2,366 matches
-
citit! Bătrâna nu punea defel la îndoială spusele ginerelui despre existența acestei energii divine, binefăcătoare și secrete și accepta, în același timp, că preoții nu sunt tocmai onești. Nu-i vorbă, că - la fel ca toți cei mulți - accepta cu seninătate impostura multora dintre ei, dar - în același timp - se lăsa condusă de cunoscutul sfat-remediu: - Să faci, mamă, ce spune popa, nu ce face popa! - Mamaie, să mai facem o verificare! Uite, ține mâna stângă la locul ei pe genunchi, iar
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
aș fi fost dezamăgit sau dezgustat - nu! - ci pentru că oamenii aceștia simpli, aveam să constat mai târziu că sunt mai fericiți decât noi: ei nu au utilități, dar ei știu că aceasta-i dharma lor și și-o acceptă cu seninătate, ei nu au ego, ei poate că nu și-au părăsit niciodată zona în care trăiesc! Sunt umili și aceasta este a doua lor natură: pentru ei să doarmă pe ziare nu este o tapasia! Sunt săraci și umili, dar
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
nouă ce trebuia depășită și pe care am depășit-o, la fel ca și pe cea cu dușul cu căldărușa de la Belapur, la fel ca și odihna pe ziare de la Moscova! Și nu am fost singurul care să accepte cu seninătate tapasia: toți și-au găsit locul și au adormit cu gândul la bucuria zilelor următoare, la SHRI MATAJI, la Crăciun!... Practic, șocul s-a ameliorat repede și a dispărut complet, odată cu instaurarea somnului. Și de data aceasta, reprezentarea din cameră
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
într-o clipă redeșteptarea întregii mașinațiunii umane, o frământare de puteri mocnite, o reîntoarcere la suprafață a josniciilor morale ale ființei noastre umane, un amestec de instincte vulgare, o răspândire de cețuri dezordonate prin mintea noastră, gata să-i întunece seninătatea, să o pună în încurcătură și să-i paralizeze mișcările până la a-i provoca, în cele mai grave crize, întunecarea completă a minții. Într-o zi, satana a apăsat zdravăn acel mic buton al strămoșilor noștri, a făcut să le
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
nu exclud ca într-un viitor, mai mult sau mai puțin apropiat, să se ajungă la o despuiere a Bisericii și a bisericilor de toată averea lor; și dacă ar trebui să se întâmple asta, nu trebuie să ne pierdem seninătatea, ci, la fel ca Iov, va trebui să repetăm ceea ce noi, poate de multe ori, am sugerat cuiva care a suferit vreo pierdere, și nu vom avea nici un motiv să nu ne aplicăm asta și nouă: «Domnul a dat, Domnul
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
păduri sacre în care să părăsesc viața neștiut de nimeni; n-am iubit niciodată atât de mult ca acum stranietatea naturii. Obscuritatea fremătătoare din frunziș, murmurul difuz al apei, ciripitul păsărilor de aici aduc sufletului meu însetat de liniște o seninătate nesfârșită, aproape religioasă. Mi-a fost teamă că la Roma n-aș fi știut să mor împăcat. Aici nu mă mai tem de moarte; va fi ca și cum aș trece firesc de la un stadiu la altul, de la carnea trupului meu la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
la care participam când eram la Roma. Viața mea tinde să semene cu aceea a unei plante sau a unui animal. Mă simt în armonie și în sincronie binefăcătoare cu natura. Toate astea sunt însă obârșia unei noi și nesecate seninătăți. Stârv Azi-dimineață am văzut câțiva pescăruși care se luptau între ei cu sălbăticie ca să acapareze cât mai mult dintr-un corp sfâșiat care zăcea însângerat pe țărmul mării. M-am apropiat curios; era vorba de un stârv, dar nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
piața publică, sub ochii disperați ai discipolilor mei. Poate că Augustus n-ar mai fi avut un pretext plauzibil ca să mă exileze. Frumusețe E primăvară. Soare. Rândunici. Albine. Briză. Verde. Totul strălucește. Părtaș la acest spectacol netrucat, simt o mare seninătate și o plăcere atât de intense, încât mi-e teamă să nu mor din cauza lor. Mă simt sufocat de atâta frumusețe pură, de nimic contaminată. suferință Mi-e rău. Mă dor viscerele de parcă ar fi sfâșiate de un cuțit. Trec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
rămân definitiv pe țărmul ăsta, în acest loc pustiu. Aș putea fugi la parți sau să pornesc către nord, dincolo de Istru. Dar eu mă simt legat de insula asta, de casa asta. Aici mă descopăr surprinzător de autentic: am atins seninătatea și măsura în gesturi. Sunt fericit în anonimatul și în simplitatea asta a mea de a exista nebăgat în seamă de nimeni. Când nu mă mai regăsesc în această dimensiune, reiau discuțiile cu Aia. Constat la ea harul unei făpturi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Religia impune ca insul cel mai bun să fie trimis ca mesager la Zalmoxis, iar colectivitatea întreagă se bucură de acest eveniment. La drept vorbind, mie mi se pare ciudat că tocmai cel mai bun este trimis pe lumea cealaltă. Seninătatea și bucuria lui în actul sacrificial mă uluiesc. Eu nu pot accepta soarta asta; aș vrea doar să trăiesc, fiindcă, oricum, am moartea înlăuntrul meu. Aia îmi va aduce leacuri. Sper că acestea vor izbuti să-mi potolească istovirea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
în care vor fi primite ca în propria lor casă.” O problemă individuală Herodot narează ocultarea zeului get și epifania care i-a urmat după patru ani. Eu nu caut nici un fel de epifanii: am nevoie numai de a dobândi seninătatea înainte de a muri. Moartea - așa cum o predică doctrina zalmoxiană - nu e decât o problemă individuală a reintegrării în starea noastră nemuritoare. Va trebui să asist la transmigrările sufletului meu până când el se va încarna din nou într-un om. Metamorfozele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
că-i foarte ciudat să citești un dialog filozofic într-o colibă prizărită de pe o insulă necunoscută. N-aș fi crezut niciodată c-o să mă ocup cu o lectură subtilă ca asta în acest loc atât de rustic, cu această seninătate care sălășluiește acum în cugetul meu și alături de o femeie getă ce reușește să interpreteze savant fiecare nuanță a lui Platon. Inalterabilitate În realitate, mă schimb doar în aparență. Totul e înșelător. Trebuie să izbutesc să ating înaltele profunzimi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
împotriva vieții sau a morții? Mut Sunt pe cale să devin mut. Nu mai izbutesc să rostesc nici un cuvânt de săptămâni întregi; nu mă mai deschid nici către Aia. Ascult glasul pescărușilor și pe cel al insectelor și simt cum o seninătate atotputernică pune stăpânire pe mine. Mă bucur de această plinătate a vieții. Ce-aș putea să cer în plus? Gimnastică Dacă nu mă mișc, trupul mi se degradează. Își pierde funcționalitatea. Trebuie să respect un program foarte precis: înot, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
decât dorința de a recupera limita condiției efemere. Eroul alege să trăiască în ciclul Marii Reîntoarceri și refuză nemurirea - iată un hybris surprinzător! Dar asta se-ntâmplă numai după ce a ajuns să-și atingă ținta cognitivă. Geții acceptă cu mare seninătate realitatea morții. Potrivit preceptelor propovăduite de Zalmoxis, să trăiești înseamnă să mori. Să nu mori, înseamnă să nu trăiești. Deci să trăiești pentru moarte. Să trăiești pentru a-ți căuta moartea ce ți se potrivește. Și totuși, eu nu reușesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
împreună cu ea, am asistat la ritualul sacrificial. Am observat unele semne care mi-au amintit că tocmai de acolo, cu patru ani mai înainte, un tânăr mesager pornise ca să ajungă la zeu. Asta mi-a dat un simțământ de mare seninătate, a fost ca un fel de iluminare. Aici trebuia să ajung. Cred că am înțeles. Nu întâmplător am părăsit Roma; nu întâmplător am ales chiar pământul ăsta pentru exilul meu voluntar. Asta era ținta. Invitație Impenetrabili, brazii și mestecenii își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
un lac de sudoare. Descopăr că doar visasem, și o fericire nouă îmi străbate trupul. Și totuși, spaima trăită în vis mă lasă epuizat, aproape lipsit de puteri. Paupertas Această paupertas în care trăiesc aici mă ajută să percep adânca seninătate a naturii. Natura e așa „săracă”, deoarece e ea însăși. Nu poate să se pervertească. Refuză să fie narcisică. Călăuză Cred că Aia a dispărut tocmai pentru că, în momentul acesta, trebuie să rămân singur și să mă lipsesc de îndrumarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
înșiruiau hieratic în fața unui maestru care-i învăța doctrina lui Zalmoxis. Dintre acești novici aveau să se aleagă apoi viitorii preoți, îmi spusese Aia la Tomis. Eram atent să nu-mi scape nici un amănunt: pe chipul tuturor era zugrăvită o seninătate solemnă. Mă priveau cu o detașare rece. Nu-l vedeau în mine pe Ovidiu poetul; mă observau cu indiferență, de parcă aș fi fost o piatră sau un melc. În mod straniu, eram cu totul marcat de situația nouă în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
simțit un fel de iluminare. Viitor Trăiesc deja în viitor. Gesturile, cuvintele, acțiunile mele nu mai au nici un sens. Când îmi va veni ceasul, simt că voi fi liniștit. Aș vrea ca moartea să mă cuprindă într-un moment de seninătate și să mă găsească în pace cu mine însumi. Presentiment Am acest presentiment că Aia s-a înecat. N-a acceptat să se întoarcă la curtea din Sarmisegetuza și a ales această soluție. La ora asta, trupul ei ar trebui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Dinu Rachieru vizitat de "gânduri uriașe", trăiește în proiecție cosmică; are instinct metafizic și deschidere spre arhetipal, caută mereu nemulțumit, incapabil de a se fixa idealitatea și muzicalitatea. Cunoaște tensiunea gândului, zborul, "eliberarea", plonjând în actualitate. Este vizionar, de o "seninătate abstractă" sau cutreierat de neliniștile unui spirit damnat". Și, în continuare: "stăpânea, precum puțini, "cunoașterea trecutului românesc" și așeza [...] faptele mărunte, trecătoare, în "maiestuoasa curgere a dezvoltărilor istorice". Iubea ritmul organic, nu febra salturilor; cinstea, prin imersi unile sale temporale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
universului, explozia unui început care, identificându-se cu infinitul, nu poate fi numai un început. Imobilitatea cosmică fixând pe ea dinamica stelelor și traiectoria unui Hyperion deosebit de oricare alt Luceafăr poetic din orice literatură ar fi vorba. A perceput cu seninătate destinul geniului atotcuprinzător și a știut să ilumineze cu lumina calmă a omenescului distanța între Hyperion-El și oricare Gretchen-Cătălina-Veronica-Leonora. Totul instaurat sub perspectiva Infinitului: "Un cer de stele dedesubt. Deasupra-i cer de stele"..." Gestul lui George Uscătescu de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
economia e chintesența «Reformei Sociale» și a tuturor reformelor) și tot atât de ideala ordine a conta bi lității, beneficiul net pe 1923 a fost de două mii de lei! Acesta e scopul industriei, reflectează stoicul Beldie (deși Îi bănui oarecare melancolie sau seninătate): să dea de lucru și să Între țină pe muncitor, reducând la minim câștigul capitalului. Dar pagubele? Dar uzura mașinilor? Dar gândul și frământarea care veghează asupra tuturor? Patronul? «Patronul nu e decât depozitarul unei mici flăcări de conștiință.» Ești
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
nici nu te aștepți sau de la cineva la care te aștepți cel mai puțin. Era pe la sfârșitul lui aprilie și în dimineața aceea cerul era foarte degajat, iar norii care se arătau în înaltul cerului fără margini nu puteau ascunde seninătatea și frumusețea acelei zile. Un stol de vrăbiuțe, una și una, apărute ca din senin se lăsaseră jos, ciuguliră ceva foarte repede, apoi de pe niște frunze mari de brusture înghițeau în voia lor câte o picătură de apă rămasă de la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
băiat îi surprinde privirea sau îi istorisește cine știe ce poveste nebunească, nu așa cum se întâmplă în adolescență. Astăzi m-am îndrăgostit și voi fi soția „acestui Valentin” atât de „galanton” și atât de „curtenitor”. Tot astăzi, cerul râde cu mine în seninătatea lui, nespus de albastru și însorit, iar aerul e proaspăt și chiar luminos la fel de incitant și răcoros ca un vin alb scos dintr-o frapieră cu gheață. Port o rochiță ciclame din cele mai scumpe materiale, cu o panglică sub
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de acasă, făcută la ibric. - Și de ce îți mai esti dor? - De foarte multe. Bărbatul blond îi atinse un punct sensibil, iar ea simțea că nici lumina unui fulger nu ar fi putut pătrunde în sufletul ei, dar își păstrase seninătatea feței și surâsul. - Mai dorești ceva? O întrebă Leon destul de politicos, încercând să tragă suficient aer în piept pentru a putea articula această ofertă. - Nu, mulțumesc de amabilitate! E suficient pe ziua de azi. În minutul următor, o liniște ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
preoții (în cazul nostru preoții franciscani) au transformat infernul într-un loc al salvării sufletești. Având ca pildă jertfa cristică, au preschimbat locurile de supliciu în Golgote pe care le-au urcat, purtându-și Crucea, păstrând în ei demnitatea și seninătatea unui sacerdoțiu. Ce perversiune ideologică i-a putut aduce pe acești pașnici și fideli cetățeni ai României eterne, dedicați prin profesie Păcii și Binelui, în postura de „bandiți”, de „criminali”, de „uneltitori”, așa cum pretindeau procesele verbale de anchetă și sentințele
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]