4,641 matches
-
el. După optsprezece ani cât o infinitate de vieți, Ștefănel Îl chema din nou. Îl chemase și atunci, dar el nu putuse auzi. Acum auzea. Sări În șa, strânse frâul și, cu mișcarea lui obișnuită, alunecoasă și extrem de rapidă, scoase spada. - Cincizeci de arcași În avangardă! Săgeți aprinse În adâncime, la o sută de pași În fața Cuceritorilor! Deschideți-le drumul! Lăncierii lateral, spadasinii pe două coloane! Corpurile doi și trei cavalerie pregătite pentru atac pe patru rânduri, În urma Apărătorilor! Răzeșii În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
apărare! La cea mai mică primejdie asupra voievodului, zid de sulițe și scuturi până ajung Apărătorii! Înțeles? Capetele căpitanilor de steaguri se Înclinară, dar nici o voce nu se auzi. Doar Erina cuteză să spună, cu uimire: - Cosmin... ești călare cu spada În mână... - Și cum ar trebui să fiu? Începem atacul... - Da, dar ai sărit În șa de pe piciorul pe care nu te puteai sprijini și ai scos spada cu mâna dreaptă... Erina avea dreptate. Într-o secundă, Oană trecuse pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
auzi. Doar Erina cuteză să spună, cu uimire: - Cosmin... ești călare cu spada În mână... - Și cum ar trebui să fiu? Începem atacul... - Da, dar ai sărit În șa de pe piciorul pe care nu te puteai sprijini și ai scos spada cu mâna dreaptă... Erina avea dreptate. Într-o secundă, Oană trecuse pragul durerii. Brațul drept era greu, săgeți Îi fulgerau prin umăr, piciorul Îi era de plumb. Nu se vindecase. Dar trecuse dincolo de durere. Căpitanul nu răspunse. Măria sa Îi Încredințase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mie de pași și peste douăzeci de mii de otomani. Dar cele două atacuri concentrice clătinau centrul armatei imperiului. Erau conduse de luptători care nu puteau fi doborâți. - Șarjă la sabie, spre Mahomed! Lăncierii lateral! Lărgiți flancurile! ordonă Oană, rotind spada din Încheietură și spintecând umărul unui ienicer care abia apucase să ridice iataganul. - Șarjă la sabie, spre Mahomed! porunci Ștefănel. Săgeți lateral, respingeți Încercuirea! Știa, fără să privească, că, În dreapta lui, Alexandru lupta bine, chiar mai bine decât se așteptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
derută cu totul. Otomanii din fața acelei linii căzură repede sub forța atacului condus de Marele Maestru. Cei aflați În spatele focului Începură retragerea spre flancul stâng, care părea stabil. Dar În câteva clipe, flancul stâng fu izbit de oștenii Scutului și Spadei. În acel moment, de la comandamentul sultanului se auzi semnalul mult așteptat. Retragerea. Pentru prima oară În campania din Moldova, Mahomed ordona retragerea tuturor trupelor. Din culmea luminișului, se vedeau limpede două șuvoaie puternice croindu-și drum spre inima armatei Semilunei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
locul În care se afla voievodul. Oană strigă: - Înapoi! E o capcană! Apărătorii se opriră, revenind În jurul căpitanului. - Înapoi! repetă Oană. Cornul! Semnal! Cornul Apărătorilor sună, aspru, ordinul disperat al căpitanului: Retragerea la galop! Zid În jurul măriei sale! Călăreții Scutului și Spadei porniră Într-o cursă nebună printre stejarii bătrânei păduri. Măria sa era În primejdie. Încetul cu Încetul, Înțeleseră. Retragerea sultanului era adevărată, dar contraatacul era ucigător. Pe flancuri, prin păduri, direct asupra voievodului. Ștefănel și Alexandru ieșiră primii din pădure, galopând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
răzeși. Erau luptători experimentați, cruzi și rapizi. Țăranii Moldovei nu puteau rezista prea mult. Secundele deveniră lungi, sfâșietoare, interminabile. Totul se petrecea cu Încetinitorul. Oană văzu un grup de ieniceri străpungând ultimul zid În jurul voievodului. Îl văzu pe Ștefan scoțând spada și părând lovitura de iatagan a unui ienicer. O văzu pe Erina apărându-se cu sabia de o lovitură de suliță și lipindu-și spatele de voievod. Văzu răzeșii căzând unul după altul. Așa fusese, poate, la Valea Albă. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
opoziția lui Bathory. Marșul spre Moldova a Început a treia zi la miezul nopții. Au fost trimis iscoade spre munții Carpați. Mi s-a părut că văd, În Învălmășeala plecării, la lumina făcliilor, câteva mantii albe cu semnul scutului și spadei. Poate că m-am Înșelat. Oastea a mărșăluit din Sibiu spre Sighișoara, coborând apoi spre Brașov și urcând spre trecătorile munților. Peste tot, În satele românești, am văzut săteni venind să se Închine lui Vlad, singurul care a reușit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Alessandro Îi semăna, fizic, mamei sale. Stefano, nu. Pe fața lui nu se putea desluși nici o emoție. Era un fel de chip de marmură, așa cum sunt statuetele care ne vin din Îndepărtatul Orient, pe Drumul Mătăsii. Căpitanul Oană a ridicat spada cu mâna dreaptă, pe care știam că n-o poate mișca. A dat un ordin pe care nu l-am auzit. Dar am văzut cavaleria intrând În dispozitiv de atac. Ștefan voise să intre În cetate și să țină primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
canalului... mi-a povestit și el, la Istanbul... râdea... niciodată n-a pățit așa ceva. Dar când a aflat cu cine voise să lupte, a fost mândru. Cel puțin scăpase cu viață. - Mda. Rar să scape cineva cu viață se sub spada tatei. Cum spuneam... povestea cu mama s-a dus demult... poate nici n-a existat, așa cum credeam noi... mama e cu totul altfel... nu știu... am crescut atâția ani cu ea la Veneția... parcă mereu găseam noi lucruri În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Îndepărtat și statele Europei Occidentale. Un alt subiect este acela al marilor confruntări care străbat istoria continentului nostru (și nu numai) din evul mediu până azi. El este simbolizat de cele două structuri „de intervenție rapidă”, cea a scutului și spadei, respectiv a șarpelui și săgeții. În mod real n-au existat nici Apărătorii și nici Cuceritorii. Cel puțin, nu În forma prezentată În această carte. Dar ei nu sunt departe de alte forme de organizare În societăți secrete, care urmăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-le. Că, atât unul, cât și celălalt sunt persoane serioase, cu preocupări nobile și grave, cu surâsul Înghețat undeva departe, În nici un caz la vedere. Autorul va spune că ar fi fost mai simplu să parodieze romanul de capă și spadă, fiindcă, nu-i așa, orice gen care a cunoscut cândva gloria a devenit acum desuet. Problema sa ar fi aceea că literatura română n-a prea excelat În ilustrarea acestui curent al literaturii populare, așa cum, de altfel, n-a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
apartamentul lui Levine, decorat în stil venețian cu ocazia asta, o atmosferă creată cu ajutorul muselinei drapate peste mobilă și boluri mari de fructe pe un dulap lateral. Levine însuși, pentru a amplifica acest efect tragic, umblă în costum, lovind cu spada în coapsele celorlalți și făcându-i să-și verse băuturile. Sub influența șampaniei și a triumfului artistic, insistă să-i sărute pe toți franțuzește pe amândoi obrajii, lăsându-le semne negre. Un tânăr cu chip de bufniță de la Balliol, strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
o inspectă cu atenție. — Asta este, cu siguranță, spuse Shonyu, dând din cap, după care adăugă pe un ton de laudă: ai făcut o treabă bună. Și îi dădu lui Sanzo câteva monede ca răsplată. Nu încăpea nici o îndoială că spada era cea purtată de Nakagawa Kanemon, comandantul Castelului Inuyama. Blazonul familiei era înscris cu lac pe teacă. Vă mulțumesc pentru mărinimie, stăpâne, spuse Sanzo și dădu să se retragă, dar Shonyu îi ceru să aștepte. Chemând, încă o dată, un vasal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lor o judecată limpede asupra posibilităților oferite de tehnica modernă. Timpul și grosolănia intransigentă a Tencuitorilor îl schimbaseră cu totul. Idealurile lui Wilt se evaporaseră și fuseseră înlocuite de convingerea că omul care spunea că pana era mai puternică decât spada trebuia să încerce să le citească Moara de pe Floss studenților din anul III Mecanică Auto și abia după aceea să-și deschidă gura aia mare. După părerea lui Wilt, spada era mult mai recomandabilă. Cum dr. Mayfield bâzâia în continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
că omul care spunea că pana era mai puternică decât spada trebuia să încerce să le citească Moara de pe Floss studenților din anul III Mecanică Auto și abia după aceea să-și deschidă gura aia mare. După părerea lui Wilt, spada era mult mai recomandabilă. Cum dr. Mayfield bâzâia în continuare și cum urma să vină perioada de întrebări, cu polemicile ideologice inerente, Wilt studie puțurile pilonilor de pe șantierul de construcții. Ar fi fost un loc de depozitare ideal pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
care să zgâlțâie pământul din temelii. La secrete de genul președintele-are-de-gând-să-bombardeze-Japonia-și-Will-Smith-e-singurul-care-poate-salva-lumea. Ci la micile secrete obișnuite, din viața de zi cu zi. Iată, de pildă, câteva secrete spuse așa, la Întâmplare, primele care-mi vin În minte: Geanta mea Kate Spade e o imitație ieftină. Îmi place la nebunie lichiorul, cea mai puțin cool băutură din univers. Habar n-am ce Înseamnă NATO. Sau, măcar, ce e. Am 58 de kile. Și nu 52, cum crede prietenul meu Connor. Deși trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să‑și aleagă ceva dulce într‑o fabrică de ciocolată. De unde s‑o iau? Cum să procedez? Să încep de sus? De jos? O, Doamne, toate numele astea care îmi sar în ochi, strigându‑mă. Anna Sui. Calvin Klein. Kate Spade. Kiehl’s. Mai am puțin și leșin. — Scuzați‑mă. (Gândurile îmi sunt intrerupte de o voce, mă întorc și văd o fată cu ecuson Saks zâmbindu‑mi.) Pot să vă ajut cu ceva? — Ăă... da, zic, încă uitându‑mă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în principiu, plec de la premisa că totul e un chilipir. Uite la toate gențile alea splendide de firmă. Probabil că sunt la jumătate de preț față de Anglia, dacă nu mai puțin! În cele din urmă aleg o poșetă superbă Kate Spade de piele cafenie și o duc la casă. Costă 500 de dolari, ceea ce pare destul de mult; dar, dacă te gândești, și „un milion de lire italiene“ sună mult, nu? Și fac doar 50 de pence. În clipa în care vânzătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
etajul șapte, zice și îmi surâde. — Da? zic, ușor confuză. Păi... OK. Gina îmi face semn vioaie și, după ce ezit o clipă, o urmez, întrebându‑mă ce o fi la etajul șapte. Poate vreun salon special pentru clienții lui Kate Spade, cu șampanie gratuită sau așa ceva! Numai când ne apropiem de raionul intitulat „Ambalaje pentru cadouri“ îmi dau seama ce se întâmplă. Când am zis „cadou“, ea probabil că a înțeles că e... — Am ajuns, zice Gina veselă. Cutia inscripționată Saks
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
care e pe jumătate un oftat. Și patruzeci de rame foto. — Și un pulover de designer cu două gâturi. — Și o rochie de cocktail, Vera Wang. Mă uit în jur prin cameră, brusc alertată. Și o geantă nou‑nouă Kate Spade... și... și un șifonier plin de chestii pe care nu le‑am purtat în viața mea... Suze... Sunt atât de agitată, că abia mai pot vorbi. Suze... — Ce? — Doar... doar gândește‑te un pic. Nu‑i adevărat, că n‑am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
-se uită fix în pahar, cu o privire ușor hăituită-... ar fi nerealist să te aștepți să fie totul bine din prima clipă. Nu? — Cred că da. Se lasă o tăcere stânjenită. Undeva mai încolo, aud un glas spunând: — Kate Spade! Uite, nou‑nouță! — Becky, îmi pare foarte rău, zice Tom precipitat, în legătură cu felul în care ne‑am purtat cu tine la nuntă. — Nici o problemă! zic, puțin prea voioasă. — Ba e o problemă. Scutură din cap. Mama ta a încasat‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
În clipa de față, la proiectele mele lucrează trei mii de muncitori culturali. Cantina este deschisă non-stop. Yu mă găsește încercând să nu cad pradă somnului în timp ce vorbesc. Sunt foarte obosită. Pot să mă opresc? E o bătălie sângeroasă cu spade invizibile. Alternativele sunt viața sau moartea. Într-una din zile, l-am vizitat pe Mao și am văzut cum i s-a deteriorat starea de sănătate - nu se mai poate ridica fără ajutor din scaunul lui de ratan. Asta m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
la hotarele deșertului, dar nu mai erau formate din grupuri de războinici mândri și trufași, ci din oameni ce continuau să se răzvrătească în sinea lor, știind cu siguranță că niciodată nu aveau mai fie temutul „Popor al Vălului“ „al Spadei“ sau al „Lăncii“. Cu toate acestea, poporul imohag era în continuare stăpânul deșertului, de la hamada până la erg sau munții cei înalți biciuiți de vânt, căci adevăratul deșert nu însemna puțurile presărate pe întinderea lui, ci miile de kilometri pătrați care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de colo-colo, scoțând șopârlele din vizuinele lor și făcând păsările să se lase la pământ, căci nici să zboare nu mai îndrăzneau când, în sfârșit, ajunse la zenit. Targuí-ul opri atunci animalul, îl obligă să îngenuncheze și înfipse în pământ spada sa cea lungă și bătrâna-i pușcă, ce slujiră drept suport, împreună cu șaua, pentru un micuț acoperiș de pânză groasă. Se retrase la umbra acestuia, își sprijini capul pe spinarea albă a mehari-ului și adormi. L-a trezit, mângâindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]