1,952 matches
-
cultura occidentală a vremii, eminamente barocă. Anii de școală - la Constantinopol a avut profesori celebri, precum Ioannes Kariophiles și Gabriel Blasios, cel pe care îl va evoca mai târziu în Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens („meus olim professor in urbe imperatoria”), manualele - mai toate prelucrări după tratatele lui Teofil Coridaleu - l-au pus pe Milescu în posesia principalelor instrumente cu care manevrau intelectualii timpului, făcând din el un cărturar complet, chiar performant („vir pereruditus”, îl va socoti învățatul suedez J.G.
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
OMESCU, Ion (26.XI.1925, Arad - 14.VIII.2000, Paris), dramaturg, eseist și poet. Este fiul Auricăi (n. Știrbulescu) și al lui Cornel Omescu, farmaciști. A urmat, în urbea natală, școala primară (1932-1936) și Liceul „Moise Nicoară” (1936-1944), situându-se în fruntea promoției. L-a ispitit ideea de a fi student în litere și drept, însă atracția pentru teatru dovedindu-se mai puternică, în 1944 se înscrie la Conservatorul
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
sa, Marius, fiul cel mare. Lor li se vor adăuga în cărțile următoare Alexandru și Constantin, băieții mai mici. Zece texte independente alcătuiesc o carte inedită, vădind un parodist superior. Calitățile și defectele protagoniștilor sunt dozate cu abilitate. Într-o urbe unde stereotipiile, conclavurile „intelectuale” sunt esențiale, aerul savant al motivațiilor înconjoară întâmplări banale sau, în chipul cel mai firesc, situații neverosimile, cu valoare simbolică. Spre exemplu, membrii familiei Mirmidon și vecinii lor se întrec în construirea, pe acoperișul caselor, a
PALAGHIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288626_a_289955]
-
, Constantin (5.III.1936, Iași), critic teatral, autor de dramatizări și istoric literar. Parcurgând ciclul secundar la o școală de elită, Liceul „Costache Negruzi” din urbea natală, P. își ia bacalaureatul în 1953. Anul următor își începe studenția la Facultatea de Filologie-Istorie a Universității „Al. I. Cuza”. O carieră cu destule zigzaguri îl așteaptă după încheierea studiilor universitare, prima experiență importantă fiind aceea de ziarist. Redactor-colaborator
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
remarcabilă capacitate de a distinge ceea ce se dovedește a fi esențial, dispariția unei epoci, a unei lumi. Întoarcerea în timp se oprește la anii miraculoși ai copilăriei, trece la pitorescul mahalalelor Spirea Veche sau Dichiu, la Bucureștii sfârșitului de veac, urbe încă ezitând între fastul oriental și noutățile Europei, ajunge la vremea războiului dintre 1916 și 1918, fără a fi uitată viața de elev și student ori de tânăr profesor, înțesată de experiențe și de întâlniri care pot marca o existență
KIRIŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287714_a_289043]
-
Versuri energice, incendiare sunt dublate de cadențe estompate, sentimentale, trimițând la umanitarismul lui François Coppée. Roman autobiografic, Dinu Milian deapănă amintiri legate de familie, școală, universitate. În carte intră, ori brut ori tendențios, fapte, evenimente, figuri ale unor oameni din urbea natală. Ambianța socială e menită să motiveze comportamentul teribilist, nonconformist al eroului și aderarea lui la socialism. Prezent și în Dinu Milian (îndeosebi în partea secundă a romanului, O viață, publicată în 1914), caracterul de însemnare dispusă cronologic este propriu
MILLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288143_a_289472]
-
caragealian. Vrea să devină primar și de aceea are tot interesul să se facă remarcat de „autoritățile” din ținut, adică de Caranfil, cârciumar și judecător, de Madei, care este șef de post, de bancherul Bran și, bineînțeles, de Marin, poetul urbei. Prin dialogurile pe care le poartă, Cațavencu ajunge, practic fără voia sa, în posesia unor informații ce îi incriminează pe toți acești interlocutori de săvârșirea unor fapte de o gravitate extremă: „o spargere de la bancă după care hoții se înșală
MIRON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288174_a_289503]
-
un gest de solidaritate între bănățeni. După doar douăzeci și patru de ore vedeam șiruri lungi de mașini blindate (în traducere liberă: orbite) venind dinspre Lipova, urcând peste podul de pe bulevardul Armatei Roșii în direcția Pieței Sfatului. Virusul libertății timișorenilor ne contaminase urbea, iar sfârșitul Marelui Faraon se apropia vertiginos. Pedeapsa plăgilor urma să aducă răzbunarea. Abia mai târziu aveam să aflu din Cartea Ieșirii (2, 11-13) despre sfânta mânie a lui Moise, pornit să-și dezlege poporul din robia unui Faraon. „Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sumele costisitoare vărsate în construcția de ziduri să fie mai ușor răscumpărate, frecvent, în consiliile parohiale de la orașe, cei instalați în posturi de decizie sunt nu atât tinerii educați, entuziaști și fideli Evangheliei, din biserica locală, cât mai ales „personalitățile” urbei, ortodocși din naștere, dar poate mai puțini creștini, pricepuți la traficul de influență și la necesarele inginerii financiare. Așa se explică modul în care, printr-o secretă alianță între preot și consiliul parohial, apar peste noapte stranii arhitecturi, netocmite zugrăveli
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și-a menținut complicitatea cu puternicii vremii, lăsând în conștiința țiganilor răni poate nici azi complet vindecate. Oameni sfinți precum starețul Calinic de la Cernica au practicat dintotdeauna milostenia, fără să țină cont de etnia beneficiarului. Pe de altă parte, literații urbei au fost primii care au exprimat injustețea raporturilor față de țigani. Ele au fost criticate de I. Budai-Deleanu printr-o construcție alegorică (Țiganiada) la anul 1800. Apoi, alături de B.P. Hașdeu (Răzvan și Vidra, 1867) trebuie menționat V. Alecsandri, care a dat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prostia” celor prinși de „duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire”, indiferent dacă era vorba de laici sau de fețele arhierești. Numai astfel, în anul 1937, Predania putea să fie citită și discutată de oamenii educați ai urbei (printre care Mircea Vulcănescu sau Mircea Eliade). Asprimea cuvintelor celor de la Predania îi va surprinde pe cei pe care comunismul i-a învățat să nu spună adevărul răspicat, ci șușotind, până când umilința unui întreg popor s-a spovedit într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
despre etică și dreptate? Când legislația laică atacă libertatea de conștiință religioasă ori chiar cinstea familiei, atunci să ne refugiem liturgic prin catacombe? Când o literatură genială, dar cu subtext gnostic (gen Coelho sau poate Cărtărescu) face furori printre esteții urbei, cum să inhibi o minimă reacție critică? Când programele școlare îi contaminează pe adolescenți cu nihilismul culturii de carnaval, atunci noi să căutăm penumbra? Când pornografia infectează scenele de teatru, atunci inteligența creștină să-și ia concediu de odihnă? Să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Academia Română acestei instituții. În plenul Academiei Române s-a prezentat, discutat și aprobat proiectul arhitectului Petre Antonescu, după care avea să se ridice - „prin cheltuiala Băncii Naționale a României” - construcția actuala din Valle Giulia, pe frontispiciul căreia stă scris Populus daco-romanus hanc ședem în Urbe Aeterna litteris et artibus faciendam curavit și la a cărei inaugurare a participat o delegație a Academiei Române condusă de Dimitrie Gusti (în toamna anului 1932). În doar cinci ani, Vasile Pârvan a reușit să imprime Școlii din Romă o puternică
ACCADEMIA DI ROMANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285150_a_286479]
-
de aici, sufocând ca un capac de plumb orice tentativă de evadare, este „grămada de năvoade”, metaforă a claustrării absolute. Un succedaneu al acestei viziuni apocaliptice e „orașul de beton”, cu al său institut de „Reumatologia betonului”. Poetul trece prin urbea astfel definită ca o „gheată desperecheată”, zgomotele străzii sunt de-a dreptul obiecte agresive, palpabile: „sfredele, tirbușoane, spirale de sârmă, burghie/ațintite spre tine”, liftul ia chipul unui „bătrân castor” ce umple clădirile cu roboții diurni, încât „stăm demult clădiți
BUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
între anii 1908 și 1912, o reprezintă „Dunărea” (1919), coredactată cu Alexandrina Scurtu și Emil Maur. În casa scriitorului și a soției sale (Eliza Rosiade-Buzdugan, profesoară și publicistă), va ființa „salonul” - și cenaclul literar -, modest, dar agreat de toți artiștii urbei, și nu numai. Sexagenar, B. acuza singurătatea, boala (își pierduse aproape cu totul vederea); cedând depresiei, se sinucide, consternându-și confrații, în preajma Crăciunului din 1930. Prezent în cele mai diverse publicații ale vremii, B. mai semna, către sfârșitul veacului al
BUZDUGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285972_a_287301]
-
de medii, al unei lumi crepusculare, ca și Mateiu I. Caragiale, al cărui urmaș se dovedește a fi și prin viziune, și prin stil. Este un pictor al Bucureștiului, oraș pe care-l iubește cu frenezie, al anotimpurilor și topografiei urbei, marcată de somptuoase restaurante și cârciumi sordide, unde eroul povestitor se „cufundă în lafuri și palavre”. E o lume de sibariți, atinsă de o anume morbiditate, situată, ca și la Mateiu I. Caragiale, între rafinamentul culturii occidentale și farmecul frust
ALBALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285215_a_286544]
-
pentru gustul nostru, reportajul lui Bogza aduce pentru prima oară în presa românească tehnica relatării minuțioase, aparent neutră, fără nici un alt adaos sau comentariu. Având ca pretext oprirea intempestivă într-un mic oraș de provincie, autorul își propune să descrie urbea și locuitorii săi între două trenuri, preț de 175 de minute: Recapitulez persoanele pe care le-am văzut trecând de când stau pe bancă. De la stânga la dreapta au trecut: Un om cu un cal. Un sergent de stradă. O femeia
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
miza romanului: bântuirea Bucureștilor de Diavolul în căutare de chei pentru dibuirea averii. Altminteri, zeci de pagini de la începutul romanului stau sub vigoarea argotic-sexual-afaceristă a lui Țaca Genel (un corespondent al Korovievului bulgakovian), taximetristul care îl călăuzește pe Diavol prin urbea Dâmboviței. Sunt precedate de savuroasa sarabandă a celor patru geamantane pe nume Fiorosul Marcel, Relu Înmiresmatul, Dulcele Doru și Gabi cel Norocos, urmată de atmosfera salonului de magie și bordel („Cabinet de Desăvârșire Psihică”) al ghicitoarei Maria C. Nicolici. După
BANULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285612_a_286941]
-
ca și Daniel Bănulescu. Dacă firul degradării generale, de la 1986 la 1989, este răsucit de anonimul june strungar și prozator în cheie autoironică, retrospectiva dinspre 1997 înspre 1986 este parcursă (în tradiție camilpetresciană) de ziaristul Lucian Zvorișteanu, omul legat de urbea buclucașă prin multe fire sentimentale. Urmează revelații tulburătoare, lecții de cinism versatil, malformarea realității, spulberarea adevărurilor: Lucian află că, ani de-a rândul, actualul său redactor-șef, Danciu, a semnat cu numele lui (Zvorișteanu) diverse articole la comandă, pe ponturi
BARBU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285627_a_286956]
-
istoria teatrului, comentarii literare, uneori cronici plastice, B. a mai colaborat la jurnale („România liberă” ș.a.) și la reviste de cultură („Contemporanul”, „Tribuna”, „Steaua”, „Teatrul” ș.a.); a scris și sub pseudonimul Radu Naumescu. S-a impus în peisajul cultural al urbei îndeosebi prin pasiunea pentru teatru. Iubea actorii, pe cei din generația de aur a Naționalului ieșean îi venera, ceea ce nu-i diminua, în cronicile de spectacol, voința de a se păstra în limitele obiectivității. Cu un ton de o urbanitate
BARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285625_a_286954]
-
și de dezbătut. Romanul nu poate fi povestit, ci doar demontat în articulațiile sale complicate, fiind mult mai important prin ce se arată decât prin ce se relatează în el. Personajele, ca și evenimentele ilustrează un stil existențial - cel din urbea dunăreană numită Metopolis - care trădează o nevoie acută de modele, întreținând în toate (când e nevoie, chiar în mod fraudulos) aparențele unor afilieri retroactive. Sursa majoră a derivațiilor modelatoare, modelul modelelor, îl reprezintă Bizanțul imperial, erijat în mit al originilor
BANULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285610_a_286939]
-
ca Sorin, A. (și Alecu) De la Tutova sau Delatutova. E printre cei ce redactau aici, în 1898, săptămânalul „Aurora zionistă”. În preajma lui 1900, obține atestatul de institutor de limba română pentru școlile israelite; predă la Huși, scurt timp, apoi în urbea de origine, spre a se stabili ulterior la București. În capitală, a funcționat la școlile „Maria” și „Ronetti-Roman” (unde a deținut și postul de director). Ca tânăr debutant în Bucureștii începutului de veac, A. trece prin redacția unor gazete ca
AXELRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285509_a_286838]
-
, Maria (21.VIII.1860, Brașov - 24.VI.1941, Brașov), poetă. Este fiica Elenei și a lui Bartolomeiu Baiulescu, protopop. Face primele clase în urbea natală, la Școala română, la un liceu german, precum și la Institutul francez de domnișoare, continuând să se pregătească în particular. Președintă, din 1906, a Reuniunii Femeilor Române din Brașov, B. - pe atunci directoare a Școlii industriale - nu-și cruță eforturile
BAIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285554_a_286883]
-
1981), anecdotica instructiv-cordială, verva păstoasă, duhul boem și destins al unui București de odinioară: lume pestriță, cafenele, simigerii (a lui „Kir Sotir”, „la Agop”, în Calea Moșilor), instituții cu faimă și oameni „cari au fost”, agitația de o clipă a urbei, ambianța balcanică. Trecerea timpului pune surdină, atenuând din exuberanțele comice, în Bună dimineața, băieți! (1972), unde disputa ingenuă clasă-catedră e ecou târziu din Cișmigiu et Comp. SCRIERI: Din țara basmelor, București [1924]; Un plagiat ardelenesc după romanul „Ciocoii vechi și noi
BAJENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]
-
locuitorilor unui târg moldovenesc. Protagonistul, alter ego al autorului, asistă mirat la momentele cruciale ale existenței: nașterea, nunta, moartea. Buiumaș, copilul interiorizat, avid de învățătură, atunci când este trist sau descumpănit în fața vieții, se retrage în sine, abandonează străzile și zarva urbei. De fapt, C. surprinde atât duritatea, cât și poezia acelui mediu amalgamat social, etnic și religios, bizarul și blândețea, egoismul și generozitatea oamenilor care îl populează. Natura își desfășoară amplu anotimpurile și tot Buiumaș este cel care admiră frumusețea zilelor
CALUGARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286046_a_287375]