5,174 matches
-
am continuat eu. Ce-i drept, cu un singur cartuș, dar casierițele astea au mâna sigură. Amintiți-vă de frații dumneavoastră gemeni. Poc-poc-poc. Nici unul nu a trecut pe alături. Lacrimile lui promit. Au apărut de teamă. Nu îndrăznește nici să tresară, ca să nu i se rostogolească pe față. Cu toate că e plin de riduri, și-ar găsi căi din belșug. Domnișoara e rudă cu ea? — Doamna - îi spun. Doar temporar. Sunt fiica ei împuternicită. Dar numai cu această ocazie. Liniște. — Beți-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
aș fi tare bucuroasă dacă aș putea să vin la tine și să o văd. în calitate de prietenă, evident. S-ar putea să-ți treacă prin minte că, odată ce ți-am fost profesoară, am să te critic... — Nu, nu. Deloc! Am tresărit plină de entuziasm. — Nimic nu mi-ar face mai mare plăcere. Chiar ești singura persoană pe care aș lăsa-o să facă vreun comentariu... —Adevărat?! Lee părea flatată în mod sincer, aproape se sfia. Da, în general sunt foarte defensivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Dar mereu le-ai dat de cap singură până la urmă. Am fost doar un catalizator. Gândeai singură de fiecare dată. Am amuțit, uitându-mă la ea. Nu mai știam ce să zic. —Lee, a spus o voce din fața noastră. Am tresărit amândouă și ne-am uitat în sus. Era Julia Seddon și din momentul în care am citit dorința pe chipul ei, am știut că Tom nu are nici o șansă cu ea. Ea avea o afinitate specială pentru Lee. O grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
treacă chiar ea pe aici, în dimineața asta - a, dar, desigur, dacă ar fi venit m-ar fi sunat să-mi spună ce se întâmplase și eu n-aș mai fi venit degeaba până aici. Pe neașteptate, fața ridată a tresărit, dar nu cu aerul de bârfă de mai devreme. Declanșasem o reacție mai intensă decât mă așteptasem. într-adevăr, arăta aproape speriată, nu de mine, de ceva ce-și amintea. A mai făcut un pas pe coridor, oarecum involuntar, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
electric și diversele cutii de ierburi de ceai așezate sub el. Mi-am lăsat jacheta și cizmele la ușă. A fost o greșeală. Capul meu era foarte sensibil, iar zăngănitul și zornăitul diverselor fermoare și curele m-au făcut să tresar de durere. Judy m-a privit cu un amestec de milă și dezaprobare pe care nu aveam puterea să le iau în nume de rău; până la urmă dacă m-aș fi îmbrăcat ca un personaj din Mad Max Meets the
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
încăpere. Mulțimea părea să se împrăștie treptat și încă nu-l văzusem pe bărbatul cu haine jerpelite; fusesem sigură că o să apară, dar începusem să mă îngrijorez că nu o va face. Cineva m-a bătut pe umăr și am tresărit, crezând că e el. S-a dovedit a fi Judith. Sam, vino, te rog, o secundă. Aș vrea să faci cunoștință cu niște clienți. Judith avea în mână un pahar mare de gin tonic, care știam că nu era primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fusesem nevoită să explic asta și altora înaintea lui. Mi-a luat paharul din mână punându-l pe podea, apoi a îngenuncheat în fața mea și m-a sărutat, aproape simultan. Era practic prima oară când ne atingeam și amândoi am tresărit când corpurile noastre au intrat în contact. Apoi buzele noastre s-au împreunat, timide la început, dar nu pentru mult timp. S-a întâmplat atât de repede - schimbarea de la atingeri exploratorii la mușcături pline de dorință, încât atunci când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mine cu o privire lacomă și a împins masa înainte și înapoi ca să vadă cât e de stabilă. M-am balansat foarte puțin. A întrebat: — Crezi că o să țină? M-a ridicat puțin ca să-mi poată da jos colanții. Am tresărit simțind mâinile lui pe piele, reci la început, pricepute ca ale unui chirurg, dar infinit mai blânde. Mi-a mângâiat coapsele, depărtându-le, mișcându-mă după voia lui, ca și cum aș fi fost o păpușă. Nu s-a deranjat să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
spui că își făcea probleme ca nu cumva să afle soțul ei? Dar eu credeam că el știe de aventură. îmi adusesem aminte pe jumătate ce îmi spusese Lee. Am auzit că e doar o căsătorie de fațadă. Walter a tresărit. —De data asta a fost diferit, repetă el obsesiv. Ea a spus că e îndrăgostită de domnișoara Jackson. A pronunțat „îndrăgostită“ între ghilimele, ca și cum ar fi folosit cuvintele cu mănuși sterile. Și cum a reacționat soțul ei? — El nu vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ea. în mod bizar i-am crezut povestea. Dar știam la fel de sigur cum știam că stau acolo că, de asemenea, scoate minciuni printre dinți. De afară s-a auzit un scrâșnet; o cheie întorcându-se în broasca ușii principale. Am tresărit. Am fost bucuroasă că și Catherine Hammond a făcut la fel. —Catherine, unde ești? se auzi vocea lui Clifford Hammond din hol. — Sunt aici, i-a răspuns ea, dar... Și-a făcut apariția în dreptul ușii, deja posomorât. Când m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
stricată, au dispărut în întuneric. Mi-am deschis ochii în lumina clară a dimineții. Nat era ghemuit în spatele meu, dar dormea atât de adânc încât m-am desprins din brațele lui și m-am îmbrăcat fără să-l fac măcar să tresară. Mă simțeam țeapănă și mă durea tot corpul, iar când m-am uitat la mine goală în oglindă, am înțeles de ce. Aveam vânătăi ca niște urme de degete murdare pe toate încheieturile. încă îi mai puteam simți mâinile lui Nat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
afară. Nu era chiar sezonul pentru terasă, dar înăuntru era prea mult fum și aer închis, iar eu eram mult prea îndurerată de la vânătăi și răni ca să-mi mai pese de vreme. M-am așezat cu grijă pe o bancă, tresărind în urma efortului și dând pe gât jumătate din pahar. M-am simțit mai bine. Câteva mașini au trecut prin apropiere. De cealaltă parte a străzii era o femeie care își plimba câinele. Purta o haină căptușită, Barbour, și o eșarfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
degetele, apoi palma, dar din fericire aveam mâinile subțiri. înăuntru, suspendată de gaură, motiv pentru care nu o văzusem din prima, am simțit cu buricele degetelor o structură din plastic, ca un coș. Am băgat mai adânc mâna în gaură, tresărind din cauza metalului care începuse să-mi taie fruntea. Apoi degetele mele au atins ceva ce nu era metal, ci hârtie, și am știut că găsisem scrisorile lui Catherine Hammond. Aceste două coloane nu erau, așa cum am presupus prima dată, primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
intense „ SEVERINO, TE IUBESC“ ? Nu erau cuvintele lui, ci ale altuia, care vorbea din lăuntrul lui. Se întorsese acasă dezamăgit, se așezase în pat fără să se dezbrace, închisese ochii și alunecase într-un somn trist. Din când în când tresărea, ca și cum demonii și spiritele rele vroiau să-l arunce afară din corp. Feifel își văzu deodată viața ca pe un film prea lung și absurd, în care el fugise de la o femeie la alta, neputincios să ia vreo decizie, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Norilor la stadiul de animale furibunde ori păpuși dezmembrate, din pricina unui aflux prea mare de adrenalină. Soarele stinse brusc lumina, hotărând să le ofere Ioneștilor și mecanicilor lor șansa de a pune în valoare inegalabila instalație de lumini. Cei șase tresăriră o clipă, mirați, încercând să dea un sens rapid și just bufniturilor înfundate și sacadate ce se auzeau de peste tot, dar se liniștiră repede, realizând că, întrucât erau doar două-trei reflectoare de scenă ce spărgeau întunericul, nu-i mai puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
auzit deodată vocea tinerei Aurora. Nu-mi venea să cred. Mie îmi vorbise. - Poftim? - Dinulescu parcă ai zis că te numești, nu? insistă ea plină de o bunăvoință nefirească, ce îl uimi până și pe Euripide. Ba chiar și Maro tresări, total surprins. Luca Dinulescu, nu? - Exact, am încuviințat eu mirat. - Dumneata ce crezi despre textul acesta? Am privit-o chiar în ochi. Să mint nu prea îmi stătea în fire. Dacă mă enervam, deveneam de obicei violent. Ce să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ascuțite vârâte sub stofa foarte întinsă -, și în această gârbovire, în acești omoplați proeminenți citeam și neputință, și supunere, și deznădejde. Apropiindu-mă de el în tăcere, pe la spate, ca să nu mă vadă, i-am pus mâna pe umăr. Nu tresări și nu-și descoperi fața. Doar spinarea i se gârbovi și mai mult. Tot privindu-i spinarea, îmi mutai mâna, cu precauție, de pe umăr pe cap. Imediat ce-i atinsei părul călduț, simții că se mișcă în mine un simțământ de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să răspundă sentimentele mele la asemenea evenimente. Iar bucuria mea este atât de mare, încât poate ieși neatinsă din orice jignire; ca și un nor, ea nu poate fi zgâriată nici măcar de cel mai ascuțit cuțit. Mik ia un acord. Tresar. Abia acum îmi dau seama cât de rigid mi-i trupul. În fotoliu nu stau relaxat, mușchii stomacului mi se contractă într-un mod neplăcut. Mă las pe speteaza fotoliului, dar asta nu ajută la nimic. Mușchii se întind ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
timp stăpânit de dorința de a râde nervos de propriul mârâit. Când, după ce am terminat de mâncat, au început să mi lipească pleoapele, m-am târât spre divan și m-am culcat, simțind imediat cum în picioarele întinse ceva a tresărit moale. Am visat cum sărmana mea mamă bătrână merge în paltonul ei peticit prin oraș, căutându-mă cu ochii stinși și plini de spaimă. GÎNDURI 1 După ce m-am săturat de somn, a doua zi dimineață m-am dus din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
plin. Era într-o vineri, tocmai se întorsese din ultima cursă. Descăr case și spălase camionul, iar acum ștergea urmele de apă care se scurgeau de pe caroserie. Bună treabă, băiete auzi el, am făcut bine că te-am adus aici! Tresări și se întoarse repede. Absorbit de treabă, nu băgase de seamă că șeful de coloană se oprise în spatele său. Să trăiți! spuse el, ștergându-se cu cârpa pe care o ținea în mână. Plec imediat se grăbi să-l asigure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai devreme, era aproape de marginea orășelului Baia de Sus. Dincolo de coroanele înalte ale merilor bătrâni ce creșteau în fundul grădinii mai erau doar câteva gospodării după care, muntele se ridica semeț spre înălțimi. O bătaie discretă în ușă îl făcu să tresară. Da, poftim! spuse el, întorcându-se de la fereastră. În cameră intră doamna Maria, mătușa prietenului său Traian, cu un zâmbet ce i se întindea pe toată fața. Era o femeie mărunțică și plinuță, cu părul strâns sub un batic legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
doctor mi-a spus că aveți dureri, așa că v-a prescris și un calmant. E un somnifer? Nu, doar un analgezic. Senzația de somn este de la anestezic. În câteva ore, efectul acestuia va trece. Probabil că adormise din nou, pentru că tresări din somn când auzi zgomotul ușii de la intrare. În rezervă intrase Traian. Avea un halat semitransparent care abia încăpea pe umerii lui, iar peste pantofi purta niște protecții din același material. Când îl văzu, Cristian izbucni în râs: Arăți ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dispară foarte repede. Cristi căuta urme de anvelope dar renunță repede la idee, gândin du-se că oricum trecuseră pe acolo o mulțime de alte camioane care șterseseră orice eventual indiciu. Se întoarse și porni spre grupul celorlalți. Domnule inspector! Tresări și se întoarse să vadă cine îl strigase. Aplecat pe sub peridoc, din partea cealaltă a camionului, Pohoață îi făcea semn cu mâna. Aici, domnule inspector! îl chemă acesta. Veniți puțin să vă arăt ceva! Mirat și totodată curios, Toma dădu ocol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Toma fără să-și ia ochii de pe geam. Ordonați? Dacă ai ceva de spus, vorbește cu voce tare! îl îndemnă Cristi tot fără să-l privească. Nu mai mormăi ca un urs la știubeiul cu miere. Mă scuzați, domnule inspector! tresări Vasilică. Mă gândeam cu voce tare. Nu-mi dădui seama că mă auziți. Văzând că Pohoață tace, Cristian îl îndemnă din nou: Hai, dă-i drumul! Spune, ce te frământă? Domnule inspector, eu rămân la părerea mea că șoferul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
uși ascunse în zidul clădirii. Era transpirat și acum, răcoarea plăcută din grădină îi provoca o senzație de frig. Băgă mâna în buzunar să-și scoată batista ca să se șteargă pe frunte și după cap. Nu mai avem Heineken! Cristi tresări. Lângă el apăruse un alt chelner, mai tânăr de data aceasta, care stătea ușor aplecat asupra lui, așteptând răspunsul său. Ce ai spus? Ne pare rău, repetă acesta servil, dar nu mai avem Heineken. Bine. Altceva, ce mai aveți? Avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]