1,176 matches
-
și sugrumându-mă cu ambele mâini, de parcă ar fi vrut să mă omoare, În timp ce eu Încercam să-mi scot cuțitul din buzunar ca să-l tai cât să-mi dea drumu’. Toți erau prea beți ca să-l ia de pe mine. Mă sugruma și mă dădea cu capu’ de podea și, până la urmă, mi-am scos cuțitu’ și l-am desfăcut - i-am tăiat mușchiul brațului, așa că mi-a dat drumu’. Nici dac-ar fi vrut, nu mai putea să mă țină. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
așa că mi-a dat drumu’. Nici dac-ar fi vrut, nu mai putea să mă țină. Atunci a-nceput să se rostogolească și să țipe, ținându-se de braț, și eu i-am zis: — De ce dracu’ ai vrut să mă sugrumi? Îmi venea să-l omor. O săptămână n-am putut Înghiți. M-a durut rău gâtul. Ei, și-am plecat de-acolo, pentru că erau o grămadă de tipi cu el și câțiva chiar s-au luat după mine; am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Sunt... (Își rosti numele), fostul prefect din 1945, care v-a cerut să Închideți ochii la falsificarea alegerilor la secția de votare pe care urma s-o prezidați... Vă cer iertare. Acum cred că v-aduceți aminte. - Da, rostii, aproape sugrumat de emoție. Începusem să-l recunosc vag, foarte vag. Omul continuă: - M-am gîndit de multe ori la ce-a fost atunci. Eram tînăr; credeam. Dar uneori mă Îndoiesc și de asta; poate era numai o vanitate a vîrstei, generată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
o surpriză. — Spune-mi din ce e... — Nu - Listarius clătină din cap. Rețeta asta mi-a dat-o tata, iar acum e taina mea. Vitellius făcu un semn. Sclavul veni repede. Ia-l de-aici pe băiatul ăsta, altfel îl sugrum cu mâinile mele. Luă o înghițitură de vin, apoi își clăti gura cu el. Înghiți zgomotos. — Du-l la bucătărie. Din clipa asta muncește pentru mine. Listarius dădu să se îndrepte spre ușă. — Nu-mi mulțumești? Vitellius aruncă cupa spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privire lui Valerius. — El, gladiator? Vitellius se ridică. — Va ajunge în arenă. Omul ăsta nu e în stare să mânuiască o armă, e de-ajuns să te uiți la el ca să-ți dai seama de asta. A încercat să mă sugrume fiindcă era furios - dar acum se teme, nu-l vedeți? Vreau să-l văd în arenă. O să moară în arenă, iar eu n-o să fiu răspunzător de moartea lui. Le făcu un semn soldaților. — Bateți-l, dar să nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fi mai bine să ne manifestăm instinctele acelea, zise cu tristețe. Așa poate că am atinge mai repede scopurile pe care ni le propunem. N-ar fi fost oare mai înțelept dacă l-ar fi lăsat pe Valerius să-l sugrume pe Vitellius? Sigur, Valerius ar fi fost ucis imediat, ar fi fost sacrificat... Dar războiul civil ce afecta acum Italia ar fi fost evitat, iar Otho ar fi fost în viață și ar fi păstrat tradițiile Imperiului. Se întoarse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
așa vei învinge. Aleargă! — Ajunge. Dacă nu-ți continui antrenamentul și nu alergi, te omor. Ajunge, răspunse Valerius nepăsător. Instructorul îl apucă de gât cu mâna liberă, roșu la față de furie. Valerius îi simțea răsuflarea duhnind a usturoi. — Te-aș sugruma cu plăcere, Valerius. Știi de ce? Cu o mișcare bruscă, Valerius se eliberă din strânsoare. — Nu așa sugrumi un om, zise disprețuitor. Vrei să-ți arăt eu cum? Îl apucă pe instructor de gât și apăsă cu degetele mari în scobitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius nepăsător. Instructorul îl apucă de gât cu mâna liberă, roșu la față de furie. Valerius îi simțea răsuflarea duhnind a usturoi. — Te-aș sugruma cu plăcere, Valerius. Știi de ce? Cu o mișcare bruscă, Valerius se eliberă din strânsoare. — Nu așa sugrumi un om, zise disprețuitor. Vrei să-ți arăt eu cum? Îl apucă pe instructor de gât și apăsă cu degetele mari în scobitura traheii. I se păru că-l sugrumă pe Vitellius; cuprins de furie, i se păru că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o mișcare bruscă, Valerius se eliberă din strânsoare. — Nu așa sugrumi un om, zise disprețuitor. Vrei să-ți arăt eu cum? Îl apucă pe instructor de gât și apăsă cu degetele mari în scobitura traheii. I se păru că-l sugrumă pe Vitellius; cuprins de furie, i se păru că-l vede pe imperator cu ochii măriți de groază, gâfâind înspăimântat. — Așa se face! strigă. Toți instructorii și gladiatorii se opriseră și se uitau la ei. Apoi se apropiară încet. — Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Nu degeaba școala mea este faimoasă. Nu degeaba Vitellius mi te-a vândut mie, ca să fac din tine un campion. Vrei să afli cum a sfârșit Ferox Tracul? Valerius nu răspunse. — A avut optzeci și două de lupte. A murit sugrumat de cel mai bun prieten al lui. Avea douăzeci și patru de ani. Arătă spre a doua statuie. — Acesta este un mirmilon... E uriaș, nu? Taurus a fost cel mai înalt gladiator al meu. Știi cum a sfârșit? A devenit liber după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-te la mâinile mele. — Sunt puternice... Dar sunt mâini de medic, nu de luptător. — Nu cu mâinile astea era să-l ucizi pe împărat în pulvinar? Ai înșfăcat chiar un pumnal, ca să-l înjunghii, pentru că n-ai putut să-l sugrumi. Asta te-a făcut faimos. Se vorbește despre tine în oraș, vestea despre ce ai făcut după moartea lui Salix a trecut din gură-n gură. Pentru cei care nu sunt de partea lui Vitellius ești un erou. Dar ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-ți salvezi viața“. „Gladiator“, se gândi. „Nu-l omorî“, repetă, amintindu-și visul. Pumnalul, arma, rănești, ucizi, ești rănit, ești ucis. Oftă. Cum să țină el o armă în mână? Fusese în stare de un singur lucru: să-l sugrume pe Vitellius. Încă se mai gândea la mânia care-l cuprinsese în clipa când Salix se prăbușise în arenă, mort, și care-l făcuse să uite orice teamă și să se năpustească în pulvinar având în minte un singur obiectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe salteaua de paie și-și privea mâinile, uimit. — Par diferite. Înainte să încep antrenamentul nu erau așa. Parcă ar fi niște clești. Cu mâinile astea, chiar dacă m-ar fi ținut o sută de oameni, aș fi reușit să-l sugrum pe Vitellius. Proculus rămase tăcut; încerca să aprindă lampa. — Cum te simți? îl întrebă în cele din urmă pe Valerius, așezându-se în fața lui. — Nu mai simt nici oboseala, nici foamea. — Regimul pe care l-ai urmat și disciplina corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-l liniștească. Faima lui ar scădea dacă ar lupta cu un adversar mult mai slab, așa cum ești tu. — El l-a ucis pe Salix. — Și ce vrei să faci? întrebă batjocoritor Proculus. O să sari la gâtul lui să-l sugrumi, ca pe Vitellius? Îi întoarse brusc spatele. — Eu plec, bolborosi, și se făcu nevăzut. Valerius se așeză lângă Marcus, care verifica atent ochiurile plasei sale. — Ce-i cu tine? îl întrebă acesta, fără să-l privească. N-or să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vânt mai puternică aduse înăuntru câteva frunze uscate, ce se împrăștiară pe masa lui Skorpius. Acesta se ridică în picioare. — Nu ucizi niciodată! strigă. Dar în Gallia voiai să ucizi. Ai sărit la gâtul împăratului, nu? Ai încercat să-l sugrumi, iar acum ești faimos... Dar în arenă nu ucizi, pentru că vrei să fii diferit de ceilalți. În loc să mă aplaude pe mine, oamenii mor de dragul tău... — Are dreptate! se auziră mai multe glasuri, iar Skorpius privi în jur, ridicând pumnii. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius ajunse sub pulvinar și se uită spre Vitellius. Întâlni o clipă privirea lui Listarius, care stătea în picioare lângă împărat. Deodată, Valerius își aduse aminte unde îl văzuse pe băiat: în pulvinar, la Augusta Rauricorum, când încercase să-l sugrume pe împărat, când Salix zăcea în arenă. I se făcu rău și se clătină, ca și cum ar fi resimțit deodată toate lunile îngrozitoare petrecute la Ludi, toate luptele și rănile primite. Îi dădu drumul lui Flamma și, ca prin ceață, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
noapte petrecută îmbrățișând-o pe Velunda i-ar fi îmbogățit conștiința, fără ca el să-și dea seama. Dintr-odată, realiză limpede că, în sfârșit, înțelegea de ce nu trebuia să ucidă. O singură dată încercase să ucidă: când voise să-l sugrume pe Vitellius. Într-o străfulgerare, înțelese că nu din slăbiciune nu apăsase mai tare gâtul împăratului, ci ca să-și păstreze integritatea morală. Se simți inundat de o lumină interioară, care îi alunga neliniștile, umbrele, întrebările fără răspuns... Lumina aceea i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pasiunile s-au frânt la jumătatea drumului. Un copac se zbate cu vocile lui, se apleacă la pământ, se înalță spre cer cu frunzele cunună, atinge iarba, o arde șuierând. Apa crește și îl învăluie până la glezne, până la genunchi; îi sugrumă mijlocul și îi despică aripile. Eram pe masa de operație, lângă mine bântuirea mare punea ordine în ritm, în mișcarea vocilor. Fenomen spiritualist S-au pierdut cheile de la casă. Manifestările lor sunt frecvente. Le pierd eu și fata mea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
desene; erau seducătoare, aveau umor când se tânguiau! Figurine de ipsos, sarcofage, turnuri argintii mărgele, rochii de voal și de mătase, nimeni nu le mai coase. Au rămas în vremea de mucava, nu mai sunt vii, aripile lipsite de voluptate sugrumă credințele ce-au fost în cetate; fără păsări, fără cer, doar un șemineu a rămas în hol să mai vorbească subțire, elevat în galbena lumină a vocilor ce n-au mai cântat. Bijuterii de familie Prea târziu m-am întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
-i văd trecând podul... - Nu e domnișoara Laura, domnule elev. Suntem noi, Iliescu și Zamfira, din plutonul dumneavoastră. - Vasăzică, e adevărat? întrebă Darie fără să deschidă ochii. De data aceasta e adevărat?... - E adevărat, domnule elev, șopti Zamfira cu voce sugrumată de emoție. Ce să-i spunem domnișoarei Laura? - Să-i spuneți să nu-i fie frică. Că toate sunt așa cum trebuie să fie, și e frumos. Să-i spuneți că e foarte frumos. E o lumină mare. E ca în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mai și, mi se scoală, ea mă Împresoară, iar eu vreau s-o fut pe nemernica asta pînă-i ies ochii din cap, dai imposibil, fiincă deși acum mi s-a Întărit, ea Îmi soarbe ca curu viața din mine, mă sugrumă și țipă: Oprește-mi respirația ce naiba! Fute-mă mai tare! Mișcă! Mișcă! Oprește-mi afurisita de respirație! Mă sufoc și văd negru În fața ochilor pe cînd intru În convulsii, iar ea țipă și mîrÎie, iar dinții ei mă mușcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Rătăciri Elenă Marin Alexe Călător pe ruta vieții Și atins de neputința Gârbovit de greul vieții Sugrumat de necredința Peregrin pe cai străine Tânjind după adevăr Amăgit am fost adesea Și mușcând mereu din măr Tot amarul vieții mele L-am simțit mereu pe buze Doar că El privind la mine Nu mi-a aruncat acuze Ci
R?t?ciri by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83349_a_84674]
-
cu Tatuaj trase un fum. Purta un costum alb, impecabil, iar gulerul răsfrânt al cămășii lăsa să se vadă un lanț de aur gros, atât de mulat pe gâtul posesorului încât ai fi putut crede că posesorul intenționa să se sugrume, încetul cu încetul. Stinse țigara în scrumieră și își privi Rolex-ul pe care îl purta întotdeauna pe mâna dreaptă. Din mâneca hainei ieșea manșeta cămășii, strânsă de un buton strălucitor. - Mai stăm 10 minute, apoi intrăm la o șuetă! Sper
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de un saxofonist în cămașă înflorată. O Lucie care împărțea bezele cumpărătorilor, întrun hypermarket oarecare dintr-un orășel oarecare, aruncând din când în când priviri îngrijorate către ferestrele mari care lăsau să se vadă norii negri și fulgerele decise să sugrume cu gheare de foc întreaga lume. * Cursorul pâlpâi indiferent. Apoi reapărură cuvintele, iar laptopul continuă să scrie, cu toate că tastele rămâneau nemișcate. Din când în când, salvarea automată împiedica pierderea vreunei... idei. Dacă nu cumva însăși această ipoteză conform căreia un
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
caută palmele renasc vârtos sub umbra mângâierii Lăudându-se apoi că așa au fost făcute de cel ce le-a numit. Ciudățenii ale formelor ce nu le pricep Mă fac pe mine altul În mersul de la ochi spre timpanul urechii Sugrumat de cercul prea strâmt, nu pot fi același E o crâncenă alergare a lucrurilor Dinspre originea lor indiferentă, inertă, Către afirmarea autoreflexivă În alții. Prea se vântură atâtea gesturi tandre dinspre mine spre pulpele femeii Și buruienile rodesc altfel când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]