1,997 matches
-
pe Gelu Popa fiindcă amândoi erau sărmani chiar și în viață și locuiau departe, la marginea orașului, prin împrejurimile lacului Gahița, pe o stradă, dacă stradă se putea numi, unde totul era improvizat, pipernicit și rarefiat sub soare casele, acareturile, tufele, firele de pătlăgele roșii din grădini în timpul verii, și totul. Lucian se dădu jos de la oglindă și împinse taburetul până către cazanul de aramă de la cadă. Dar piticii? își aminti el. Piticii trebuiau să aducă târâș pe scenă sania plină
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
verdeață. Dincolo de tunel ieșeau din nou în soare. Nu-i casă, e un fel de îngrăditură. De afară nu se vede nimic. Neti își roti privirea peste zidul de crengi pe care Dragoș le așezase de jur-împrejur umplând golurile dintre tufe și trunchiuri de copac. Un fel de luminiș, aprecie ea. O poieniță. Nu-i chiar poieniță... Dar cum să-i explice că era un fel de poartă către lumea de dincolo, unde plecase astă-toamnă tatăl ei? Atât doar că încă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
astă-toamnă tatăl ei? Atât doar că încă nu găsise poarta. Dar asta doar fiindcă până acum nu reușise să se concentreze de-ajuns și să cerceteze cu de-amănuntul, și cu tot sufletul, piciorul copacilor împlântați în pământ, și piciorul tufelor, printre tulpinile subțiri și dese, unde iarba nu ajungea să crească. Dar acolo unde ar fi putut să ajungă, dincolo, era negreșit verdeață și era soare cu raze calde, mai mângâioase chiar decât aici. Neti stătea înaintea lui, cu mâinile
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
drept spre el pășind de pe pământul bătătorit și încălzit de soare al aleii în iarba umedă și rece pe care Dragoș o tăvălise cu picioarele. O poieniță? apreciase ea. Fie și poieniță. Dar niciodată nu reușise să găsească la piciorul tufelor dimprejur, printre tulpinile subțiri și dese, acolo unde iarba nu ajungea să crească, locul de trecere spre lumea de dincolo... Ce își apăra Antonia strângând caietul la piept în timp ce trecea prin vânt? Gemenii gazelei! Râsese prostește toată banda de nătărăi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
deja de două suliți pe cer. Sergent Cicoare, organizează observarea liniei inamice și odihna oamenilor... Ziua a trecut cu mers de râmă. Cercetașii au rămas toată ziua în bătaia soarelui. Doar cei din postul de observație aveau umbră de la niște tufe de brusture mai înalte. Trestie a fost nevoit s-o facă pe năluca, strecurându-se cu bidoanele legate la brâu până la pârâul din fața lor... Când umbrele serii au dat drumul la bidivii 56 întunecând valea, grupa locotenentului Făgurel a pornit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
translucide demnități / (...) / dați cu vopsea curajul (...), dar cărora, de totdeauna, de când le-a dăruit-o Pandora, le rămâne speranța: Desigur trebuie să fie undeva / o minuțiozitate afectuoasă / asemenea firelor de păr, / asemenea focului. // Materie rebelă, / dar structur-a nopții care Între tufe de cucută abia reuși / să fie altceva decât înțelepciunea. Din poezia lui Gh. Grigurcu, realizată prin enjambament, care permite reliefarea unor detalii, cărora poetul le asociază astfel sensuri speciale, motivul timpuluicarceră, prezent în toată marea creație a lumii, nu putea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
coadă roșcată și peste măsură de stufoasă... M-am oprit, să-i urmăresc unduirea printre lozii. Nu mică mi-a fost mirarea, însă, când am băgat de seamă că șireata s-a întors din drum, arătându-și capul frumos printre tufele înalte de iarbă... Doi ochi rotunzi mă fixau cu insistență. După un timp, și-a văzut de drum. “Drum bun, cumătră!” - i-am spus în gând. “Se vede treaba că pe aceste locuri nu s-au auzit niciodată focuri de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
vizitat în noaptea trecută? Sigur nu era al bătrânului, fiindcă el nu mai ținea păsări de multă vreme la refugiul său din vale... Atmosfera se mai răcorise în ultima vreme. Acum adia și un firicel de vânt. La adăpostul unor tufe de lozii mai răsărite, m-am învelit bine cu pătura. După ce am simțit căldura soarelui, am prins a citi. Am citit cu spor, chiar mai mult decât mi-am pus în gând în acea zi. O pală de vânt a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
călugărul m-a ținut în loc. Am așteptat ca cele două femei să dispară după un cot al cărării. Nu aveam motive să mă grăbesc, de aceea călcam în dorul lelii... Ajuns pe malul iazului, m-am oploșit în dosul unei tufe de lozii, loc unde soarele avea să-mi stea de veghe tot timpul cât aveam să rămân acolo. Am sfârșit - ultima parte din volumul al zecelea din minunata operă a academicianului istoric Ioan Caproșu “Documente privitoare la Istoria orașului Iași
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
preț nou! Curios nevoie mare la nevoia de schimbare a cetățeanului indigen, m-am primblat prin diverse spații publice pentru a găsi sămânța de taifas necesară prezentului înscris. Primul subiect asupra căruia a trebuit să mă aplec a fost o tufă de vâsc. Acesta mi-a comunicat în limbaj scitic că, între altele, poate asigura cui o are de sărbători, șansa unei maxime fecundități, atât pentru oameni cât și pentru celelalte animale. Iluminat, am strâns-o în brațe și am oferit
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
sau cu a fi cu totul altceva, așa cum se întâmplă în sonetul 59: “Sânii tăi precum lăstunii, se vor zvârcoli-n tăcere...” și ei, iubiții de astăzi, vor ajunge o „blândă ploaie” într-o stea „la mii de ere”, o tufă de secară, o umbră printre ierburi și în final: „Sânii tăi precum lăstunii, se vor zvârcoli să zboare/ pe-un altar de iarbă fi-vom doar o tulbure ninsoare”. Prin poezia apărută după Revoluție, dar scrisă cu mulți ani înaintea
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
casei încă din zori dar nu o mai zări. -O fi pornit și ea la plimbare! Își făcu curaj și porni la drum fără a ști încotro anume. Traversă poenița de lângă casa lui și păși prin pădure printre ferigi și tufe de mure. Copacii erau foarte înalți și cu ramuri dese, încât razele soarelui pătrundeau cu greu. Păsările se întreceau în cântat. Piticul privi în sus, printre crengile copacilor și zări pete de cer albastru senin și începu să cânte: „În
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
au adus pe acest peron; sânt apoi săptămânile sau lunile, nici eu nu mai știu bine, cât am stat împreună cu Eleonora aici, drumurile prin pădure și prin mlaștină, îmblînzitorii de cobre pe care i-am văzut ori i-am visat, tufele de ațetari pe care le văd acum sau le visez. Observați, domnilor, câte lucruri ne despart? Ne desparte, poate, și propria mea moarte. Pentru că, după ce voi termina de spus totul, și dacă până atunci Eleonora nu se va întoarce, voi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
greu de urmat e porunca a treia. Chiar imposibil. Cum să evit amintirile care nu mă ajută să trăiesc în prezent? Cu ce rămân dacă alung amintirile? Nu rămân cu nimic. Rămân cu pereții scorojiți ai gării, cu ciorile, cu tufele de oțetari care cresc lângă peron. Nu, domnilor, nu pot să urmez această poruncă. În zadar mi-am dat-o. Trebuie să-mi amintesc. Cineva mi-a povestit odată că se întorcea din alt oraș într-un autobuz plin de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
slujea la nici o biserică și care trăia retras. Nu-l vizita nimeni și nici el nu făcea vizite nimănui. Avea un petec de pământ pe lângă casă pe care toată ziua îl săpa, chiar când nu era nevoie. Cultiva acolo câteva tufe de roșii și de ardei, iar pe marginea stratului de legume punea un șir de busuioc. Îmi plăcea să mă duc pe la el. Avea ceva din liniștea unui pustnic care renunțase la toate, inclusiv la dorința de a convinge pe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și mă întreb unde mă voi trezi când voi deschide brusc ochii. Pe țărmul unei mări? În camera mea, printre cărți? Și cât e oare ceasul? Pe urmă aud vântul bufnind în geamurile înțepenite și câte o pasăre țipând în tufele de oțetari din apropierea peronului. La început, când m-am pomenit aici, mă așteptam din moment în moment să constat că eram victima unei farse ori a unei iluzii optice. În prima noapte nici n-am ațipit măcar. Ascultam sunetele arțarului
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să mă ridic mai des ca să mă obișnuiesc. Știți cum e. Când îți împarți suferința, când o fărâmițezi, o suporți mai ușor. Într-o după-amiază stam la fereastra sălii de așteptare și mă uitam afară. Vedeam o bucată de peron, tufele de oțetari și câmpul. Mi-am amintit că acasă stam tot așa uneori la fereastră. Urmăream viermuiala de pe stradă care la un moment dat își pierdea orice înțeles, ascultam zgomotul mașinilor și al pașilor din care, treptat, se forma o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Pentru cei grăbiți mă mulțumeam cu o frântură, cu o întîmplare, cu o supoziție. Mă străduiam să le ghicesc și caracterul din felul cum mergeau. Dar dincolo de acest joc nu știam despre trecătorii de pe strada mea mai mult decât despre tufele de oțetari sau despre câmpul pe care-l vedeam acum. La urma urmei, ce se schimbase? Decorul? Nu, nu era numai atât. Acasă, oricând aș fi putut coborî în stradă. Aș fi putut opri pe cineva să-i spun: "Iertați
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se terminau cu un cer plin de praf roșu. Vântul de noapte nu reușea să alunge zăpușeala, dar o făcea mai suportabilă. Ziua parcă eram bătuți cu bice fierbinți. Până și umbra zidurilor ardea, n-aveam unde să ne refugiem. Tufele de oțetari căpătaseră un sunet uscat și flăcări mari țâșneau parcă din bălării. Toată partea dinspre pădure arăta cârpită din petice gălbui și cenușii. Așa o vedeam de pe peron unde stăteam vlăguiți de căldură așteptând să vină seara și ducîndu-ne
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu e în stare să fie la înălțimea tragediei pe care o trăiește și de aceea simte nevoia s-o ia în derâdere în fața spectatorilor. Din spatele gării se auzeau scâncetele arțarului. Vântul amenința să smulgă tabla de pe acoperiș și biciuia tufele de oțetari. Pădurea nu se mai zărea acum deloc. Mi-am adus aminte de vorba unuia din profesorii mei: Femeia este fizică, iar bărbatul metafizic". Și mi-a venit să râd. În ce măsură eram eu metafizic? Doar dacă acceptam că metafizica
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o stare de tranzit; că am apărut undeva într-o gară și pe urmă am trecut din gară în gară, din tren în tren, mergând spre nicăieri, până ce, undeva pe un peron sau într-un vagon, murim. Soarele care scaldă tufele de oțetari te contrazice. De vină ești tu și coaja în care te afli. Din nefericire, se pare însă că sânt victima optimă. Îmblânzitorii n-au trebuit decât să-mi arate cobra. Eu le-am făcut singur treaba după aceea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cobra. Eu le-am făcut singur treaba după aceea. Am visat cobra și am făcut din ea o obsesie. Sigur că trebuia să mă întorc în mlaștină. 11. Chiar a doua zi, când nici o adiere de vânt nu mai clătina tufele de oțetari, m-am dus să mă conving dacă visasem sau nu. M-am învîrtit însă pe cărările dintre smârcuri fără nici un rezultat. Nici urmă de colibă. Și, ca și prima oară, nu rămânea nici un semn în spatele meu. Mlaștina îmi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în iarbă și la crengile mai agresive, adevărate bice cu ghimpi, pe care le îndepărtam cu mâna ca să ne facem loc. Am coborât după aceea într-o vale. Mărăcinii se împuținau. Erau și mai rari și mai scunzi, iar printre tufe se lățeau mari pete negre. Treptat, mărăcinii au dispărut aproape de tot, lăsând locul umbrelor pe care le priveam perplecși. Cine dăduse foc ierbii uscate în pustietatea aceea și când se întîmplase asta? Tufele care mai rămăseseră aveau o parte din
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai rari și mai scunzi, iar printre tufe se lățeau mari pete negre. Treptat, mărăcinii au dispărut aproape de tot, lăsând locul umbrelor pe care le priveam perplecși. Cine dăduse foc ierbii uscate în pustietatea aceea și când se întîmplase asta? Tufele care mai rămăseseră aveau o parte din crengi carbonizate. Dacă le atingeam, se sfărâmau și împrăștiau pe jos un fel de nisip negru. Distanța până la pădure se dovedea mult mai mare decât bănuisem noi, în gară, privind în linie dreaptă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și alunecam la fiecare pas pe mâzga lor lipicioasă. Cu greu am ajuns la albia din fundul văii. Soarele asfințise, noaptea era grăbită și, acum, nu se mai distingea aproape nimic. Ne-am continuat drumul, mergând oarecum la întîmplare, până ce tufele de mărăcini au început să se îndesească. Atunci ne-am văzut nevoiți să renunțăm. Orbecăind, nimeream în mărăcini tot timpul. Încotro ne îndreptam, ne loveam parcă de garduri de sârmă ghimpată. Nu mai puteam nici să ne orientăm, așa că ne-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]