogenetul vedea în ei un obstacol în calea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
complet în stepele din nordul Mării Negre și din nordul Dunării. Această stare de lucruri are drept cauză slăbirea potențialului militar și dorința lor de a stabili bune raporturi cu vecinii împotriva puterii mongole. În dorința de a se salva ca seminție, ei au mers până la acceptarea creștinismului, în anii 1227-1228, când s-a constituit Episcopia cumanilor, sub protecția Romei și a coroanei ungare. Dar marea invazie mongolă din 1236-1241 a curmat pentru totdeauna supremația politică și militară a neamurilor nomade turce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că se aflau în compania cumanilor și predilecția lor pentru zonele de stepă din nordul Mării Negre, care la începutul mileniului II erau locuite de populații turce, duce la concluzia apartenenței lor la familia popoarelor turanice.22 Simbioza româno-pecenego-cumană Cele două seminții turce, pecenegii și cumanii au locuit (stat) în regiunile noastre peste trei sute de ani, punându-și amprenta asupra istoriei românilor. N. Iorga vorbea, pe bună dreptate, despre simbioza româno-turcă (pecenego-cumană), arătând că românii, după asimilarea slavilor, au ajuns la o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al Rusiei". Reușitele catolice în aria cumană și rusă, pătrunderea misionarilor dominicani până în regiunile Niprului și instalarea lor la Kiev, în 1229-1230, au purtat "avangărzile" misionare catolice până la marginea Europei, teritoriile dintre Volga și Ural, unde locuiau populații păgâne de seminții diverse, bulgari (Bulgaria Mare), unguri (Ungaria Mare). Zelul misionar al călugărilor dominicani nu a dat înapoi în fața dificultăților și primejdiilor oricât de mari. Cu asentimentul papalității, dominicanii din regatul Ungariei s-au străduit să-i convertească pe ungurii păgâni de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu suportau fără a mormăi morala strictă și interdicțiile aduse de monoteism. Nu renunțau cu ușurință la idolii lor și la magie. De asemenea, nu prea înțelegeau de ce conducătorul voia cu tot dinadinsul să-i țină mereu departe de celelalte seminții, prin circumcizie, de pildă, impunîndu-le o versiune mai strictă decît cea închipuită de magistrul său, Ikhanaton. Căci Moise tăiase orice punți între Aton și Regele-Soare. Întreaga lor ființă trup, simțire, gîndire se răzvrătea contra poruncilor unei religii care se apleca
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
În același chit, religia și personajul lui Moise pătrund, se difuzează în viața mentală a evreilor fără ca aceștia s-o dorească sau să-și dea seama. Ideile încolțite în mintea lor, departe de a fi dispărut, rămîn înscrise în arhivele seminției, gravate în inima fiilor lor: ele nu pot fi distruse. Ideile și amintirile sînt traduse convențional într-un fel de memorie colectivă, combinată cu alte noțiuni și imagini mai familiare, tălmăcite în limbaj popular. Cel mai remarcabil fapt nu este
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
magiei însemna că, spre deosebire de ceea ce se întîmpla prin alte locuri, preoții nu trebuiau să recurgă la ea în mod sistematic în scopul supunerii maselor"517. În același timp, le-a poruncit să rămînă mereu diferiți, să stea deoparte față de celelalte seminții. Respectînd cele cerute de el, evreii s-au impregnat cu caracterul lui, un caracter de minoritar, de paria, au spus unii, supus unui tiran interior (scopul, idealul) și nepăsător la trăirea mulțimilor compacte, fără teama de a merge pînă la
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Atena vorbește în greacă cu Ulise, asemenea lui Circe sau Calypso. Nu se știe în ce limbă vorbește Elohim cu Adam, înainte ca acesta să fi pus nume ființelor și lucrurilor (în ce limbă? Iar asta se întâmpla înainte de împrăștierea semințiilor la Turnul Babel?) Zeii le pot vorbi oamenilor, iar aceștia le pot răspunde, așa cum face, în limba lui, Moise pe muntele Sinai. Se mai întâmplă și ca zeii să răspundă pur și simplu făcându-și apariția când sunt chemați sau
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
nici o optică feminină. Însă le permite celor două autoare să se distingă de un SF ce promovează politica machistă "virilă". Ele se focalizează asupra noilor capacități cu care sunt înzestrați indivizi de tot soiul care se găsesc în diferite universuri: semințiile athshenilor, gethenienilor, cetienilor în cazul lui Ursula K. Le Guin; băștinașii din Tyranaël sau cei din Reine de mémoire / Regina memoriei (2006), în cazul lui E. Vonarburg. Noile trăsături singulare, insistând asupra diversificării ființei umane, sunt exploatate politic, în sensul
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
Adevărata povestire și înfățoșare a întâmplărilor neamului omenesc”. Potrivit concepției lui Mihail Kogălniceanu reconstituirea trecutului patriei trebuia să fie de o mult mai mare însemnătate și din acest motiv simte nevoia să reformuleze definiția istoriei pe care o consideră „Glasul semințiilor și icoana vremii trecute” și după formularea lui Karamzin, „testamentul lăsat de către strămoși nepoților, ca să le slujească de tălmăcirea 7 vremii de față și de povățuire vremii viitoare”. În felul acesta, istoria îi apare ca fiind „după Biblie” drept „Cartea
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
de sinteză - exprimându-și încrederea în forța poporului, în capacitatea lui de a face față vitregiilor soartei, încercărilor de împilare străină, marele patriot declara cu convingere că „ o națiune asupra căreia au trecut huni, goți, avari, vandali și atâtea alte seminții străine, o națiune care optsprezece veacuri cu toate atacurile timpului, cu toate năvălirile barbarilor, a rezistat și s-a ținut până astăzi... nu este cu putință ca să fie osândită de către providență, să piară tocmai acum în secolul naționalităților”. Înflăcăratul apărător
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
umple încet/ specia invizibilului se pregătește/ liliacul orb țiuie să nu se lovească/ drumul să-l afle/ și buha se-așază pe-acoperișul părăsit/ fluturele păros întinde aripile pe scoarța văruită/ gândacul cel negru mișună/ și-asemeni lui întregi mărunte seminții/ de apă de aer și de uscat.” Sub alibiul polarității tutelare, P. își desfășoară textele după un ritm de sistolă și diastolă, vertebrând dublul regim (nocturn/diurn) al ființei prin dublul regim al poeziei, disputată în egală măsură de vizionarism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
cuvântul lui Dumnezeu în limba lor, nu mai noi rumânii navem”. În statul de peste munți, la est de Carpați, prima carte tipărită în limba română, Carte românească de învățătură duminicele preste an, din 1643, a lui Varlaam, era destinată „întregii seminții românești, tuturor românilor care locuiesc în Moldova, Țara Românească și Ardeal”. Nicolaus Olahus afirmă că moldovenii „au aceeași limbă, aceleași obiceiuri și aceeași religie ca și cei din Țara Românească”. Limba moldovenilor și a celorlalți români „a fost odinioară romană
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
din istoriografia umanistă a epocii. În predoslovie face prima referire la unitatea poporului român: „Începutul țărilor acestora și neamului moldovenescu și muntenescu, și câți sunt în țările ungurești cu acest nume, român și până astăzi, de unde suntem și de ce seminție și cum au descălecat aceste părți de pământu”. Miron Costin este primul care cercetează originile întregului neam: „Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scot lumii la vedeare felul neamului, din ce izvor și seminție săntu lăcuitorii
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
și de ce seminție și cum au descălecat aceste părți de pământu”. Miron Costin este primul care cercetează originile întregului neam: „Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scot lumii la vedeare felul neamului, din ce izvor și seminție săntu lăcuitorii țării noastre Moldovei și Țării Muntenești și românii din țările ungurești, cum s-au pomenit mai sus, că toți un neam și o dată descălecați sântu, de unde sântu veniți strămoșii lor pre aceste locuri, supt ce nume au fostu
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
de neam și de limbă a românilor este un laitmotiv la Miron Costin în De neamul moldovenilor: „Iar acest împărat Traian pe aici au venit și au înconjuratu această parte din lume, s-au pomenitu și iel au descălecat neamul, seminția care trăiește până acum în Moldova și în Țara Muntenească și cât norod este în Ardeal cu acest nume: român”. „Măcară dară că și la istorii și la graiul și streinilor și în de sine cu reame, cu vacuri, cu
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
ideologie, pentru ca vinovăția unora să nu se reverse în întregime asupra întregii sale instituții. În mod evident, autoritățile imperiale nu puteau să facă o distincție netă între creștini, gnostici, montaniști și manihei, deoarece în ochii lor toți erau fiii aceleiași seminții și erau numiți sau considerați laolaltă creștini, după cum s-a văzut pe durata persecuțiilor, când i-au pus pe toți pe aceiași linie, condamnându-i la moarte deopotrivă. Evitând orice suspiciune, Clement Alexandrinul (+216), renumit maestru al școlii catehetice din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]