2,402 matches
-
nu vrem ar-me nu-cle-are! Nu bombei cu neutroni! Hai, toași, mai însuflețit, mai cu viață, zău așa. Și să aveți în vedere să nu vină tovarășele cu varza la ele, direct dân piață. Elevii să nu joace bâza, ați auzit, tovarășa Miroiu, că la dumneavoastră e dezastru băi, de dau cu voi de pământ. Toași, însuflețire și seriozitate, și vedeți, fără sticle. Data trecută s-au spart cauciucurile de la mașinile tovarășilor de la CC în cioburile de la „materialele” nepermise, aduse de unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
taior, cu cravate. Aveau unghiile curate și miroseau a BOB sector IV. Ne priveau și pe mine, și pe „sclifosiții ăia de plozi de la MF3” cu o doză de dispreț asociat cu scârbă. Cel mult aruncau peste umăr: - Fără comentarii, tovarășa! Ați făcut o jumate de normă. Și ieri v-a plecat un copil cu patru cartofi în sân. Ce, credeți că nu știm tot? Nu știm ce vorbiți cu ei când credeți că nu este nimeni să vă audă ? Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Și ieri v-a plecat un copil cu patru cartofi în sân. Ce, credeți că nu știm tot? Nu știm ce vorbiți cu ei când credeți că nu este nimeni să vă audă ? Ia uită-te puțin la matale! Da, tovarășa, uită-te în oglindă cum arăți. Așa se educă tânăra generație? Te pomenești că ai și păduchi! Ce să mai fi zis Mircea când medicul m-a anunțat că am păduchi? Că a avut dreptate madam Charbonier (toașa C.)? Zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
am tras una peste ochi când a dat cu o dâră de praf pe obrazul unei colege care nu ștersese rafturile în laboratorul de fizică. Mă mulțumeam să citesc Toamna Patriarhului și să văd cum crește coiul dictaturii în diverse tovarășe și tovarăși din acea specie. Nu doar pe Ceaușescu voiam să îl ucid, ci și toate aceste lașități ale mele, pe mine cea neputincioasă și lașă. Mi-era silă de mine care o făceam pe nufărașul elitist și strâmbam din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pe nufărașul elitist și strâmbam din nas. Dacă eram femeie de-adevăratelea, săream la capra aia și-i smulgeam părul din cap. Mircea, o colegă de-a mea și-a tamponat mașina în campania electorală din ’90. A rămas crucită. Tovarășa C., actualmente doamnă, plină de elan creștin-democrat, împărțea baloane cu „Votați Rațiu” în fața PNȚCD. Știi de ce nu am zis nimic? Fiindcă nu i-am smuls părul din cap la timp, fiindcă nu i-am trântit ouăle de păduchi pe birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
trebuit să ne fixăm temele de absolvire. O colegă mai săracă la minte, incapabilă să învețe partea filosofică sau sociologică a lucrurilor, anunță comisia că ea va face o lucrare despre gândirea filosofică a tovarășului. Replica a fost uimitoare: „Vai, tovarășa, o Academie întreagă nu poate să i-o cuprindă și vă găsiți dumneavoastră să propuneți așa ceva?”. Acest sindrom l-am văzut clonat la mulți colegi, profesori de științe sociale. Erau oameni mai aproape de pensie. Făcuseră filosofie pe vremea când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Imitau în joacă viața adulților. Pe la patru ani, Andrei a venit acasă de la grădiniță și mi-a zis: - Mamă, eu te iubesc foarte mult pe tine, fiindcă m-ai născut. Da’ cel mai mult și mai mult o iubesc pe tovarășa Elena Ceaușescu, fiindcă ea este mama tuturor copiilor. Și mie, și lui Adrian ne-a venit să ne urcăm pe pereți. Ore în șir i-am făcut capul arșice bietului copil, spunându-i „adevărul” despre dictatură. Apoi, l-am dresat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
profesor de română, stătea nemișcat în fața mea, încruntat, scormonindu-și memoria pentru un citat zdrobitor. Nu l-a găsit! Clopoțelul a sunat, ca la sfârșitul unei runde de box, iar profesorii au început să dea buzna în cancelarie. „Iuda, ereticule! Tovarășa directoare, pe ăsta trebuie să-l dați afară din școală, ăsta corupe tineretu’!” Directoarea se uită la noi și râse de figura teatral-declamativă a profesorului de română. Și el râdea. „Ha, ha, e bună, e bună, e bună, o cumpăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ca istoric, mă interesa și fascina America Latină, unde nu speram să pot ajunge vreodată; să fii șef de misiune era ceva; de refuzat, nu puteam nicicum să refuz propunerea ministrului! Așa că, pe cel mai protocolar ton cu putință, am răspuns: "Tovarășe ministru, propunerea dumneavoastră mă onorează și vă mulțumesc pentru încredere". Mi-a urat drum bun și cam asta a fost tot. Am luat de la capăt pregătirea în direcțiile din minister și la instituții, de data asta pe problemele relațiilor cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
parte: cine era, ce știa, ce studii avea, ce calificative obținuse în anii anteriori. Personalul misiunii era compus din Secretar II atașat cultural, Secretar III atașat de presă, Secretar III atașat comercial, operator cifru, portar și șofer, toți cu respectivele "tovarășe", atașații culturali, de presă și comercial având și copiii cu ei. "Directivele" primite în "centrală", la plecarea la post, erau clare asupra sarcinilor prioritare: impulsionarea exporturilor românești; restabilirea colaborării directe între instituțiile interesate; informarea "centralei" asupra evoluțiilor din Chile; asigurarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
alarmă în toată clădirea uși, ferestre, porți. Trecuseră 6 ani și subsolul ambasadei era plin cu tonele de "materiale de propagandă", trimise pentru a pregăti, în 1973, vizita "tovarășului" în Chile. Erau sute de colete cu "volumele tovarășului și ale tovarășei academician", dar și cărți de beletristică, istorie, albume, filme documentare, discuri, diapozitive, care zăceau nedesfăcute, unele roase de șoareci sau deja mucegăite. În subsol, am făcut "clacă" toată suflarea, tovarăși și tovarășe. Volumele cartonate "în roșu" ale titularilor "cabinetului 1
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
sute de colete cu "volumele tovarășului și ale tovarășei academician", dar și cărți de beletristică, istorie, albume, filme documentare, discuri, diapozitive, care zăceau nedesfăcute, unele roase de șoareci sau deja mucegăite. În subsol, am făcut "clacă" toată suflarea, tovarăși și tovarășe. Volumele cartonate "în roșu" ale titularilor "cabinetului 1 și 2" le-am scos seara, pe furiș cu mașina din ambasadă, le-am dus într-o zonă pustie și le-am dat foc. Mă gândesc acum că dacă aș fi fotografiat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
de concentrare. Deși bugetul ambasadei era minuscul și fondurile de protocol ca și inexistente, mai organizam și eu, din când în când, mese în ambasadă pentru șefi de misiuni, directori din ministere, oameni de afaceri, membri ai diasporei. Mobilizam toate tovarășele, inclusiv soția, discutam un meniu, apoi pregăteam totul în ambasadă, fără restaurante, bucătari sau chelneri. Saloanele ambasadei erau primitoare, grădina arăta splendid după plantările de trandafiri și palmieri inițiate de subsemnatul, aveam încă servicii de masă de porțelan și tacâmuri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
chelneri. Saloanele ambasadei erau primitoare, grădina arăta splendid după plantările de trandafiri și palmieri inițiate de subsemnatul, aveam încă servicii de masă de porțelan și tacâmuri de argint masiv (aveau să fie ulterior trimise în țară, la ordinul expres al "tovarășei", și depuse la Banca Națională). Serviciul era excelent, asigurat la "bar" de șoferul meu, un bărbat "stilat" de 2 metri înălțime, familiarizat de altfel în timpul liber cu mânuirea sticlelor și paharelor, iar la masă de soția sa și de secretara
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
i-a spus că limba spaniolă este destul de apropiată de limba română și că oricum va avea un traducător, noul șef de misiune a reintrat în pielea satrapului care este convins că i se cuvine orice, inclusiv rolul primit de la "tovarășa". Nu avea nicio experiență în relațiile externe. Nici nu bănuia ce înseamnă activitatea diplomatică, dar, în perioada de pregătire în Centrala M.A.E., reușise să se apropie de un șofer, care lucrase câțiva ani pe la ambasadele române din două
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
oaze ale unor deșerturi neistovite. Trupul ei rămânea întruna proaspăt; stăpânul simțea întruna nevoia să se întoarcă la el. Inteligența viperiană a acelei europene curând a înlănțuit deplin pe marele stăpân al lumii. Patriciana a dobândit nu numai locul de tovarășă oficială, nu numai juvaerurile și brocarturile, și horbotele de matasă și tot ce poftea, ci și patru feciori ale căror nume au fost: Mehmet, Selim, Baiazid și Gingir. Acesta din urmă, pitic și debil, cu capul mare înfundat între umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
decât eram, ne înțelegeam bine: poate pentru că eram mezinele. Oricare ar fi fost motivul, Helen mă trata ca pe o parte a propriei persoane, acea parte care se trezea să-i aducă un pahar cu apă la miezul nopții. Eram tovarășa de joacă/ jucăria/ sclava/ cea mai bună prietenă a ei și, se înțelege de la sine, tot ce aveam era automat și al ei. Nu pot să vin, am spus. Sunt accidentată. —Oaaaa, a spus. Oahahaa. Nu încerca să fie răutăcioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
zis. Dans din buric? —Poftim? —Ai venit să înveți dansul din buric? Abia atunci am observat că și celelalte femei din încăpere purtau fuste lungi încărcate de clopoței, bluzițe cu buricul gol și papuci cu zorzoane și că cele trei tovarășe din lift se schimbau din hainele lor obișnuite în chestii înzorzonate și cu franjuri. Nu, caut Biserica pentru Comunicarea cu Spiritele. Ei, asta da replică menită să creeze o pauză în conversație. Întreaga încăpere a răsunat de clinchete discordante când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Iar Vultur-în-Zbor chiar așa și era. Elfrida în leagăn. Mai sus! porunci ea. Vultur-în-Zbor împinse mai tare, iar leagănul se înălță. Pleoapele Irinei, închise precum umbreluța, cenzurau scena. O astfel de inocență ostentativă nu prea o atrăgea. Elfrida Gribb era tovarășa permanentă și vecina ei - și totuși, se gândi ea, ele două aveau prea puține atribute în comun, în afara frumuseții. Trecuse mult timp de când Irina mai gândise astfel, mult timp de când rolul de femeie-copil al Elfridei o iritase. Astăzi o irita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
muzeu de mahala. — Nu e un altar potrivit? spuse ea. El încuviință din cap, rămas fără cuvinte, iar atunci, cu o mișcare bruscă a mâinii drepte, ea își scoase vălul cu ferestruică. Acesta căzu, fluturând, pe podea și se alătură tovarășei ei, mantia. Indianul știuse că trebuia să fie frumoasă, dar nu reușise să anticipeze cât de cuceritoare avea să fie acea frumusețe. Vultur-în-Zbor trebuia să se lupte cu el însuși ca să se poată uita în acei ochi fără să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și am rămas cu celălalt. Mă tot trăgea de limbă. Nu era convins că-i spusesem sincer că o aștept pe Lia. Nici n-o așteptam. Nu venisem cu ea. „Ca să mă convingi, să intrăm în Bibliotecă și să confirme tovarășa studentă“, a mormăit el într-un târziu, după ce mă tot descususe. Până și cum rupeam biletele la cinematograf părea că-l interesează în mod deosebit. Când am auzit-o și pe asta, cu mersul s-o vedem pe Lia, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu cartea? Venea omu’ acilea la Facultate și când trecea intra și la mine și lua smochine. Aveam atunci... Eram și io tânăr, mergea altfel afacerea... Aveam o combinație, așa, cum zice la poezie, foc și pălălaia sentimentului, cu una, tovarășa Manuela, de era fata lu’ tov. Aristrac, de la Comerțu’ Interior, și mă aproviziona prioritarist cu marfă de la sursă. Smochine de Smirna, d-alea pe ață, nu stâlcite la țiplă, cum aduce acuma. De amintirea lu’ dom’ profesor desfac acu’ cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de la mine. Îl simțeam că are chef de vorbă. Eu nu aveam deloc. — A dat la jurnalul de seară evenimentu’. Pă sărite. N-ai cum să-i prinzi pe toți, lume multă. Parcă abia atunci remarcă ceva neobișnuit. Exclamă. — Fără tovarășa? Ați mers solo? — Nu sunt însurat, am mormăit. — Și-așa, tot solo vă duceați. Mi-a spus și tov. Arghir că nu se admite femei decât cu funcții. Soțiile acasă. Doar de la un anumit nivel în sus. Am ridicat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fereastra odăiței în care era toboganul, privind acea poșetă, cufundat, iarăși, în toropeala coborârii. Vedeam parcă, cu un sentiment al realului materializat, cum se pogorau peste mine dimineața în care am cumpărat poșeta pentru Vichi (aprobarea mi-o dăduse chiar tovarășa Negrițoiu de la raionul de partid), după-amiaza când i-am dus-o (locuia într-o cămăruță chiar deasupra cinematografului „București“, pe Bulevard), minunarea ei și plimbarea în aceeași înserare, prin Cișmigiu, mândră nevoie mare de poșeta ei. Indiferentă la faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu mult mai devreme decît Își amintea Jacinta că se Întîmplase În cazul altor copii, ele două Își Împărtășiră secretele, visele și viețile. Trecerea vremii nu făcu decît să Întărească această legătură. CÎnd Penélope ajunse la vîrsta adolescenței, erau deja tovarășe de nedespărțit. Jacinta o văzuse pe Penélope Înflorind Într-o femeie a cărei frumusețe și strălucire erau evidente nu numai În ochii ei plini de dragoste. Penélope era lumină. CÎnd băiatul acela enigmatic pe nume Julián sosi În casă, Jacinta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]