1,221 matches
-
și-l folosesc în propriul meu avantaj. Nu mi-l pot reprima așa cum unii filosofi ar fi în stare să-mi recomande. Mi-l pot cel mult ascunde ori întârzia, ori camufla. Îmi mai rămâne ceva de făcut: să-l transfigurez prin creație ori prin rugăciune. Afectivul este o imensă resursă pentru viața noastră, este compostul din care gândirea noastră își poate trage vitalitatea. Afectivul vine din corporalitatea noastră, din ființa noastră biologică, fizică. Nu suntem toți la fel dar funcționăm
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Intelectualii închiși sub comuniști, privați de cele mai elementare condiții care să le facă viața nu frumoasă, ci suportabilă, găsesc drumul spre bogăția inepuizabilă a resurselor interioare ale frumuseții. Pușcăria comunistă poate deveni un loc mirabil unde spațiul sordid este transfigurat de un topos spiritual. Să înveți cu imens apetit și să-i înveți și pe alții, să-ți tai drum prin hățișurile neclarităților și îndoielilor până la luminișul limpede al credinței, e o formă de frumusețe pentru care greu îți găsești
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Propulsia pe care i-o dă credința fără urmă de îndoială, îi asigură și o bătrânețe excepțională. Refuză confortul și la anii crepusculari, un pat de fier, o masă veche și un scaun, e tot ce acceptă. Trupul său se transfigurează, devine translucid, dar nu gârbov, nu urâțit, ochii îi rămân la fel de albaștri, sprâncenele tot roșcate, deși părul îi albește. Singura slăbiciune este că pe timpul nopții, pare că se teme de întuneric, vrea oameni în jurul său . Moare emblematic, fără să știe
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
idealul de camping, cum îi spune Steinhardt, este nonsens. Înfometarea, lipsurile extreme, umilirea, tortura, izolarea sau dimpotrivă, privarea de intimitate, războiul psihologic ar putea transforma omul în fiară, în bestie ori în nebun. Și când colo, tocmai aceste condiții dezumanizante, transfigurează. Intrăm într-o lume a lui nonA. Abia deposedat de tot, abia scos din sfera lui a avea, omul intră în sfera lui a fi. Dar nu orice om. Ci cel înzestrat, omul excepțional. Sfântul, martirul sau eroul. Aceștia sunt
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
îmi recapăt sănătatea. Toată lumea a suferit rău de gripa asta afurisită.” (op.cit., p.313) Să pierzi tot, înseamnă uneori să-ți pierzi și mințile. Ca să nu ți le pierzi, ai nevoie de mecanisme prin care toată drojdia suferinței să se transfigureze. Ai apoi nevoie de supape prin care să țâșnească din tine fulgerul transfigurator. EBL a ales ca aceste supape să fie corespondența cu fiica ei iar mecanismul transfigurator să fie tulburătoarea dragoste maternă. Fiica ei, cu simțul său critic înnăscut
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
vieții tocmai prin faptul că anulează înțepătura cumplită a gândului că ești o făptură trecătoare. La Baștovoi, părintele Ioan, urmat chiar de Jacob, are acest rol de a ameliora disperarea celui care urmează să moară, ba chiar de a o transfigura în nădejde. Ceea ce este incriminatoriu după Nietzsche la tratamentele preoțești este tocmai infuzia de terapii în fața morții. Rosa Kroner, mama lui Jacob își trăiește ultimele zile în această baie de nădejde, pace și comuniune în care o aruncă părintele Ioan
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
în legătură cu concepția sa despre fantastic, că își are rădăcinile în teoria sa despre "irecognoscibilitatatea miracolului" sau în credința că, după Întrupare, "transcendentul" se camuflează în lume sau în istorie, devenind "irecognoscibil" ("În Șarpele o atmosferă banală și personaje mediocre se transfigurează treptat. Ceea ce venea de "dincolo", ca și toate imaginile paradisiace de la sfârșitul povestirii - erau deja acolo (s.a.) de la început, dar camuflate în banalitatea de toate zilele și, ca atare, irecognoscibile"7). Înțelegerea simbolismului latent al universului, accesul la o mitologie
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
presupune drumul labirintic pe care îl străbat toate personajele, aflate într-o continuă căutare a centrului (în acest sens, cuplul bătrână-fată rămâne ilustrativ). Așa cum arată în Tratat 349..., "spațiul sacru implică ideea repetării hierofaniei primordiale, care a consacrat acest spațiu transfigurându-l, singularizându-l, izolându-l de profanul înconjurător". Spațiul sacru i se revelează omului "prin intermediul unor forme hierofanice directe (acest spațiu, acest izvor etc.)" sau se obține prin tehnici tradiționale ca orientarea. În Podul, orientarea cuplului menționat se realizează prin
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
apare în seria Trilogiilor. În plus, Blaga mărturisește că a construit cosmologia sa din Diferențialele divine ca o aplicație modernă a metodei dogmatice. Pe structura acestui scenariu, teoria cunoașterii luciferice a fost privită drept un produs al aplicării metodei antinomiei transfigurate 52. Fiind interpretări extreme, consider că nici unul dintre cele două scenarii nu poate să-și adjudece justețea deplină. Primul dintre ele va fi adus în discuție în capitolul despre sursele tematizării blagiene a antinomicului. În privința celui de-al doilea, nu
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
își pune amprenta asupra gândirii lui Blaga. Tocmai datorită acestui rol privilegiat, o voi aborda mai întâi. Voi urmări, apoi, cum apare antinomicul în alte zone ale sistemului filosofic blagian. Mă voi referi în primul rând la aplicația metodei antinomiei transfigurate în construcția cosmologiei blagiene a "diferențialelor divine". În al doilea rând, voi urmări antinomiile care subîntind teoria "cunoașterii luciferice" și metafizica "censurii transcendente". Mă voi referi apoi la natura antinomică a ideii de "stil", iar în final voi analiza structura
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
au fost privite nu ca un obstacol sau o limită, ci ca o formă de deschidere, ca un mijloc sau o cale inedită a gândirii. În Eonul dogmatic, Lucian Blaga compară, într-o modalitate destul de succintă și expeditivă, metoda antinomiei transfigurate cu alte forme de întâmpinare sau tematizare a antinomicului prezente în istoria filosofiei până la începutul secolului al XX-lea. Cum se știe, într-unul dintre capitolele scrierii amintite, mai exact în secțiunea intitulată "Paradoxiile metafizicei", el inventariază câteva contexte din
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
realului 570. El este punct de întâlnire între planuri radical diferite, între o realitate esențială și una fenomenală, între etern și schimbător. Mircea Eliade exprimă această natură paradoxală a simbolului iarăși prin formula coincidentia opossitorum. Obiectele ce devin simboluri sunt transfigurate, se transformă în altceva decât par să fie în experiența obișnuită, în felul acesta ele încetând de a mai fi niște fragmente izolate în ansamblul realului, tinzând să întrupeze în ele întregul sistem în cauză, să integreze cel mai mare
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Cred că ar trebui inclus aici și Petre Botezatu, care a făcut din ideea complementarității "un principiu ordonator al operei sale"747. Printre aceste concepții se află și cea a lui Lucian Blaga cu privire la teoria cunoașterii luciferice și metoda antinomiei transfigurate 748. În acest sens, metoda antinomiei transfigurate este considerată drept o expresie dintre cele mai timpurii a valorii general-filosofice a principiului complementarității 749. Alți autori sunt și mai radicali, văzând în ea o formulare echivalentă a acestui principiu 750, sau
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
expresie dintre cele mai timpurii a valorii general-filosofice a principiului complementarității 749. Alți autori sunt și mai radicali, văzând în ea o formulare echivalentă a acestui principiu 750, sau chiar invers, adică principiul complementarității ca formulare echivalentă a metodei antinomiei transfigurate 751. Chiar și în prefața la traducerea franceză a Eonului dogmatic accentul cade pe interpretarea complementaristă a gândirii lui Blaga 752. În aceeași direcție de asociere dintre cele două structuri metodologice, a apărut de curând în spațiul filosofiei românești editura
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de Broglie "face pași în plus pentru o înțelegere mai nuanțată a dualității", afirmând simultaneitatea opușilor și încercând o interpretare ontologică a dualității, în sensul unei veritabile coexistențe a membrilor acesteia 762. Dacă lucrurile stau astfel, atunci echivalarea metodei antinomiei transfigurate cu principiul complementarității este, în sens strict, greșită. Metoda lui Blaga nu urmărește complementaritatea aspectelor antinomice, ci afirmarea lor simultană, adică asumarea contradicției acestora. Prin aceasta, Blaga se apropie mai mult de interpretarea lui de Broglie în privința dualității microfizice, decât
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
a operei lui Lucian Blaga, Editura Științifică, București, 1996. Botez, Angela, "Lucian Blaga and the complementary spiritual paradigm of the 20th century", în Revue Roumaine de Philosophie, Tom 37, nr. 1-2, București, 1993. Botez, Angela, "Lucian Blaga despre rolul antinomiei transfigurate în cunoașterea din secolul XX", în Revista de filosofie, nr. 3-4, București, 1990. Botez, Angela, "Nașterea paradigmei culturale holist-complementariste în secolul al XX-lea. Poziții ale filosofilor români", în Revista de filosofie, nr. 1, București, 1994. Botezatu, Petre, Cauzalitatea fizică
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
721 Cf. Petru Ioan, ""Zarea matriceală" a valorizării "dualismului transfigurat"", în op. cit., § 9.4 ("Logica mai complexă" a transfigurării antinomiilor), pp. 233-236. 722 Ioana Lipoveanu, Un menhir. În umbra minus-cunoașterii, p. 15. 723 Angela Botez, "Lucian Blaga despre rolul antinomiei transfigurate în cunoașterea din secolul XX", în Revista de filosofie, nr. 3-4, București, 1990, p. 284. 724 Angela Botez, "Lucian Blaga filosof al cunoașterii și al matricilor stilistice", în Revista de filosofie, nr. 5-6, 1999, p. 258. 725 Anton Dumitriu, Istoria
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
fizică și panquantismul, p. 8. 748 Angela Botez, "Lucian Blaga and the complementary spiritual paradigm of the 20th century", în Revue Roumaine de Philosophie, tom 37, nr. 1-2, București, 1993, pp. 51-55. 749 Angela Botez, "Lucian Blaga despre rolul antinomiei transfigurate în cunoașterea din secolul XX", în op. cit., p. 284. 750 E. Toró, Fizică modernă și filosofie, Editura Facla, Timișoara, 1973, pp. 34-35. 751 Ion Mihail Popescu, op. cit., p. 150. 752 Vezi Vintilă Horia, "Préface à une rénovation", în Lucian Blaga
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
iară să-nceapă din iubire" (E ziua cea din urmă...) 12. Moartea aceasta nu e însă o dispariție propriu-zisă, ci o trecere și o transformare, petrecerea celor ce sunt conform stării lor naturale în revelarea putinței de a fi. Atunci, transfigurate în lumina celei din urmă zile, lucrurile se vor arăta în adevărata lor natură; "în pacea care se va nesfârși" (Alte priveliști), într-o absolută părăsire a orizontului prezenței, în non-identitatea radicală unde "nu-i nimeni să asculte cum lucrurile
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
-n seva sacră ne unim/ Cu veșnicia subterană/ Din fundul căreia suim"24. Sub fiecare manifestare vizibilă a frumosului în lume stă, invizibilă, figura inaparentă a frumosului născător de frumusețe. Frumusețea iese la vedere în cele sensibile pe care le transfigurează, ea însăși ființând în corelație intimă cu ceea ce, opunându-i-se, apare într-o nouă lumină ("Te înalț din carne, frumusețe pură/ (...)/ Mângâi lung tiparul formelor eterne"25). Dacă zeii "albi" sunt întruchipări ideale ale transparenței supralumești, sălășluind "acolo unde
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
altă parte, realul dintotdeauna prezent, imanent - subtextual - nu ca referent al exteriorității empirice, ci ca substrat al sensului transpus. Dar Dufrenne remarcă de fapt același lucru atunci când afirmă că "nu există adevăr decât în descoperirea unui sens care iluminează și transfigurează realul, și prin aptitudinea unei subiectivități de a sesiza acest sens"2. Realul nu e subzistent și existent prin sine, cu alte cuvinte nu are natura unei existențe fără a fi totodată adevărat, iluminat de un sens care îl impune
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și existent prin sine, cu alte cuvinte nu are natura unei existențe fără a fi totodată adevărat, iluminat de un sens care îl impune ca valoare ontologică incontestabilă. Nu doar că realul conține acest sens iluminator, dar e luminat și transfigurat de el, iar ceea ce trebuie sesizat - intuit și înțeles - este tocmai semnificabilul care face realul posibil, un a priori al prezenței care conferă un sens, căci "realul este întotdeauna un deja acolo, deopotrivă opac și debordant"3. La nivelul trăitului
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în Cuvântul Vieții și al schimbării la față. În "clipa când apare viața în cuvinte", "din/ trupul acest-al cuvintelor/ ce se schimbă la față/ din lucruri/ din înțelepciunea înstelată/ ca din moarte, învie acum/ Cuvânt necuprins"50. Luminând litera, transfigurându-i semnul în semnificare, duhul cuvântului arată adevărata față a celor pe care le face rostind. "Aici/ cuvintele nu mai pot fi auzite/ decât intrate-n sfânta lor cadență"51, reîntoarse la sensul dintâi, în ritmul indicibil al necuprinsului în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de calitatea imaginii care poartă vederea în sus, o aspiră și o ridică "în zbor", înscriind-o pe bolta unei alte perspective 28. Din acest nou unghi de vedere, al înălțimii inegalabile și al întoarcerii la origine totodată, totul apare transfigurat în imaginea lumii străluminate: "Din capul scării lui Iacob unde, fără teamă,/ Am ajuns odată cu pasărea ce s-a desprins/ De pe zidul clătinat dinadins,/ Murul colosal, ca-ntr-un panoptic,/ Ales, lent dar sigur, într-un tumult optic,/ Reflectat în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
51 După ploaie, vol. Întrezăriri, în op. cit., p. 74. 52 "La cele două laturi de jos, pământești, le-aș zice dimensii pasionale - bucuria și durerea - la care se limitează materialismul, trebuie să adăogăm o a treia, înălțimea, dimensiunea spiritualității...Și transfigurându-ne să trecem în a patra dimensiune metafizică, în extaz și sfințenie", adică într-un spațiu de viață "architecturat cu dimensiunile adâncirii și înălțimii (s. n.) la infinit" (Vasile Voiculescu, Confesiunea..., în op. cit., p. 405). 53 CXCI (37) (1955), în op. cit
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]