1,275 matches
-
peste tot în jurul meu, până în urmă cu câteva zile. Mă simt sleit de forțe, dar fericit. Saint Jean este un mic oraș pe malul râului Nive și forfotește de pelerini. Impactul meu a fost foarte puternic, o trecere radicală de la solitudinea care m-a însoțit mereu de când am pornit, de la Genova, la imersia într-o mare de persoane echipate pentru pelerinaj și care, efectiv, umplu străzile puține, de altfel, ale localității. Peste tot vezi magazine, baruri, restaurante, hoteluri și locuri de
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
fiecare pas al acestui drum. M-am încredințat Lui cu iubire, ca un copil în brațele părinților, iar El m-a purtat aproape pe brațe, deși nu mi-au fost străine nici 199 oboseala, foamea, setea, căldura dogorâtoare, momentele de solitudine dureroasă, ispitele, tentațiile. Experiența mea ca om, ca simplu om, confruntarea cu umanitatea mea, nudă, despuiată de orice mască sau artificiu, m-a apropiat mai mult de mine, creatură simplă, umilă, fragilă, și totuși puternică datorită inteligenței și voinței cu
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
matură și am târât-o în picioare prin cameră. îO pusesem deja pe umeraș, dar m-am întors la șifonier, am luat-o de pe umeraș și am pocnit-o până i-au sărit capacele, făcând din ea țapul ispășitor pentru solitudinea care-mi marca existența.) în timp ce, respirând cu greu, îi promiteam rochiei că aia era ultima oară când mai vedea lumina zilei, telefonul a început să sune. — Cine naiba o fi? m-am întrebat, sperând că era o greșeală ca să pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
scrise Drusus, „că, pentru a-i îngădui lui Tiberius să facă toate acestea, trebuia să-i asigure o izolare completă. Și, cu aceste instrumente, s-a făcut pe sine stăpânul Romei“. Tiberius mergea din ce în ce mai des în insula Capri, superbă în solitudinea ei. În punctul cel mai înalt se ridica enorma vilă imperială, care îi era dedicată celui mai mare dintre zei și a intrat în istorie ca Villa Jovis. „O asemenea izolare ar fi de nesuportat pentru oricine, însă pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pună să se construiască o hermă cu două fețe, ca aceea a lui Janus, vechiul zeu italic al Soarelui și al Lunii, numai că pe o parte avea să fie chipul barbar al tracului Aesopus, care trăia într-o aspră solitudine, neîngrijit, cu părul ciufulit, având și el experiența sclaviei, „iar pe cealaltă - chipul gânditor, înspăimântat din cauza închisorii, al dragului meu poet, al lui Phaedrus al meu“. Acum ușa de la zothecula era din nou deschisă, și toți se arătară în prag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ușa înainte de culcare. Aștepta zorii, zorii tot mai leneși ai zilelor de iarnă, întins în pat, singur. Uneori însă, în toiul nopții, se ridica și se ducea pe neașteptate, trezind paznicii și sclavele, în camerele Miloniei, care îi respectase întotdeauna solitudinea și intrase în apartamentele imperiale o singură dată, după teribila noapte din Horti Vaticani. Împăratul venea în camera ei - ușa era mereu întredeschisă și o lampă mică ardea într-un colț -, se prăbușea pe pat, îmbrățișând-o cum și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pagini exegetice, studiat în școli și universități, tradus în numeroase limbi de mai largă sau mai restrînsă circulație, precursor al tuturor „revoluțiilor” artistice ulterioare... Dubla personalitate - diurnă și nocturnă, de grefier „burghez” la Curtea de Casație și artist meloman diletant -, solitudinea excentrică, oarecum ascetică, aerul cvasimistic de inocență conservată cu încăpățînare, dincolo de pragul maturității, enigmele biografiei, sinuciderea la o vîrstă tînără ș.a.m.d. îi vor asigura lui Urmuz o aură postumă în care tot mai mulți emuli nonconformiști își vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lumina un foșnet de frunze moarte se coboară din tălpi în sus către genunchi *** câteodată tremurul frunzei îl port cu mine în sânge până-n jos la glezne acolo unde iarba și roua se unesc sub tălpile goale într-o părtașă solitudine prin anotimpuri rugi ** câteodată tremurul frunzei îl simt rostogolit până la umerii mei până la buzele tale acolo unde nimeni nu calcă lacrăma firului de iarbă un cântec gângurit lăsat-am ca pe un rug înflorit să se-audă în tremurul frunzei
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
-i vine tare greu să-și recapete o aparență de stăpînire de sine, ambianța sinistră a vechiului castel Îi accentua nervozitatea, cel mai mic trosnet o făcea să sară În sus, era cuprinsă de senzații ciudate, cînd cele ale unei solitudini funebre, cînd cele ale unei prezențe invizibile și amenințătoare. CÎnd marea tapiserie de pe culoar se ridică brusc la doar cîțiva metri de ea, scoase un urlet și se ghemui Într-un colț. Două fantome tocmai Își făcuseră apariția. Marie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
puțin la lumină. Sămânța devine "mirabilă" prin dozarea luminii. Un ou cu plod... Îl urcă-n soare și cunoaște! spune poetul (Ion Barbu). "Lonely George" este unicul exemplar uitat în lume din specia sa. El a trăit într-o perfectă solitudine, supraviețuind printr-un miracol, departe de orice exemplar asemănător lui, până la vârsta de șaizeci de ani, când a fost descoperit de oameni. Acum este înconjurat cu multă afecțiune de două femele, foarte apropiate de specia sa, pe care el continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fapt, subiectul este mai Întâi de toate inter-subiect, co-subiect: istoria «mea», viața «mea» Îmi sunt delegate de ceilalți. Narcis și Robinson Crusoe: iluzia romantică a insularității sub semnul oglinzii. Vanitate a unui subiect imaginar, a diferenței absolute. Unde este adevărata solitudine?”2. Deși conștient de această capcană, dandy-ul nu contenește a se adânci În contemplarea propriului spectacol, străduindu-se din răsputeri să fie unic, de neimitat, mereu distant, mereu provocator. Nimic mai riscant pentru o condamnare la singurătate. Un risc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
contenește a se adânci În contemplarea propriului spectacol, străduindu-se din răsputeri să fie unic, de neimitat, mereu distant, mereu provocator. Nimic mai riscant pentru o condamnare la singurătate. Un risc asumat Însă cu voluptate. Dar despre ce tip de solitudine ar fi vorba În cazul dandy-lor? Baudelaire Îi conferă o dimensiune aproape ascetică, deoarece, pentru el, dandysmul e „un fel de religie”, Învecinată cu „spiritualismul și stoicismul”. Însă proiectul interior al dandysmului - să-i spunem „metafizic” - nu seamănă câtuși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
viața, pentru că nu și-o poate trăi. El și-o joacă până la moarte, În afară de clipele În care e singur și fără oglindă. A fi singur, pentru un dandy, Înseamnă a nu fi nimic.”1 Într-un foarte scurt capitol dedicat Solitudinii În Micul dicționar al dandy-ului, G. Scaraffia susține că această singurătate ar fi „o formă de rezistență codificată, blândă și disperată În fața refuzului societății de a-l integra pe cel care nu se supune exigențelor ei”2. Așadar, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dat de dandy-ul Narcis În fața oglinzii (care, la un moment dat, opacă, nu Îi mai returnează nici o imagine, nici măcar propriul chip) se dezvăluie complicata „strategie a vidului”2. Neputința de a simți, neantul emotiv, desubstanțializarea, incapacitatea de atașament afectiv, solitudinea, vulnerabilitatea, refuzul pasiunilor, dar mai ales trăirea În simulacru - toate acestea Îl apropie mult pe Narcisul postmodern de dandy-ul „clasic”. Inutil, ineficient, nefructuos, superfluu, van, deșert, steril, futil, efemer - o suită de atribuiri, sinonime totale ori parțiale, care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mamei, e la origine naturală. Dimpotrivă, virtutea e artificială...”2. S-a spus că, atunci când dandy-ul premeditează seducția, ea se despovărează de dorință, rămânând „riguros sterilă și fără urmări”3. În consecință, strategiile seducției dandy au ceva dintr-o solitudine onanistă, dintr-un infantilism masturbator. Fără Însă nici o bucurie a plăcerii manifeste. Dacă am inventaria sistematic mijloacele prin care un dandy Își elaborează strategia de seducție, s-ar vedea că el apelează la ambele formule descrise de Baudrillard. Una ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
contractul, dimpotrivă, câți nemulțumiți și revoltați? Ce-i de făcut? Nimeni, bineînțeles, nu se gândește să ceară justificare proletariatului - ceea ce ar duce la o declasare tot atât de reală, dar În sens invers. Nimeni, de asemenea, n-are curajul să revendice marea solitudine liberă, alegerea de sine În spaimă, așa cum vor face, asumându-și destinul, un Lautréamont, un Rimbaud sau un Van Gogh. Unii, ca frații Goncourt sau ca Mérimée, vor căuta favorurile unei aristocrații de parveniți și vor Încerca, fără vreo satisfacție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mai mult decât distante. Această Întâmplare măruntă avea să fie preludiul unui șir de evenimente incredibile, al căror ecou, Încă, nu s-a stins cu totul. Nu va ști nimeni, niciodată, ce a determinat-o pe bătrâna doamnă să abandoneze solitudinea severă În care se claustrase timp de trei decenii și să accepte apropierea unor străini de acele locuri și, mai cu seamă, de ea Însăși. Fapt este că În vara anului următor, În iulie 1946, Noel (fost Nicolae) Corbu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lui Huysmans din A rebours o rezumă astfel : După el, nu erau decît două modalități de a și amenaja dormitorul : fie să faci din el un alcov excitant, un loc de delicii nocturne ; fie să dai naștere unui loc de solitudine și de repaus, un refugiu de gîndire, un fel de oratoriu. În primul caz, stilul Louis XV se impune persoanelor delicate (...) ; într adevăr, doar acest secol al XVII-lea a știut să învăluie femeia într-o atmosferă vicioasă, rotunjind mobilele
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
preferat să pierd vremea aici, să mimez faptul că am ceva foarte important de făcut, să mă păcălesc pe mine însămi... Un timp chiar am reușit. Apoi am văzut că este vorba despre altceva: despre o căutare aproape maladivă a solitudinii... Nu mai am puncte de sprijin. M-am întrebat: "Ce să fac în satul acela?" Va avea loc obișnuita reuniune de familie românească. În zona noastră, familiile se reunesc doar la înmormântări și nunți, adică din obligație. M-am săturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
lui Încețoșă sticla, așa că nu mai putu vedea din cei care treceau mai mult decât niște trăsături disparate, niște ochi aruncând priviri furioase, o rochie din mătase mov, un guler clerical. O singură dată a fost tentat să-și Întrerupă solitudinea crescândă și șterse sticla cu degetele, la timp pentru a vedea o fată subțiratică, În balonzaid alb, dispărând În lungul coridorului, spre clasa a doua. O dată se deschise ușa și un bărbat mai În vârstă aruncă o privire Înăuntru. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În recepția unui Hilton. Nici la Polul Nord nu mai puteai scăpa de oameni: parcarea era mereu supraaglomerată și uneori, când urșii polari prinși În ritualul Înmulțirii dezlănțuiau alarmele auto, mii de flash-uri compuneau o auroră boreală În noapte. Da, solitudinea ajunsese un mare lux În acele vremuri, dar dacă era greu să fii singur undeva, să fii cineva devenise aproape imposibil. Eu Însumi fusesem prins din urmă de oastea căutătoare de senzații tari. Colecția personală de șaptesprezece fracturi ajunsese de-
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
șansă ca prima doamnă cu care-o să te-nsoțești să nu poarte o coasă În spinare. „N-ai auzit de sexul prin computer?“ m-a Întrebat Într-o seară Olaf, În timp ce, la un pahar de bitter, Îi vorbeam despre necazurile solitudinii și despre lipsa unui element feminin cu care să Împărtășesc cele câteva senzații amoroase rămase În contul deschis cândva la banca vieții. Vorbele lui m-au luat prin surprindere. După zeci de ani petrecuți Într-o firmă de contabilitate, priveam
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
În mintea Lui, trebuia să fiu contabil? Visam la o viață confortabilă, În slujba unui mafiot cumsecade, căruia să-i ascund taxele de protecție Încasate prin deconturi ingenioase, să construiesc imperii off-shore În paradisuri fiscale, iar seara, Întors acasă În solitudinea mea plină de cifre, să calculez neîntrerupt impozite și contribuții la casa de sănătate. Și iată-mă, câștigând abia cât să cumpăr două sticle de vodcă pe zi... — Bietul de tine, m-a căinat Vera, așezându-mi domol palma pe
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
largi și negre. Se pierde în dunga unor uliți ascunse... Străinul ar putea fi recunoscut, spun cei intrigați : chipul supt, fruntea prelungită de calviție, tremurul gesturilor excesiv protocolare. Informațiile parvin greu... ciudatul personaj ar fi un mare talent, care preferă solitudinea și pitorescul. Câțiva zeloși se întorc de la librăria din centru purtând ca pe un trofeu romanul, prima operă a acestui bizar necunoscut, recomandat cu înalte calificative. Personaje de toate vârstele și mărimile. Pot fi recunoscuți bătrâni combatanți, pictori uitați, actrițe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
artistică, viziune fără dreptul adevărului !... credea Kahane. Căci, chiar exclusă din hotarele amorului divin, cum susținea Tina, dintre cele ale amorului uman, cum se pare că gândea Barbosa... rațiunea rămâne... susținea, decis, inginerul... rămâne „expresia demnității și a unei înalte solitudini“. Piero găsise o soluție fericită și de efect alăturând pe Marte gol și pe Venus goală ? De ce unii îl vor precursor al modernilor și chiar primul lor pictor mitic ? Sugera celor lipsiți de fantezie să privească îndelung norii, igrasia zidurilor
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]