3,238 matches
-
eseistic, această solemnitate dă o idee despre popularea universului cu zei. Zeul apare acolo unde se produce o ruptură în coerența materiei, orice rană naște zeul ei, orice suferință este sacralizată. Dar suferința de a scrie (Poezia), dar rupturile în interiorul subiectivității (precum cele sugerate de tăcerile, golurile elegiilor) nu au zeii lor? Propozițiile nu merg mai departe și gândul cititorului aleargă în voie. Mai concret lirică este cea de-a treia elegie, divizată în cinci părți, numite cu pedanterie de savant
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
elegie (a șaptea, subintitulată Opțiunea la real) exprimă în stilul solemn de la început solidaritatea cu pietrele, merele, cărămizile, caii. Versurile, de o suspectă umilință, rupte și, din loc în loc, sacerdotale ca un comunicat al Sfântului Scaun, proclamă abandonarea totală a subiectivității pentru ca, odată instruit în limba necunoscută a materiei concrete, să poată fi îmbrățișat „un posibil gălbenuș al existențelor”. Gând îndrăzneț ca acela al lui Dionis care se visează Dumnezeu și se prăbușește. S. nu se pedepsește pentru cutezanța lui, și
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
348-351, III, 122-123, 143-146, 223-225, 235-237, IV, 305-308; Nicolae Mohorea-Corni, Amintiri cu Nichita Stănescu, pref. Eugen Simion, București, 1999; Doina Uricariu, Nichita Stănescu. Lirismul paradoxal, București, 1999; Adrian Bucurescu, Nichita Stănescu în Evul astral, Târgoviște, 2000; Oana Chelaru-Murăruș, Nichita Stănescu. Subiectivitatea lirică, București, 2000; Dumitru Chioaru, Poetica temporalității, Cluj-Napoca, 2000, 188-211; Dicț. esențial, 787-792; Dimisianu, Lumea, 456-460; Micu, Ist. lit., 405-408; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 147-165; Ion Pachia Tatomirescu, Nichita Stănescu și paradoxismul, Timișoara, 2000; Manolescu, Lista, I
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
care îl merita. Omologarea faptului că este un mare prozator al perioadei 1960-1980 a avut loc, într-un ritm destul de accelerat, abia după moartea lui. Receptarea reținută și tardivă a operei poate avea drept cauză și relativ târzia definire a subiectivității sale creatoare. Traiectoria devenirii scrisului lui T. reține câteva momente distincte: aparent „tradiționalist” în prozele scurte din perioada de început, va evolua spre un modernism extrem - considerat de unii critici „inautentic”, cultivat în chip programatic, pentru sincronizare cu tendințele de
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
Se poate spune și că el a găsit o cale proprie ca să rezolve în chip viabil o problemă pusă, la un moment dat, de evoluția prozei moderne. Era nevoie de noi formule narative care, deschise către interioritate, să transgreseze limitele subiectivității individuale (ori pluriindividuale) și, în cele din urmă, depășind interiorizarea individualist-subiectivă (devenită la un moment dat un nou canon), să reia contactul cu realul, fiind în stare să exprime situații și întâmplări extrase din sfera concretului. Astfel de formule s-
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
alcătuiesc imaginea fragmentată, accidentată a unei vieți spectaculoase prin conținutul ei, aici mișcându-se o întreagă lume de personalități, iar caracterul documentar se întregește cu o lumină nouă asupra faptelor și oamenilor, născută din spiritul de contradicție, suflul polemic, superbia, subiectivitatea judecăților autorului. Se pot afla multe lucruri și despre o față mai puțin știută a preacunoscuților săi rivali. Cât privește episodul „colaboraționismului” - obsedant și în Memorii -, sunt greu de pus în balanță moralitatea și imoralitatea acestuia în cazul lui T.
TZIGARA-SAMURCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290320_a_291649]
-
catedră. Debutează la „Luceafărul” în 1962 și mai este prezent în „Romanoslavica” (unde face parte din redacție), „Gazeta literară”, „România literară”, „Argeș”, „Ateneu”, „Scânteia”, „Scânteia tineretului”, „Flacăra”, „Săptămâna” ș.a. În calitate de publicist și cronicar literar, Z., polemist redutabil, adeseori incomod prin subiectivitatea și retorica agresivă a intervențiilor, se va opri la ceea ce crede că ilustrează relația dintre specificul național românesc, ortodoxie și militantismul cultural, dar va semna și numeroase pagini de circumstanță, oportuniste, într-un stil grandilocvent, patetic, ca în Accente și
ZAMFIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
obiectivarea, și apreciază că acesta e consecvent aplicat de constructivism. Rezultat din lupta între cubism și dadaism, constructivismul l-a smuls pe primul din „lâncezeala de atelier” „îmbrâncindu-l” în stradă și a curmat anarhismul celui de-al doilea opunând subiectivității expresioniste obiectivitatea; depășește și futurismul minat de tendințe centrifuge, neagă „dezagregarea bolnavă romantică suprarealistă”. În consecință, idealul de artă e „ordinea sinteză, ordinea esență constructivă, clasică, integrală”. Spiritul epocii moderne - constată V. în 1925 - a pus capăt disparității între arte
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
convingere, ci pe modul în care fiecare argument ajută. Chiar dacă el este foarte puternic, luat separat, poate deveni nesemnificativ la îndeplinirea scopului. Actul argumentativ rămâne legat strict de raționalitate. Psihologia susține că argumentarea este analizată din punct de vedere al subiectivității individuale. Din această perspectivă argumentarea devine un fenomen social prin care un individ influențează pe altul, iar această influență se răsfrânge și asupra celorlalți. În contexte interpretative se pune mereu problema raportului dintre argumentare și libertate. A argumenta, ca fapt
ARGUMENTAREA ÎN STĂRILE CONFLICTUALE. In: Arta de a fi părinte by Paula Antonescu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1415]
-
însă, multe dintre ele nu mai răspund problematicii reale, ajung să reprezinte doar niște sloganuri fără a putea fi corelate în practică. OBSTACOLE ÎN CALEA COMUNICĂRII CU PĂRINȚII: problemele de ascultare; lipsa conexiunii inverse; falsa conexiune invers; rezistența la critică; subiectivitatea; inadvertențele de limbaj; barierele culturale, etc. Problemele de ascultare apar atunci când profesorul crede că a comunica cu părinții înseamnă doar a transmite informații, fără a le lăsa acestora din urmă dreptul la replică. În acest caz comunicarea este de fapt
PĂRINŢI ŞI COPII. In: Arta de a fi părinte by Ana Arghiropol () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1421]
-
punctul de vedere al profesorului ! Rezistența la critică poate fi unul dintre cele mai frecvente obstacole în comunicare. Analiza acțiunilor profesorului, critica lor trebuie să fie constructive. Părintele are dreptul de a interveni atunci când activitatea profesorului afectează negativ evoluția copilului! Subiectivitatea este tendința profesorului de a “selecta” informațiile doar prin filtrul personal, al afectivității. Inadvertențele de limbaj pot declanșa carențe mari în comunicarea profesor părinte, un stil ”prețios” îl poate inhiba, bloca pe părinte. Părintele trebuie să convingă profesorul că al
PĂRINŢI ŞI COPII. In: Arta de a fi părinte by Ana Arghiropol () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1421]
-
Ignorată sau subestimată multă vreme, publicistica lui Z. revelă fațete noi ale personalității scriitorului. Condus în literatura de imaginație de principii ale clasicismului (seninătate, echilibru, obiectivitate), el se manifestă în gazetărie ca un cronicar și comentator ce nu își ascunde subiectivitatea. Mereu impecabil articulată, fraza lui devine adesea caustică, flagelantă, mușcătoare. Umorul de stil academic coexistă cu polemica acidă, chiar cu virulența pamfletară, generată de ranchiună, de erupții ale orgoliului rănit. Prin obiectul preocupărilor, scrisul jurnalistului e orientat constant spre actualitatea
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
ordinul expresiei date „pasiunii”, care „curge necontrolată”, în registrul unui dialog neplivit de repetiții (dacă dialogul e între doi oameni ce „nu sunt de hârtie”) și neevitând „gândirile naive” de teama banalului. Z. propune o distincție între „nota personală” și „subiectivitate”, convins că dialectica subiectiv-obiectiv generează o identitate de viziune și sens, iar „nota personală” duce la recunoașterea unei amprente stilistice, lui însuși reproșându-și însă o stereotipie a „felului de a spune” și a personajelor. Își mărturisește „furia de a
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
privind moartea lui Carol I. Vocea poporului este necruțătoare, de aceea s-au lansat diverse zvonuri de la otrăvire până la fuga lui În străinătate. Abordarea unor astfel de subiecte pe paginile manualelor școlare ar putea servi drept motiv de discuții privind subiectivitatea istorică, atât a jurnalistului, memorialistului, cât și a istoricului, și ar facilita la dezvoltarea gândirii și analizei critice a elevilor. Deși unii cercetători consideră cea de-a doua jumătate a secolului XIX o modernitate eșuată pentru România de care se
CAROL I ÎN MANUALELE DE ISTORIE DIN REPUBLICA MOLDOVA Studiu de caz: manualele pentru clasa a VIII-a. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SERGIU MUSTEAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1287]
-
narațiuni, Fata fără lună, și evocând anii războiului. Un fragment de nedisimulată autobiografie romanțată, înscrisă în intervalul 1938-1944, dă substanța volumului Zeii prind șoareci. Substantivele din titlu numesc militarii germani („zeii”) din patrulele ce arestau, noaptea, inși fără căpătâi („șoareci”). Subiectivitatea extremă și frecventele confuzii de date exclud posibilitatea utilizării textului ca sursă documentară, însă climatele mediilor descrise (gazetăresc, literar, interlop) și atmosfera de epocă sunt reconstituite, în schiță, autentic. D. Stelaru este un exemplu clar de poet care, acceptând o
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
urls><related-urls><url>http://search.epnet.com/login.aspx?direct=true&db=aph&an=9503313357 </url></related-urls></urls></record></Cite></EndNote>(1995, p. 26). Veenhoven respinge obiecțiile ridicate împotriva folosirii indicatorilor subiectivi în domeniul dezvoltării, argumentând că, din cauza subiectivității construirii indicilor și a problemelor legate de disponibilitatea datelor, o măsură subiectivă a progresului social este mai indicată decât una obiectivă. Aceasta pentru că, în multe privințe, indicatorii subiectivi au o putere de cuprindere mai mare decât cei obiectivi și au
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
o satisfacție prea mare. Toate aceste trei tipuri de fișă prezintă avantajul că nu depind neapărat de comunicarea observator-elev, datele necesare completării lor fiind la îndemâna cadrului didactic prin simpla observare. Dar au și două minusuri: prezintă un grad înalt de subiectivitate și necesită un consum foarte mare de timp. • scara de clasificare, numită și scara Likert, potrivit căreia i se prezintă elevului mai multe enunțuri în legătură cu care el își va manifesta adeziunea, utilizând cinci trepte: puternic acord, acord, indecis (neutru), dezacord
METODE MODERNE DE EVALUARE ÎN CONTEXTUL REFORMEI. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” ediţia a II-a by Scarlat Cristina, Buda Livia () [Corola-publishinghouse/Science/569_a_896]
-
și să înțeleagă semnificația acestor tulburări, considerate ca „experiențe sufletești interioare” ale persoanei umane. Spre deosebire însă de tulburările somatice care, având un caracter material prin substratul lor anatomo-fiziologic ce le face a fi obiectivabile, tulburările psihice au caracter de subiectivitate pură și, din acest motiv, ele rămân interioare fiind prin aceasta strict individuale persoanei bolnavului. Aceasta determină ca procesul de cunoaștere și înțelegere să nu aibă un caracter direct și imediat, întrucât nu poate fi obiectivat, ci numai postulat, prin
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care este cuprinsă și psihopatologia. Viziunea exclusiv biologică a bolii, așa cum ne este ea furnizată de științele naturii, nu este suficientă și ea nu poate cuprinde totalitatea aspectelor acesteia. Concepția antropologică asupra bolii aduce în discuție câteva teme principale: a) subiectivitatea bolnavului ca interioritate trăită a suferinței; b) suferința înțeleasă ca experiență de viață cu un caracter particular, dramatic, reprezentând dimensiunea ontologică a bolii; c) Caracterul specific al „psihobiografiei” bolnavului în raport cu boala considerată ca un accident ontologic. Aceste aspecte subliniază caracterul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau pe care o reprezentăm și în componența căreia intră următoarele elemente: a) subiectul vital reprezentat prin obiectivitatea pură și instinctul; b) conștiința, considerată la modul general și în care trebuie să vedem sciziunea „subiect/obiect” (certitudinea); c) spiritul, reprezentând subiectivitatea pură (convingerea); d) existența, ca reprezentând tot ceea ce angajează individul (credința). 2) Ființa care ne înconjoară sau realitatea externă dată în care suntem (alături de ceilalți indivizi asemănători nouă) și care este reprezentată prin următoarele elemente: a) lumea reală și posibilă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
două persoane (G. Amado). Dialogul apropie prin acord. El stabilește o punte de legătură, unind două persoane, dar fără a le unifica. Luarea la cunoștință prin limbaj, a unei persoane de către cealaltă, nu le dizolvă ci le apropie, obiectivând fiecăreia subiectivitatea celuilalt. Prin obiectivizare, limbajul revelează natura și interioritatea persoanei. Dificultățile de limbaj sau pierderea limbajului izolează persoana și generează o stare de angoasă. Acest tip de angoasă creează impresia unei bruște dispariții a propriului Eu, prin absența comunicării sau prin
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihiatrul o „simte” ca pe o modificare psihopatologică a persoanei acestuia. Ea reprezintă „intuiția” sau „sentimentul anormalului” pe care-l degajă persoana bolnavă psihic și pe care psihiatrul experimentat îl surprinde cu ajutorul „simțului clinic” care este rezonanța interioară, în sfera subiectivității medicului psihiatru a subiectivității alterate a bolnavului. Raportul „trup/suflet” în psihopatologie Problemele mai sus discutate pun în evidență faptul că persoana este sinteza realizată de trup (soma) și suflet (psyché), elemente componente care sunt inseparabile. Acest aspect se înscrie
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe o modificare psihopatologică a persoanei acestuia. Ea reprezintă „intuiția” sau „sentimentul anormalului” pe care-l degajă persoana bolnavă psihic și pe care psihiatrul experimentat îl surprinde cu ajutorul „simțului clinic” care este rezonanța interioară, în sfera subiectivității medicului psihiatru a subiectivității alterate a bolnavului. Raportul „trup/suflet” în psihopatologie Problemele mai sus discutate pun în evidență faptul că persoana este sinteza realizată de trup (soma) și suflet (psyché), elemente componente care sunt inseparabile. Acest aspect se înscrie în dimensiunile unei antropologii
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de regulă, cu însăși boala sa, în diferite grade de atingere și intensitate ale procesului patologic. El are o conștiință parțial critică (nevroze) sau absolut lipsită de critică (psihoze, demențe) fiind o persoană alienată psihic. Conștiința ca și propria sa subiectivitate sunt dominate de procesul patologic, în asemenea măsură încât el refuză statutul de bolnav și în consecință, va fi necooperant cu medicul sau chiar va avea o atitudine ostilă față de orice propunere sau acțiune terapeutică din partea acestuia. Aceste aspecte particulare
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Important este că medicul care observă, face această judecată de valoare, raportând „impresia pe care i-o face bolnavul” pe de o parte la cunoștințele și experiența sa personală, în plan extern-formal; iar pe de altă parte, la propria sa subiectivitate, ca mod de evaluare personală a stării de normalitate psihică, deci în plan interior-subiectiv. Ceea ce trebuie reținut ca important, în actul hermeneutic, este faptul că subiectul trebuie întâi „simțit” și „cunoscut” de medic, printr-un act de reflecție și ulterior
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]