1,303 matches
-
vrei să nu mă duc la grăjdari ca să aflu, spune-mi tu. Cultul sclav - a cărui poveste nimeni nu o știa, după cum nimeni nu știa ce nenorociri se abătuseră asupra lui și-l aduseseră în acea stare - porni pe o străduță lăturalnică și începu să povestească: Într-o zi, divinul Augustus a întâlnit-o pe femeia pe care grăjdarii o numesc Maștera. De fapt, pe ea o chema Livia. Când s-a întâmplat asta? — Acum vreo șaizeci de ani, cred. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acolo. Între timp aruncaseră ancorele în port, iar căpitanul spuse că toate corăbiile trebuiau puse la punct. — Vreau să ajung pe podișul acela, spuse Germanicus, și porni imediat, deși se lăsa amurgul. Cei doi fii mai mari o porniseră pe străduțele din jurul portului. Gajus însă îl urmă pe tatăl său, pășind cu grijă și uitându-se atent în jur; rămășițele acelei tabere, pietre, scânduri, trunchiuri, zăceau încă împrăștiate în iarbă. Germanicus trebuie să fi suferit mult, în taină, din pricina acelui război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
multe escadroane, care își croiră drum prin gloata ce se ferea din calea copitelor cailor. În spatele călăreților veneau cohortele pretoriene care mai înainte fuseseră blocate. Din înaltul Capitolium-ului, senatorii asediați văzură că, asemenea mării, mulțimea se retrăgea, revărsându-se pe străduțe. Cavaleria o împinse spre Suburra. — Am reușit, spuse Valerius Asiaticus - și slobozi o înjurătură, uitând de latina sa aulică. În curând, centrul imperial al Romei începu să fie patrulat de pretorieni și vigiles; în urma mulțimii revoltate rămăseseră doar grămezi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
palmele sprijinite pe genunchi, simboluri ale meditației. Mai târziu s-a găsit un picior bărbătesc de dimensiuni colosale, din marmură - din statuia pe care o susținea n-a mai rămas nimic -, care a fost lăsat pe loc, pe un piedestal; străduța respectivă se numește astăzi Pié di Marmo. S-a descoperit, de asemenea, un tors feminin din marmură albă, cu veșminte drapate potrivit ritului egiptean; poate că era statuia zeiței. Fără să-i înțeleagă semnificația, oamenii au mutat-o pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe când stăteam întins în pat, înfășurat în mai multe bandaje decât mi-am dat seama la momentul acela, fundalul tuturor fotografiilor era același - automobilul, înaintând pe autostrăzile din jurul aeroportului, blocat în ambuteiajele de pe podul rutier, parcat în fundături și pe străduțe pentru amorezi. Vaughan mă urmărise de la depozitul poliției și până la zona de recepție a aeroportului, de la parcarea supraetajată și până acasă la Helen Remington. Judecând după acele instantanee încețoșate, părea că toată viața mi-o petreceam în sau aproape de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
o să-l mai vadă; fuge acasă și se întoarce veselă. Și el se săturase de hotel boschet. În seara precedentă au găsit iarba cosită și a avut tot timpul o stare de disconfort. Îl prinde apăsat de mijloc. Merg pe străduțe lăturalnice, pierzându-se în labirintul veșnic încărcat cu verdeață în acest anotimp. El nu înțelege ceva și pe drum o interoghează ținând-o strâns de umeri: - Ți-e frică de el? Câteodată și tăcerea vorbește: - Te bate, de ce are cineva
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
din niște megafoane puternice se revărsau imnuri proletare. Ticu îl trase de mânecă pe Stelian și îi făcu un semn din cap, fără să-i spună nici un cuvânt. De-abia după ce trecură de palatul poștei și o apucară pe o străduța lăturalnică, unde nu-i mai putea auzi nimeni, îi spuse scurt și cuprinzător: Să-i fie țărâna grea ca plumbul, că a fost un criminal!... Marele conducător..., articulă Stelian din vârful buzelor. Ticu scuipă scârbit, fără să mai facă nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
scris că pleacă... Da, Iorgu e mai norocos decât noi..., cu nevasta lui evreică... și cu băiatul ăla al lui..., comentă Ticu fără prea mare entuziasm. Uite, în casa lui Iorgu ai putea să te muți, dacă pleacă... Coborâră pe străduța care ducea spre Splai și se opriră mai înainte de a ajunge în capătul ei. Fosta cârciumă a lui Tănase avea acum o firmă nouă deasupra ușii de la intrare și fațada văruită proaspăt în galben căcăniu. În semiobscuritatea dinăuntru se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
închisoare și spunea că ar fi vrut să poată trăi destul, ca să-și răscumpere greșelile. E încă tânăr, zise Stelian încurajator. Are timp. Da, adevărat, încuviință ceasornicarul. Dar căile Domnului sunt neștiute!... Coborâră din tramvai și o porniră pe o străduță lungă și întortocheată. Peste vreun sfert de oră se opriră în fața unui bloc cenușiu, cu bucăți de tencuială desprinse din fațadă, și intrară în el, apucând-o în sus pe o scară în spirală, luminată slab din loc în loc de câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
gară, ca să vadă dacă, totuși, nu erau așteptați de cineva, Felicia îl urcă pe Victor într-un autobuz, din care coborâră peste vreo trei sferturi de ceas la un capăt de linie, iar de aici ea îl călăuzi pe niște străduțe întortocheate, care urcau și coborau. În cele din urmă se opriră în dreptul unei căsuțe modeste, pe frontispiciul căreia se vedea înscris cu cifre romane anul 1798. Să nu te-aștepți cumva să intri într-un palat ca-n o mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
al patrulea, cel cu doina de haiducie cântată din bojoci. Ieșiră apoi cu toții din universitate și trecură pe la arhitectură, unde li se alăturară încă doi studenți. De la arhitectură mai merseră vreun sfert de oră pe bulevard, o cotiră pe câteva străduțe lăturalnice și intrară într-un bloc elegant din epoca interbelică, cu numele proiectantului Asquini înscris pe o plăcuță de marmură fixată la intrare. Acolo locuiau, cu chirie, cei doi studenți de la arhitectură, veri și prieteni de altfel. Fiți atenți, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
putut să-l omor pe Andrei, cum am putut să omor atâția oameni, atâtea vieți nevinovate, atâtea suflete pline de vise, speranțe. L-am rănit pe Alex, un om atât de bun, atât de cald. Am stat toată seara pe străduță și mam gândit la tot ce am făcut. Spre dimineață gândul mi-a zburat la criminalul din acest oraș, la dorința lui Alex de a-l prinde. E un vampir foarte puternic care poate constrânge oricâți oameni vrea. Nimeni nu
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
la ceea ce tocmai s-a întâmplat și la ceea ce probabil aș fi simțit pentru Shen. Și... nu! Lumina palidă a felinarului îmi lumină pielea puțin catifelată. Ești un nimeni, tu, băiete! Am țipat în mijlocului parcului unde mă aduseseră toate străduțele ocolitoare pe care le urmasem. Mă simțeam mai bine, spunând asta cu voce tare. Acel sărut, scuză-mă, acea întâmplare nedorită mi-a dat ocazia să-mi fac ordine în gânduri și în sentimente, concretizând astfel că nu am sentimente
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
avu răgazul de a adînci și mai mult ipoteza, Lucas o prinsese de braț și o trăgea după el: nu aveau timp de pierdut, trebuia să pună cît mai iute mîna pe Stéphane. TÎnărul jandarm Își alesese domiciliul pe o străduță din spatele portului. Închiriase de la primărie una din acele Înguste case de pescari, sumar reabilitate, În care doar turiștii locuiau vara. Se crăpa de ziuă cînd ajunseră cu discreție În fața ușii lui Morineau. Lucas o deschise În tăcere cu un șperaclu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aud, altfel trag. Mergi! Marie Încerca să gîndească, era mai bine să iasă, poate că se vor Încrucișa cu cineva, poate că va găsi un mijloc să dea alarma, să-l ajute pe Lucas dacă mai era vreo șansă. Dar străduța era pustie, obloanele rămîneau Închise. Ajunseră În port, și el pustiu la ora aceea matinală, pescarii plecaseră deja odată cu refluxul, nu era țipenie de om, destinul Îi era potrivnic. Stéphane o conduse pînă la vedeta jandarmeriei, ea opuse rezistență, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fereastră, ca și cum ar fi vrut să cheme În ajutor, și Înlemni. Marie se apropia. Întoarse o privire imploratoare spre Ryan. - Pleacă, te implor. Făcu semn spre Încăperea cea mare care dădea spre o curticică. - Treci prin spate, ușa dă spre străduță. O zări și el pe Marie și Înțelese. - Dacă ții la fiica ta, nici o vorbă despre vizita mea! Nici un gest suspect, e limpede? Abia avu cînd să se ascundă Îndărătul ușii Încăperii că Marie intra deja. Cufundată În gînduri, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
năvală spre breșă, În timp ce, În sensul opus, bărbați, femei și copii, panicați, se agitau Încoace și Încolo, Încovoiați sub desagi și provizii, căutând o scăpare imposibilă. Între timp, după ce părăsiră povârnișul fortificației, cei doi bărbați se scufundaseră În labirintul de străduțe care diviza centrul așezării. Înaintau cu repeziciune, căutând să-și deschidă calea prin mulțimea Îngrozită care se Îndrepta spre locul de debarcare. La capătul unui coborâș, zăriră portul interior, ocrotit de un zid aflat Încă În picioare. Era acolo o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și avea să Își Învingă durerea. Mărșăluitul până la Porta Romana nu Îi prii, precum sperase. De acum, toate umorile trupului parcă Îi Înnebuniseră. Era istovit, cu părul și cu barba năclăite de sudoare. Descoperi că se rătăcise prin labirintul de străduțe care se ramificau ca o pânză de păianjen În spatele bisericii Spirito Santo, imediat după poartă. La o cotitură, dădu peste un cleric burtos care Înainta poticnit În sens contrar, suflând din greu, cu aerul nesănătos al cuiva constrâns să recurgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că alegerea era motivată de vreo Înțelepciune secretă? Grija și Moartea, nedespărțite precum cele două fețe ale aceleiași monede În geografia acelui oraș, la fel cum erau și În aceea a vieții... Mai făcu câțiva pași de-a lungul unei străduțe care dădea Într-o parte a piațetei și recunoscu de departe poarta cu ușorul pe care fuseseră Încrustate Însemnele Artei. Străbătu ultima bucată de drum parcă prin vis. În ciuda orei, prăvălia era deja deschisă. Pe ușă răzbătea În afară o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl urmau. Dar, În ciuda urletelor și a lăncilor amenințătoare ale acestora, Îi pierdu aproape imediat În mulțimea de capete care pluteau În valuri de la un zid de case la celălalt. Parcă Florența Întreagă Își dăduse Întâlnire În acel labirint de străduțe dintre baptisteriu și biserica franciscanilor, incluzând aici și animalele de povară. Înainta anevoios, Încercând să-și deschidă drum prin Înghesuială și să se țină pe cât posibil pe marginea străzii, spre a evita abundentele excremente de cal. Se gândise că Însemnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
avea să poată străbate străzile mai În voie. Rolul său de prior al Florenței Îi conferea dreptul de a se deplasa și după ora stingerii. Atunci avea să acționeze. 6 În aceeași zi, după ora stingerii La fiecare cotitură a străduțelor Înguste, Dante se oprea cu toate simțurile În alertă pentru a desluși pasul cadențat al patrulei. Dar Întregul cartier părea cufundat Într-o tăcere absolută, curmată doar din când În când de râsetele izbucnite, de țipetele ușoare și de șoaptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o dată poetul se reînsuflețise, ca și când ar fi conceput o nouă idee. O rupse la fugă, lăsându-și stupefiat Însoțitorul, care după o clipă se zori să Îl ajungă din urmă. Îl apucă ușor de cot, abătându-i mersul către o străduță laterală. — De ce Încolo? Întrebă Dante, care continua să se simtă dezorientat. Pentru Paradis trebuie să mergem În partea opusă. — Cercul zidurilor vechi: acesta este ceea ce leagă casele... Un cerc. Iar un cerc poate fi parcurs În ambele sensuri, messer Alighieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
neliniști crescânde. Crima Îl fascina. Dar era oare just să Își dedice Întreaga lumină a minții faptei rele a unui singur individ, neglijând călăuzirea unui Întreg popor? Treptele ce duceau la camerele de oaspeți de la San Marco dădeau către o străduță laterală față de piața din fața bisericii. De jur Împrejur, Îmbulzeala celor lipsiți de orice ocupație părea să sporească, Într-o gălăgie confuză care Îl asurzea. Ar fi vrut să se Întoarcă de Îndată la Palatul Prioriei ca să afle vești despre executarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la cîțiva ani după ce-a ieșit din închisorile comuniste. Tocmai am tecut de MAE, îl întrerupe șoferul, sîntem pe Arcului, ce-ar fi să vizităm și zone mai lăturalnice? De marile bulevarde sînt sătul pînă peste cap. De pe o străduță ca asta l-au umflat cînd l-au închis, reia Roja. L-au încolțit și de la un capăt și de la celălalt, punînd pe el farurile ca pe un iepure. Mașinile erau două Rolls-uri rablagite luate cu japca de comuniști din
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de catalog, completează Curistul, i-am spus și eu, reia Roja, nici nu știi de ce-ai scăpat tataie, putea s o pățească de zece ori mai prost, se gîndește. Liniștiți-vă, se distrează șoferul, eu vă pot învîrti pe străduțele astea pînă vi se face lehamite, chiar înainte să urcați am făcut plinul, așa că putem să-i dăm bătaie înainte. Ghinion, se gîndește Curistul, mai bine am fi rămas în pană, cel puțin am fi avut prilejul să facem țuști
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]