1,165 matches
-
de logică este legat în mod organic de funcționarea secretului; al treilea aspect se referă la faptul că ambiguitatea secretului și rolul său esențial jucat în această logică se reduc la "dramaturgia Ființei și a Neantului" în care se găsește "toposul esteticului"552. În zona esteticului, susține Parret, logica seducerii se impune atât seducătorului, cât și celui sedus, astfel încât ideea "strategiei" devine superfluă − logica seducției se prezintă atât ca derealizare, cât și ca desubiectivizare, instituind terenul aparențelor și al simulacrului. Astfel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a-i privi teoria ca întreg și nu fragmentar, pentru a nu pierde din vedere aspecte importante ale abordării. Baudrillard rămâne vulnerabil în multe dintre justificările aduse teoriilor sale, dar partea pozitivă pe care o aduce se găsește în alt topos, și anume acela al provocării pe care o lansează prin modul său de a concepe teoria și teoretizarea lucrurilor. De altfel, respingerea corespondenței dintre realitate și descrierile sale teoretice i-a adus concepției lui Baudrillard calificativul de "anti-program", iar Barry
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și aceea de a precipita lucrurile spre sfârșit, pentru a putea să vezi dincolo de ele"575. Strategia distanțării și a refuzului explicit de a lua drept adevărate explicațiile obișnuite, situarea gândirii și a limbajului într-un agon perpetuu, negarea vreunui topos absolut sunt, prin urmare, câteva din tehnicile intelectuale frecvent utilizate de către autorul francez. De asemenea, o temă dragă lui Baudrillard schimbul simbolic pare a se fi inserat și în modalitățile sale de a scrie, care devin forme non-acumulative (spre deosebire de formele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
său, golit de vremelnicie, percepe sensul anagogic al existenței, miracolul vieții și revelarea zeului sălășluind în trupul omenesc. Prețuirea valorilor tomitane libertate, iubire, frugalitate este luminată de arcul unui dor metafizic al nemuririi prin artă. Purificarea suferită se aseamănă cu topos-ul izgonirii din Rai. Exilul este o coborâre în Infern și o inițiere în destin. Omul trăiește în lume, în exil, iar suferința este o treaptă spre desăvârșire. Durerea sa este fizică și metafizică, provocată de răul imanent (relegatio), dar
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
merita să fie reprodus în întregime. Din păcate, va trebui să îl rezumăm cum se poate mai bine. Este adevărat că acest episod fusese narat și de Diodorus, de Livius și de Dionis de Halicarnas: era deci, un fel de topos literar și, de aceea, poate, nu trebuie să credem că Ovidiu și-a bazat povestea pe cea a lui M. Verrius Flaccus, cum consideră Münzer360. Oricum pe noi nu ne interesează în acest moment izvoarele de unde Ovidiu a preluat povestirea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
uterque pari454. Ripert traduce: "C'est là que je suis né; pour que tu connaisses l'époque, c'est l'année où moururent les deux consuls en un destin commun". Poate are dreptate Kraus 455 care consideră versul 6 "ein Topos der Grabpoesie"; dar, după noi, nu aceasta este problema. Problema este să aflăm de ce acest vers devenise "ein Topos der Grabpoesie". Da, forma sa "epigrafică" era foarte adecvată pentru o inscripție funerară. Dar faima de care s-a bucurat acest
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
l'année où moururent les deux consuls en un destin commun". Poate are dreptate Kraus 455 care consideră versul 6 "ein Topos der Grabpoesie"; dar, după noi, nu aceasta este problema. Problema este să aflăm de ce acest vers devenise "ein Topos der Grabpoesie". Da, forma sa "epigrafică" era foarte adecvată pentru o inscripție funerară. Dar faima de care s-a bucurat acest vers trebuie atribută, fără îndoială, încărcăturii afective pe care acesta o includea prin referirea la situația politico-spirituală și pe
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
distingea bărbatul, dar simțea nevoia de a-l ști lângă dânsa, de a trăi din viața lui"), Bârzulica se identifică în vis cu Luțica, "ce arunca pâine crapilor împreună cu jidovul ei", imaginea cuplului aplecat pe oglinda apei dobândind caracterul unui topos arcadic, "ca în tablourile lui Watteau și Chardin": "[...] privind la crapii în așteptarea hranei, le vor arunca amândoi bucăți de pâine iar el îi va petrece ușor brațul după mijloc, în timp ce ea își va lăsa capul pe umărul lui, până ce
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sa funcție biologică. Piatra de la Mecca sau icoana creștină sunt în același timp obiecte, dar și hierofanii, adică realități transfigurate de prezența sacrului. Magicianul practică, printre altele, bilocația, anulând astfel legile convenționale ale universului fizic. Spulberă ireversibilitatea timpului și unicitatea topos-ului. În cazul său, lanțul cazualității științifice este răsturnat: "după" poate precede "înainte" și atunci toate comentariile și explicațiile științifice referitoare la acest miracol magic cad pe lângă. În concluzie, magia își are alte legitimități și principii de funcționabilitate decât știința
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
către perfecțiune. Cercetarea ar putea continua cu inventarierea scrupuloasă a mai multe variante ale mitului cosmogonic românesc, cum ar fi: a) varianta Elena Niculiță Voronca; b) varianta Simeon Florea Marian; c) varianta Ion Otescu. Toate sunt ipostaze, chipuri, ale unui topos ideal și deschis. Fiecare variantă ,,reia și completează scenariul cosmogonic dintr-un alt punct de vedere, încât întregul se reface într-o privință cu fiecare versiune distinctă în parte" (L. Afloroaiei). Ideea îmi amintește de interpretarea lui Ioan Petru Culianu
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
a mâinii; într-însă au înflorit și înfloresc științele, meșteșugurile, bunele obiceiuri și buna nemurire; și cum că iaste cu cuviință ca aciastă Evropă să se numească podoaba lumii. Că ne aflăm în fața unei adevărate definiții ne varietur, al unui topos ideologic bine constituit, o dovedește și un text dintr-o cronică a lui Naum Râmniceanu, scrisă către 1800. prestigiul teoretic al Europei era atât de mare încât umplea de admirație până și marea cuviință a zidirilor Evropii (pe care autorul
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
mit prin sacrificiu, iar civilizația supraviețuiește prin urmele ei materiale și prin jertfă. De aceea, descălecatul lui Traian are la bază nu doar structurile unui ritual civilizator (înfruntarea dintre două forțe, victoria celei mai puternice, apoi contopirea lor), ci și topos-ul construcției unei lumi noi, având ca necesară piatră de temelie jertfa de sine a căpeteniei locale: Decebal. ... [Traian, n.n.] a ridicat oaste nenumărată ... și el însuși era oștean în oastea lui. A luat cu sine chiar și mai mulți
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
reprezentau (Pippidi 164-84)]. Sala Tronului este prin excelență spațiul politic în care se desfășoară ceremonialul primirii solilor (ipostaziat și în pictură: curtea lui Țepeș), dar și al judecății și al milosteniei domnești, puse sub semnul dreptei-credințe. Câmpul de luptă reprezintă topos-ul cel mai puternic conotat, dramatizat atât în imaginarul cărturăresc, cât și în cel colectiv (la fel, la Neagoe). Întreaga organizare scenografică a lumii creștine, pe care un fiu de domn trebuie să învețe să o guverneze, servește pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
garanție a validității mărturiei lăsate posterității; asistența publică era totodată și cel dintâi filtru social în efortul colectiv de memorare a evenimentului cu relevanță istorică și identitară. Atât în imaginarul românesc, cât și în prima parte a Învățăturilor lui Neagoe, topos-ul domnului-Pantocrator și, implicit, cel al relației sale cu credincioșii sunt preluate fidel din textele religioase fundamentale. La rândul ei, iconografia fixează în tablourile votive alăturarea domnitorului (uneori, și a familiei sale) de Christos, doar că, spre diferență de perioada
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și nici nu se acordă importanță cultului doamnei, precum în romanul cavaleresc francez. Imaginarul local a găsit totuși o formă de compensare în raport cu manifestările iubirii (atât de atent controlate) din romanele de aventuri, în care picarescul include eroticul sub forma topos-ului pasiunii (agápē) și a unei senzualități mai "relaxate" (Etiopica, în secolul XVII, Imberie și Margarona, Istoria lui Erotocrit și Aretusa, prelucrarea lui Dionisie Fotino - Noul Erotocrit -, Filerot și Antusa, la sfârșitul secolului XVIII). Aceste adaptări la sensibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
spațiat" și un bestiar demonic inedit. O graniță labilă desparte somnul natural de transă, ca poartă de acces pentru călătoria prin lumea de dincolo, "vis al sufletului" sau, inversând, "viața ca vis al morții". Țiganiada oferă chiar mai mult: un topos al medievalității populare - "țara în care curge lapte și miere" − vizitată de eroul "cavaler" al taberei țiganilor, într-o replică dată unei realități niciodată mulțumitoare. Legendele apocrife notate de Grigore din Măhaciu atestă frecvența reprezentării infernului − tema dezvoltată cu predilecție
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de trecere între supra- și sub-terestru rămâne, în planul vieții pământești, biserica, de fapt "casa" instanței legiuitoare în numele dogmei, a ecclesiei. Transferând semnificațiile muntelui din mitologiile păgâne asupra construcției și asupra arhitecturii suple a turlelor, religia creștină adună în acest topos atât simbolul maternității (biserica−trupul Mariei), cât și pe cel al masculinității (purificarea prin ruga înălțată către cer și prin sensul descendent al gestului îngenunchierii). Desenul amplu al crucii (vertical și orizontal) și închinarea în fața "suveranului-mag" (simbolism filtrat de Vechiul Testament
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Este membru al Societății Române de Filosofie și al Uniunii Scriitorilor din România și membru al Societății "Kant" din România și al Centrului de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice, Universitatea din București. A publicat: Căutarea de sine și chemările tradiției; Topos-ul formal și istoric al silogisticii; Fenomenul și nimicul. Proiectul fenomenologic concept și aplicații; Situațiile existențiale; Răstiri către sine. Încercări de ideologie polifonică; Răstiri către cei de-o seamă cu sine. Încercări noi de ideologie polifonică. La Editura Institutul European
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
2.1.7. Schița dictaturii judicativului la Kant / 194 3.2.2. Reducție și deducție; constituirea cunoștinței / 197 3.2.2.1. Introducere / 197 3.2.2.2. Analitica transcendentală ca organon al constituirii cunoștinței veritabile; semnificația ei judicativă ca topos al constituirii fenomenale (a fenomenului și a cunoștinței veritabile) / 198 3.2.2.3. Topică transcendentală vs. amfibolie transcendentală / 208 3.2.2.4. Timpul ca termen mediu al tuturor judecăților sintetice a priori; "reducția transcendentală" la timp; funcțiile judicative
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
viață umană căreia îi aparținea alături de practici?; (2) care este forma filosofică a acestei dominații și cum se poate exprima ea nu doar filosofic, ci și prin raportare la înseși unitățile de viață umană?; (3) prin ce semne se vestește toposul de dincolo de orizontul gândirii "autonome" (formale și justificatoare a propriei autonomii) și în ce modalități poate fi el sesizat, descris, poate chiar reinstituit? Ar putea fi el readus în zona de interes a unităților de viață omenească, neruinând gândirea, nici
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicative nu corespunde decât unui sens inițial pe care îl putem sesiza la o primă luare la cunoștință asupra lor. Oricum, amândouă au funcții aplicativ-constitutive în istoria filosofiei, pentru toate faptele semnificative din orizontul acesteia. Analitica și dialectica reprezintă, împreună, topos-ul rostirii judicative, locul în care se află regulile de metodă ale dictaturii judicativului și condițiile de posibilitate ale oricăror înfăptuiri semnificative în orizontul discursului (care se prezintă ca unitate a gândirii, rostirii și făptuirii): logică, filosofie, știință, ideologie. Consecințele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ocupă de teme care mai degrabă sunt neatractive, marginale, decât propriu-zis semnificative, prin raportare la tradiția filosofiei, în esență, "analitică" și "dialectică"? Despre această chestiune, acum nu poate fi spus decât atât: ideologia reprezintă ipostaza împlinită a dictaturii judicativului, adică topos-ul în care, deși sunt activate toate regulile acesteia, nu se ivește nici o reacție de contestare, delimitare, negare, în genere, de critică (în sens kantian, de cercetare a condițiilor de posibilitate a unui fapt) față de dictatura judicativului în întregul ei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectului" ce le poartă, neînțelegătoare în ceea ce privește "luminișurile" filosofice, ascunse, uneori, sub vorbe bine aranjate "judicativ"? Poate că recunoașterea necunoașterii este chipul adânc, dar, totodată, autentic, al însuși faptului de a ști de ce știi ceea ce știi. Poate! Prima Introducere, reconstruind două topos-uri ale gândirii gândirea ca element al filosofiei (dictatura judicativului, adică gândirea-positum, de o parte, proiectul non-judicativ, adică gândirea-fenomen, de alta) încearcă să ajungă la rădăcinile celor două chipuri ale acestei "științe"; de fapt, ea încearcă să scoată la iveală
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
încearcă să ajungă la rădăcinile celor două chipuri ale acestei "științe"; de fapt, ea încearcă să scoată la iveală chipul ascuns al acesteia, adumbririle și luminișurile despre care vorbeam mai devreme; și, deoarece gândirea este, în ființa sa, act, reconstituirea topos-urilor sale fie acestea demult închegate și hotărnicite înseamnă punerea la lucru, pentru o afirmare de sine, a înseși gândirii (ca act). Și poate că acest act, asemenea actului ca atare de intrare într-o lume, poate fi însoțit de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
filosofiei; e drept, pe de altă parte, că filosofia, care le cuprinde pe amândouă, se "formalizează" accentuat, devenind simplu comentariu judicativ la spusele altora, în alte momente ale aceleiași istorii. Totuși, "cauza" acestei stări de lucruri este blocajul judicativ, îngustarea topos-ului gândirii-fenomen. De fapt, de la Aristotel încoace, a fost practicată, copleșitor, filosofarea de tipul gândirii-positum. De aceea este firească întrebarea: cum poate fi readusă, în focarul orizontului uimirii, filosofarea de tipul gândirii-fenomen? O reducție judicativă a dictaturii judicativului, aplicată cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]