2,115 matches
-
simțuri vă guvernează. Uite, eu am observat, prin ani, că, de unde eram un in sațiabil al vederii, am ajuns un fanatic al auzului. Pe cât eram de absorbit în tinerețe de rotirea vizuală a vulturului pe culmi de munte, de negrul-verde uriaș al pădurii, pânzăria cascadelor, strălucirea macilor în câmpurile de grâu, arhitecturile mirifice ale flăcărilor în sobă, sticlirea vrăjitorească a ciupercilor otrăvitoare sub frunzișul umed, urmărirea norilor de sub umbra nucului, ori de lumina mierie alunecând durduliu, ca la Sadoveanu, pe „tăpșanele
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
să-i trimită Dincolo „o dedicație muzicală“ - așa cum el ne-a fericit auditiv de nenumărate ori -, trec aburit peste Mother-ul lui John Lennon, peste Blowing in the Wind, Stairway to Heaven și House of the Rising Sun (varianta Animals), în favoarea uriașului „Satchmo“ Armstrong, cu al său „And I think to myself: what a wonderful world“. Plus inconturnabilul „Oh, yeah!“. 10 februarie 2011 Leacuri pentru pesimism Știu că am mai spus-o, însă tare-mi place s-o repet. Până acum vreo
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
adoarmă-n nămeți, după vreun „nevinovat“ exces sorbitor la bufetul „Vișeu“ de pe Giurgiului (perpendicular pe strada care duce la Muzeul „George Bacovia“). Presimțind ceva, Pick a cerut să se ducă după el și, neputând să-și tragă stăpânul spre casă, uriașul s-a culcat de-a lungul acestuia, încălzindu-i trupul până dimineață. Iar asta nu e tot. Uitat fiind, altădată, la Fundulea, același Pick s-a întors acasă după o săptămână, fără să știe nimeni vreodată cum, epuizat, dar vesel
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
că disting în formele unui munte din fața mea fruntea, nasul, bărbia și pieptul unui gigant culcat pe spate între plantațiile de măslini de la poale. Cineva m-a lămurit, apoi, că nu greșisem. "Zeus dormind", numesc cretanii acel munte. În preajma furtunilor, uriașul e gata, se spune, să se scoale, buimăcit de somn și să amenințe, furios, că va scufunda, în mare, insula. În ziua aceea, însă, "Zeus" dormea, fără să-i pese de caprele care pășteau, nesimțitoare, iarba crescută pe buzele și
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
din altă bucată ar face mama compot și din rest ar face dulceață. Of! Prea mult dulce!... Dar, dacă ar avea o inimă mare ca norul de pe cer? Mmm!... nu ar încăpea în piept, și chiar dacă ar veni îngerașul acela uriaș cu aripi frânte, m-aș teme să nu plece”... Se întristă, apoi începu a plânge. Așa l-a găsit tatăl lui, când soarele nu mai era și mantia albastră a serii își întindea faldurile peste dealurile și văile din apropierea satului
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
dureroasă!... Deși suntem cam în același număr prin noii veniți, acum constatăm lipsa a încă trei din cei care promiseseră solemn că vor fi prezenți”. Lipseau profesorul Petru Todicescu, cel care întărise hotărârea de reîntâlnire, colegul lor Gheorghe Dobre și uriașul care își sufocase prin îmbrățișare șeful de clasă la întâlnirea precedentă, colegul lor Nicolae Pîrcov. Despre profesorul Todicescu s-a aflat, la cei peste optzeci de ani ai săi arăta sănătos tun, dar la o indispoziție aparent trecătoare, la începutul
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93065]
-
-și arate puterea. Furișă o privire către ceilalți. Cutremurat, căpitanul fixa fața plină de scursuri a bătrânului. Pe un ochi îngălbenit i se prelingea o pată groasă ; obrajii erau mânjiți ; grosul murdăriei însă se oprise pe umeri și în păr. Uriașul Voicea se închirci deodată și, într-un fel ciudat, de parcă i-ar fi fost frig, începu să tremure. - Nu i-am făcut doar nimica, zise el nedumerit. Nai nimic, haide, moșule, scoală. - Nimic, nimic, dar trebuie să-l îngropăm, altfel
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
coborî sub deal. Pe-acolo părea că a trecut Dănilă Prepeleac. Deodată viermele ce ne scosese din oraș se încovoie în valea îngustă. Înconjurat de păduri ruginite, din chelia unui pisc golaș îl pândea un foișor scheletic. Cu pași de uriaș, foișorul se întoarse și se cufundă sub pământ. M-a trecut un fior. În zare tăcerea era desăvârșită. Pâlpâiră sub un pâlc de salcâmi case albe. Ca o claie înmiresmată, le acoperea liniștea. Pufăind, niște bărboși se lățeau pe acoperișe
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
unui rododendron reprezintă o crimă, susțin că praful adus de vânt în cele șase luni de vară ar conține substanțe care, după ce ajung în pământ în sezonul ploilor, acționează ca un îngrășămînt miraculos; și că de aceea rododendronii au devenit uriași, oferind, pe străzile din Asybaris, o priveliște de basm uneori, în ciuda uscăciunii și a prafului, cu frunzișurile lor întunecate de secetă și înroșite de flori puternic mirositoare. În biblioteca Monseniorului, Julius n-a găsit nici o carte în care să se
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la o parte, nu stați În drum! Deschide portiera din spate, pe aici, Susan, vino cu mine, haideți, Bobby, Santiago. Cunosc drumul spre mausoleul familiei, unde-i Îngropat Santiago, tata. Înaintează printre morminte, pavilioane de nișe, nesfîrșite pavilioane de nișe, uriași stupi albi, reci, care se Închid și nu mai primesc pe nimeni; alte persoane, Îndoliate ca și ei, Își Încrucișează drumurile În tăcere, avînd grijă să nu se atingă, aproape cu repulsie; femei cu flacoane de alcool care se dezinfectează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pentru a merita să ajungă În Împărăția cerurilor... Julius era stăpînit de simțămîntul că el ar fi putut ajunge la ceruri fără nici o dificultate cu cîteva minute Înainte, dar că totul se stricase odată cu apariția lui Morales cu ibricul lui uriaș de cacao fierbinte și se Înrăutățise cînd unchiul Juan Lucas și ceilalți bărbați au Început să fumeze; acum nu mai simțea nici un gol În stomac și ceașca de cacao era prea fierbinte și el s-a fript ca În fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ca varga: pleca drăguțul de frate; din vina lui au alungat-o pe Vilma, care m-a adus la aeroport cînd a plecat Cinthia... III În zona aceea nu se construise prea mult și noul colegiu se Înălța ca un uriaș Înconjurat de terenuri virane. Cel mai devreme ar fi putut să-l inaugureze În luna aprilie. Julius Împlinise opt ani și intra Într-a doua primară, penultimul an la Inmaculado Corazón. Pe urmă n-o să meargă la Santa María, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și avea platfus, astm, bătături și monturi și o față ca a patricienilor de pe vremea decăderii imperiului roman, În orice caz, În momentul de față era Întruchiparea decăderii occidentului. Dar Lastarria nu-și pierdea speranța de a-l Îmblînzi pe uriașul ăsta gras și murdar și scoase o tabacheră de aur ca să-i ofere o țigară egipteană: Lalo Bello abia se putu stăpîni să nu facă un atac de isterie, Își vîrÎ un deget homosexual Între gît și gulerul de la cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
sfîrșit, flacăra fitilului care arunca o lumină galbenă pe gușa unsuroasă și nebărbierită a lui Lalo Bello, care, pe lîngă asta, avea un umăr mai jos și spatele complet plat. Dar Lastarria era dispus să-l ierte pentru toate pe uriașul care se uita la el de sus și-i Întinse bricheta din toată inima, parcă ajungea la stadion cu flacăra olimpică și era atît de fericit că istoricul Îl apuca de mînă și-l ajuta... Și-l ajuta mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
California. Măicuța Mary Agnes nu suferea din pricina asta, uneori simțea că Începe să devină nerăbdătoare, dar atunci atingea repede șiragul de mătănii și simțea că dobîndește noi puteri și zîmbetul Îi apărea iar pe buze. Sánchez Concha se făcuse un uriaș, Într-adevăr crescuse grozav de mult peste vară, dar nu era prost de loc Sánchez Concha ăsta și În loc să se repeadă la bătaie, preferă să-și petreacă prima zi studiind ambianța, să vadă dacă nu cumva vreunul dintr-a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ani fără să mă Întorc În țară... Dar mi-am făcut prieteni buni acolo. O să-ți povestesc... CÎteva săptâmîni de lucru au fost de ajuns. — Bine, bine, spune-mi ce vrei să bem. „Ce arătare“, Își spunea Julius, văzînd că uriașul de pe taburet se scurtase cînd dădu să se ridice În picioare. Sigur, avea picioarele prea scurte, iar privirea asta, Susan, dinspre partea ei, observa emoția vechilor prieteni nu fără o oarecare ironie față de Al Capone, dar dispusă să adauge afecțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se simtă neliniștit, parcă mai văzuse undeva ochii ăștia. Al Capone se apropie de bar Împreună cu Susan și Juan Lucas și acum profita de un moment de neatenție al ei ca să facă o săritură și să aterizeze cu torsul lui uriaș pe un taburet. După ce-și redobîndi strălucirea, simțindu-se din nou impunător, Al Capone Îi făcu un compliment grozav În stil vechi bietei Susan, țintuind-o cu privirea În clipa În care ea voia să-i arate afecțiune, Susan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de aceea Încercă să fie cît mai scurt. Nu mai vreau să cînt la pian, mămico. — Perfect! exclamă Juan Lucas. S-a terminat cu pianul. Astuia Îi venise dintr-odată gustul artei, adăugă, uitîndu-se la Al Capone. Frumos lucru! exclamă uriașul de pe taburet, dar de Îndată parcă regretă ce spusese, arta nu e o treabă prea bărbătească, pentru orice eventualitate repetă privirea din timpul complimentului anterior cu același subînțeles și Susan lăsă din nou să-i cadă șuvița pe ochi. „E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
uitîndu-se la ceas. Era aproape ora unsprezece dimineața și Începea să-i fie foame. Nu mai avea putere să fie mînios. Se gîndi că n-ar fi trebuit să răspundă la Întrebarea maică-sii, dar Îndată simți ceva ca un uriaș și blînd la naiba!, pe urmă un fel de ușurare, o senzație ciudată de parcă i s-ar fi lăsat o ceață pe ochi, de ce nu suferea?, ce se Întîmpla?, oare Într-adevăr i se Întîmplaseră toate astea? Spre amiază Celso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
s-o aleagă dintre cei trei pe Susan, să se repeadă de gîtul ei, Îmboldit cum era să sară În brațele ei, de gîtul ei, să plîngă strigînd: ajută-mă!... scapă-mă de globul ăsta care vine peste mine!... e uriaș!... mă apasă!... mă turtește!... mă strivește!... mă doare!... Luați-o pe Vilma! pe Nilda! pe Cinthia!... Dar nu. Nu, fiindcă Julius a reușit să se stăpînească, depășind momentul acela dificil și camioneta a ajuns fără nici un alt incident la palat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fiind cît pe-aci s-o omoare Îndată după aceea, prin toate mijloacele imagmabile, reuși să se convingă de faptul că În cameră nu era nimeni; respiră adînc și prelung și deschise ochii, izbutind astfel să constate că și globul: uriaș și monstruos rămăsese afară, complet descumpănii; de ușa trîntită În nas pe neașteptate și cu atîta obrăznicie. Susan se urcase și ea În dormitorul ei. Dar, În timp ce se schimba pentru a se face mai frumoasă ca niciodată și a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
sau o invazie a imperiului? L-ai contactat pe Clane? L. A fost adus primul prizonier, în timp ce Tews privea încruntat la propunerea dezagreabilă de a cere sfatul rudei sale. Era ultima persoană pe care dorea să o vadă. Prizonierul, un uriaș cu barbă, a mărturisit cu mândrie că era din Europa, una din lunile lui Jupiter, și că nu-i era teamă nici de oameni, nici de zei. Dimensiunile bărbatului și curajul fizic evident l-au înfiorat pe Tews. Dar concepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
pat, acoperindu-și goliciunea cu pătura. — Ești cea mai mistică persoană pe care o cunosc. Tot timpul lauzi un fel de esență vie pe care noi nici măcar n-o putem... Robert Karsch îl luase în râs fără milă. Entul. Druidul. Uriașul Verde Junior. Karin îi ținuse isonul - orice cruzime era bună, ca să fie recunoscută. Daniel vorbi către ceva de dincolo de fereastră. —Un milion de specii care se îndreaptă spre dispariție. Nu putem face prea multe mofturi când ne alegem căile personale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
văzut de cîtva timp. „O fi plecată“, mi-am zis. Și apoi, timp de cîteva clipe s-a lăsat tăcerea, a rămas doar cîntecul păsărilor tot mai slab, vocile din stradă, sunete stinse, strigăte și frînturi de chemări, și ceva uriaș Îndepărtat, ca un murmur pierdut În aerul serii. — Ei, și ce-a mai fost pe-aici de cînd am plecat? rosti glasul În tăcerea ce plutea În lumina tragică și blîndă. S-a mai Întîmplat ceva de cînd am plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
propria noastră furie și sfîșiați de propria noastră foame, prizonieri Între zidurile de fier, inexpugnabile, ale propriei noastre singurătăți. A fi uriaș, a fi una din ființele legendare, de trei kilometri Înălțime, din poveștile de odinioară - asta e altceva. Căci uriașul trăiește În lumea sa și nu-și dorește alta, nu are nevoie de alta: trece un munte dintr-un pas, seacă un rîu dintr-o sorbitură, hoinărește pe tot Întinsul unui continent Într-o zi, se Întoarce acasă seara să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]