1,533 matches
-
repercusiuni asupra realității, se trezesc și incită la acțiune. 60 de ani de educație pentru formarea omului sovietic au refulat moștenirea diferitelor popoare ale URSS, dar nu au reușit să o facă uitată, iar naționalismele au revenit cu mai mare vervă după prăbușirea imperiului. În ciuda particularităților fiecăruia, toate cazurile pe care le-am evocat au cel puțin două caracteristici comune: la origine se întâlnește mereu o situație socială sau personală obiectivă (o criză economică, progresul educației, o inovație tehnologică, o suferință
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
lor e logică, în acord cu rigorile științifice. Nu știu ce să admir mai mult, cunoștințele enciclopedice ale acestui venerabil intelectual de sat, rodul strădaniilor sale de o viață care au transformat o casă țărănească într-un tezaur de inestimabilă valoare, ori verva neobișnuită, spiritul viu, nebănuitele disponibilități de a așeza accentul chiar și acolo unde credeam că nu mai e nimic de adăugat, îl întreb: pentru ce ați făcut muzeul ? - Ca să fie de zestre satului Dănești.” Am mers deseori în locurile de unde
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
și toți nălbarii la cinste-o țineau. Nu știu ce să-i admir mai mult: cunoștințele enciclopedice ale acestui venerabil intelectual de sat, rodul strădaniilor sale de o viață care a transformaat o casă țărănească într-un tezaur de inestimabilă valoare, ori verva neobișnuită, spiritul viu, nebănuitele diponibilități de a așeza accente chiar și acolo unde credeam că nu mai e nimic de adăugat. îl întreb: pentru ce ați făcut muzeul?) „Ca să fie de zestre satului Dănești. Am muncit toată viața la el
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
mă bag prin fundături, să mă sui pe locuri cocoțate." Elementele portretului sunt completate cu maniera de exprimare a pretinsului poet, prilej cu care Heliade ironizează snobismul lingvistic de a rosti cuvinte românești după sonorități franceze. De asemenea, pline de verva sarcasmului sunt observațiile privitoare la exacerbarea artificială a suferințelor datorate iubirii, neapărat neîmplinite: "Pieptul dumnealui zice că este ocnă de dureri" cauzate de vreun "fel de Dulcinee, un fel de leliță." Rândurile prin care este înfierată maniera de a transpune
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
oricărui demers hermeneutic vizând fenomenul Stănescu. Chiar dacă nu toate punctele de vedere stănesciene trebuie luate în litera lor, să recunoaștem că limbajul său de fabulant surâzător, de vorbitor liber înaintând printre ambiguități, e tocmai de aceea atașant, că voia bună, verva dezinvoltă ni-l apropie multiform. "Matematica enunță el -, prezentată în secolul nostru drept știința științelor, e în realitate religie. Religia religiilor. E de fapt poezie "dură". Poezia poeziei poeziilor (...) Fiecare cuvânt, dacă l-am scrie cu cifre, iar nu cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lucrare publicată este The conscience of a liberal, acum un an. Potrivit autorului, economia mondială este un sistem complex de relații cu efecte retroactive, și nu o înlănțuire de cauzalități mecanice cu sens unic. Eseurile sale, extrem de clare, scrise cu vervă și inteligență, i-au adus un imens succes în Statele Unite și nu numai. Iată ce spunea, spre pildă Jacques Attali, în L'Express despre lucrarea sa Pop International, tradusă în franceză cu titlul La Mondialisation n'est pas coupable. Vertus
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
sau anatolică, din care fac parte Marcu (contemporan cu Irineu), Axionicus din Antiohia și Theodot (din Constantinopol?). SÎnt vag cunoscuți o serie de gnostici minori: Monoimos „arabul”, Prodikos și pictorul Hermogene din Antiohia, cel care i-a stîrnit lui Tertulian verva satirică. Din abundența de scrieri anti-gnostice se poate deduce că gnosticii erau numeroși În primele secole ale creștinismului. CÎți dintre ei se aflau oare la Roma? Un istoric a estimat că, la o populație de aproximativ un milion de locuitori
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care se știe atins. De care se și simte dezamăgit. Într-un loc, îi povestește lui Aichelburg întâlnirea cu Jünger. Pur și simplu îl admiră. Trăind tot în Occident, Jünger exprimă prea plinul existenței: „este mai viguros și mai în vervă ca niciodată. În vreme ce eu sunt la regim, el, care are cincisprezece ani mai mult ca mine, bea și mănâncă exact ca un om tânăr. Are o curiozitate prodigioasă, se interesează practic de tot. Nu știe ce-i oboseala și dezgustul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu faima” (II, 338). Cel de-al doilea, o lectură în care Cioran se cufundă cu totul, îi dă prilejul de a se recunoaște cu dorințele sale contradictorii. Îi place la Luther, “în opoziție cu preferințele mele actuale”, spune Cioran, „verva, furia, acțiunea”, faptul că acesta „voia să schimbe, să răstoarne totul” (II, 338). Îi aduce, oricum, aminte de pasiunile sale din tinerețe. Or, acum, Cioran mărturisește: „ideea însăși de a mă lupta pentru ceva îmi repugnă și mă depășește. Am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de setea de putere. La drept vorbind, am cunoscut această sete în tinerețe. Am însă meritul de a o fi biruit. Măcar pe acest plan pot vorbi de progres” (II, 356). La un moment dat, admirându-l pe Luther pentru „verva, furia, invectiva, acțiunea”, pentru dorința lui de a răsturna totul, își amintește de „orgoliul dement pe care-l aveam în tinerețe” (II, 338). Este vorba de orgoliul de a răsturna el însuși lumea, de a-și construi țara, ca un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
făcîndu-și mendrele, și orice recurs la forurile superioare rămîne cam ineficient, căci afară de simple recomandări verbale cu aer de generalitate delegații ce vin nu întreprind mare lucru. Ingerința e fizică, activă, recomandările sînt doar propedeutice. Această temă e manevrată cu vervă de autor și convenția teatrală cu surprizele ei fac dovada unei consumate științe a scenicului. În această materie i se pot reproșa prea puține lucruri lui Constantin Popa, poate doar cîteva lungimi și cîteva insistențe declarabile. Mergînd deci la parabolicul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
l-a citit din unghiuri crude, care au dezvăluit în comediile clasicului nostru substraturi tensionate, pulsiuni obscure, atrocități. Precum în Noaptea furtunoasă, pe care autorul acestor rînduri a avut norocul s-o vadă în anii studenției sale (Teatrul Giulești, 1979). Verva comică din text avea mereu un revers sumbru, amenințător. Un Rică Venturiano vag-diavolesc jucat de Florin Zamfirescu, pogorît în acțiunea piesei pe o frînghie, descinzînd astfel în scenă -...ad Inferos?! Și un remarcabil Radu Panamarenco în Chiriac greoi și baritonal
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și celălalt, imaginația spectatorului să poată închipui acel arc voltaic capabil să lumineze un destin... [...] realizarea discursului printr-o sugestivă împletire de real și fantastic, capacitatea de-a analiza stările paroxistice... elemente definitorii ale personalității lui Alexa Visarion (ca cineast)... verva ideilor... calitatea lucrului cu actorii cu care ar trebui să sfârșească analiza oricărui spectacol semnat de Alexa Visarion, fie în teatru, fie în film. Că Înghițitorul de săbii este un veritabil film de autor mi se pare în afara oricărei discuții
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a mai stărui asupra lor. Nu știu dacă observațiile făcute până acum în legătură cu Înghițitorul de săbii au reușit sau nu să-l orienteze pe cititor către ceea ce eu consider principala calitate a filmului în discuție și, implicit, a autorului său: verva ideilor... Căci tocmai ideile poate nu totdeauna sublimate-n metaforă fac, din orice lucrare a regizorului (fie în teatru, fie în film) un spectacol de puternică și modernă originalitate.[...] (Nicolae Ulieriu) George Constantin Colonelul Măruță, Octavian Cotescu Primarul și Victor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pentru Laval Demain ca pe un militant pasionat și sincer, "eu-ropean convins, cavaler, respectîndu-și adversarul de bună-credință, idealist, sentimental, luptător pentru eliberarea omului de toate servituțile sale. Ziarul Ouest-France îi laudă umanismul și activitatea în favoarea țărilor subdezvoltate: "...Ti-nerilor le plăcea verva lui caustică și entuziasmul, alții îl apreciau în primul rînd pe lansatorul de idei, pe "deschizătorul de drumuri", iar alții prețuiau spiritul său deschis oamenilor. Era și un redutabil partener de dezbateri, care știa să descumpănească printr-o frază mușcătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
un regal eseistic de mare combustie intelectuală, un discurs paralel între memorial și diagnoza prezentului și a societății noastre postdecembriste. Construit în genul tezelor și antitezelor unui savant contrapunct, eseul se derulează ca un spectacol de idei, cuceritor prin fervoare, vervă și acuratețe a dicțiunii. Galileo Galilei (chinuit de întrebarea dacă merită să mori pentru adevăr) și Don Quijote (menit să se bată solitar pentru ideile lui înalt morale într-o lume scufundată în promiscuitate și care nu mai crede în iluzii
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
a fost furată. Și furată mi-a rămas până azi...". Punându-și în vedetă această traumă morală, perfect îndrituit să abhore multidecenala paranteză comunistă ca pe un dușman personal, Gelu Ionescu a fost totuși un om norocos. Dovadă stă și verva cvasi-ionesciană în a-și catagrafia prietenii și cunoscuții din cei 12 ani cât a fost redactorul Actualității culturale românești la amintitul post (1982 - 1995) la care noi, cei din țară, ne-am sintonizat, cu mic cu mare, ani în șir
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
nu și de creația de după 1950, spune Gelu Ionescu, sub nivelul celei interbelice. Deși îi numește prieteni pe Mircea Zaciu, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, analizându-le cărțile de memorialistică, autorul nu se abate de la spiritul său critic nepărtinitor, de la verva sa epică și eseistică ce-i rafinează și iluminează demersul, de cele mai multe ori inedit. Autorul nu pregetă să se mire de reproșurile făcute de scriitorii români confraților lor occidentali, inclusiv de memorialistul Mircea Zaciu (1928 - 1998), pe motiv că i-
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
vorbim de șansa traducătoarei de a se fi naturalizat în Italia, limba italiană a traducerii de față, netimorată de juvenilele ampolosități manieriste, de cascade adjectivale, de reiterări și figuri retorice ușor desuete, de naive jocuri sau obscurități, are fluență, relief, vervă, dramatism, culoare, dovada fiindu-ne dată mai cu seama de Geniu pustiu / Genio soltario (am fi preferat deserto), în care recunoaștem dicțiunea din marile poeme tip "Luceafărul", "Mortua est", "Împărat și proletar" (pesimismul ateu), "Venere și Madonă" și, în general
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
spectacol al spunerii. Oralitatea, dinamismul frazei se realizează prin folosirea adverbului cum, care sugerează simultaneitatea acțiunilor și are o nuanță modală; prin precedarea predicatului din principală de cuvintele "îndată", "numai ce și ", "unde nu", "numai iacătă", " iaca", "iute ", "pe loc". Verva poetului se realizează prin aglomerarea verbelor de acțiune la aceeași persoană, mod, timp, număr. Alteori, dinamismul este sugerat de interjecții ("iaca poznă"), construcții eliptice ("fuga la scăldat"), repetiții ("...numai iacătă-mă-s și eu, veneam, nu veneam"), cuvinte regionale care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
A. Maniu, D. Iacobescu, L. Blaga, Demostene Botez, Al. A. Philippide, I. Barbu, Camil Petrescu); modernismul extremist (Tr. Tzara, I. Vinea, B. Fundoianu, Ilarie Voronca). Opera oferă un material divers: istoric, psihologic, polemic, portrete ale liricilor caracterizate prin desen sobru, vervă caricaturistă, medalion, portret, schiță sumară (Pompiliu Constantinescu). În Titu Maiorescu și posteritatea lui critică, E. Lovinescu se dovedește a fi un bun istoric, psiholog și monografist. El a trecut de la faza militantă la o fază contemplativă, a cotinuat spiritul maiorescian
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
umorul, ironia, talentul de povestitor; unul care "simbolizează lumea țărănească în valorile ei durabile". Ilie Moromete "vede" acolo unde alții nu observă nimic. Vede, descoperă farmecul, vorbește de unul singur, impresionează la fierăria lui Iocan, unde se face politică, prin verva lui umoristică. Principala lui trăsătură este disimularea, în sensul că înțelege ce se întâmplă în jur, dar caută să ascundă o serie de aspecte care intră în contradicție cu scopul său. Când vine împuternicitul să-i ceară fonciirea, Moromete răspunde
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
subiect de bârfă. Prinsă în tumultul vieții cotidiene, femeia martor oferă informații inestimabile asupra modului de viață al celorlalți. Ea știe mai bine să recunoască intensitatea unei trăiri, să descifreze gesturile și atitudinile unui cuplu, să redea cu mai mare vervă și exactitate un dia log. În petițiile lor, bărbații sunt de scriși cu mii de detalii și în culori diferite. Mărturia ei devine o sursă excepțională care reușește să pună în lumină viața cotidiană a lumii românești de altădată. Din
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
încetat să mai consider dizgrațioasă această anexă în momentul când am înțeles că ea reprezintă, nici mai mult, nici mai puțin decât o anticameră a creierului. Spărgător de nuci, de boabe de grâu, dar și de timpane atunci când e în vervă, armă albă în caz de pericol, ciocul este în primul rând un semn de inteligență prin ceea ce protejează, ca pe o comoară: o limbă scurtă, densă și neagră, care deși nu pare prea bine situată și nici tocmai suplă reușește
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
o versiune definitivă, încât din acest punct de vedere basmul a ieșit din circuitul folcloric și a devenit opera lui Creangă. Se observă în scrisul lui Creangă efortul creator. Când spunea anecdote pe la ședințele Junimii, era foarte degajat, povestea cu vervă, firesc, fără efort, însă atunci când era pus în situația de a scrie, avea o mare responsabilitate, așa cum mărturisește Eugen Simion: „Scriind greu, Creangă, care debita atât de ușor anecdote, avea respect și aproape teamă de cuvântul scris. Apropierea ce s-
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]