4,882 matches
-
prezenți. Cei din „Prima Clasă” s-au adunat încet-încet în fața liceului iar soarele finalului de mai strălucea și în sufletele lor. Exuberanța, curiozitatea și emoțiile au înflorit pe fețele unor oameni trecuți de șapte decenii, iar bucuria recunoașterii cât și uimirea ori deziluzia trasformărilor fizice ale timpului au fost afișate fără disimulare. Exclamații, saluturi, îmbrățișări, strângeri de mâini, înfiorări, întrebări și răspunsuri tremurate și câte o lacrimă imperceptibilă în colțul ochilor exprimau bucuria revederii și nostalgia anilor de liceu cu tot
Podul Turcului – Sărbătoare, nume mari şi amintiri! [Corola-blog/BlogPost/93445_a_94737]
-
observațiile alor săi îl îndârjeau. Își amintea, ca și cum ieri s-ar fi întâmplat, că în ziua primei demonstrații hipice trăise o mare surpriză. Să fi fost în a doua sau în a treia lună de noviciat, când îi dăduseră, spre uimirea sa, în grijă un cal. Unul adevărat, dintre cei de care nu i se îngăduise până atunci să se apropie. Nu să-l încalece, ah, nici n-ar fi îndrăznit să spere așa ceva, ci doar să-l poarte de frâu
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
fără să mai gândim ce facem. Doream să ajungem la locșoarele noastre din bancă și să luăm poziții de îngeraș cu mâinile la spate. Ce cuminți... cu buzunarele pline de caise crude! Toți le zvârleam în grabă pe sub bănci. În uimirea sa, domnul Arsu s-a transformat în stană de piatră cu mâinile încrucișate la piept, lăsându-ne să alergăm disperați pe lângă el. După câteva minute a intrat și dumnealui în clasă, prefăcându-se că nu vede podeaua plină cu verziturile
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
anonim. La întrebarea pusă-n gând,firește, doar un răspuns am vrea să știm: EA,a iubit vreodată,sau iubește ?! Cu zâmbetul mijit în colțul gurii, iar ochii,parc-ar fi într-o văpaie. Chemarea EI,când oferindu-și nurii uimirea cu dorința o întretaie Ai fi prilej de sărbătoare. Pe piedestal - Zeiță a Minunii - trăind acum povești nemuritoare și-arzând într-un tango al pasiunii! M-aș întreba, când tu,te crezi frumoasă putând fi admirată de oricine, dacă devii
UN CHIP de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383188_a_384517]
-
parfumată Se comportă că o fată Schimbă straiele mereu Și nu știe ce e greu. În camașa de verdeață Într-o bună dimineață A îmbrăcat subit grădina Și-a negat ca ei e vina... Muguri a pus în copaci De uimire tu să taci Și-n mănunchi de viorele A prins gândurile mele... Pe alei printre castani A înflorit că niște ani Și în zbor de flutur visul... Mi-a vestit că-i paradisul! 20.05.2017 foto arhiva personala Camelia
PRIMĂVARA de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 2340 din 28 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383240_a_384569]
-
populare, cum sunt la noi, la români, de mii și mii de ani. Într-un timp definit țăranii s-au urbanizat; dar, tradiția, obiceiul ... este înrădăcinat. Minune ? Nu. După zeci de generații, am avut - nu-i pot spune surpriză sau uimire - mândria de țăran român, când, Adina, fiica unor vecini, a venit din Capitală în straie țărănești, și ... ce n-ai fi crezut; atât de populară ! Multora li s-ar părea lucru banal. Nu fabulez ! Dar trebuie însușită o simplă morală
DE SĂRBĂTORI, POEZIE DE ION I. PĂRĂIANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383250_a_384579]
-
mai mari agenți de schimb valutar din Florența. Spițerul scoase dintr-un scrin două chei de fier și se apropie de ușița blindată, introducând una În broasca superioară. Chiar pradă chinurilor care acum aproape că Îl orbeau, Dante observă cu uimire acea capodoperă a artei mecanice. Încuietoarea era concepută În așa fel Încât, pentru a o deschide, trebuia să se acționeze În mod alternativ cu fiecare dintre cele două chei, Învârtind-o pe prima cu o rotație completă, pentru a o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a Înțeleptului, ori un indiciu că știau ceva? Oamenii aceia aveau cunoștință de cele Întâmplate. Iar unul dintre ei, mai mult decât ceilalți. La un moment dat, vraja se rupse, iar chipurile celor de față se Însuflețiră dintr-o dată cu expresiile uimirii și ale compasiunii la care se așteptase, În timp ce un cor de exclamații reproducea și În acel colț de sală atmosfera din restul tavernei. — Ambrogio... mort? zise În cele din urmă Cecco d’Ascoli. Cum? Și de ce? Părea cutremurat, Însă Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
simțea un mâl vâscos, cu un miros puternic de putreziciune. Trebuia să fie argila de pe malul râului Arno, care urca până acolo atunci când se revărsa. Acum, pe timpul uscăciunii estivale, pe acolo se putea trece. Continuă să privească În jur, cu uimire. O lucrare impunătoare, demnă de capacitatea vechilor săi constructori, care mai apoi fusese integrată În Împărăția răului. Câte asemenea construcții subterane existau pe teritoriul Comunei? Sub câte biserici, sub câte mânăstiri se deschideau cavități asemănătoare? Lumânările din criptă atestau prezențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru a le lua cu sine. Rezemată pe un taburet În deschiderea oblică a ferestrei cu două arcade, i se păru că zărește o perdea Împăturită. O luă și o deschise, aruncând-o pe masă. Din nou rămase stană de uimire. Nu era vorba de o perdea pentru noapte, cum crezuse, ci de o bucată grea de lână albă. Deschisă, căpătă o formă de corolă: era o mantie, decorată Într-o parte cu o cruce brodată prețios, ale cărei brațe se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
călca pe nervi inclusiv când se chinuia să pară cât de cât amabil. Am intrat Într-o Încăpere spațioasă, ceva Între salon de primire și birou de companie I.T. last generation. Prima imagine care mi-a izbit retina dilatată de uimire Înfățișa frumoasele mele geamantane gri-petrol așezate cuminți pe mocheta vișinie, la doi metri distanță de ușă. Un fel de a spune cuminți: cuvântul potrivit ar fi mai degrabă sfidător... 8 Individul mă mințise: nu mă aștepta nimeni, camera era goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Am realizat siderat că, În spatele disperării cu care căutam, dincolo de neverosimilul Întâmplărilor trăite, o logică, un rost, o explicație, se Întindea cu totul altceva - spaima viscerală, paralizantă, că aș putea să mor. În același timp, mi-am dat seama cu uimire că niciodată până acum, dar absolut niciodată, nu mă gândisem la moarte. La moartea mea mă refer. Omisiune gravă, de neiertat, pentru că, vorba unui prieten al tatei: domnule, o dată moare omu’ În viață, ce pana mea... 10 Sper că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
când am avut inspirația să deschid computerul de pe biroul din cameră. Nu era parolat, monitorul afișa un singur folder care, la rându-i, conținea doar un fișier. Dar ce fișier! În ordine alfabetică, subteranii Îmi defilau pe dinaintea retinei lărgite de uimire: nume ilustre, În măsură să onoreze cea mai pretențioasă academie, fiecare cu fotografia și CV-ul aferente, dispunerea pe birouri, plus câte o adresă de e-mail și un număr de telefon. Tipul care Îmi servise de șofer de la aeroport era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
doamnă Înșelată În așteptările matrimoniale, cu care mă Întreținusem cordial În avionul de Paris. 13 - Vedeți, domnule Adam, că am avut dreptate pe Orly? m-a Întâmpinat, zglobie și pempantă, doamna psiholog În cabinetul ei, in care năvălisem amețit de uimire, dar - de ce să nu fiu sincer? - și animat de un Început de speranță. Fără obiect, fără rațiune - speranță, pur și simplu. - Intuiția mea feminină Îmi spunea că o să ne mai Întâlnim undeva, cândva, și uite că nu m-am Înșelat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și pentru un spațiu atât de vast cum este ceea ce numim istoria universală. În al doilea rând, și cel mai important Însă, pe măsură ce mă Încăpățânam să găsesc legături, similitudini sau măcar asemănări parțiale Între fenomenele cu pricina, am realizat cu uimire că numitorul lor comun, elementul care le unea subteran era tocmai coloratura, cum să zic?, pozitivă a tuturora, faptul că, În mod indubitabil, ele se constituiau În segmente, În desfășurări progresiste ale timpului istoric respectiv. Or, asta nu mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
naturală a timpului În Univers este a lor, nu a noastră. Acesta este motivul eșecului sistematic al oamenilor de știință de pe Terra II, ca să zic așa, de a penetra tainele Universului. Dar asta e altă problemă... Profit de faptul că uimirea v-a cam luat graiul ca să continui. Superioritatea de ordin tehnic i-a ajutat să construiască un model identic al Pământului Lor, o dublură extrem de reușită, de altfel, și s-o plaseze În circumstanțe planetare așijderea identice: aceeași distanță față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
reacție de perplexitate când m-am aflat În situația dumneavoastră. Știu, de asemenea, că, În aparență, ceea ce v-am spus acum spulberă o mulțime de iluzii umaniste pe care le cultivăm de câteva milenii, dar asta e. Eram copleșit. De uimire, În primul rând, dar nu numai. Ceea ce auzeam suna straniu, incredibil, aiuritor. Cu atât mai aiuritor cu cât, era evident, Roger Howard nu glumea și nici nu-și bătea joc de mine și de naivitatea mea Într-ale fizicii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
s-a ridicat În picioare ceremonioasă: - Să mai facem o dată cunoștință. A treia oară... Numele meu este Eveline Fontaine, fostă Bârsan, născută Corbu. Sebastian Corbu a fost bunicul meu. 26 Mi-au trebuit câteva minute bune să-mi revin din uimire. Era prea mult pentru prea puținul timp scurs din momentul in care fusesem smuls de pe orbita existenței mele cuminți și aruncat Într-o aiureală incredibilă, În care șocurile se succedau trepidant, Împinse de la spate de o forță decisă să sfideze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fără coincidențe stridente și enigme de familie cu frați regăsiți după patruzeci de ani, așa, ca să moară Dumas de ciudă. Eram un tip mărginit - bun, se poate spune și așa, nu mă deranjează. Recunosc și că sunt stereotip În frecventele uimiri care mă Încearcă atunci când obișnuințele Îmi sunt contrazise. Asta e. Mă Îndoiesc Însă că alții În locul meu s-ar fi simțit mai confortabil și s-ar fi purtat mai comme il faut În Împrejurările respective, și aceasta mă mai consola
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
-se ca atare, fără să bănuiască ori să simtă că o privesc amuzat și de sus fiindcă participa inocent la un joc cu final, pentru mine, cunoscut. Se Înțelege că mă străduiam să mimez cât mai convingător curiozitatea cuvenită și uimirile adiacente unei apropieri virgine de interiorul subsolului. Urmăream, totodată, cu interes condescendent mișcările de orientare ale Evelinei În nesfârșitul de posibilități de a afla ceea ce căuta. Ceea ce căutam, mai exact, eram și eu acolo, dar Îi Îndeplineam numai sugestiile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
precipitate În mâini?, În timp ce repeta mașinal: poftim... poftim... de parcă eu aș fi fost cauza enervării ei și nu se putea abține să nu-mi reproșeze această vină inventată. M-am uitat și nu mi-am putut reprima o exclamație de uimire contrariată. În locul șirului de cifre pe care mă așteptam să le văd, pentru că, nu-i așa, ce altceva este un cont bancar decât o Înșiruire bezmetică de cifre și litere, pe hârtiile care o Înnebuneau pe Eveline erau așternute doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
totuși atât de greu de atins. Aș spune... imposibil! Și timpul părea a sta în loc, dar de fapt nu era așa. Cum orice lucru are un sfârșit, și barca a ajuns la mal. Am coborât dornică de aventură, iar spre uimirea mea, când am pus piciorul pe uscat, am intrat în lumea noastră. Era chiar acea livadă unde adormisem, mă aflam iar pe băncuță. Nu-mi venea a crede... oare s-a schimbat ceva în urma dorințelor mele? Oare lumea era așa cum
Magia există. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_656]
-
forță uriașă ne împinge spre căsătorie și ne lasă acolo. Episodul 121 DIN NOU PAN BIJINSKI — Ceea ce-ați spus dumneavoastră e frumos, nimic de zis - grăi deodată o voce care venea de nicăieri și cei doi călugări văzură cu uimire cum în patul doamnei Potoțki se deschide o trapă din care ieși capul, apoi trupul îndesat al intendentului castelului, pan Bijinski - dar pot să spun că ați vorbit in abstracto. Căsătoria este, finalmente, oricât am coti-o, un lucru concret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se strecură iute înăuntru, repezindu-se să ocupe un loc în dreapta mustăciosului. Toate privirile se îndreptară întrebătoare spre el. — Ei? - făcu nerăbdător mustăciosul. Omul își trase sufletul, apoi spuse dintr-o suflare: — Lobodă! — Ce?! - făcu mustăciosul și Metodiu văzu că uimirea lui era împărtășiră de toți mesenii. — Lobodă. Ciulama de lobodă. Am văzut-o cu ochii mei - răspunse omul adus de spate. — Lobodă, lobodă, dar cu ce? întrebă tremurând mustăciosul. — Lobodă cu ciulama. Atât am apucat să văd, pentru că apoi signora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
trăsăturile sugarului se limpezesc, se clarifică, primesc forma recognoscibilă a gingașului chip definitiv, iar părinții palpitând de emoție și fericire asistă la primele gângurituri mai lungi. N-a fost cazul. Căci la cinci luni părinții lui Radu au observat cu uimire, la început, apoi cu stupoare, și în cele din urmă cu groază că micul boier era neasemuit de urât. Până atunci tatăl, boierul Stoenescu, nu se prea uitase la copil fiind ocupat să asculte veștile ce veneau dinspre Țara Românească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]