14,503 matches
-
lui, o tânără veselă Îi povestește iubitului un film de dragoste, care se termină prost. Din când În când povestirea este Întreruptă de săruturi lungi și pasionale. Coboară din autobuz anevoie, Îl chinuie durerea de picioare și abia mai poate traversa calea ferată. Undeva, nu departe, Cartierul de lux se vede ca o fortăreață falnică și inexpugnabilă a capitalismului de tranziție, când banii trebuie arătați lumii, și nu ținuți sub saltele modeste ca să se Îngălbenească odată cu trecerea anilor. Însfârșit, hăurile negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mai puteai suporta fumul de țigară și nici mirosul de transpirație. Lângă tine, două fete amețite de băutură Își balansau capul și mâinile În ritmul muzicii. Fotograful te sâcâia cu insistența lui reportericească de revistă de trei lulele. Ai plecat traversând parcul care era În vecinătatea Ambasadei Spaniei. Te gândeai la antologia de texte persane pe care ai fi vrut s-o dramatizezi. Îți Înghețaseră mâinile. Cerșetorii nu se duseseră Încă la culcare și mâini la fel de Înghețate ca ale tale se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la alții. Cei care mănâncă din farfurii cu șobolanii, Îi urăsc numai pe cei care mănâncă din farfurii cu șobolanii, ca și ei. Sunt violenți cu cei blânzi și supuși cu cei violenți. Antoniu se gândește la toate astea, În timp ce traversează calea ferată, În drum spre metrou. L-a lăsat pe Kawabata dormind, după ce l-a hrănit aproape cu forța și i-a răcorit fruntea cu puțină apă rece. A simțit nevoia să iasă În aerul jucăuș al primăverii, după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a avut vreodată, fiul prietenilor ei, această... comoară blestemată. E adevărat, băiatul nu avea talent la muzică, dar perseverența profesoarei și insistența părinților l-au făcut să reziste câțiva ani În fața pianului și, chiar să aibă câteva succese locale. După ce traversezi o duzină de pubele urât mirositoare, și intri În semiobscuritatea holului, chemi liftul și urci În el. Un lift vechi, de pe vremea lui Carol al doilea, care gâfâie din toate Încheieturile, și se mai și oprește Între etaje de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mută și mustrătoare, Îți atrage atenția, imediat ce intri În el . Ca să aprinzi o lumânare la mormânul cuiva sau să petreci pe ultimul drum o persoană care și-a terminat conturile cu lumea asta, dacă nu ai mașină proprie, trebuie să traversezi marele oraș, așa cum poți, schimbând autobuze și tramvaie , stând prin stații, Întrebând În dreapta și-n stânga. Când Însfârșit intri pe poarta cimitirului locul ți se pare sumbru și dezolant. O parcelă de pământ, Întinsă cât vezi cu ochii, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un cerșetor anonim, un mim, un cloșard, care trage semnale de alarmă, mute și nu mai am ce spune. Îi Întoarce spatele Plăcințicăi, Îndepărtându-se, În timp ce fata Încearcă, să-i mai pună o ultimă Întrebare, tocmai când el Începe să traverseze bulevardul. Aude ca un straniu ecou strigătul fetei: ,, Sunt eeeu Plăcințicaaaa, te-am recunoscuuut Antoniuuuu, dar să știiii, că Uniunea Europeană nu ne vreaaaa ră-uuuul,,. Claxonul puternic, strident al unei autobuz, acoperă ultimele cuvinte ale fetei. Antoniu nu le mai aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care tocmai a terminat-o. Frigul pătrunzător Îi taie respirația, dar e hotărât să-l Înfrunte cu orice preț și să-și continue drumul. E convins, că bătrânul cloșard Îl urmărește cu privirea, de acolo, dintre Îngerașii neîntinați. Tocmai a traversat bulevardul Iuliu Maniu, și s-a oprit În fața unui chioșc de ziare, timp În care citește câteva titluri de-o șchioapă, de pe cotidianele etalate comercial. Zgomotul tramvaielor și claxoanele mașinilor, Îl amețesc. Se simte, ca după o lungă boală, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care și-a pus mari speranțe. Ar vrea după asta, să dea o târcoală ghetoului. Îi e dor de el, și nu-i mai e frică de criminalul-violator.. Cine știe? Poate a fost din nou Închis și ,,casa,, e goală. Traversează acum, bulevardul Mareșal Averescu, și merge În lungul lui, până ajunge la un bloc cu zece etaje. Intră la parterul blocului, Într-un centru de pâine, de unde Își cumpără o chiflă. Mușcă din ea cu lăcomie. Un tramvai se scurge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
zece etaje. Intră la parterul blocului, Într-un centru de pâine, de unde Își cumpără o chiflă. Mușcă din ea cu lăcomie. Un tramvai se scurge leneș pe șine, și se apropie de stație. Strada pe care o caută e vizavi. Traversează orbește prin fața tramvaiului, care tocmai a plecat din stație. E izbit din plin, se aud țipete, și tramvaiul oprește. Antoniu moare sub privirile neputincioase ale trecătorilor. Sacoșa cu cele două caiete zboară câțiva metri mai departe de trupul lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și în jos prin fața șirului de stampe japoneze care împodobeau peretele din față așa încât din spatele lui se strâmbau la mine fețe de bandiți. Capul lui, cu părul tuns scurt, se mișca pe fundalul în nuanțe de bleu palid al stampelor, traversat de tușe negre de cărbune. Aerul cald și uscat ca o adiere era pus în mișcare de un ventilator invizibil. Transpirasem. — Antonia și cu mine am fost foarte fericiți, am zis. Sper că nu ți-a creat o falsă impresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
suită de modele de ghips: busturi, trupuri fără cap în mișcare, capete așezate pe piedestaluri din lemn nelustruit. După gustul lui Alexander pardoseala din plăci albastre de ceramică, ce imitau gresia olandeză, era acoperită cu stuf uscat și paie. Alexander traversă camera și începu să dea la o parte cu grijă fâșiile de pânză care acopereau unul dintre obiectele înalte. Încet, încet ieși la iveală un piedestal rotativ pe care se afla ceva. Când luă și ultima bucată de pânză stinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
care se închideau prost. — De ce „bineînțeles”? întrebă Alexander. În clipa aceea am auzit acorduri de pian. Rosemary începuse să cânte un colind. Era Cândva în orașul regelui David. Am tras adânc aer în piept și am plecat de lângă ușă. Am traversat camera și m-am dus să-mi iau țigările pe care le lăsasem în anexă. Alexander, care nu părea să aștepte un răspuns la întrebarea pe care o pusese, întoarse din nou lampa pentru a lumina capul neterminat. L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mai zărea. Lămpile de pe peron erau estompate și nu reușeau să arunce nici un pic de lumină prin ceața nemiloasă care parcă îți pătrundea în creier. Siluete fără contur, animate de o vioiciune și o euforie ciudată, scrutau obscuritatea, apoi o traversau în grabă. O astfel de siluetă se mișca prin preajmă purtând o mică sferă de lumină palidă înghițită de noaptea opacă și totuși luminoasă din care se materializau cu uimitoare iuțeală oameni și obiecte. Era ora șase fără un sfert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
I-am văzut umerii puțin aduși și apoi, dezvăluit doar pentru o clipă, spatele piciorului întors și încordat, un pantof solid cu talpa de crep, și curba durdulie a gambei acoperite de un ciorap tricotat, în dungi albe și cafenii, traversate de o cusătură neagră. M-am concentrat din nou asupra drumului. Cusătura arcuită îmi aminti doar pentru o clipă că însoțitoarea mea este femeie. Când am ajuns la Pelham Crescent ceața se mai ridicase. Am deschis ușa masivă, care stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
A oftat, iar eu mi-am luat rămas-bun înainte ca ea să găsească cuvintele potrivite pentru a mă atrage cu duioșie spre ea. Am închis ușa salonului, despărțindu-mă de Antonia, și aproape m-am împiedicat de Honor Klein care traversa holul cu o cutie plină cu cărți pe care pe jumătate o căra, pe jumătate o târa. — Pot să vă ajut? am spus și împreună am împins cutia în camera din față pe care Palmer o numea totdeauna „biblioteca”, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în salon. Am închis încet ușile. Nici nu m-am uitat înapoi în grădină. Am așteptat câteva clipe. În casă era o liniște profundă. Ce-o fi făcut Antonia? M-am întrebat dacă nu cumva mi s-a părut. Am traversat salonul și am ieșit în hol. Honor Klein stătea chiar în fața ușii. Apariția atât de neașteptată a acestei figuri complet imobile avea ceva straniu și, pentru o clipă, îmi sugeră prezența unei stafii. Ne-am privit fix. Ea era înfofolită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
unde gândurile mele se puteau duce fără a stârni durere sau culpabilitate, mi-am spus că trebuie să mai beau niște whisky și mi-am amintit că Palmer avea o sticlă într-un dulap din sufragerie. Lăsând luminile aprinse, am traversat holul. Ușa de la sufragerie era închisă. Am deschis-o și am intrat. Nu era întuneric în sufragerie și mâna mea a ezitat în drum spre întrerupător. În sfeșnicele de argint așezate pe masa lungă ardeau lumânări, transformând camera într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și le-am umplut. Am pus cu grijă sticla lângă radiatorul montat în perete aproape de podea. Desenul de pe tapetul galben deschis îmi juca înaintea ochilor. M-am întors să iau paharele. Antonia s-a urcat în pat și l-a traversat în genunchi până pe partea cealaltă, sprijinindu-se de umărul lui Palmer. S-a ghemuit acolo cu picioarele sub ea, înfășurată în halatul vișiniu. Părul, pe care gulerul ridicat îl ținuse adunat, îi cădea acum pe umeri în bucle grele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ai purtat față de mine, din motive care-mi rămân necunoscute, cu ostilitate și în două împrejurări mi-ai făcut rău cu bună știință. Nu-mi dau seama ce am făcut ca să merit să fiu tratat astfel. În momentul de față traversez o perioadă de mare neliniște, mai mult chiar, de mare amărăciune și aș fi putut spera măcar să n-am parte de persecuții iresponsabile din partea unor necunoscuți. Firește, nu încerc să spun că ceea ce am numit persecuție (care ar putea proveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mâinile. În fața mea se deschidea o încăpere întunecată în care licărea slab un foc aproape stins. Deja nu prea îmi mai dădeam bine seama ce fac. Mă mișcam ca într-un vis. Obiectele parcă se topeau în fața ochilor mei. Am traversat camera și am deschis o ușă a cărei suprafață albă se zărea în întuneric. Am ieșit într-un culoar. Lumina slabă venind de la felinarul din fața casei printr-o ușă deschisă mă ajută să găsesc scările. Am început să urc scările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
încă aici, practic locuiește cu noi. Pur și simplu îmi dă fiori. — Și mie, am spus. Soneria de la intrare a sunat și am tresărit amândoi. M-am uitat la Antonia și ochii ei mari m-au urmărit până la ușă. Am traversat holul și am deschis brusc ușa. Erau oamenii care se ocupau de mutarea mobilei. Le-am spus să lase ce au adus unde se nimerește și m-am întors la Antonia. Se ridicase în picioare și se privea în oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aveam să fiu victimă sau asasin. Pasiunea dusă la extrem este însoțită de o foame devoratoare. La fel de adevărat este și faptul că, printr-un proces de transformare născut tocmai din această intensitate, ea se poate hrăni cu aproape orice. Eu traversasem ultima perioadă susținut de gândul că o voi revedea pe Honor; și cu convingerea că în momentul acela voi muri. Nu mai vedeam nimic altceva, nu mă mai preocupa nimic altceva. A o vedea efectiv plecând, ieșind din viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
unul pe altul? Am ocolit patul și m-am oprit lângă ea. Îi adoram prezența atât de aproape de mine. Și am spus: Va trebui să ne ținem strâns de mână și să sperăm că nu ne vom pierde când vom traversa visul și vom ieși în lumea reală. Cum ea tot refuza să vorbească, am întrebat: — Oare am putea să fim fericiți? Ea răspunse: — Chestia asta n-are nimic de-a face cu fericirea, absolut nimic. Era adevărat. Am asimilat promisiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
privindu-mă drept În ochi, pot să vin pe la ea vinerea viitoare. Stătea tot pe Otto-Ludwig-Straße, În vechiul apartament vizavi de șinele Stadtbahn-ului. Și peste două zile am trecut pe acolo cu bicicleta arșița după-amiezii, pe asfaltul moale ca siropul, traversând orașul spre partea cunoscută sub denumirea „vestul“. Nu numai că am ajuns cu o oră mai devreme, dar am și Înțeles-o greșit. Și Într-o măsură deloc neglijabilă, aș putea spune. Ar fi trebuit să-mi scot pălăria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cuvânt, dădu din cap. Chipul său frumos - curat, cu trăsături „nordice“, cum le-ar numi unii, bărbie bine conturată, ochi cenușii - ca de oțel - era inexpresiv. Pentru o clipă păru să ezite, apoi Îi Înapoie mamei sale cheia și chibriturile. Traversă strada și se făcu nevăzut după colț. Umbra lui alungită se mai zări câteva secunde, apoi Își retrase capul și dispăru și ea. — Secretul lui Sascha În siguranță la mine. În comparație cu Else, până și mormântul e vorbăreț. Cu stoicism, colega
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]