4,282 matches
-
al II-lea. Și Rigo, tâmplarul. Iar acum Fabio, un matematician. Cineva ucidea oamenii legați Într-un fel misterios de un plan ale cărui hotare rămâneau de neînțeles. Într-acestea, auzi pași greoi ce urcau scările. Ieșind pe palier, Întâlni silueta masivă a lui Jacques Monerre. Poetul Îi tăie calea. - Îmi imaginez că știi ce s-a Întâmplat. Francezul Încuviință. - Am văzut trupul, replică el sec. Un accident? Dante tăcea, limitându-se să Îi scruteze reacțiile cu atenție. Dar omul rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nou atenția asupra tablei de șah. Arăta spre micul pion, Încă ascuns după veșmintele reginei albe. Îl luă ușurel și Îl depuse În colțul extrem. Apoi, mai căută două piese negre decorate cu un soi de mitră, care aminteau de silueta unui episcop, și le așeză alături de el, ca pentru a-l apăra. - Fiul a fugit? Ascuns printre... clerici? o zori Dante. Femeia mai Întâi scutură din cap, iar mai apoi, ca și când s-ar fi răzgândit brusc, se apucă să Încuviințeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
alcătuiau, ar fi fost conținut Înțelesul pe care Îl căuta. Dante recunoscu de Îndată textul ce făcea obiectul lecției: era Facerea, și anume narațiunea primelor zile ale Creației. Se așeză pe colțul băncii celei mai apropiate. Atunci observă, printre ascultători, silueta plăpândă a lui Bernardo, care, aplecat peste tăblițele cerate, scria notițe cu repeziciune. Deodată Își ridică ochii, iar privirile li se Încrucișară. Închise brusc tăblițele, schițând un semn rapid de salut. Între timp, Arrigo părea să se fi apropiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vreme faptele dumitale neliniștesc Sfânta Biserica. Dante se sumeți cât era el de Înalt. Dar un fior Îi străbătuse șira spinării la auzul acelor cuvinte. Trebui să se stăpânească din greu ca să nu privească În jur. Îi reveniră În minte siluetele amenințătoare În alb și negru pe care le văzuse la abație, scrutând ca niște șerpi tot ceea ce se petrecea. Era sigur că Noffo, șeful inchizitorilor, se afla pe aproape, poate ascuns În camera alăturată. - Așadar, spune-mi ce vrei. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Este imposibil să Îi ceri unui om aflat În primejdie să nu se apere: nemo ad impossibilia tenetur. Și te vei bucura de sprijinul nostru puternic În acțiunea dumitale. Cardinalul bătu puternic din palme. Într-o clipă, dindărătul cortinei ieși silueta posomorâtă a șefului inchizitorilor. Noffo Dei, În loc să vină direct spre el, făcu o bucată de drum pe lângă perete, ca și când ar fi vrut să evite lumina soarelui care pătrundea pe fereastră. Apoi, ținându-și mâinile ascunse sub mânecile sutanei În alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
auzi o mișcare În spatele ușii și o mână care atingea clanța. Dar nu avea putere să se Întoarcă. Când izbuti, să o facă o văzu pe necunoscuta care intrase și aștepta nemișcată, rezemată În cadrul ușii. - Pietra... tu? Murmură el, recunoscând silueta mlădioasă a femeii. Lumânarea de pe masa de scris abia cu greu reușeau să o scoată din umbră. - Cum ai intrat? - Femeile Lagiei găsesc mereu porțile deschise. Am prieteni și printre gărzile tale, replică femeia cu râsul ei vulgar. Dante se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dorea să se elibereze de trupul istovit, aflat pe punctul de a se desface În bucăți. După o clipă de inconștiență, Își redeschise ochii, din nou de veghe. I se părea că auzise un pas ușor apropiindu-se. Apoi, o siluetă Întunecată se interpuse Între el și ieșirea din ulicioară. Sub imboldul acelei noi primejdii, forțele i se redeșteptară. Se ridică În picioare, rezemându-se cu spatele de zid și rămânând nemișcat, În așteptare. Își duse mâna la mânerul dăgii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Își atinsese ținta. Ici și acolo, pe acoperiș, poetul văzu cum se luminau punctele roșiatice unde acoperământul din lemn fusese găurit de loviturile săgeților. Între timp, reflecta neliniștit la ce era de făcut. Prin poarta larg deschisă a bisericii zări siluetele confuze ale altor oameni În mișcare. Se aruncă brusc Înainte, ajungând până la claustrul abației prin poarta smulsă din țâțâni. Purtat de propriul elan, se agăță de ușor, privind În jur. Ceilalți alergau și ei Într-acolo, acum că toată năuceala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să scape de prezența stingheritoare a cadavrului și dispărură iute cu trupul. Poetul ridică În spate lada cu mecanismul și Îi urmă la rândul lui, după ce luase, cu mâna cealaltă, lampa lui Elia Învelită Într-o pânză. În afara mânăstirii zări siluetele Întunecate a doi membri ai confreriei, ascunși În cape. Unul ținea hulubele unui car cu roți mari, acoperit cu o perdea neagră, sub care călugării așezaseră deja trupul lui Arrigo. - Suntem aici, frate, zise celălalt, care ținea un mic opaiț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
câtă? Simți o mână grosolană care Îl scutura și un glas aspru ce Îl striga pe nume. - Trezește-te, messer Durante! Ce s-a Întâmplat? În jurul său, câteva forme obscure se agitau, Învârtindu-se prin spațiul gol al Baptisteriului. Recunoscu silueta bondoacă, Înarmată până În dinți, a șefului gărzilor. - Ce s-a Întâmplat, priorule? Îl auzi repetând pe un ton neîncrezător. Sângele ăsta... Dante Încercă să se repună pe picioare, făcând apel la ultimele sale puteri. - Straja de la Porta ad Aquilonem a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o portiță întredeschisă către niște ierburi înghețate și strivite, o poartă care zăvorește o incintă largă cu ziduri înalte și, dincolo de această incintă, un parc, un parc adevărat, cu pomi adevărați și, în spatele acestor pomi care își încrucișează crengile goale, silueta unei clădiri înalte, o casă boierească, un mare și complicat edificiu. Brăchut este cel care îi răspunde, frângându-și mâinile de frig: — Păi, este parcul Castelului... — Un castel..., reluă judecătorul ca și când puțin i-ar fi păsat de el. — Păi da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la picioare doi săculeți de piele maronie ale căror fermoare de cupru păreau să ascundă mari mistere. Ținuta ei era simplă, fără efecte sau înflorituri. Se aplecă puțin, ridică cele două trăistuțe și dispăru ușurel din raza privirii noastre, cu silueta ei delicată pe care seara o învăluia într-un abur albăstrui, roz, cețos. Fata avea un prenume, am aflat mai târziu, în care dormita o floare, Lysia, iar acest prenume i se potrivea ca o rochie de bal. Nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a o găzdui pe tânără în casa din parc. Tăcu, așteptă, părea o fiară care ar fi izbit cu o lovitură puternică gardul unui parc sau trunchiul unui stejar gros. Procurorul nu răspunse nimic. Privea prin vitraliul ușii de la intrare silueta ușoară care se plimba liniștită înainte și înapoi, apoi îi dădu de înțeles primarului că dorea să o vadă pe tânără, iar ușa se deschise și Lysia Verhareine intră. Aș putea broda pe marginea acestui episod, n-ar fi prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Mergeam zilnic, sau aproape zilnic, pe malul micului canal, unde continuam să examinez locul ca un câine îndărătnic sau imbecil, mai puțin pentru a găsi un detaliu esențial cât pentru a nu lăsa lucrurile să alunece în uitare. Adesea, ghiceam silueta înaltă a lui Destinat dincolo de zidurile parcului și știam că mă vede umblând pe acolo. De când se pensionase, nu mai ieșea aproape deloc din casă, și nu mai primea oaspeți. Își petrecea zilele în tăcere, fără ca măcar să citească, așezat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
le prinde și le ia cu ea, expresia de vultur e izbitoare. Mă rog, e viziunea ei!, își schimbă privirea, glasul, încearcă să recite cald-artistic, așa cum vorbea când înregistra clipurile publicitare de la televiziune, când încerca să își moduleze glasul și silueta după textul în care vorbea de una, de alta (mâncați bomboanele noastre, sunt cele mai dulci!, țineți rețeta aceasta de slăbit și veți fi ca niște silfide, purtați „inelul secolului”, ca mine, și veți avea o viață plină de realizări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
creație rară... Dar teatrul m-a făcut uneori fericit, când am venit în București, că mă însurasem și am dat concurs să intru în Capitală, am început să joc aici, făceam Steaua fără nume, eram foarte bun în spectacol, aveam siluetă, eram subțire, nu ca acuma, parcă sunt Maurice Béjart la bătrânețe, când am dat la facultate, cu Miroiu am vrut să intru, că mi se potrivea, pe urmă m-am răzgândit și am dat admiterea cu Rică Venturiano, dar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ca un rege exilat din dinastia Stuart, care așteaptă să fie chemat să-și ia țara În stăpânire. Pe atunci Monsignor Împlinise patruzeci și patru de ani și deborda de energie. Era puțin cam prea dolofan pentru a avea o siluetă de o simetrie perfectă, cu părul de culoarea firului de aur și cu o personalitate strălucitoare, cuceritoare. Când intra Într-o Încăpere, Înveșmântat din cap până-n picioare În solemnele odăjdii purpurii, semăna cu un amurg pictat de Turner și stârnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se crapă de ziuă, și să cânte arii de tenor către stele, stârnind emoții amestecate În sufletele studenților din culcușuri, În funcție de dispoziția fiecăruia. Acum, undeva departe, pe linia părelnică a străzii University Place, o falangă albă a spart Întunericul și siluete În marș, cu cămăși albe și pantaloni albi, au apărut Înaintând ritmic pe stradă, braț la braț și cu capetele date pe spate: „Înapoi - Înapoi, Înapoi la Nassau Hall. Înapoi - Înapoi, Pân’ la Locul cel mai fain. Înapoi - Înapoi De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
noapte s-a lăsat ceața. Curgea În jos din luna de pe cer, se aduna În jurul turnulețelor și fleșelor, iar la urmă s-a așezat la un nivel mai coborât, așa că vârfurile visătoare continuau să se avânte maiestuos către bolta cerească. Siluetele care punctau ziua ca un roi de furnici se mișcau acum grăbite, ca niște fantome subțiratice, intrând și ieșind din prim-plan. Clădirile gotice și chiliile erau infinit mai misterioase, așa cum se iveau brusc din pâclă, conturată fiecare de nenumărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
parter, În sala mare a clubului, a fost Înconjurată pentru moment de fetele cu care făcuse cunoștință după-amiază, pe urmă a auzit vocea lui Sally repetând o listă de nume și s-a pomenit făcând reverențe În fața unui sextet de siluete alb-negre teribil de rigide și vag familiare. S-a auzit undeva numele Blaine, dar la Început ea n-a reușit să-l localizeze. A urmat un moment foarte confuz, foarte juvenil, de Înghionteli și bătăi stângace pe umăr, din pricina căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
umbrele căruia veneau pașii, târșâindu-se... târșâindu-se... Își imagina că „ prost “ și „bun“ se combinaseră cumva prin asociația de idei anterioară. Când a strigat astfel, n-a fost deloc un act de voință. Voința l-ar fi Îndepărtat de silueta ce se mișca pe stradă. Strigase aproape din instrinct, din străfundul straturilor supropuse de tradiție Înnăscută sau ca o rugăciune venită de undeva departe de noapte. Apoi s-a auzit ceva ca o bătaie slabă de gong și prin fața ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
gura din oglindă. Apoi stinge luminile și iese din cameră. Un moment de tăcere. Câteva acorduri de pian, ropot de tobe bătute discret, foșnet de mătase proaspătă, toate se amestecă afară, pe scări, și se strecoară Înăuntru prin ușa Întredeschisă. Siluete Încotoșmănate trec prin holul luminat. Râsul ce vine de jos se dublează, se triplează, se multiplică. Pe urmă cineva intră, Închide ușa și aprinde lumina. Este CECELIA. Se duce la șifonier, deschide sertarele, se uită În ele și ezită. Merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fulgerat din nou și el s-a putut uita atent la cea care se afla lângă el, pe căpița plină de apă, la trei metri deasupra pământului. Dar fata Își acoperise fața cu mâna, așa că n-a văzut decât o siluetă subțire, cu părul ud, negru, tuns scurt, și mâini mici, cu degetele mari curbate Înapoi, ca ale sale. - Stai jos, i-a propus ea amabilă când Întunericul i-a Înghițit iar. Dacă șezi vizavi de mine În gaura asta, poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
tocmai picase la Institut pentru că nu citise lecția despre aparatul de fotografiat. Slavă Domnului, Mihai este azi unul dintre cei mai buni operatori din țară, iar eu trag nădejde în sufletul meu că nu numai din țară. Radu Beligan, o siluetă prelungă, osoasă, cu gândurile undeva departe, cu ochi iscoditori, neliniștit, mereu gata să te năucească spunând o vorbă de duh colosală, cu o poftă nebună de teatru. Este teatrul însuși, în forma lui cea mai pură. Un El Zorab al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
moară, amână chestia pentru câțiva ani, dar face o scenă de zile mari. Nu mi-am propus să povestesc despre Moni, pentru că ar trebui să scriu numai despre el o carte, și încă una sănătoasă, dar îmi apare ca o siluetă dintr-o stampă japoneză, dintr-o singură linie. Fără el nu am fi fost nimic, nici unul dintre noi, Moni era cu adevărat șeful clasei, avea un dar special, chiar dacă părea că nu face nimic, puncta din când în când cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]