1,325 matches
-
-mi vine să te-apuc de coadă și să te fac morișcă (arată cum l-ar face morișcă) iac-așa, iac-așa, și când ți-oi da drumu', să nimerești cu nasu-n jos drept unde-a fi mai cald, în străfundurile iadului. CODÂRLIC: Ba să te potolești. Nu te teme, că-i fi mulțumit de data asta. Iaca, am să-ncep tot eu, cum am început și-n celelalte dăți. Și dacă-i mai fi în stare pe urmă, mi-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ureche, mintea înregistrează posibilitatea țârâitului, aproape îl cheamă, îl aspiră din propria absență, iar în acea clipă, dintr-o casă ajunge, mai întâi atenuat, apoi mereu mai distinct, sunetul clopoțelului, ale cărui vibrații fuseseră culese deja de o antenă din străfundurile ființei mele, înainte ca auzul să le fi perceput, și iată că mă cuprinde o frenezie absurdă; sunt prizonier într-un cerc în centrul căruia e telefonul care sună în casa aceea, alerg fără să mă îndepărtez, zăbovesc fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aproape și când își vorbiseră, departe de a-l îndurera, îl înflăcăra și mai mult și-l însuflețea. Lumea i se părea mai mare, aerul mai pur și cerul mai albastru. Era ca și cum ar fi respirat pentru prima oară. În străfundul urechilor îi răsuna vorba mamei sale: „Însoară-te!“ Aproape toate femeile care-i ieșeau în drum pe stradă i se păreau bine făcute, multe foarte frumoase și niciuna urâtă. S-ar fi zis că lumea începea să fie scăldată pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tău. Căci toată îndrăgostirea ta nu e decât cerebrală sau, cum se spune, cu capul. — Asta s-o crezi tu... - exclamă Augusto cam înțepat și prost dispus, deoarece gândul că îndrăgostirea lui nu era decât cerebrală îl străpunsese dureros până în străfundul sufletului. — Și dacă mă scoți din ale mele, îți spun că nici tu nu ești decât o idee pură, o ființă fictivă... — Vasăzică nu mă socotești capabil să mă îndrăgostesc cu adevărat, ca toți ceilalți?... Ești cu adevărat îndrăgostit, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cu exilul eternității mele, cu desțărarea asta pe care vreau s-o numesc des-cerul meu. Exilul! Proscrierea! Și ce experiențe intime, chiar și religioase, îi datorez! Întâi acolo, pe acea insulă Fuerteventura, pe care o voi iubi veșnic și din străfundul rărunchilor, în acel azil al Domnului, iar apoi aici, în Parisul ticsit și debordant de istorie omenească, universală, mi-am scris sonetele, pe care cineva le-a comparat, ca origine și intenție, cu Pedepsele scrise împotriva tiraniei lui Napoleon cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aflăm înapoi în seră, așezați. Trish a început să mă bombardeze cu o rafală de întrebări care par să provină dintr-un ghid gen „Cum să-ți angajezi menajera”. Iar eu răspund la fiecare întrebare cu maximă seninătate. Undeva în străfundurile creierului, aud o vocișoară strigând „Ce faci ? Samantha, ce dracu FACI ?” Însă nu-i dau atenție. Nu vreau să-i dau atenție. Cumva, am reușit să blochez departe de mine lumea reală, greșeala mea, cariera mea distrusă, întregul coșmar al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
adevărat și nu prea. Noaptea, când în sfârșit se culca, după ce se spăla de mirosurile trupului și de murdările muncii, simțea că articulațiile scârțâiau, că tot trupul era o durere continuă. Nu mai pot cât puteam, își spunea, dar, în străfundul conștiinței, un glas care era tot al lui replica, Niciodată n-ai putut atât de mult, Cipriano, niciodată n-ai putut atât de mult. Dormea așa cum ne imaginăm că trebuie să doarmă o piatră, fără vise, fără tresăriri, părea chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vom muri într-o zi, o parte din mintea noastră refuză să admită ceea ce știe că este destinul tuturor ființelor vii, se preface că n-o privește, așa și cu tatăl tău, spune că vine cu noi, dar, undeva, în străfunduri, e ca și cum n-ar crede, Ca și cum ar aștepta o întorsătură de ultimă clipă care-l va duce pe alt drum, Ar trebui să știe că, pentru Centru, există un singur drum, cel care duce din Centru în Centru, muncesc acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
aștepta la altceva de la un inginer de bord. Visele îi erau directe, fără nuanțe și câteodată urâte. La veghe, când inginerul se supăra sau enerva, carnea nu-i trăda sentimentele care o rodeau. Disprețul și mânia, acumulate și fermentate în străfundurile sufletului, erau bine ascunse. Tovarășii de navă n-au pătruns dincolo de ceea ce plutea la suprafața lui Parker, n-au prins nici un semn a ceea ce fierbea înăuntru. Lambert folosea mai mult inspirația visătorilor, deși nu era o visătoare. În hipersomn, meditațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
a vedea prea departe o descumpănea și o neliniștea. Atmosfera sufocantă care impregna această lume o făcu să se gândească la o baie la miezul nopții în niște ape infestate de rechini. Nu știi ce poate să apară brusc din străfundurile nevăzute. Părerea negativă pe care și-o formase despre această planetă era poate prematură, dar nu renunța la ea. Peisajul acesta neguros și mohorât nu prezenta nici o pată de culoare aprinsă și primitoare. Nici urmă de albastru, de verde, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
monstrul. La doi pași de sas, Ripley aștepta, singură, momentul confruntării cu creatura. Auzi un vag clinchet îndepărtat. Își zise că-și închipuise numai. Apoi zgomotul se repetă, răsunând, urmat de un ecou puternic. Parcă venea din măruntaiele navei, din străfundul țevii. Degetele îi fremătară și se chirciră cu disperare pe patul armei. Loviturile surde se opriră brusc. Cu toată frica și sfaturile de prudență pe care nu înceta să și le spună, ea înaintă spre gura căscată în gol cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
vor mai ști că au trăit; fără memorie, vor fi fără destin. Dacă aș uita totul, aș fi și eu fără destin. Lethe, această apa rece care, după cîte se spune, alunecă Încet și În liniște, fără un murmur, În străfundurile pămîntului, e rîul În care aș vrea să mă scald ca să devin liber. Căci de prea mult timp nu, fac decît să-mi aduc aminte și să-mi fie frică. Văd numai ceea ce vrea memoria mea; mîinile mele pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
însă, geniile rămân pure, imune, asemenea omului arhaic, conștiința lor axiologică se află nealterată în fața sensurilor necunoscute ale existenței, a deschiderilor poetico-metafizice cosmice. Poezia este o experiență unică, poetul primind fulgurant un comandament absolut, o Bună Vestire care izbucnește din străfundurile necunoscutului sufletesc, de la dublura interioară. Acea dublură este vocea Naturii singura divinitate pe care o cunoaștem, afirmă Lucrețiu, Spinoza, Eminescu, Baudelaire ș.a. Poemul nu este autofania unui autor, ci epifania unei voci, a unei insuflări. Nemulțumită de existența dată, supusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai trebuie mare talent de scris și vrajă?! Ce talent, popo! Eu am dosare, care e mai talentate decât toate talentele scriitorilor care-i avem în clipa de față! Oftă, posomorât dint-o dată. Se vedea clar că îl durea până în străfund renunțarea la scris. - În fine, mai oftă Goncea. Altceva mai vroiam să te-ntreb părinte, ca s-o lămurim, până vine tinerelul ăsta de-al lui Nisip. Respectiv, povestea cu Eroul Necunoscut o știi, dacă e să te întreb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că nu v-ați prins?“ Chicoti amuzat necunoscutul acela, ca și cum făcuse cine știe ce ghidușie. Răsuflarea lui mirosea a pucioasă, a smoală clocotită, a magmă, a apă de masă Căciulata, răsclocită, a Baltă stătută, a mâl cu lintiță putrezită, un miros de străfund de pământ. „Ce vrei domnule?“ se răsuci Păsculescu spre el. Insul însă dispăruse, de parcă nici n-ar fi fost vreodată. Mai citi o dată lista aceea. Într-adevăr, a patra, era Aurelia Soporan. Privi buimac sala. Reluța murise anul trecut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ostoiască goana, să încenunche și să sărute sfios soreanca, să-i șoptească dorul de-l pustiise până atunci, să atingă cu buzele lui mistuite de arșiți răcoreala mămoasei deschideri a străpătrunderilor pustiitoare, să asculte cum, furnicate de sfâșierea pormbei din străfund, fierbinți și tremurânde ca frunzele plopului când îi cântă spânzuratului, buzele deschizătoarei gem cu țipătul celei din adânc de trup, râd cu urletul ei, zvâcnesc din prăbușirea ei, înfloresc din paloarea ei de porumboaică învinsă și cheamă aceeași moarte care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se târa și gemea. Poalele negre ale hainei lăsară dâra lor murdară de zborurile după zmeiele și parașutele noastre, mâinile zgâriau cu ghearele pământul proaspăt arat, închipuindu-și că e spatele de știulete al lui Niftode, geamătul era necazul din străfunduri, pentru că nu ne putea urechea și mâna ca pe niște delincvenți ai matematicii pe străzile Brăilei. Ochii străluceau a părere de rău că nu ne-a chinuit mai mult în atâtea nesfârșite repetenții. Cu un efort supraomenesc se prinse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
strâns o mulțime de oameni instigați la revoluție, el a încercat să le vorbească, dar nu a obținut nimic. Nu a folosit gărzile imperiale pentru a dispersa mulțimea, de teamă de a nu crea sentimentul asupririi. S-a retras în străfundurile Palatului și s-a afundat în gândurile sale stând pe tronul din Sălile Poleite, crezând că mulțimea își va da seama de greșeala pe care o face și că se va retrage. Dar a greșit gândind astfel. Nu știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pielii lor, ușor de schimbat când este combinat cu o nuanță mai deschisă. Culoarea ochilor ei era acel negru pe care îl vezi când privești abisul. O eternitate fără sfârșit, în care mintea se poate pierde încercând să-i sondeze străfundurile, niciodată ajungând acolo unde dorește. O totală absență a luminii. Gura, asemeni prietenei sale, era micuță, dar nu era limitată de buzele apetisante ale Marcelei, ci de două linii subțiri de un roșu aprins, sângeriu. Părul, negru și lung, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se pregătea să mă includă și pe mine cât de curând în ea. Nu m-am uitat înapoi. Eram atât de nervos încât nu am băgat de seamă când am ajuns înapoi în subsolul colegiului. Știam însă că undeva în străfundurile pământului, un tată își jelea singurul fiu, scufundându-se încet, încet în abisurile nebuniei, înconjurat fiind de aburii beției. Mi-era milă de el. E teribil să-ți pierzi singurul fiu, zise călăuza noastră în momentul despărțirii noastre. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
își făceau de lucru cu câte un pat care trebuia mutat în altă parte sau cu... instrumente de tăiat? De ce? "Ordinele lui Mihail. Patru camere vor fi transformate în posturi secrete de observație pentru curtea interioară." Ochi pentru ceruri din străfundurile pământului. Asta în cazul în care Gardienii sau altcineva vor dori să intre direct în mijlocul școlii de undeva de sus. Treaba lor! Noi ne-am continuat drumul până la cel de-al doilea nivel al subsolului. Aici, atmosfera devenea mai încremenită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
moare cineva apropiat. Dar e de mii de ori mai tare! Și ăsta era abia preludiul... Procesul, agonia, dură mai bine de trei ore. Era trecut bine de miezul nopții, când Feodin și ceilalți se retraseră osteniți și sleiți în străfundurile minții lui Corvium, iar el reveni de acolo plin de durere și cu reminiscențe puternice. Pieptul i se ridica din nou și cobora înapoi. Respira. Trăia! Era minunat. Era grozav! Era tot ce își dorise el vreodată. "Te iubesc, Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de bine. Trupul bătrânului a răspândit un timp prin haine, și prin pătura groasă, o firbințeală nefirească, după care, treptat s-a răcit. Cu un ultim efort Îi mai ceruse noaptea, o poveste pe care Antoniu a scos-o din străfundurile memoriei și i-a spus-o pe un ton de preot, care Împărtășește muribund. Era o poveste despre ură, violență și libertate. Era viața unui om, din care Antoniu făcuse aproape zece pagini de literatură. Acum, nici el nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de cremene plouă cu petale de liniște. ochiul retractil al melcului, din albastru devine oranj, din rece și rea, suferința se îmbunează. lumea clipește mărunt, dumică totul în fărâme, incandescente, acestea mă picură, mă hașurează, mă spintecă. durerea ațipește în străfund, în locul ei predilect, visează străfulgerat că-i a mea, ca un câine se gudură, cu tandrețe o scarpin, la odihnă o-ndemn, până ce blana-i zgrunțuroasă îmblânzită și-o scutură, ochiul oranj al durerii, conținându-mă. nicicând nicicând nu voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
grădina mea: de ger, viața Încremeni, ramuri se frânseră, În arborii-nalți, numai tu dăinuiai...” “Trandafirule, harnică floare, Prin trufia ta plăsmuiești parfumul Și explozia ta purpurie sau albă: Toată iarna scormonești În pământ, Dezgropi minerale, minerești, scoți foc, Din străfunduri și apoi te deschizi Splendoare a lumii, buză a focului, Candelă a frumuseții. Mie Îmi aparții, mie și tuturor, deși de abia avem timp să ne privim, și viața ca să păzim flacăra ta”... ... Nimic mai adevărat În explozia de frumusețe
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]