9,106 matches
-
sfârșind în gloria mântuirii, sub veghea primei iubiri, Margareta, devenită înger. Les fleurs du mal, cartea marelui poet al neliniștii moderne, Charles Baudelaire, și care a deschis un drum nou în lirica universală, este un adevărat compendiu de neliniști, de spaime, demascând nonvaloarea vieții, a dragostei, a gândului, a faptei. Cartea începe cu neliniștea de urât, de plictis, acest "monstru delicat", mai de neînfrânt decât "prostia, eroarea, păcatul sau zgârcenia" și continuă cu un evantai inepuizabil, din care amintim neliniștea căutării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Zboară vecinic îngânându-l,/ Valurile, vânturile." Cea mai tulburătoare neliniște eminesciană este cea a perspectivei revenirii sisifice identitare în această lume a durerii, a răului și a morții, tragism descris în postuma Bolnav în al meu suflet, unde apare suprema spaimă: aceea de a exista. Dar în lirica eminesciană neliniștea existențială este infinit depășită prin magia muzicală unică, inimitabilă a verbului său, alături de altitudinea ideației polarizând către sacru, și radicala eliberare metafizică. Neliniștea morții are drept antidot natura, precum în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vânt. "nici o minune nu se împlinește". Și totuși, "cu cuvinte simple ca ale noastre s-au făcut lumea, stihiile, apa și focul". Atunci de ce rugile noastre, cuvintele poetului nu izbutesc să împlinească nici un miracol ? În poezia Din adânc, răzbate strigătul spaimei de moarte: poetul își întreabă mama, cea care a fost la început mormântul său, de ce acum îi este atât de frică să treacă din lumină în alt mormânt ? Dar, începând cu volumul La cumpăna apelor, va urma îndelung catharsisul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Blaga evocă identitatea cu ele însele a luminii și a creației în orice schimbare: "E același, nu-i același./ E același unic soare/ inimă prin lumi bătând./ Să îngâne-n vreme rugul/ alte-amurguri vin la rând". George Bacovia a resimțit spaima existențială până la delir și nebunie în fața unei lumi a singurătății, a agoniei și a morții, abandonată de destin într-un peisaj haotic dezolant, răvășit de ploaie, pâclă, ninsoare, sânge, sicrie, corbi, vaiete, lupi urlând, și în care se simte străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
declararea absurdului morții și, de aici, ateismul continuând apoi cu Rugăciunea unui dac, unde are loc condamnarea și renunțarea la existența umană, spre admirația superlativă a lui Emil Cioran. La un alt pol, postuma Bolnav în al meu suflet, postulează spaima de existență, teama de a reveni identitar, iară și iară, pe toată rostogolirea veșniciei. Iar răul este condamnat într-o serie de postume, mai ales în Confesiune, odată cu demiurgul, care pare că l-a creat pe om cu neînțeleasă cruzime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă." (S-a dus amorul...) Cea mai tragică suferință eminesciană: eterna întoarcere, evocată în postuma Bolnav în al meu suflet..., unde apare spaima supremă: renașterea sisifică identitară și în același spațiu și timp, de-a lungul întregii veșnicii exact invers față de viziunea lui Nietzsche care credea că renașterea a aceluiași este o supremă șansă, rezervată celor care au crezut în viață. Intenția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
continuă cu radicala renunțare la viață din Rugăciunea unui dac, cu demascarea neputinței demiurgului și a răului esențial lumii, în postumele Confesiuni, Demonism, Mureșanu, apoi cu imposibilitatea unirii dintre lumea Cătălinilor și sfera hyperionică, în Luceafărul, pentru a culmina cu spaima de a exista din Bolnav în al meu suflet: imposibilitatea de a ieși din ciclicitatea existențială, odată ce ai avut neșansa de a te naște, revenind la nesfârșit în aceeași formulă fatidică viață-suferință-moarte, pe întreaga derulare a timpilor. Astfel, imposibilul formulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în Al-Isbili. Așa se numea atunci Sevilla. Poarta mare, de lemn, alunecă în lături. Tariq așteaptă. Pielea lui e plină de zbârcituri și afundată în ciupituri de vărsat. Ahmet atinge podeaua cu fruntea și așteaptă și el. Răcne tele. Furia. Spaima. Goana. Așteaptă muțenia femeilor cu ochi mari, care nu vor apuca să strige, galopul lui în întuneric, drugul greu, care nu va mai cădea în urma lor, capul lui Musa rostogolit în pulbere, zorile, cu sângele femeii blonde înnegrindu i pletele
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mângâiaseră cutele din jurul ochilor, își muiaseră buricele degetelor fiecare în lacrimile celuilalt, râuri fără murmur pe obrajii înveliți de întuneric. Și tăcuseră. Tăcuseră mult, fiecare atent la gândurile celui de lângă el, la inima care bătea în noapte ca după o spaimă din copilărie. Își împletiseră degetele în cuvinte fără trupuri de sunet, cu d și l și e și h și oooooooooooo-uri lungi. Își lăsaseră ochii să sticlească sub o lună inexistentă. Își amintiseră, pe rând, de sufleuri de migdale, coșuri
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
lumea aceea de sâmbure primordial, când încă nu ai coaste, ochi, piele. Sub fâșiile de pânză, carnea sângera lacomă de viață, de o nouă viață, a treia, pentru ea. Sub ochii lui Musa, toate fibrele ființei ei interioare sângeraseră de spaimă, de umilință, de oroare. Și atunci murise puțin, cu numele și trecutul ciopârțite, amintiri serbede a ceea ce fusese odată. Își amintea ochii lui. Larg deschiși, așa cum își imaginase de multe ori că se deschiseseră și ochii celuilalt, ai mortului de la
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
După ceasuri multe, care poate că fuseseră zile, simțise și mirosul mâinii care-i umezea buzele, simțise atingerea care schimba fâșiile de pânză. După care auzise și vocea, într-o limbă neînțeleasă, din care numai numele ei de împrumut, numele spaimei, al rușinii și al giuvaierelor care-i îndoiseră grumazul îi suna cunoscut. Omalissan. O duruse. O duruse când sunetele i se desprinseseră din gâtlej, într-un urlet care de-abia mijise a firicel de voce la supra față, o șoaptă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
bolândă, undeva, nu se știe unde. Terori de creștină muribundă. Cadrul 3 David + Ada. Ada + David. Ada + David + Alex. - Alex. - (- Alex). Mda. Închidem paranteza. Cadrul 4 Ema. Ema plictisită. Degete în păr. Gene în zbatere socială. Să nu adormim între spaimele copiilor traumatizați de părinții beligeranți și prințesa vizigotă care, uite, stă să-și dea duhul chiar aici, unde ea, în sandale și fustă colorată, a intrat să și ia o Cola rece de la supermarket. Cadrul 5 Ivan pe mări. Dominique
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de deșteaptă pe cât mi-ar fi plăcut mie să fii... Ți-ar fi plăcut? Mmmm... nu, poate că nu. Oricum, am s-o iau de la capăt. Cu Omalissan? Nu, cu Musa. Musa ibn Nusayr, cel mai de preț giuvaier Omeiad, spaima Ifriqiyei, podoaba Magrebului, cuceritorul Lusitaniei, stăpânul lui Omalissan, prințesa vizigotă pe degetul căreia a pus nestemata regelui Solomon (îți place cum sună? E puțin prețios... Ca și cum te-ai pricepe... Să continuăm... ...asta e expresia mea! Îmi place. O Galatee tâmp-ig
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
încât oasele i se fărâmă în așchii și sânge, care o binecuvântează cu o moarte dintre cele mai crunte. Oasele ei se frâng și vizigota nu țipă, nu scoate o vorbă. Lacrimi de mulțumire și de durere. Durere și mulțumire. Spaimă. Speranța că, după atâta durere, ATÂT de multă durere, sufletul ei va fi mântuit. Va urca la ceruri eliberat de nestemata păcătoasă care nu-i mai sclipește pe deget, pentru că s-a înfipt deja de mult în carnea obrazului, sfâșiată
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
celui tânăr, care mirosea a moarte. Musa nu părea să observe. Slăbise mult și se întunecase la față. Își pierduse gustul pentru plăceri. Plictisită, grecoaica lâncezea și ea, așteptând nașterea fiului ei și al stăpânului, al lui Musa ibn Nusayr, spaima Ifriqiyei, care iubea umbra unei creștine. 24. cu tine Eram mici. Pierduți într-o cameră cu pereți făcuți parcă din pagini și titluri. Din volume groase, anevoios extrase din pântecele bibliotecii, ne făceam cazemate, ca-n revistele franțu zești de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Semn rău. Neștiind ce să facă nici cu el, nici cu mama lui, i-a lăsat liberi. Ar fi fost prea mare bătaia de cap să-i trimită înapoi. I-a lăsat liberi și, arși de sete, de oboseală, de spaimă, de neștiință, de somn, de durere multă, uite-i că au ajuns, noaptea, neștiuți, în inima grădinii de portocali. Un alt dar de nuntă. O nuntă silită a regelui cu fiica cea tânără, mult prea tânără, a contelui de Ceuta
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cum îmi povesteai de o sută de ori despre mărul din care căzuseși, în copilărie, atunci când te-ai speriat de omida aia, ai paralizat de frică și pe urmă ți-ai dat drumul, uite-așa, din vârful pomului, nu de spaimă, de oroare, deși nu știai ce-i aia, - vezi? Mai am și acum semn, vezi? Aici, julitura! Și tot genunchiul a fost vânăt cred că săptămâni, da’ nu mi-am rupt nimic, am căzut ca o pisică - îmi amintesc, da
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
port ochelari. Oroare de insecte. Coșmaruri. Multe. O ușoară siflantă. Pe tine. Te am pe tine. Până la urmă se întâmplase. Într-o dimineață, degetele apăsaseră clanța. Metalul scrâșnise neuns în aerul umed și încă cernit. Genele ei săltaseră ca de spaimă, trăgând pleoa pele de pe ochii rămași despuiați pe-ntuneric. Foamea gemuse și ea, surd, din stomacul gol de prea multe zile. Trecuse o vreme până să-i audă. Stâng, drept, stâng, drept... Târșâiți, ca pe vremuri. La jumătatea grădinii (acolo
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
apărea, câteodată, în vis, ca o Madonă. Copilul îi povestea visul dascălului creștin, care se încrunta și-i vorbea apăsat și rar despre blasfemie, ispitiri și draci cu chip de femeie care-l înspăimântau dincolo de orice închipuire. Își ducea, atunci, spaima devenită coșmar în iatacul tatălui lui, emirul cel smead și odinioară atât de temut, care-l asculta niciodată sever și spunea că nu, nu era o Madonă mama lui, dar era frumoasă și blondă, așa ca el, purta perle în jurul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cade în el ca-ntr-un sicriu ceva mai comod. Își lasă capul pe spate. Bâjbâie după farfuriuța-cimitir. David aprinde țigara numărul cinci. — Mare sau uscat? Privirea bătrânului, de la un timp mai mereu apoasă, se ridică până la el curată de spaimele și fricile trecutului. De o săptămână Evgheni bolește de friguri și Ivan îl veghează ca pe un copil. Aceasta e prima lor conversație de când rusul i-a admi nistrat celuilalt rus chinina matinală. Cum ați spus, domnule? — Între mare și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Lea, de una singură, să-l țină numai pentru ea și pentru noi în vremurile alea. Nu. Erau firidele și ușile care duceau în cămăruțe strâmte, unele de care nici nu știam și pe care le descopeream cu uimire și spaimă, de parcă atunci le-ar fi născut casa, complice în jocurile noastre. Era, apoi, ușa interzisă a podului. Șemineul mare și nefolosit, în gura neagră a căruia priveam curioși spre un hău unde domneau spaime ce aveau să revină, coșmaresc, în
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
care le descopeream cu uimire și spaimă, de parcă atunci le-ar fi născut casa, complice în jocurile noastre. Era, apoi, ușa interzisă a podului. Șemineul mare și nefolosit, în gura neagră a căruia priveam curioși spre un hău unde domneau spaime ce aveau să revină, coșmaresc, în geana nopții. Scara de serviciu, mereu acoperită de un praf negru și zgrunțuros care trăda trecerea unui sac cu semințe de flori. Bucătăria mare și friguroasă iarna, cu geamuri multe, ca de seră, în
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
spasm, câte o secundă, câte un secol de agonie. A murit în povești și, mult mai târziu, în endecasilabi și amintiri rămase moștenire din creierul mâncat și el de molii, prejudecăți, alcool, abjecție... Oprește-te. „Eu sunt Musa ibn Nusayr, spaima Ifriqiyei...“ Tot numai zdrențe și bube la gură, înecat în propriile miasme, ros de foame și de păduchi. Spectaculos moare, nu? Te rog, oprește te. Numai că nu e Musa. Dacă te uiți mai bine, undeva, prin tre rânduri, printre
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
la luptă. Și-au unit forțele și au hotărît să treacă împreună prin marea încercare. Au ales fără ezitare: aveau să lupte pînă la capăt. Așa au înfruntat forța de nestăvilit a urșilor, agerimea rîșilor, istețimea vulpilor. Așa au băgat spaima, pentru totdeauna, în căprioare și cerbi, în viezuri și bursuci, în iepuri și veverițe. Să nu credeți că au pierdut ușor războiul acesta. S-au bătut lupii cu invadatorii pămînturilor lor pînă cînd ultimul capabil să sară la gîtul dușmanului
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Avea să ucidă. O secundă de ezitare, după care țîșni. Vîntul îi umflă nările fremătînde. Tăie aerul cu viteza unui fulger și ateriză precis, exact în mijlocul grupului de căprioare. O secundă de ezitare, după care săriră. Șocate, disperate, înnebunite de spaimă, căprioarele se împrăștiară în toate direcțiile, țipînd gutural tardive avertizări de pericol. O secundă de ezitare, după care încremeni. Cine era? Ce făcea aici? Ce forță străină lui îl stăpînea? Ca smuls dintr-un coșmar, Lupino se dezmetici în clipa
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]