2,394 matches
-
nimic nu s-ar fi întîmplat, ne-am arătat mai veseli ca de obicei, am făcut și mai mult scandal, ca să facă impresia că nu-i observăm deloc nici figura, nici doliul de la mână, am debitat spirite unul lângă altul, stupide toate, pe un ton strident, și l-am lăsat brusc, fără să știm dacă el a spus vreo vorbă tot timpul... Oricum ar fi luat domnul Cornea scena aceasta - sau de-i va fi sunat falsitatea ei, sau de va
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
făcui mustrări. Mă găsii in-just în gustul meu pentru forme, căci nu puteam descoperi o suferință reală numai din pricina expresiei caraghioase. Cu afecție i-am cerut să-și destăinuiască supărarea. A ezitat. Apoi a izbucnit într-o mulțime de exclamări stupide, ca să se sustragă întrebării mele. Mă mira această discreție când îl crezusem incapabil să puie frâu vreodată reflexiilor lui imediate. Mă gândeam că, în definitiv, în aventuri proceda cu eleganță, că nu i se știe nimic precis, cu toate că nu era
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și le scoate ca să-mi arate că nu are verighetă. (O pusese probabil cu cinci minute înainte în poșeta de alături.) Atenția asta față de mine, arătată cu așa de puțină discreție, adusă ca un plocon, mi se părea stângace și stupidă, totuși, m-am crezut dator să-i mulțumesc cu efuzie. Mi-a primit mulțumirile fără tresărirea pe care ți-o pricinuiește trecerea de la un gând la altul, probă că interpretasem bine gestul ei. La primele mele întrebări, a aprobat cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
scandal pentru chestiuni complect neînsemnate. De pildă, îmi place să mă scol dimineața de tot, să mă instalez la fereastră pentru câteva ore și să mă uit la mare: ea turbează în pat, nu mai doarme și începe o discuție stupidă, care îmi alungă toată liniștea. Ce concluzie va scoate Ioana mai târziu din vorbele acestea? Cu ce frenezie (reproș deghizat către mine) va face portretul femeii care acceptă sacrificiul pentru bărbatul iubit, dar îi este intolerabil să fie părăsită - și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu sufletele noastre, pe care le continuam însă îndelung, punem toată priceperea noastră de demonstrație și pasiune ca să le susținem să câștigăm parcă ceva important, și rămânem la urmă epuizați și amărâți pe noi, căci se petrece atâta zbatere inutilă, stupidă, fără să ne intereseze măcar, și nu putem să o înlăturăm. Te jălui: suferința unui an! Dar nu există numai atmosferă sumbră. Câteva iluminări, oricât de scurte îți demonstrează că acest vaiet conține în el și o doză de farsă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
muzică". Și atunci, discuțiile începeau, întrecînd în violență intențiile noastre. Am observat lipsa din colecție a unui Coral de Bach, piesă de mare importanță. De multe ori l-am ascultat cu o puternică vibrație și brodând pe aceeași idee: "Ce stupizi sunt aceia care fac din Bach un abstract! Aici sunt cataclismele cele mai personale, țipetele interioare n-au nici o discreție." - Iarăși n-ai ținut seama de rugămintea mea! - Nu țiu seama când rugămintea nu e decât expresia celui maiferoce egoism
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
N-ai avut nici un merit ca să procedez altfel. - Acum găsești că tot ce-ai făcut a fost admirabil! - Nu tu ești acela care ar trebui să judeci! - De ce s-au mai întîmplat, Doamne, atâtea grozăvii, dacă nu s-aschimbat nimic! Discuție stupidă, nedemnă de niște oameni care pretind că-și petrec aproape tot timpul în preajma vreunei cărți celebre, dar se pare că e fatală în dragostea noastră. Renunțăm pentru clipa aceea la orice gânduri însemnate, ca să susținem cu pasiune niște idei fără
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fi glumit și nu ar fi trebuit să mă umilesc mai târziu ca să explic de o sută de ori că totul n-a fost decât o glumă. Izbucnirea Ioanei a găsit o ocazie care a complicat încă: din pricina unei timidități stupide, am reținut pentru iubita mea o cameră separată, n-am vrut să o culc la mine deocamdată, din jenă ca să nu explic hotelierului vizita și să-i cer un nou așternut, să întreb dacă prețul suferă o schimbare și mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să nu fiu întrebat cine este Ioana. Îmi repugna să mint și, totodată, nu puteam spune adevărul nici chiar unui străin, pe care n-aveam să-l mai văd, probabil, niciodată. Eu n-am putut să dau toate aceste motive stupide Ioanei și nici n-am avut curajul s-o duc de-a dreptul la camera ei, ca ceva foarte simplu, ci am ezitat, am amânat, am întreținut o atmosferă falsă, și toate s-au adăugat la nemulțumirile pe care le
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
eschivat să ne invite! - Avea o scuză plauzibilă: scutura casa. Acum este totul aranjat, după spusele lui madame Pitpalac. În definitiv, o putem lua pe Lidia la plimbare, dacă îi face plăcere. - Ce umilință, să depinzi de plăcerea acelei fete stupide. - Nu știu de ce o numești stupidă. Nu poți să o taxezi așa dupăscurta noastră cunoștință. - O să vie cu noi cu siguranță, de-abia așteaptă să o inviți. Am vă-zut ce emoționată este când îți vorbește. Eu nici nu existam între
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
scuză plauzibilă: scutura casa. Acum este totul aranjat, după spusele lui madame Pitpalac. În definitiv, o putem lua pe Lidia la plimbare, dacă îi face plăcere. - Ce umilință, să depinzi de plăcerea acelei fete stupide. - Nu știu de ce o numești stupidă. Nu poți să o taxezi așa dupăscurta noastră cunoștință. - O să vie cu noi cu siguranță, de-abia așteaptă să o inviți. Am vă-zut ce emoționată este când îți vorbește. Eu nici nu existam între voi. - E normal ca noi să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
încât nu-l mai vedea decât pe bagaudul care îl insultase și îl provocase, iar ura față de el era, de fapt, o ură față de toată mulțimea aceea de tăietori mizerabili de gâturi, față de destinul care îl vârâse în misiunea aceea stupidă și chiar față de Flavius Etius. De altfel, nu era, în mod cert, prima oară că lupta cu pumnii. Pentru acel tip de înfruntare, armata fusese pentru el o școală cât se poate de bună, iar aceia dintre țărănoii care puneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
amintise lui Dubritius de trăsăturile lui Eudoxiu; în sfârșit, într-un post de gardă, găsiră trei bărbați - un soldat ce nu era chiar în apele lui și doi milițieni - care, la obișnuita întrebare, râzând nu fără un soi de orgoliu stupid, își arătară mâinile ce suferiseră de pe urma rănilor primite în luptă. Unul din ei, însă, declară că îl cunoscuse într-adevăr, cu câteva zile înainte, pe omul pe care îl căutau - îl întâlnise într-un post de gardă și atunci acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
motiv să plece. Adică să plece definitiv. Își luau pur și simplu lungi vacanțe și deodată apăreau din nou, arătând bronzați și sănătoși, ca și cum ar fi fost la Palm Beach sau Miami sau altundeva. Craig se opri asupra acestei idei stupide: Ar fi putut ei să meargă la Palm Beach? Se scutură nerăbdător, iar ochii aproape închiși i se deschiseră puțin. O privi pe Anrella care ședea într-un fotoliu din apropiere și se uita la ziarul de seară adus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
mână un vierme gros, încolăcit, care i se mișcase între degete. Se aplecă cu opaițul în mână și-l privi cu luare aminte. Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe care numai natura, în perfecțiunea ei, și-l poate permite. Senzația de obiect viu nu dispăru, căci culorile inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cărucior, la care se înhămă Bătrânul. Pe Vanghele îl lăsă, urmărindu-l cu privirea, sub smochinul uscat din fața hanului. Capitolul III DUPĂ ALTE CÂTEVA VIZITE ȘI ACHIZIționări de obiecte stranii, Bătrânul începu să-și golească încăperea de mobile și lucruri stupide de uz casnic. Se înconjură de acele neînchipuite obiecte și se lăsă inundat și copleșit de fluxul lor subtil, de existența lor, pe care o bănuia mai vie decât însăși existența sa. Hotărî să conviețuiască cu ele, posedat și nu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
se reflectă reciproc până când imaginea începe de la sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant". Iar în ceea ce privește imperfecțiunea, ni se spune: "Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Perfecțiunea e un joc pe care numai natura, în imperfecțiunea ei, și-l poate permite". Aceste două idei fundamentale, obsesii poetico filozofice, apar și în Comisionarul, scris în 1981. Povestirea aceasta, deși cronologic
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în crearea vieții. Viața, cu cât e mai intensă și mai conștientă, cu atâta are mai mult oroare de neant. Crima fundamentală a naturii împotriva omului e că a pus conștiința unui Kant într-un corp de mamifer supus legilor stupide ale materiei care, cu un curent imperceptibil de aer ori cu o infimă bacterie, poate stinge pentru eternitate conștiința în care se aprinsese un univers. Gîndește-te că și tu și acela care te insultă, intr-o zi sau alta aveți
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
se înduioșează când cugetă la pitecantrop, strămoșul omului. Alții își stăpânesc dezgustul când cugetă la om, strănepotul pitecantropului. În pădurile primitive - ciomagul; în societate - sarcasmul. Expresia fizică a sentimentului, aceeași: arătarea caninilor. Pesimistul mizantrop spune oamenilor: "Gorile, cât sunteți de stupide!" Pesimistul idealist le spune: "Fraților, cât suntem de nenorociți!" Natura își urmează cursul cu aceeași fatalitate și nepăsare în piatră, în arbore, în om, în toată materia. A trăi, este a te strecura prin legile naturii ca printre niște curse
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Turgheniev a fost un pesimist idealist. Idealist pentru că are respectul ființei omenești, pentru că nu vede în ea o gorilă, nu o urăște, nici nu râde de ea. Pesimist, pentru că nu concepe fericirea. Pesimistul mizantrop zice oamenilor: "Gorile, cât sunteți de stupide!". Pesimistul idealist le spune: "Fraților, cât suntem de nenorociți!" 16. ...ceea ce merită să fie relevat de artist, nu este ceea ce eanimalic în om, lucru prin care toți oamenii se aseamănă, dar ceea ce e omenesc, lucru prin care oamenii se deosebesc
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că vrea să mă bată, fetița îmi lua apărarea cu o îndrăzneală de cloșcă mică și ageră, care mergea până la temeritate oarbă când agresorii erau în număr mare. O singură dată prietenia noastră a fost puțin umbrită, câteva ceasuri, din cauza stupidei mele insensibilități la avansurile ei delicate. Domnul M... întîmpinîndu-mă la sosire cu niște vești rele pentru el, n-am dat Adelei atenția cuvenită, am fost distrat și rece. Atunci ea și-a lungit buzele, și albastrul ochilor i s-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fi fost atât de încurcate, încît să-l amenințe cu o dezonoare postumă, m-aș fi întors la ea. Cuvintele ei " Sunt femeia ta" îmi ardeau creierul. Și, în sfârșit, târziu, în epoca cinică, culminând spre amiaza vieții, accesul de stupidă demență pentru femeia mare, cu părul 1 Lancinant - sfâșietor. roș, cu ochii mici și verzi, cu nasul turtit și cărnos, cu buzele strivite, arse, cu brațele groase și dure, eșantioane ale întregii ei ființe, cu talia și șoldurile asortate în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Agură", bisericește repezite, ea completează textul luîndu-și o figură sastisită și făcîndu-și o cruce mare, cu o grăbită aplecare a bustului înainte - închinăciune adâncă în fața schivnicilor plini de solicitudine pentru tinerețea călugăriței de la Văratic. Problema e simplă. Cu tot intermezzoul stupid, de care nu vorbește niciodată, ea a păstrat, încă din adolescență, simpatie și admirație pentru "maestrul" ei. Acum, de când e femeie, e curioasă să știe cum mă port în atitudinea de soupirant 1 și câtă putere are asupra mea. Dacă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
început că are să se despartă. Nu a intrat în nici un amănunt și, se înțelege, n-am întrebat-o nimic. Patern și grav, am sfătuit-o să se căsătorească, sprijinind îndemnul cu argumente burgheze insipide. Întâi a tăcut. La insistențele mele stupide și nedelicat repetate, a răspuns: "Poate". Sfatul acesta dezinteresat făcea nule și neavenite toate câte se întîmplase între noi până acum. Eterna ipocrizie! Eram aproape sincer când vorbeam, poate cu totul sincer. Dar sunt sigur acum că am sfătuit-o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
scăunașul de dinainte, într-o trăsură și mai strâmtă decât a lui badea Vasile, trebuia să fiu mereu cu ochii în patru ca să nu ating picioarele tovarășelor mele și să nu le trimit fumul țigărilor în față. Fumul acesta, cu stupida nătângie a lucrurilor neînsuflețite, m-a chinuit tot drumul mai rău decât o ființă vie și rea: cu oricâtă putere i-aș fi imprimat direcția inițială spre dreapta sau spre stânga, el rămânea în trăsură, sau, cu o încăpățînare exasperantă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]