1,162 matches
-
singura zi a săptămânii benefică pentru începutul luptelor arhetipale) dezvăluie în Iovan un călător mitic între nivelurile existențiale, după cum sugerează similitudinea cu drumul „dalbului de pribeag”. În acest context, apa neagră a Cernei, „nefertilă, fără viață, ostilă, «urlătoare»” pare un topos comun celor două trasee: inițiatic și spre cealaltă jumătate a neamului. Dăruirea Cernei cu pește este un gest fast ce anticipează reordonarea universului: eroul transformă moartea în viață și de aceea poate accede mai departe, în munte. Scopul declarat al
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
lui Dumnezeu”: „Dumnezeu îns-o scotea/ Și sus pre ceriu-i punea:/ Pre Soare la răsărit,/ Iar pe Lună la sfințit -/ Lumea să o vederească/ Mai mult să nu se-ntâlnească” (Maidan - CarașSeverin). Crearea aștrilor prin jertfă umană constituie un topos cu răspândire universală; imaginarul arhaic românesc are un echivalent tocmai în Mexic, spre exemplu, unde un mit spune că „soarele și luna au fost create printr-un sacrificiu”. Soarele își caută o mireasă în balada citată: „Că mi-a tot
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Eliade vede „matricea tuturor posibilităților de existență”. Aliterația și asonanța din sintagma mării fără capăt augmentează la nivel auditiv senzația imensității, atmosfera de incantație creată făcând din însuși textul colindei unul cu aparență sacră. În balada Ardiu - Crăișor I(30), toposul mării fără maluri este ulterior diluviului, pentru că are în centru insula omphalos: „Marea-mi estă mare,/ Marea mărgini n-are!/ ’Ntr-al mijloc de mare/ Ostrov că-mi era” (Grabovița - Serbia). Infinitul de ape este aici ordonat, fiindcă are un nucleu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
suferință corespund etapei de izolare a fecioarei, similitudinea fiind încurajată de ivirea celor doi ca pereche magică, odată cu potopul. Absența invocării directe a principiului acvatic nu afectează raportul în care se găsește fecioara cu animalul - divinitate, grădina de flori și toposul leagănului dintre coarne păstrând construcția poetică în aceeași sferă simbolică: „Acolo susu, mai din susu,/ Hai Leroi, ler Doamne!/ Est-un strat de busuioc/ Cu cărare pe mijloc./ Da cărarea cine-o face?/ Face-o, face-o boul sur,/ Cu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
puterea anihilantă a duratei. Nimic nu rezistă în fața disoluției cosmice, nici măcar roca dură. Cel de-al treilea personaj este în acord cu cifra pe care o materializează prin sacralitatea deschisă de munții seismici. Dimensiunea geografică a mitului face din acest topos locul suprem al inițierii, prin generarea apei vii ori adăpostirea obiectului miraculos ce restabilește ordinea lumii. Cauzalitatea mișcării imposibile a reliefului înalt nu este însă atribuită în basme nici unei forțe reperabile, ceea ce face din personajul basmului publicat la 1888 în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
rima interioară din sintagma repetitivă (deci, o altă marcă stilistică) codri-s mari și codri-s rari, prezentă în numeroase variante ale colindelor de fecior, sunt realizate la nivel fonetic prin două tipuri de repetiții: a substantivului ce denumește un topos mitic și a grupului de sunete ari, aflat în perfect acord cu sonoritatea codrului. Deschiderea amplă a vocalei a este redusă dramatic la vocala cea mai închisă a alfabetului, i, întocmai cum intrarea în spațiul silvestru misterios îngustează percepția la
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
dispariției neofitului din durata istorică. Un număr limitat de reacții sunt proprii umanului circumscris planului mărginit și doar neofitul poate transgresa spațiul profan, dovadă că fecioara va fi cea care îl va găsi în vârf de munte, deci într-un topos inițiatic. Succesiunea amețitoare a evenimentelor din basme solicită, la răstimpuri, perioade de respirație pentru o mai bună conștientizare a evenimentelor. Astfel, propozițiile principale sunt reluate sub forma unei subordonate introduse de când, unde sau dacă. Intrarea mai adâncă în lumea ficțională
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Mistricean ca scenariu inițiatic de identificare a eroului cu strămoșul arhetipal, de la care este preluată cunoașterea. Șarpele acționează ca un demon al inițierii ce torturează neofitul și îi provoacă disoluția fizică și moartea necesară trecerii în noul stadiu. Călătoria inițiatică, topos universal al căutării, este însoțită într-un basm din Scheiu de Sus, Dâmbovița, de haine de fier, menite să protejeze la contactul primejdios cu sacrul. Veștmintele augmentează natura specială a pribeagului pe lumea cealaltă și au o imagine similară în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cititorul își amintește, sună astfel: „Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului care, la Brăila, duce la biserica cu același nume, la Grădina publică.“ Valeriu Avramescu a descoperit patru vechi cărți poștale ilustrate care toate ne transportă în amintitul topos istratian, primele trei conducându-ne pe traseul urmat de Adrian Zograffi în ordinea indicată de scriitor, adică biserica, bulevardul, grădina publică, iar a patra oferind o perspectivă inversată asupra aceluiași traseu: grădina publică, bulevardul, biserica. Dar să-i dau în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
s-a ajuns în anii '70 datorită contribuțiilor unui grup extraordinar de oameni de știință americani, în principal, și germani emigrați în Statele Unite 5. Interesant este că ceea ce ar putea să pară sfârșitul unei perioade istoriografice a devenit aproape un topos în istoriografia recentă prin conectarea unor teme ale istorigrafiei Renașterii din America cu politica culturală nord-americană de după cel de-al Doilea Război Mondial. Recunoscând în același timp puternicele motive de legitimare culturală prezente desigur în producția istoriografica americană a acestor
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
o oglindă. Ai descoperit, ți-ar spune Arghezi, frumuseți și prețuri noi, ai ajuns să știi ce poți și ce trebuie să fii. "Step by step" ai parcurs, precum Gauguin în insula lui din Oceania, un tărîm al libertății, un topos privilegiat, un spațiu fecund unde poți conviețui în deplină armonie cu tine în întregul tău, pentru ca să devii ceea ce ești, cum te-a sfătuit Goethe. Ai înțeles îndemnul lui Heraclit, "mori și preschimbă-te!", căci, "copil" fiind, ți-ai dat seama
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ca școală de inițiere în cultura modernă a umanității („labirint al minții”, cum s-ar exprima Umberto Eco), ca formă de propagare a ideilor, alături de biserică, școală, muzeu, tipografie, editură, librărie), „un adevărat plămân, respirând aerul culturii europene”, „arsenal intelectual”, „topos spiritual” conservând un mirific „farmacum omnes morborum” (medicamentul tuturor bolilor), un adevărat „centru de informare culturală”. La Rădăuți, în Țara de Sus a Moldovei, biblioteca va fi fost o construcție timpurie, funcționând în cadrul celei mai vechi Episcopii de aici (secolul
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93273]
-
benefic elementele unor trăiri incandescente, pătimașe și organice cu elemente vaticinare, acolo unde pe parcurs se dovedește acoperită pe deplin. Volumul are pe alocuri aspectele unei veritabile tempeste tratată cu mijloacele literare specifice romanului iar pe de altă parte excelează toposul literar, cel care pe arii întinse cuprinde locuri, nume, eroi, fapte și o succesiune de stări sufletești. Eroina principală, Carlina, manifestă încă din primele pagini o simbiotică accentuată și decentă dar și pasaje întregi de ruminare, contemplații și expresii terne
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
părinților ce „goange” (sau „gângănii”) a găsit, „scormonind pământul”. Mama i-a spus să-i ducă Înapoi, „că ăștia sunt oameni”, și că, „după prăpădirea jidovilor”, ei „au să stăpânească pământul” <endnote id="(56, pp. 169-170 ; 269, pp. 158-159)"/>. Acest topos apare În cele mai vechi colecții de basme și legende culese În spațiul românesc (Arthur Schott În 1845, Fr. Müller În 1857), dar el are o răspândire europeană mult mai largă (vezi motivul AT 701). e) Pentru a-i prăpădi
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
ne-a prevenit că nu atât umoarea, cât starea de moment este ceea ce decide o severă judecată, acest alibi camuflează o idiosincrasie profundă însoțită de ceea ce Elisheva Rosen numește o „retorică a respingerii” (rhétorique du rejet) . Pentru a epuiza acest topos al copilăriei care poate ascunde un complex oedipian rău lichidat, un alt episod este rele- vant, impresia dezagreabilă pe care i-o produce privirea insistentă a unui copil și în cele din urmă atingerea aces- tuia. Copilăria în ceea ce ea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rele- vant, impresia dezagreabilă pe care i-o produce privirea insistentă a unui copil și în cele din urmă atingerea aces- tuia. Copilăria în ceea ce ea are repugnant, dezagreabil apare în persoana unui copil, ca o accentuare a deprecierii unui topos literar. Dacă trecem în revistă vocabularul utilizat de către narator constatăm ponderea substanțială pe care o au cuvintele care descriu punerea în ecuație a simțurilor, de la cel tactil, la cel auditiv, de la cel vizual la cel olfactiv, singurul neîntrebuințat fiind cel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
concluzie totodată a întregii istorii, cu un ce meditativ. Avem aici viziunea unui contemplativ, cu acea amplitudine de afect și perspectivă proprie romanticilor. Grandoarea peisajului marin și a adâncurilor sale pusă în relație cu aceea a abisului uman constituie un topos al romantismului, care răstoarnă întreg universul în sufletul celei mai insignifiante ființe umane. Exercițiul grandorii impune o inversare a polilor, sufletul devine abisal. Caragiale grefează un „citat” al sensibilității romantice cu stilistica aferentă, citat prin care înscrie en abîme figura
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
operei lui Caragiale, la transformarea umanității care o populează în teratologie, a realismului în „zolism fioros”, iar invocarea neavenită a Dallasului cu care nu are nici în clin nici în mânecă lumea pe care o construiește Pintilie, are însă semnificația topos-ului infer- nal al metropolei putredului Occident, loc de perdiție și alienare. Nu știu dacă a făcut parte din strategia retorică a regizorului, dar decupajul virulent critic a lui Eugen Barbu servește drept antifrază mesajului filmului. O frază „scăpată” în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
un adevăr incontestabil. Așa s-ar putea explica caracterul eclectic al poveștilor marine cu pirați, care au apărut în secolul al XVII-lea, în Occident, prin mecanisme poetice, combinând atât elemente din imaginarul general al vieții pe mare, cât și toposuri mitice specifice unor narațiuni eroice, de călătorie sau de aventuri. Născut într-o epocă de maximă anvergură a comerțului maritim, a expansiunii coloniale, a războaielor navale, a presei, a progresului științific-filosofic și a viselor de puritate genuină tipice utopismelor iluministe
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
esența reiterativă a fenomenului (pirateria contemporană) au modificat perspectiva asupra marginalității acestei teme. Ea nu mai pare una a copilăriei literare, a facilului narativ, ci una cu certe valențe sociale, psihanalitice și artistice. Dacă literatura e un rezervor inepuizabil de toposuri și modele, de utopii alternative și de comentarii subiective ale istoriei, atunci putem vorbi, așa cum o face Virgil Nemoianu, de plăcerile și adevărurile secundarului, de estetic ca ghid pentru lumea înconjurătoare și, în ultimă instanță, de literatură ca lubrifiant al
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
22”, „Cotidianul”, „Zum” (New York). A fost distins cu Premiul pentru critică și eseistică în cadrul Colocviului Național Studențesc de Literatură (1970). Debutează editorial cu volumul de eseuri și studii Fascinația exegezei (1998) din al cărui sumar sunt de menționat: Al. Philippide - toposuri expresioniste, Antinomii barochiste, Ipostaze ale absolutului, Cultul originarului, Clasicismul permanent (toate despre poezia lui Al. A. Philippide), Glose la tipologia romanului românesc din secolul al XIX-lea, Personajul romanului romantic românesc, Tudor Vianu, critic al actualității literare, „Străinul” din noi
DASCAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286692_a_288021]
-
1985 (în macedoneană), Mască pentru voce, 1987 (în sârbă), Zero dinamic, 1994. De asemenea, participă la Serile de Poezie de la Struga, valorificând textele acelor reuniuni în antologia Poezie și umanitate (1986). Poezia lui D. articulează o simbolistică multiplă dintr-un topos romantic. Un volum din 1995 poartă titlul Retorica oglinzii. Autorul consemna, într-un studiu dedicat lui G. Bacovia (George Bacovia sau Monologul pe mai multe voci, 1996), că oglinda, sub dubla ei funcție, de cunoaștere și de prezentare, simbolizează visul
DEACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286708_a_288037]
-
debutat în culegerea colectivă Dintre sute de catarge (1975). G. cultivă o formulă lirică de jurnal reflexiv-interogativ, încercând să transfigureze timpul în curgerea lui lentă. Este un timp al sufletului călător „dintr-o ființă în altă ființă”, materializat metaforic în toposul ninsorilor domoale și al ninsorilor cu privighetori (Chip și suflet, 1979, Ninsori și privighetori, 1988). Versurile din volumul Schimbarea la față (1990) propun o viziune spiritualizată, care se traduce - arghezian - în rugă, epifanie, imn și psalm. SCRIERI: Chip și suflet
GROSU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287372_a_288701]
-
degrabă compensația scrisului, cea care fixează reflectînd, În calitate de permanență, o identitate. Nimic original aici, deși nimic fals. Se pare că Anne Garréta se ia În serios, iar cititorul de astăzi antipatizează asemenea scriitori. Totuși, ea știe și poate să relativizeze toposul autoreferențial. Mesajul ultim al romanului este unul care transcende socialul - expresie dublă a unei grozave nostalgii și a unei reci disperări a subiectului incapabil atît să revină la condiția de individ deleuzian - mecanic și satisfăcut - sau chiar rousseauist - original, pur
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mai sinceră, cu atît mai inautentică-i pare literatura (spre sfîrșitul cărții). Cu cît limbajul e mai agresiv, literatura pierde În estetică ceea ce cîștigă În retorică. Această intransigență a limbajului, uneori patetică, alteori ostentativă, exploatarea pînă la epuizare a bataillanului topos al transgresiunii, zgomotul unei scriituri care altădată foșnea, sunt atributele multor romane personale semnate de scriitoarele franceze de astăzi. IV. 4. Chicklit francez Alături de literatura canonică - istoricizată, acum că nu ma există autorități canonizante - și de contra-literatură, adică de literatura
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]