10,656 matches
-
rămas bun. Pe cine să mai vinzi, pe cine să mai cumperi? În cimitir morții sunt cei mai dificili martori; chiliile, biserica, clopotnița trăgeau cu urechea din fiecare cărămidă; vântul culegea șoaptele dimpreună cu frunzele uscate și le trântea de stânci până se făceau țăndări; norii cu burțile pline de schije își rupeau apele deasupra schitului, ploua cu amar peste amarul fiecăruia. Părinții Gherasim și Ilarion sfredeleau cu briceagul o bucată de cer: Ochii nu trebuie să vază, gura nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dragoste îmi vorbești, părinte Petru? Dorul, o clipire de pleoapă, de fluture, de frunză. Bate vântul a uitare în cer, pe pământ, în sânge. Mâine voi răspunde "prezent" într-un bob de nisip. Te rog, lasă-mă să repet memoria stâncii, memoria mării, memoria înecaților. Genia, părinte sunt pentru înstrăinare, zilnic înstrăinarea îmi trece pragul. Coboară înstrăinarea pe cărare din vârful muntelui, se închină, aprinde o lumânare, scrie acatiste și pleacă. Țipă ca din gură de șarpe înstrăinarea la mine, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
desfrunzite, de ce plânge ploaia mai abitir deasupra fântânilor, câtă durere încape într-o piatră strivită sub copitele cailor, unde se ascunde luna când vârcolacii mărșăluiesc pe cer. Genia, nu de durerea nisipului mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă, lacrimile înverzesc buchiile, suspinele împletesc scară până sub barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire a putreziciunii și atât. Dorul, prelungire a pustiei, sufletul se dilată pe măsura așteptărilor, depărtările se adâncesc, absența sfredelește inima. Mi-e dor de tine, aproapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și asta mă sperie. Dacă aș fi mare, aș trimite un val să-ți inunde sângele, aș cobor fulgere, ploaie în trupul tău. Îmbrățișarea nu ține locul de vânt în pupă. Genia, tu exiști dincolo de furtună. Icoana un arhipelag de stânci, dincolo, doar pescăruși în chip de îngeri pot trece. Am aprins candela far la capătul lumi, am cinstit crucea catarg pentru lancea mare, am deschis Psaltirea puntea mateloților tineri, am pregătit potirul busola arată Steaua Polară, am tămâiat Sfânta Sfintelor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
siluetele fumegânde. Ion, unde-i Ion? El trebuie să știe cine a pus focul, el le cunoaște mințile, el îi alintă, el îi caută în coarne, el... Ioaneeee! Protosinghelul salva fâșii de sfințenie din mijlocul necurăției. Icoanele descompuse, sub o stâncă, își dădeau duhul, focul dizolva tempera, chipurile se prelingeau peste pietre ca o poleire de curcubeu (pânza giulgiu pentru împachetat iluzii, ramele de stejar închideau cerc de foc în jurul aparențelor). Ioane, spune-mi cine m-a nenorocit? Tu îi spovedești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sângele în nelegiuire! Cu o movilă de pământ, posibil, m-a confundat. Furnicile răscolesc mușuroaie sub piele, sub frunze, nicio diferență; roua asta de sânge îmi ascunde intențiile tot mai puțin, tot mai subțire. Dacă m-ar fi luat drept stâncă, cuib de șerpi ar fi trebuit să mi se adune în inimă. Astăzi soarele a curs ca o candelă spartă, câțiva stropi au picurat în cenușă, furnicile au ascuns firimituri de Dumnezeu sub altă brazdă. Posibil, miros a pământ nesigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
piciorușele încleiate pe cer. O dimineață, o înserare, apoi altă dimineață, apoi altă înserare, apoi... pe valea Bârgăului, timpul, hipnotizat, privea cerul în ochi. Petru, parte dintr-o succesiune de apusuri ireversibile, sub pleoape, ca sub o criptă săpată în stâncă, împărțea părticele de nelocuire. Furnicile, primele firimituri de viață contaminate cu singurătate. Pe valea Bârgăului, deasupra mușuroaielor, creșteau cruci. Sub pleoape intimitatea cimitirelor desfăcea brațe, inimi, suflete: Dumnezeule, iartă-mă, în dimineața aceasta nu o să-ți mai reproșez nimic. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ambiției cîtorva, pe care o poți înfrînge în mai multe feluri și cu ușurință. În schimb, el va fi disprețuit dacă se va arăta schimbăcios, ușuratic, fără energie, meschin, nehotărît. Principele trebuie să se ferească de aceasta ca de o stîncă în mijlocul mării și să-și dea silința ca faptele lui să dovedească măreție, curaj, gravitate și forță. În ce privește chestiunile particulare ale supușilor săi, hotărîrea lui să fie irevocabilă, iar el să-și creeze o faimă atît de mare, încît nimeni
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
din exemplele acelora pe care vi i-am înfățișat. Afară de aceasta, se văd aici întîmplări neobișnuite care nu au mai existat și care par a fi călăuzite de Dumnezeu: marea s-a despicat; un nour v-a arătat drumul; din stîncă a izvorît apa; aici a plouat cu mană; toate lucrurile converg prin urmare întru mărirea voastră. Restul trebuie să-l faceți Domnia-voastră. Dumnezeu nu vrea să facă totul pentru ca să nu ne ia nouă libertatea acțiunii și partea de glorie care
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
suduiți de meș terii mai ai dracului, mîngîiați cu o vorbă de cei mai omenoși, mîncați de purici, Într-un cuvînt, construiau În trecătorile munților cazemate care să oprească asaltul bolșevicilor. Căpeteniile erau Încrezătoare că rușii nu vor trece de stîncile munților și de betoanele lor. În colonia de muncă fusese adus și Ioan Costin, cel mai bun prieten al lui Va leriu și fratele fetei căreia Îi făcea el curte și pe care avea să o ia pînă la urmă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Oricum, e insinuat misterios În numele rîului Urubamba. Mai este și un Luigi de Ruba, unde avem de-a face, desigur, cu un italic, fie un aristocrat mărunt, legat de numele vreunui cătun de prin Egade sau Lipare, vreun colț de stîncă acolo, asupra mării, fie cu un tîlhar care și-a preschimbat porecla În renume, „rubare“ Însemnînd În italiană nici mai mult, nici mai puțin decît „a fura“, iar „Ruba“ tălmăcindu se prin „furt“. Vasăzică, „una grande ruba“ - un jaf de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
fascinant și înfricoșător, acostând pe insule ciudate, pline de păsări, vizitând castele de un lux divin, celebrând o slujbă chiar pe spatele unei balene, întâlnind grifoni etc. etc. La un moment dat, după ce ocolește la limită gura iadului, vede o stâncă izolată, în plin ocean, iar pe această stâncă o mogâldeață în pielea goală, bătută de valuri. Apropiindu-se, abatele află că personajul înlănțuit acolo, ca un al doilea Prometeu, este Iuda Iscariotul. Ce face Iuda pe stânca neprimitoare? „Se odihnește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de păsări, vizitând castele de un lux divin, celebrând o slujbă chiar pe spatele unei balene, întâlnind grifoni etc. etc. La un moment dat, după ce ocolește la limită gura iadului, vede o stâncă izolată, în plin ocean, iar pe această stâncă o mogâldeață în pielea goală, bătută de valuri. Apropiindu-se, abatele află că personajul înlănțuit acolo, ca un al doilea Prometeu, este Iuda Iscariotul. Ce face Iuda pe stânca neprimitoare? „Se odihnește”! Ciudată odihnă, remarcă abatele, să fii scufundat în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
iadului, vede o stâncă izolată, în plin ocean, iar pe această stâncă o mogâldeață în pielea goală, bătută de valuri. Apropiindu-se, abatele află că personajul înlănțuit acolo, ca un al doilea Prometeu, este Iuda Iscariotul. Ce face Iuda pe stânca neprimitoare? „Se odihnește”! Ciudată odihnă, remarcă abatele, să fii scufundat în fiecare minut de valuri și ridicat apoi la suprafață, chinuit neîncetat, plesnit peste față și peste trup de vijelii, cu ochii plini de sare. Dar Iuda îi atrage atenția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
învățături malefice prin intermediul scrisului. Kaïnam153, nepotul lui Noe, care s-a născut după potop și știa să citească, este cel care descoperă la un moment dat o „inscripție pe care cei vechi”, adică oamenii de dinainte de potop, „o săpaseră în stâncă. El a citit-o și a copiat cele scrise acolo, dar în felul acesta s-a rătăcit: acolo se afla doctrina Veghetorilor, conform căreia aceștia practicau divinația cu ajutorul soarelui, al lunii și al stelelor” (8,3-4). El a copiat inscripția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
i-a luat vârful. Își făcea singură curaj : e ceața, doar ceața... Apoi îngrijise animalele, calul necheză ușurel când îl țesălă și întorcea capul spre ușa grajdului... Așteaptă și el pe stăpân își zise. Câinele rămăsese toată ziua la marginea stâncilor, acolo unde începea poteca spre mare... sau unde se sfârșea, pentru cei care urcau de pe mal... Urlase lung și sfâșietor de vreo două ori... Acum intrase în casă și se cuibărise lângă foc, scuturându-se din când în când, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
țărm. Au zăcut fără vlagă acolo, pe nisipul înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor. Când s-au ridicat să privească după ciudatul lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci. Lângă ei se afla acea bucată de catarg în formă de cruce, pe care luminau aprinse nu una, ci șapte lumânări câte haruri dăruiește omului Duhul Sfânt. Era zi, ajunseseră la țărm, trăiau. Era Ziua Nașterii Domnului. Veniseră să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
plecau pline de respect, ca unui înțelept doar se știe că el fusese printre pietrele alese de Dumnezeu pentru preoții Lui. "Așa e! și citrinul se aprinse mai galben lângă ametist. Noi înflorim în inima pământului, toată lumea spune că e stâncă acolo dar, niciodată, nici o inimă nu e mai caldă, mai bună, mai sigură, mai... fidelă... decât inima Pământului. Și înflorim acolo, pentru Dumnezeu, rămânem acolo pentru El și chiar și pentru oamenii despre care se spune că Dumnezeu i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
foșnetul hainelor și cum arată urma pașilor (mai ales de asta mă feream cât puteam, ba chiar mă strângeam mai aproape de piatra asta pe care o vezi jos, la rădăcina mea, și care atunci mi se părea că e cine știe ce stâncă mare...), fiindcă oamenii pot să aducă moartea, și tremuram cu toate frunzele mele când se apropia vreunul. Dar o respirație care să aducă viața, nu mai întâlnisem până atunci. "Poate că n-o fi om", mi-am spus. Și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a fost tot. Sunt vreo 30 de ani de atunci. Am uitat cum arăta maică-mea, abia dacă-mi aduc aminte de fața înspăimântată a tatii când m-a scos din apă, știu cum arătau valurile și ciotul acela de stâncă cenușiu, lunecos... dar cam atât. Pe ei însă n-am putut să-i uit: îi văd mereu în noaptea mea și ei sunt lumina, v-am spus doar ca mergeau în soare, nu?! Și erau atât de frumoși... și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
N-am mai spus nimănui asta, dar eu știu cum e acolo și nu mi-e frică, fiindcă tot El e și aici, și acolo! Iar dacă mă prind să mă omoare, măcar să nu vadă soră-mea. Marta e de stâncă. A văzut totul, știe toate. O să reziste. Dar Maria... cine știe ?! Mereu i se năzărește moartea poate că așa s-a născut ea. Uite, stau și mă gândesc așa a fost să fie familia noastră : mereu, viața care vine din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spunea că ajunsese până la marginile lumii, altul auzise cântând de-adevărat o sirenă, văru-mio văzuse munții care se bat în capete și trecuse cu corabie cu tot printre ei după ce dăduse drumul unui porumbel să zboare și trecuse nevătămat printre stânci, iar acelea se opriseră o clipă de parcă nu le venise să creadă... Dar acum plecaseră fiecare pe la casele lor. Eu mai rămăsesem. De când taică-mio plecase la pescuit și nu se mai întorsese din furtună, iar maică-mea murise peste vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am cunoscut eu, să tot fi avut vreo treizeci de ani. Se spune că era frumos. Pe atunci, eu nu vedeam. La puțin timp după ce scăpasem din furtună, îmi pierdusem vederea. Tata spunea că m-oi fi lovit de o stâncă, fiindcă mă găsise zăcând pe țărm fără cunoștință, cu capul plin de sânge... Așa că eu nu-L vedeam, dar Îl auzeam vorbind... Îți aduci aminte cum te mângâia mama când erai mic? Așa era glasul Lui: fiecare cuvânt te mângâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
încălzești, ți-a venit repede sângele-n obraji, da' mai întâi ți s-a descleștat limba -of, gură bogată ! și strigai cât te ținea gura nu știu ce despre grădină ! Grădina și iar grădina ! Înțeleg să strigi de furtună, de mare, de stânci, orice dar grădina unde vedeai tu grădină ?! Cine știe ce-o fi fost în capul tău ! Hai, ridică-te uite, aici e cald și uscat, bea ceva să te-ntremezi. De-acuma o să ieșim mai des când e vremea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vestea că a venit un străin de ceva timp și-i adună pe toți și le vorbește... cine știe, poate te-o împăca și pe tine cineva... Cineva străin, că de ai tăi nu asculți... II Pădure. În mijlocul scenei, o stâncă (nu se vede vârful pare un platou de piatra, baza unei statui ; sus, aproape de locul unde începe să nu se mai vadă, sunt desenate flori de lotus ca la baza unei statui).Copilul, la fel îmbrăcat, stă jos cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]