1,700 matches
-
Stihii lui Dimitrie Cantemir, București, 1915, iar Gr. Scorpan urmărește Elemente eminesciene în poezia lui A. Vlahuță, Iași, 1937. O remarcabilă cercetare concretă, tot a lui I. Iordan, este Limba lui Eminescu, în Revista Fundațiilor nr. 5, 1940. După război, stilistica română este dominată de activitatea lui Tudor Vianu. Cursul de stilistică, 1943, oferise principiile de bază, prin delimitarea funcției tranzitive de cea reflexivă, a stilului scriptic de cel "vorbit", a celui nominal de cel verbal, prin analiza "zonei" unui cuvînt
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
eminesciene în poezia lui A. Vlahuță, Iași, 1937. O remarcabilă cercetare concretă, tot a lui I. Iordan, este Limba lui Eminescu, în Revista Fundațiilor nr. 5, 1940. După război, stilistica română este dominată de activitatea lui Tudor Vianu. Cursul de stilistică, 1943, oferise principiile de bază, prin delimitarea funcției tranzitive de cea reflexivă, a stilului scriptic de cel "vorbit", a celui nominal de cel verbal, prin analiza "zonei" unui cuvînt, în nucleul intelectual, semnificațiile conexe și reprezentările afective (numite azi valori
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
București, III (1940-1941), pp. 95-99, în care Tudor Vianu semnalează observații din poeticele antice, care premerg ideii moderne de structură, printre alții la Oskar Walzel și explicitate în Cercetarea Stilului (în Problemele de stil și artă literară, București, 1955) și Stilistica literară si lingvistică (în Problemele metaforei și alte studii de stilistică, București, 1957). Se definește acum stilistica drept o disciplină de intersecție, între estetică, istoria literaturii și lingvistică. Ca și în cazul literaturii comparate, Vianu a ilustrat practic toate tipurile
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
din poeticele antice, care premerg ideii moderne de structură, printre alții la Oskar Walzel și explicitate în Cercetarea Stilului (în Problemele de stil și artă literară, București, 1955) și Stilistica literară si lingvistică (în Problemele metaforei și alte studii de stilistică, București, 1957). Se definește acum stilistica drept o disciplină de intersecție, între estetică, istoria literaturii și lingvistică. Ca și în cazul literaturii comparate, Vianu a ilustrat practic toate tipurile de studii ale stilisticii : de perspectivă teoretică (Din problemele limbii literare
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
moderne de structură, printre alții la Oskar Walzel și explicitate în Cercetarea Stilului (în Problemele de stil și artă literară, București, 1955) și Stilistica literară si lingvistică (în Problemele metaforei și alte studii de stilistică, București, 1957). Se definește acum stilistica drept o disciplină de intersecție, între estetică, istoria literaturii și lingvistică. Ca și în cazul literaturii comparate, Vianu a ilustrat practic toate tipurile de studii ale stilisticii : de perspectivă teoretică (Din problemele limbii literare române a sec. al XIX-lea
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
în Problemele metaforei și alte studii de stilistică, București, 1957). Se definește acum stilistica drept o disciplină de intersecție, între estetică, istoria literaturii și lingvistică. Ca și în cazul literaturii comparate, Vianu a ilustrat practic toate tipurile de studii ale stilisticii : de perspectivă teoretică (Din problemele limbii literare române a sec. al XIX-lea), analiză monografică (Epitetul eminescian, N. Bălcesca, artist al cuvîn-tului, Observații asupra limbii și stilului Al. Odobescu), o serie de articole de principii ca și de stilistică comparată
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
ale stilisticii : de perspectivă teoretică (Din problemele limbii literare române a sec. al XIX-lea), analiză monografică (Epitetul eminescian, N. Bălcesca, artist al cuvîn-tului, Observații asupra limbii și stilului Al. Odobescu), o serie de articole de principii ca și de stilistică comparată. Se poate spune că întreaga cercetare stilistică românească de după război, este, într-un fel sau altul, asociată lui T. Vianu. Volume individuale au publicat: Boris Cazacu, Studii de limbă literară, București, 1960, în care discută unele probleme teoretice, în
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
Zaharia Stancu; Ion Coteanu, Româna literară ?i problemele ei, București, 1961 ; L. Galdi, Stilul poetic al lui M. Eminescu, București, 1964, o lucrare de mare erudiție aplicată mai ales versificației, cu prea puține generalizări estetice ; G. I. Tohăneanu, Studii de stilistică eminesciană, București, 1965, se ocupă mai ales cu poeziile de tinerețe. Un volum colectiv de mare interes este De la Varlaam la Sadoveanu, București, 1958, în care sînt cuprinse cîteva studii fundamentale pentru stilistica română : Al. Rosetti, Limba poeziilor lui M.
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
generalizări estetice ; G. I. Tohăneanu, Studii de stilistică eminesciană, București, 1965, se ocupă mai ales cu poeziile de tinerețe. Un volum colectiv de mare interes este De la Varlaam la Sadoveanu, București, 1958, în care sînt cuprinse cîteva studii fundamentale pentru stilistica română : Al. Rosetti, Limba poeziilor lui M. Eminescu ; lorgu Iordan, Limba și stilul lui Ion Neculce, Limba "eroilor" lui I. L. Caragiale ; Emil Petrovici, Limba lui D. Cantemir; Al. Niculescu, Evoluția {razei în stilul lui B. Delavrancea. Al. Rosetti, B. Cazacu
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
Deleanu, Delavrancea, lancu Văcărescu, A. Pann, Odobescu, Creangă, ca și despre stilul periodicelor, stilul administrativ, științific etc. Revista Limba română (1952-) a publicat, de asemenea, numeroase articole de limbă literară. Toate aceste studii s-ar putea încadra mai mult în "stilistica lingvistică", foarte apropiate, sau chiar confundîndu-se cu studiile de istoria limbii literare. Exclusiva abordare lingvistică piarde din vedere, mai ales în Contribuții la istoria limbii române literare valoarea estetică a faptelor de expresie, oferind numai liste de cuvinte sau fapte
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
obiecțiile lui Wellek si Warren, la studiile englezești, pot fi extinse si la acestea, în limitele similarității de metodă. Materialul lingvistic este însă aproape exhaustiv analizat, oferind o bază solidă oricăror cercetări literare sau estetice. De aceea, adevărata continuare a stilisticii lui Vianu mi se pare a consta nu în studiile de limbă literară, ci în cele de poetică structurală (v. infra). (b) p. 232. Cf. Tatiana Slama-Cazacu, Limbaj și context, București, 1959, v. și trad, f r., Paris, 1961. (c) p.
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
injluence et la reputation de Rabelais, Paris, 1930. Volumele citate de Wellek si Warren continuă deci o preocupare mai veche, chiar despre Rabelais, la cercetătorul român. In afară de Șăineanu, puțini români au studiat stilistic scriitori aparținînd altor literaturi, de aceea, stilistica comparată este încă la început în țara noastră. Tudor Vianu a scris Arta lui Rabelais și Arta lui Hugo (în : Studii de literatură universală și comparată), Despre construcția Annei Karenina de Tolstoi în Probleme de stil și artă literară, 1955
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
și artă literară, 1955, si Tudor Arghezi, poet al omului, București, 1964, în care poetul român este asimilat unei serii de ."cosmogonii" poetice, printre altele, si pe criterii de procedee stilistice (v. și opiniile lui Rene Etiemble, op. cit., despre necesitatea stilisticii comparate). (e) p. 236. în fonologie ca si în studierea vocabularului criteriul recurenței a devenit dominant, în ultima vreme, prin contribuția statisticii. Cîteva scrieri teoretice : Pierre Guiraud, Langage et versification d'apres l'oeuvre de Paul Valery, Paris, 1953 ; Bibliographic
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
lui Wellek, Warren). (f) p. 238. Teoria abaterilor este utilizată de Chomsky si alții pentru a caracteriza în general limbajul poetic ca un limbaj deviant. (g) p. 243. Este poate locul de a vorbi aici despre unele încercări românești de "stilistică sistematică", termen nu prea clar întrebuințat de Wellek și Warren, prin faptul că studiile citate nu se deosebesc esențial -de cele precedente, dar prin care putem înțelege studiile de poetică structurală (cu titlu de exemplu, două cercetări recente de poetică
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
revista Cahiers de lingnistique theorique et appliquee, București, voi. I, 1962, voi. II, 1965, voi. III, 1966, sub conducerea lui Al Rosetti si Gr. Moisil, la alte publicații literare și lingvistice, ca și la constituirea volumului Studii de poetică ?i stilistică, București, 1966, si la pregătirea volumului al II-lea. Au fost abordate probleme de semantică, versificație, analiză de text etc. Destinate, din păcate, încă unei audiențe specializate, aceste preocupări ar putea constitui începutul unei critici structurale, ca în numeroase alte
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
date fiind enormele acumulări ale exegezei) studiul monotematic, Theodor Codreanu critic prezent de mai mulți ani în revistele literare, cu deosebire în "Ateneu" încearcă, în Eminescu Dialectica stilului, o sinteză, de mare ambiție, a tuturor substructurilor operei. Conjugare de metode stilistică, tematism, comparatistică desfășurând o scriitură multiplană, demersul lui Theodor Codreanu este animat de o neobișnuită fervoare asociativă. De aici farmecul și de aici, totodată, riscurile cărții. Premisele teoretice sunt două: romantismul eminescian este "romantismul fundamental", sintagmă ce trece în plan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a apărut o sumă de studii care au abordat, deocamdată secvențial, opera eminesciană din unghiul unei metodologii moderne: acum și ultimele apariții probează această presupunere -, eminescologii încearcă sinteza, folosind toate acumulările pe care le-au adus interpretările tematiste, psihanalitice, structurale, stilistice, semiotice, fenomenologice ori comparatiste. O astfel de încercare este și aceea a lui Theodor Codreanu din Eminescu Dialectica stilului (Ed. "Cartea Românească", 1984); în pofida titlului volumului, care pare a indica circumscrierea demersului critic într-o perspectivă stilistică, în fapt, Theodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Cartea este un discurs continuu neezitant întemeiat pe o permanentă hărțuire bibliografică; simțim o continuă vibrație ideatică, un sisific efort exegetic, pentru a-l prinde pe Eminescu în cele mai exacte coordonate. Filosofia, sociologia, fizica, matematică, istoria, filosofia culturii, etnologia, stilistica sunt convocate de autor pentru a sublinia modernitatea lui Eminescu. Eminescu ne asigură Theodor Codreanu, cu un noian de dovezi în mână este un mare spirit modern, cel mai mare din cultura română. Multe din adevărurile stabilite irevocabil de științele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
scoase de Th. Codreanu din zodia gândirii schopenhaueriene, identificându-se într-însele "simetria timpului", raportată la paradoxul gnoseologic rezultat din "principiul de incertitudine" al lui Heisenberg, principiu pe care criticul îl cunoaște însă intermediat și-l interpretează cu o libertate... "stilistică". Principiul de nedeterminare postulează imposibilitatea de a măsura concomitent poziția și momentum-ul unei particule subatomice, înțelegând prin "momentum" o cantitate definită prin stabilirea vitezei de către masa particulei. Relația dintre "principiul de nedeterminare", "simetria timpului" și versurile eminesciene rămâne o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un gest de convenție. Analiza însăși denotă această îndrăzneală, fără inutile inhibiții și un mod propriu de a gândi; cercetătorul este informat însă totodată instruit și cunoscând psihanaliză, semiologie, etnologie și arătându-se adept al unei expuneri în termeni de stilistică, știe să utilizeze de oriunde ceea ce i se pare convenabil. Alții făcând confuzia între "cultură" și simpla însușire a unor procedee, aplică în studierea câte unui scriitor român o singură metodă învățată din exegeza occidentală; dar aici e o conjugare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adeziune la eminenta eminescologie a lui George Munteanu. Dar, în fond, încheierile sunt originale și năzuiesc a comunica o structură de personalitate și nu doar "poetul", "prozatorul", "gânditorul". Când se invocă, într-o astfel de cercetare, logica lui Șt. Lupașcu, stilistica lui Matyla Ghyca și etnologia lui Eliade, înțelegem că metoda țintește a releva o dimensiune eminesciană deopotrivă românească și universală, căci, critic de doctrină, Theodor Codreanu sugerează prin Eminescu Dialectica stilului (contribuție de tot merituoasă) ceea ce va putea da, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
bacovian, Georg Trakl, Ch. Baudelaire, Oscar Wilde (Portretul lui Dorian Gray) sau M. Sadoveanu (Baltagul). De fiecare dată, textul critic se îmbogățește, iar discursul câștigă în persuasiune. Așa cum era de așteptat de la un autor care a realizat pagini performante despre stilistica eminesciană, acesta face observații pertinente legate de ritm, rimă obsesivă, repetiție obsesivă și diferență, metaforă și muzica bacoviană, explicând mecanismul de seducție al textului, anulând câteva prejudecăți, locuri comune, adevăruri trunchiate ce nu-și mai găsesc locul în stadiul de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în noi. O astfel de personalitate este Theodor Codreanu. El s-a afirmat ca istoric și critic literar de mare autoritate, ca eseist, romancier, poet, ca filosof care a interpretat "modelul ontologic eminescian", ca lingvist atras de domeniul fascinant al stilisticii, ca istoric al culturii. El ilustrează admirabil tipul de creator pe care G. Călinescu îl numea "scriitorul integral". Cei mai importanți creatori din literatura română de azi recunosc în Theodor Codreanu una dintre personalitățile reprezentative ale culturii noastre din toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de martor. Chișinău 28.II.1998 Prefață la vol. Basarabia sau drama sfâșierii N. GEORGESCU Înțelepciunea marginii Domnul Theodor Codreanu este una dintre personalitățile tutelare ale culturii române de azi și dintotdeauna. În calitate de prozator, poet [sic], cugetător, lingvist preocupat de stilistică, politolog și sociolog, dar mai ales de critic și istoric literar, el s-a impus prin originalitatea și valoarea lucrărilor pe care le-a elaborat, prin receptarea lor excepțional de favorabilă în rândurile marelui public, ca și ale celor mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
treacă de suprafața lucrurilor, năzuind să surprindă "abisalul", ecoul primordial unic și irepetabil. Sondarea adâncurilor operei se realizează cu instrumentele unei poetici a arhetipurilor (arheității), a rădăcinilor ontologice, valorificând cu dibăcie, cum am văzut, sugestiile psihanalizei, mitologiei, simbolisticii poetice, semanticii, stilisticii, filosofiei, sociologiei, religiei. Datul biografic primar este interpretat exclusiv psihanalitic, din perspectiva rezonanței evenimentelor din copilărie în straturile profunde ale personalității creatoare (Bacovia, Vieru). Schițând o biografie a poetului basarabean, autorul constată repede că aceasta este "resorbită" de operă, ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]