1,772 matches
-
susținut de noile lecturi, mi-am amintit de o anumită poză. O poză xerox, alb-negru, pe format A4, ștearsă de timp și spălată de ploi, pe lângă care treceam nepăsător când o observam în graba pașilor pe pereții și coloanele ce străjuiau magazinul Romarta din Brăila. Sunt mult prea multe aceste poze! De unde-or mai fi apărut și astea? - îmi frământam creierii, mereu sâcâit, când îmi iuțeam pașii pentru a le depăși. Ele reprezentau chipul unei femei cu un punct desenat pe
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Am vizitat Muzeul mineralogic, Gara de lemn cu vestita locomotivă "Copiapo", decretată în 1952 Monument național, care a funcționat între Copiapo și Calderas (port la Pacific) între 1851 și 1858, catedrala orașului și Piața centrală, admirând casele vechi și străzile străjuite de arbori cu mii de flori de culoare violet (întâlnisem la Santiago aceiași arbori cu flori galbene sau roșii, o splendoare!). A doua zi dimineață am făcut o vizită la Universidad de Atacama, creată la 1857 (de reținut că la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
spre Santiago cu autobuzul la ora 22, 00 (autobuzele prin Atacama circulau, din cauza temperaturii, doar noaptea, pe "răcoare", și erau dotate cu aer condiționat, scaune-pat, bar...), amabilele gazde mi-au oferit o excursie în afara orașului. Am vizitat Salar de Maricunga, străjuit de vulcanul cel mai înalt din lume, Ojos del Salado (6893 metri, intrat în erupție ultimă oară în 1956), Laguna verde, cu superbii ei flamingo, Bahia Inglesa, despre care se spune că este plaja cea mai frumoasă a nordului Chile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
pe mama. După decesul ei, la sfârșitul lui 1981, o vreme n-am mai scris nimic, apoi, în aprilie 1982, am hotărât să opresc lucrul și să alcătuiesc un prim volum. Ceea ce există astăzi* din Dicționarul personajelor lui Dostoievski este străjuit de două morți, de moartea a două surori. Că i se apropia sfârșitul, se putea bănui din ultimele scrisori pe care tanti Manea i le-a trimis mamei. Scrisul îi era tot mai nesigur, puțin tremurat. Tanti Aniuta avea o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
păduri), pe care îl făceam fără efort, euforici și totuși încă crispați (deși ne cunoșteam de o jumătate de an, ne apropiasem doar de câteva săptămâni). Ultimul segment, de vreo 150 de metri, al acestui drum era tot o potecă, străjuită din ambele părți de garduri, un fel de tunel, acoperit de crengi de copaci. Dincolo de aceste garduri - pe partea stângă un șir de case, pe partea dreaptă cimitirul. Ajunși la capătul „tunelului” - de unde, peste drum, se vedea (și se vede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
siguranță (seara vorbisem, de altfel, cu ea la telefon), parcă mai aproape de mine în absența ei, cu muzica - simfonia ce se transmitea la acea oră târzie de noapte și își urma drumul ei strălucitor, cu Dumnezeu - a cărui cruce mă străjuia în toată măreția și gravitatea ei. * Stare. Mă aflu, în camera noastră, la masa de scris, lucrul mi se pare că merge satisfăcător, cafeaua aburește; mi-a preparat-o și mi-a adus-o, într-o ceașcă mare, așezată pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Pe primul plan a trecut acum minunea Saint-Suplice-ului, cu cele două turnuri simetric-neidentice, cu crucifixul de lemn și vitraliile sale dominate de cel de deasupra altarului, al Mântuitorului reînviat, de care privirea nu se mai poate desprinde, cu mica piață străjuită de copaci și plină de porumbei, cu o fântână arteziană în mijloc din care se înalță busturile așezate în firide a patru episcopi, luminați, pe rând, de soare de-a lungul unei zile (Ce triști îmi par cei rămași în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
se pare că vine de la niște flori de glicină. Aia a adus o crenguță mică din crâng. Această mireasmă puternică îmi amintește de sosirea primăverii în grădina mea din Roma. Acolo glicina se cățăra pe ziduri și pe chiparoșii ce străjuiau pe coline. Nostalgia începe să mă roadă: mă sfâșie cu tăria mirosurilor pe care le aspir în fiecare dimineață când calc pe pietrișul din grădină. Metamorfozele A fost ideea ei să schimb registrul prea scolastic în care plămădisem la Roma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Se cresta pe răboj cea mai mică lipsă ! La ceasul hotărât simțeam de departe din inima târgului înțesat de lume, din modul încâlcit al treburilor și al nevoilor, simțeam că mă trage chemarea și așteptarea maestrului, care din balconul caselor străjuia cu ochii bulevardul Epureanului în tot lungul lui doar ne-o zări venind. Așa, mai bine de un an întreg, am avut nespusul noroc să trăiesc nu numai alături dar chiar în intimitatea lui Alexandru Vlahuță. N-a fost gând
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
Carlina pierduse legătura cu Alin. Din cauză că se mutase din Solnok în Abony, nu mai reușise să ia legătura cu Alin, ajungând într-o situație nedorită. Abony era un orășel mai mic decât Solnok, dar cu străzile foarte largi, bine îngrijite, străjuite de pajiști înmiresmate cu flori umbroase de diferite mărimi și culori, iar locuințele semănau cu niște perle luminoase și atrăgătoare. Chiar în perioada când Carlina se mutase, se declarase oraș, iar comerțul era mult mai avantajos pentru ea. În prima
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
treizeci și cinci, treizeci și șapte de ani, înaltă, cu părul negru, lins, împărțit de o cărare la mijloc; ovalul feții cu bărbia ascuțită îi trădează voința și mândria; ochii negri, când reci, când umezi, fierbinți, misterioși ca apele adânci; deasupra lor, străjuiește o frunte lată, înaltă. Pe cap, poartă coroana imperială cu vulturul bicefal bizantin, din care coboară șiraguri de perle și diamante. Doamna Maria ia ulcica pe care i-o întinde Ștefan, își moaie buzele în ea, o ridică și grăiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cerul și cu Pământul, să devină "Stăpâna Lumii"!... De ce nu? La puterea banilor lor... sugerează Țamblac. Să nu le-o ia înainte Mahomed, cu "puterea armelor lor", zâmbește sarcastic Ștefan. Treci peste comèdie. Și?... În "Palozzo ducale", urcam "Scara uriașilor" străjuită de lei înaripați, mă sprijineam de balustrada aurită și mă gândeam cu durere la prăpastia căscată între bogăția cu huzur a Apusului catolic și sărăcia amară a Răsăritului pravoslavnic, cuvântă Țamblac. Știu! i-o taie Ștefan. O să umplem prăpastia aiasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o salvase de la moarte, și porni mai departe, ducând cu sine doar traista de cioban, În care se aflau, ca odinioară, o pâine și o ploscă cu vin. Se mai Întoarse o singură dată să privească de departe castelul ce străjuia noul oraș. Apoi se Îndreptă spre apus. Câțiva ani mai târziu un cioplitor În piatră venit de departe lucra la portalul bisericii din Taragona. În grupul de statui sculptat chiar la intrare se găsea cea a Fecioarei Maria, de o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de cei care au fost cazați acolo - permanent sau sezonier - ca lucrători ai nesfârșitelor vii din împrejurimi. Am să încerc totuși să-ți povestesc câte ceva din cele văzute și aflate despre acest castel. Imaginează-ți, dragul meu, o scară impunătoare, străjuită de doi lei sculptați în piatră - acum deteriorați. Odată ajuns pe peronul scării, înainte de a face pasul peste pragul încăperii de sub turn, privirea îți cade pe o bucată de marmură roșie, încastrată în mozaic, pe care citești cuvântul: SALVE. Frumos
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
Și de ce „Grierul” și nu Greierul? Pentru că așa au numit-o stăpânii, scriindu-i astfel numele pe soclul unei statuete existentă și astăzi în curtea vilei. Parcul din jur era frumos amenajat pentru promenadă, cu fântâni arteziene, lac și alei străjuite de bănci. Despre proprietarii vilei aflăm câte ceva dintr-o dare de seamă privind activitatea Consiliului Comunal Iași, pe anii 1876-1877, unde la capitolul „Alimentarea cu apă” primarul Scarlat Pastia vorbea despre prospecțiunile inginerului francez Beguin, din 1853, asupra sursei Răpidea
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
iunie 1884, pentru că se preconiza alimentarea orașului cu apă din sursa Repedea. Depășim grotele, traversăm șoseaua Iași-Vaslui și am intrat deja pe drumul Păunului. Pașii ne conduc în celălalt capăt al satului, unde ne întâmpină câțiva brazi care par să străjuiască acel loc de la începuturile lumii. N-o fi chiar așa, dar cred că erau prezenți pe când s-a zidit mănăstirea vameșului Păun. Despre acest vameș, istoria pomenește încă pe la 15 mai 1666, dar despre ctitoria lui abia la 9 februarie
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
în 1992, Grigore Ureche spune că poporul îl trecuse în rândul celor sfinți îndată după moartea sa: „pentru lucrurile lui cele vitejești, carile niminea din domni, nici mai înainte, nici după aceea l-au ajuns”. Intrarea în curtea mănăstirii este străjuită de un turn clopotniță cu o arhitectură demnă de Renașterea Italiană. Din pisanie aflăm că turnul a fost ridicat „cu toată cheltuiala și osârdia sfinții sale, chir Macarie Hrisoverghi monah, pentru veșnica pomenire. Fost-au sârguitori cu ostenelile dumnealui Ștefan
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
pur și simplu pe cel „setos de magie ca buretele de apă“. În fine, cel de-al treilea, prietenul mai mare, încarnează „duhul romantic“ însuși, insuflând în jur idei și fantezie. E, așadar, perioada privilegiată a existenței sale, ocrotită și străjuită de „dragoni“, adică de maeștri, de autorități cu aură regală, simboluri vii ale creativității, dătătoare de ordine, echilibru și inspirație. De altfel, conform calendarului chinezesc, anul 1940 - ce deschide magica epocă a Cercului Literar de la Sibiu - a fost chiar un
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
echilibru și inspirație. De altfel, conform calendarului chinezesc, anul 1940 - ce deschide magica epocă a Cercului Literar de la Sibiu - a fost chiar un an al Dragonului! Sunt însă convins că Negoițescu ar fi revenit, pe parcurs, asupra „dragonilor“ ce-i străjuiesc Autobiografia. Căci sugestii ținând de simbolismul universal planează peste întreaga lui confesiune. Un cuplu de dragoni care se mușcă reciproc ori un dragon ce își devorează coada simbolizează conflictul, urmat de conciliere, dintre două impulsuri contrare ale inconștientului. Iar pentru
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Cluj, ne-am mutat noi într-una numai a noastră (tata se fixase în localitate), situată pe strada Kogălniceanu (Farkas utca), una dintre cele mai frumoase artere ale orașului, scăldată primăvara de suavul parfum al teilor copleșiți de flori, ce străjuiau ambele trotuare. La un capăt al ei, se înălța biserica calvină, cu fațada ca o imensă glugă de Ku Klux Klan tăind strada, cu zidurile laterale sprijinite de contraforturi, cu cele interioare decorate, pe toată înălțimea lor considerabilă, de steme
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
otrăvitoare, am crezut că orice zace pe jos, pe stradă, ucide dacă duci la gură și înghiți. Dar poate că aceasta a fost, de fapt, prima dintre cele două tentative și s-a petrecut încă la Cluj, în strada Kogălniceanu, străjuită de tei, și deci premiera dunăreană nu mai era premieră, ci recidivă. De fiecare dată însă, mila de părinți m-a împiedicat să mor... De viața socială a părinților mei, la Galați, am prea puține de spus, din sărăcie de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
un spațiu liber - între corpul lor și odaia de la stradă a „trenului“ - pentru poarta mare, cu toată intrarea în curte plafonată, li s-au mai adăugat apoi, paralele cu vechea clădire, alte două, prin sacrificarea unuia dintre trainicii castani ce străjuiau vederea oferită ferestrelor apartamentului nostru. Trei dintre aceste încăperi le-a ocupat Virginia, vagonul pe care-l părăsise fiind închiriat unei frumoase doamne, cu maniere distinse, dar foarte prietenoasă, care avea o fetiță de vreo zece ani, Tuți, subțire ca
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
constructiv, marcat, tot în timp, de fastul aulic, decorativ și pitoresc. Ulițele urbanului capătă îmbrăcăminte de stradă, iar clădirile se înalță ca niște zidiri gândite pentru veșnicie. Din loc în loc, bisericile, protejate împotriva unor inevitabile invazii, adăposteau tezaurele religioase și străjuiau zonele ca pe niște spații luminoase. Arhitectura primelor biserici și mănăstiri amplificau umbra vie a Bizanțului și fastul decorativ, corelația dintre coloane și arcade. Când îți arunci privirile lacome de jur împrejur vezi cupolele majestuoase, semnul inconfundabil al spiritului religios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
strada Independenței, care se întinde ca o panglică lată, dreaptă, puțin cotită spre capăt, în stânga înălțându-se Universitatea de medicină și farmacie "Grigore T. Popa", în prim plan Piața Națiunilor Unite și grupul statuar cu flacăra veșnică, de la Piața Eminescu, străjuită de frumoasa și impunătoarea Bibliotecă centrală ce poartă numele poetului național, până în Tg. Cucului, îi sunt atrase la un moment dat privirile de fațada unei clădiri vechi din prima jumătate a secolului al XIX-lea, în stilul neoclasic al epocii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
timp", îmi sună interesant. Bineînțeles că această încercare epopeică aș dedica-o Iașului meu. Mă tem însă să nu rămân doar cu ideea și cu sunetul. Dacă am desena un cerc mare, mare în care să fie cuprins întreg orașul, străjuit de molcomele coline, și în care timpul ar fi oprit în loc, privirile contemplative ar surprinde neașteptate imagini și viziuni. Fascinați, atenți, lipiți de ceea ce se profilează, nu vom putea învălui inefabilul, nici vizibilitatea oferită ca din balonul lui Jules Verne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]