4,112 matches
-
pe nume Marivelle alergă până la mine acasă, găsindu-mă la bustul gol, cu capul plin de apă, spălându-mă cu o cârpă. Avea ochii plini de lacrimi ce semănau cu niște picături de ceară topită, care făceau să i se umfle chipul adolescentin de parcă ar fi stat lângă o vâlvătaie. — Veniți repede, veniți repede, mi-a spus, Barbe m-a trimis! Veniți repede la Castel! Cunoșteam drumul spre Castel: îl las pe flăcău și plec ca din pușcă, imaginându-mi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în vreme ce Josăphine recunoștea cu inocență că luase câteva înghițituri de băutură pentru a se-ncălzi, Mierck și Matziev o executară cu remarci usturătoare. Când încetară s-o mai bruscheze, ea lăsă capul în pământ, suspină lung și își privi mâinile umflate de frig și de muncă. Îmbătrânise cu douăzeci de ani în zece minute. A urmat un moment de repliere, ca după o partidă de cărți. Matziev își aprinse alt trabuc și făcu vreo câțiva pași. Mierck se lăsă pe spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
E multă lume în cameră. Vecine, bătrâne, tinere, care vorbesc încet, de parcă ar fi deja la priveghi. Unde erau toate ticăloasele astea când Clămence gemea, când încerca să strige după ajutor? Unde erau muierile astea care vin acum să se umfle de plâns sub ochii mei, pe spezele mele? Mă scol, cu pumnii încleștați, probabil că am o figură de nebun, de ucigaș, de dement. Le văd retrăgându-se din calea mea. Le dau afară. Închid ușa. Nu rămânem decât noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fie sfârtecați de obuze. Se nimerise la fix. Era convenabil pentru toată lumea: pentru armată, care voia să dea un exemplu, și pentru judecător, care căuta un vinovat. Cei doi puști sunt plimbați pe străzi. Îi păzesc doi jandarmi care se umflă în pene. Oamenii ies ca să-i vadă. Doi copii, doi jandarmi. Doi zdrențăroși, hirsuți, cu uniforma în paragină, fețele nerase și ochi ce se învârt în toate părțile, cu stomacul gol și pasul nesigur, ținuți de către doi jandarmi adevărați, înalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu le stricaseră nimic în grădină. Le fusese teamă de ape, dar scăpaseră cu bine, locul casei se găsea departe de lac, apele revărsate de acolo nu au ajuns niciodată până la ei. Doar pârâul din marginea dreaptă a grădinei se umflase amenințător, bolborosea ciudat și primejdios, grădinăreasa stătuse acolo, lângă malurile fragile, zi și noapte, Doamne, nu ne lăsa!, văzuse la televizor ce era în țară și se speriase cumplit, dar locul verde și înflorit scăpase și de data aceasta, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
acuma vine la teatru ca o pensionară cuminte și zice că nu găsește invitația prin poșetă, dar că ea este mama actriței Loredana Buzescu. Vai, dar cât vă seamănă doamna Loredana, are ochii dumneavoastră de aur, poftiți!, și mama se umflă în pene ca o rață ce e... — Am dat la teatru, dar n-am intrat din prima, am fost bunicică la prima probă, Luci Popescu, profa de atunci, din comisie, a fost foarte mulțumită, dar, după toate recitările alea, Maestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Loredana, care nu iartă pe nimeni, niciodată. Nu mi-a dat mie banul, o să-l dea la alții. Intră Neli cu fânul pentru friptură (va fi o raritate, carne de miel, făcută în mirodenii și fân!)... Mirosul... nările Maestrului se umflă suspect, nu știu ce-a mâncat maică-mea în timpul sarcinii cu mine de am eu mirosul atât de dezvoltat, există o cultură intrauterină a mirosurilor, adulmeci acolo cu năsucul, vin toate în lichidul amniotic, eu învăț mirosul din prima, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
tata pricepea lecția. — Cum iubim, tată, probăm iubirea celuilalt sau avem în el încredere absolută? — Nu, băiete, e ca-n Cântarea Cântărilor: Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; Dragostea nu este invidioasă; Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, suferă de toate, crede toate, nădăjduiește toate, rabdă toate. Dragostea nu piere niciodată... îmi explica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cu toți regizorii de azi... Am frunzărit hârtiile alea, eu aș juca, i-am spus repede, piesa parcă-i făcută pentru mine, nu pentru prietena aia a ta, cine este?, soția unui mare actor! Mai mare ca mine?, l-a umflat un râs strepezit pe Maestru. Lasă fata în pace! Tina dragă, nu i-o mai da ăleia, nici nu-i spune c-ai terminat-o, las-o la mine și mai vedem, are striptease, are o scenă unde pot apărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Regele Lear, o lună nu e mult, doar 30 de zile, o vreme în care n-o să am timp pentru tine. Jignirile, insultele ne conduc viața. Au și ele o ierarhie a lor. Dacă-ți spune cineva: idiotule!, te poate umfla râsul, poți chiar să nu te simți jignit, te și uiți mirat, cum să fiu eu un idiot?, e-un tâmpit, el e un tâmpit! Dar, dacă-ți spune o femeie: eu plec la Ion, mă satisface mai bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
În Întuneric, Întrebându-se cât de mult Îi păsa, În ce măsură nefericirea lui bruscă nu era decât orgoliu rănit și dacă era, În ultimă instanță, temperamental nepotrivit pentru dragoste. S-a trezit bucuros, inundat de un flux al conștiinței. Briza matinală umfla perdelele de creton de la geamuri și s-a mirat leneș că nu se află În camera sa de la Princeton, cu fotografia de la fotbal pe birou și afișul de la Triangle Club pe peretele din față. Pe urmă pendula veche din hol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un volum gri, hărtănit, din care a picat o foaie Îngălbenită. A desfăcut-o, uitând de discreție. Era o poezie scrisă de Clara ca elevă, despre un zid sur de mânăstire Într-o zi plumburie și o fată cu pelerina umflată de vânt care ședea pe el, gândindu-se la o lume multicoloră. De regulă, astfel de sentimente Îl agasau, dar poezia avea atât de multă simplitate și atmosferă, Încât a reușit să-și formeze o imagine mentală a Clarei: Clara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
să producă o nuvelă sau un roman care să dăinuiască zece ani. Tipul ăsta, Cobb, nu mi se pare nici deștept, nici amuzant. Mai mult, nu cred că mulți oameni Îl consideră astfel, cu excepția editorilor săi. E pur și simplu umflat de publicitate. Și... ooo, Harold Bell Wright, și... ooo, Zane Grey... - Își dau silința... - Nu, nici măcar nu și-o dau. Unii dintre ei știu să scrie, dar nu-și dau osteneala să stea pe fund și să producă măcar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
POEZIE TRIMISĂ DE AMORY LUI ELEANOR, INTITULATĂ DE EL FURTUNĂ DE VARĂ „Vânturi subțiri, un cântec pierit și frunze căzând, Vânturi subțiri și, departe, un râset pierit... Și ploaia, și peste câmpii o voce chemând... Norul nostru gri s-a umflat, grăbit se ridică, Alunecă agitat peste soare, surorile pe aripi purtând. Umbra unei porumbițe pică Jos, pe hulubărie; crengile de aripi gemând; Iar jos În vale, prin crângul ce plânge, Zboar-al furtunii mai negre trup fără piept; În aerul nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
prin crângul ce plânge, Zboar-al furtunii mai negre trup fără piept; În aerul nou, răsuflarea mării secate o strânge Și firavul, subțirele tunet... Dar eu aștept. Aștept cețuri și ploaia mai neagră, cerească, Vânturi mai tari, care velele sorții să umfle, Vânturi mai fericite, ce părul să-i Îngrămădească. Și iară Mă rup, mă Învață, aruncă aerul greu Vânturile pe care le știu, și furtuna, peste trupul meu. A fost cândva o vară cu ploaie subțire; Orice vânt era cald În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ca o față dintr-un film de cinema, aureola din jurul patului a pălit. Umbra dinamică de la fereastră (era cel mai bun nume pe care i-l putea da) a stat locului o fracțiune de secundă și pe urmă parcă a umflat-o briza și a purtat-o rapid afară din Încăpere. Și-a Încleștat mâinile, prins brusc de o excitare extatică... cele zece secunde se scurseseră... - Fă ce zic eu, Alec, fă ce zic eu. Înțelegi? Alec l-a privit mut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
orice fel de disciplină l-ar reduce la mediocritate. Probabil mai mult decât orice viciu sau defect concret, Amory Își disprețuia personalitatea - ura faptul că știa că a doua zi și Încă o mie de zile după aceea Își va umfla pompos pieptul la orice compliment și se va posomorî la un cuvânt mai aspru, ca un muzicant de mâna a treia sau ca un actor de prima clasă. Îl rușina faptul că de obicei oamenii foarte simpli și cinstiți nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Izvorului se apleacă să-și recupereze plasa ei de țichi pentru blonzi. - Freeze! Glasul lui Popa țâșni cu o secundă înaintea rațiunii. Îi plăceau teribil filmele polițiste. Țiganca nu înțelese exact cuvântul, dar forța lui o lovi direct în posteriorul umflat de fuste, făcând-o să rămână pe loc. - Nu pune mâna pe aia! Și fiindcă vraja se destrămase și țiganca era cu degetele la cinci centimetri de mașinăria diavolului blond, domnul Popa făcu o ultimă încercare, folosindu-și tot șarmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
el și, de ce nu, îl iubeau. PASAJ RETRAS Nu știu. Nu știu câți kilometri sunt, dar mi se rupe. Până și un imbecil ca tine trebuie să știe că este imposibil să arunci atât de departe. Ce trust de presă te-a umflat în halul acesta, cine a băgat bani într-un analfabet pentru a tâmpi masele într-un mod atât de absurd de ridicol? Cine are interesul ca amărâții ăștia care mor de foame sau înecați să fie striviți sub atâta mediocritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
fața lui Mișu, mâna tânărului blond. Acesta, deconcentrat, îi arse un bocanc în meclă. Fata începu să plângă. Tânărul apucă o bâtă de baseball. Fata se aruncă la pământ, scâncind. Tânărul ridică bâta și o aruncă pe fereastră cu obrajii umflați de efort, drept spre Statuia Libertății. Bâta căzu jos după câțiva metri, pălind în cap un cetățean de culoare. Cu doar câteva ore înaintea plecării lui Mișu, în New York izbucnea cea mai mare revoltă revoltă socială a timpurilor moderne. * Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Popa: amândouă în lipsa bărbaților, amândouă susceptibile să piardă sarcina de atâta frământare. Uneori, din ce în ce mai des; Mariana se gândea și la Horațiu, care probabil că o iubea totuși dacă ajunsese în pușcărie din gelozie față de Mișu. - Of, ce mi s-au umflat gleznele! începuse chiar să vorbească singură prin casă. Țin apă, asta e! În toate aceste supărări era însă și ceva bun: gândul sinuciderii nu o mai vizitase în ultima vreme. Simulatul, dar binefăcătorul instinct matern îi învie un instinct mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
nebună. Îmi spune: ― Ți-am spus că te lovesc și ai acceptat. ― Așa este, spun și-mi trag la loc cracul treningului. ― De la capăt, spune. O iau de la capăt și urlu, dar nu cedez. Vine o durere nebună, mi se umflă burta de efort, dar continui ca vai de lume și, dintr-odată, nu mă mai doare nimic, totul pare ușor, trec chiar de cincizeci și așez liniștit piciorul pe podea. ― Ai învățat să treci de punctul critic. E important. Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
cam pierdusem șirul, că era monolog lung și Marcela se tânguia strașnic. Mă uit ca prostul la Ițcuș și cred că el a simțit că-l privesc din spate, se întoarce către mine cu niște ochi de vacă blândă, mă umflă râsul din prima, mă întorc la Niculescu, omul se plictisea așa, singur, se uită la noi lung, vede catastrofa și, înainte ca să mai putem face ceva, se strâmbă puternic, Ițcuș râde ca un prost, scurt și îndesat, noi nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
se sufocă, cască ochii și mai tare, Beligan se uită la el candid, n-a mâncat usturoi, Marcel simte că pământul e foarte mic, vine un val de râs tocmai din călcâie, ajunge în gât, în dinți, fălcile i se umflă, nu are scăpare, se aruncă sub birou și, după ce se sfarmă de râs, strigă către Beligan să joace el mai departe, că Ministrul are treabă. Nu s-a putut face nimic, au tras cortina. ― Ieși de-acolo, s-a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
albe de la poartă până în garaj, cât să pot duce Dăciuța cu ochii închiși acăsucă. ― Și... ― Și aseară, nu știu cine, niște nemernici mi-au strâmbat liniile și am dus mașina drept în zidul casei. Maestrul Constantin Bărbulescu mai să plângă, noi ne umflăm de râs, Beligan se face că îl caină și spune, minunându-se foarte: ― Ce manoperă, dom’le, oameni ca ăștia ar trebui închiși, auzi dumneata, să strâmbe liniile omului, păi nu mai ai încredere în nimeni. În Chirița era monumental
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]